ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 416 din 19 iunie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.A. și R.I.T., decedată în

cursul procesului, continuat pentru aceasta de moștenitorul R.M.C., în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca,

prin primar, și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, iar în consecință:

A constatat

preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului teren în suprafață de

2.853 mp, înscris în C.F. nr. 20597 Cluj-Napoca cu nr. top. 21581/4/ 1.

A

anulat dispoziția nr. 4947 din 05 august 2008, emisă de pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca.

A

dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 643 mp, înscris în C.F.

nr. 20597 Cluj-Napoca cu nr. top. 21581/4/1, situat în municipiul Cluj-Napoca,

între zona Colina și drumul spre pădurea Făget, și acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, pentru suprafața de 2.210 mp.

A

respins capătul de cerere având ca obiect întabularea dreptului de proprietate

al reclamanților cu privire la terenul restituit în natură.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a apreciat ca fiind nelegală dispoziția

nr. 4947 din 05 august 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin

care a fost respinsă notificarea reclamantelor având ca obiect restituirea

terenului înscris în C.F. nr. 20597 Cluj cu nr. top.

21581/4/1,

în suprafață de 2.853 mp, pe motiv că acestea nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Astfel,

s-a reținut că din coroborarea datelor ce rezultă din actele de stare civilă administrate

în cauză reiese că reclamantele au făcut dovada calității de moștenitori de pe

urma proprietarei tabulare M.L., fiind așadar îndeplinite cerințele art. 3 din

Legea nr.

10/2001,

republicată.

Atât

prin notificarea formulată, cât și prin înscrisurile depuse ulterior la dosarul

intern constituit în baza notificării, reclamantele au invocat calitatea de

moștenitori doar după unul dintre proprietarii tabulari, respectiv după M.L. Mai

mult, prin înscrisul înregistrat la Primăria municipiului Cluj-Napoca la data

de 29 ianuarie 2008, sub nr. 17138/45, reclamantele au arătat că, în ceea ce

privește dovedirea calității de moștenitor după L.G., nu au posibilitatea și nu

înțeleg să facă vreo dovadă în acest sens, în condițiile în care au formulat

notificarea exclusiv în calitate de succesoare ale proprietarei tabulare M.L. Prin

urmare, notificarea reclamantelor vizează cota ideală de ½ din imobil.

Prin

expertiza tehnică topografică efectuată în cauză s-a constatat că, în urma

lucrărilor de sistematizare, din terenul litigios cu nr. top. 21581/4/1 având suprafața

de 2.853 mp, mai este liberă o suprafață de 643 mp, restul de 2.210 mp fiind ocupat

de blocul nr. 17 E1 din str. G., căi de acces la blocurile din zonă, alei și

spații verzi, str. B., lucrări de utilitate publică, rețele de transport în

comun, depou pentru mijloacele de transport în comun.

În

consecință, este posibilă restituirea în natură numai a suprafeței libere de

643 mp, urmând ca pentru diferența de teren până la cota de ½ parte din

suprafața totală de 2.853 mp să fie acordate despăgubiri în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva

sentinței susmenționate a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Reclamanții

au formulat cerere de aderare la apelul pârâtului, solicitând modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate,

respectiv și a capătului de cerere privind întabularea în cartea funciară a

dreptului de proprietate pentru terenul restituit în natură.

Prin

decizia civilă nr. 291/A din 05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca

nefondate, apelul și cererea de aderare la apel.

Pentru

a respinge apelul pârâtului, curtea a reținut, în esență, că, față de actele de

stare civilă depuse la dosar și față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

pentru cota ideală de ½ din imobilul teren înscris în C.F. nr. 20597

Cluj, nr. top. 21581/4/1, în suprafață de 2.853 mp, în calitate de succesoare ale

fostei proprietare tabulare M.L.

În

ce privește forma măsurilor reparatorii cuvenite, s-a reținut că tribunalul a

dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 643 mp cu aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece

suprafața menționată este liberă, iar nu afectată de amenajări de utilitate

publică.

Conform

expertizei topo efectuate în cauză, în urma efectuării lucrărilor de

sistematizare, din terenul cu nr. top. 21581/4/1, cu suprafața de 2853 mp, 643

mp reprezintă teren liber, iar restul de 2210 mp este ocupat de blocul nr. 17

E1 din strada G., căi de acces la blocurile din zonă, alei și spații verzi pe

str. B., lucrări de utilitate publică, rețele de transport în comun, depou

pentru mijloace de transport în comun.

Terenul

în suprafață de 643 mp este un loc de parcări auto pe o platformă cu teren

natural, neamenajat, nebetonat, fără construcții definitive sau provizorii și

care nu este afectat de servituți legale.

Prin

urmare, deși apelantul a susținut că terenul în suprafață de 643 mp este

afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv parcări betonate amenajate

sau ar putea fi afectat de rețele edilitare (aeriene sau subterane) nu a făcut dovada

contrară celor constatate prin expertiză, prin depunerea probelor din care să

rezulte faptul că parcarea este betonată și amenajată sau prin depunerea

documentațiilor referitoare la existența rețelelor edilitare. Așa fiind, în mod

legal prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă,

în suprafață de 643 mp.

Pentru

a respinge cererea reclamanților de aderare la apel, curtea a reținut că

soluția fondului de respingere a petitului privind întabularea în C.F. a dreptului

de proprietate al reclamanților asupra terenului restituit în natură este

corectă în considerarea faptului că reclamanții nu au solicitat, în prealabil,

și înscrierea dobândirilor succesive anterioare.

Astfel,

reclamanții nu au solicitat întabularea dreptului lor de proprietate în

contradictoriu cu proprietarul tabular, L.G., conform art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 7/1996. De asemenea, ei nu au formulat nici un capăt de cerere pentru dezmembrarea

imobilului cu nr. top. 21581/4/1, deși expertul a făcut propunere de

dezmembrare a acestui imobil și de întabulare într-o nouă carte funciară a

terenului liber cu nr. top. 21581/4/1/2 în favoarea reclamantelor. Pe de altă

parte, deși a preluat poziția procesuală a defunctei R.I.T., reclamantul R.M.C.

nu a investit instanța cu nici o cerere de întabulare a dreptului său de

proprietate, în calitate de moștenitor al reclamantei defuncte.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de teren de 643

mp (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel,

recurentul a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și, implicit, a

dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile

art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevăd că, în toate cazurile, entitatea

investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice

măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de

a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia,

pentru a nu afecta căile de acces (existenta terenului, respectiv a unor străzi,

trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor

amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate

de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea se va limita numai la acele suprafețe de teren

libere.

În

mod greșit a apreciat instanța de apel că aceste norme de drept nu își găsesc

aplicabilitatea în speță, întrucât suprafața de teren propusă a fi restituită în

natură este situată în zonă total sistematizată, respectiv între blocul pe str.

G. nr. 17, str. B. și str. P. Mai mult decât atât, expertul nu a specificat

dacă pe această suprafață există sau nu posibile rețele edilitare (aeriene sau

subterane).

Totodată,

susținerile expertului în sensul că terenul nu a fost utilizat în scopul pentru

care a fost expropriat nu pot fi luate în considerare, întrucât suprafața de

643 mp este ocupată cu o platformă betonată cu destinația de parcare, iar exproprierea

în vederea construirii unor blocuri de locuințe nu presupune ocuparea numai cu

astfel de construcții a întregii suprafețe expropriate.

Prin

urmare, nu se poate considera că această platformă deservește interese exclusiv

private, întrucât nu sunt identificate anumite persoane care utilizează acest

teren și nici nu este precizat vreun titlu în temeiul căruia astfel de persoane

au un drept exclusiv de folosință asupra platformei cu destinația de parcare.

Pe

de altă parte, dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 nu disting în

funcție de categoriile de persoane care utilizează platformele betonate. În

consecință, legiuitorul a considerat că asemenea amenajări nu pot fi decât

unele de utilitate publică.

Rezultă

că, în mod greșit au constatat instanțele anterioare că terenul în suprafață de

643 mp constituie teren liber în sensul art. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, republicată, în condițiile în care amenajările de utilitate publică,

conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sunt exceptate de la

restituire.

În atare

situație, menținând soluția fondului de restituire în natură a suprafeței de

teren de 643 mp, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007.

Intimații-reclamanți

au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu

obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contrar

susținerilor recurentului, prin confirmarea soluției fondului de restituire în

natură a suprafeței de 643 mp, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente speței, respectiv art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de

aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Astfel,

instanța de apel a reținut, pe bază de probe, că terenul în suprafață de 643 mp

este un loc de parcare auto pe o platformă cu teren natural, neamenajat,

nebetonat, fără construcții definitive sau provizorii și care nu este afectat

de servituți legale.

Raportat

la această situație de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., în mod corect s-a tras concluzia

că terenul în discuție este liber și, prin urmare, că este posibilă restituirea

lui în natură.

Dispozițiile

legale care permit această măsură sunt cele din art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a

acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit

art. 11 alin. (3) din lege, „în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent.”

În aplicarea

corectă a textului de lege menționat, trebuie avut în vedere pct. 10.3 din

normele metodologice, potrivit căruia, „în toate cazurile entitatea învestită

cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură,

de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a

verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia,

pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi,

trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor

amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate

de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se

constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele

suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care

nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.”

Or,

în speță, așa cum s-a arătat deja, este definitiv stabilit că suprafața de 643

mp, folosită în fapt ca parcare auto, este o platformă cu teren natural,

neamenajată, nebetonată, fără construcții definitive sau provizorii și care nu

este afectată de servituți legale.

Prin

urmare, suprafața în discuție nu reprezintă o parcare amenajată și, de aceea,

ea nu intră în categoria amenajărilor de utilitate publică în sensul art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice,

exceptate de la restituirea în natură, cum greșit pretinde recurentul.

Folosirea,

în fapt, a celor 643 mp de teren neamenajat, nebetonat ca loc de parcare auto nu

constituie un impediment la restituirea în natură, deoarece numai parcările

amenajate sunt calificate la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 ca amenajări de utilitate publică, exceptate de la

restituirea în natură de art. 11 alin. (3) din lege.

În

ce privește trimiterea făcută de recurent la dispozițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, este de observat că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în

speță. Ele reglementează ipoteza în care nu s-au executat lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea, ceea ce nu este cazul în speță, unde s-a reținut că

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, rămânând

liberă o anumită suprafață, situație ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Având

în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a

fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectul restituirii în natură a

suprafeței de teren de 643 mp, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, pe temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând

și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea va obliga pe recurent,

ca parte căzută în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata

cheltuielilor de judecată suportate de intimații-reclamanți în această fază

procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 6350 lei, din care

5950 lei reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanța și factura de la

fila 33 dosar, iar 400 lei reprezintă cheltuieli de transport, dovedite cu

biletul de avion de la fila 32 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile

nr. 291/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurentul Primarul

municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 6350 lei, cheltuieli de judecată în

recurs, către intimații M.A. și R.M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

ianuarie 2011.