ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 416 din 19 iunie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.A. și R.I.T., decedată în cursul procesului, continuat pentru aceasta de moștenitorul R.M.C., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, iar în consecință: A constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului teren în suprafață de 2.853 mp, înscris în C.F. nr. 20597 Cluj-Napoca cu nr. top. 21581/4/ 1. A anulat dispoziția nr. 4947 din 05 august 2008, emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

A dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 643 mp, înscris în C.F. nr. 20597 Cluj-Napoca cu nr. top. 21581/4/1, situat în municipiul Cluj-Napoca, între zona Colina și drumul spre pădurea Făget, și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 2.210 mp. A respins capătul de cerere având ca obiect întabularea dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la terenul restituit în natură. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a apreciat ca fiind nelegală dispoziția nr. 4947 din 05 august 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin care a fost respinsă notificarea reclamantelor având ca obiect restituirea terenului înscris în C.F.

nr. 20597 Cluj cu nr. top. 21581/4/1, în suprafață de 2.853 mp, pe motiv că acestea nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001. Astfel, s-a reținut că din coroborarea datelor ce rezultă din actele de stare civilă administrate în cauză reiese că reclamantele au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma proprietarei tabulare M.L., fiind așadar îndeplinite cerințele art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. Atât prin notificarea formulată, cât și prin înscrisurile depuse ulterior la dosarul intern constituit în baza notificării, reclamantele au invocat calitatea de moștenitori doar după unul dintre proprietarii tabulari, respectiv după M.L.

Mai mult, prin înscrisul înregistrat la Primăria municipiului Cluj-Napoca la data de 29 ianuarie 2008, sub nr. 17138/45, reclamantele au arătat că, în ceea ce privește dovedirea calității de moștenitor după L.G., nu au posibilitatea și nu înțeleg să facă vreo dovadă în acest sens, în condițiile în care au formulat notificarea exclusiv în calitate de succesoare ale proprietarei tabulare M.L. Prin urmare, notificarea reclamantelor vizează cota ideală de ½ din imobil. Prin expertiza tehnică topografică efectuată în cauză s-a constatat că, în urma lucrărilor de sistematizare, din terenul litigios cu nr. top. 21581/4/1 având suprafața de 2.853 mp, mai este liberă o suprafață de 643 mp, restul de 2.210 mp fiind ocupat de blocul nr. 17 E1 din str. G., căi de acces la blocurile din zonă, alei și spații verzi, str. B., lucrări de utilitate publică, rețele de transport în comun, depou pentru mijloacele de transport în comun.

În consecință, este posibilă restituirea în natură numai a suprafeței libere de 643 mp, urmând ca pentru diferența de teren până la cota de ½ parte din suprafața totală de 2.853 mp să fie acordate despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Reclamanții au formulat cerere de aderare la apelul pârâtului, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate, respectiv și a capătului de cerere privind întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate pentru terenul restituit în natură. Prin decizia civilă nr. 291/A din 05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondate, apelul și cererea de aderare la apel.

Pentru a respinge apelul pârâtului, curtea a reținut, în esență, că, față de actele de stare civilă depuse la dosar și față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota ideală de ½ din imobilul teren înscris în C.F. nr. 20597 Cluj, nr. top. 21581/4/1, în suprafață de 2.853 mp, în calitate de succesoare ale fostei proprietare tabulare M.L. În ce privește forma măsurilor reparatorii cuvenite, s-a reținut că tribunalul a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 643 mp cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece suprafața menționată este liberă, iar nu afectată de amenajări de utilitate publică.

Conform expertizei topo efectuate în cauză, în urma efectuării lucrărilor de sistematizare, din terenul cu nr. top. 21581/4/1, cu suprafața de 2853 mp, 643 mp reprezintă teren liber, iar restul de 2210 mp este ocupat de blocul nr. 17 E1 din strada G., căi de acces la blocurile din zonă, alei și spații verzi pe str. B., lucrări de utilitate publică, rețele de transport în comun, depou pentru mijloace de transport în comun. Terenul în suprafață de 643 mp este un loc de parcări auto pe o platformă cu teren natural, neamenajat, nebetonat, fără construcții definitive sau provizorii și care nu este afectat de servituți legale.

Prin urmare, deși apelantul a susținut că terenul în suprafață de 643 mp este afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv parcări betonate amenajate sau ar putea fi afectat de rețele edilitare (aeriene sau subterane) nu a făcut dovada contrară celor constatate prin expertiză, prin depunerea probelor din care să rezulte faptul că parcarea este betonată și amenajată sau prin depunerea documentațiilor referitoare la existența rețelelor edilitare. Așa fiind, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă, în suprafață de 643 mp. Pentru a respinge cererea reclamanților de aderare la apel, curtea a reținut că soluția fondului de respingere a petitului privind întabularea în C.F.

a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului restituit în natură este corectă în considerarea faptului că reclamanții nu au solicitat, în prealabil, și înscrierea dobândirilor succesive anterioare. Astfel, reclamanții nu au solicitat întabularea dreptului lor de proprietate în contradictoriu cu proprietarul tabular, L.G., conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. De asemenea, ei nu au formulat nici un capăt de cerere pentru dezmembrarea imobilului cu nr. top. 21581/4/1, deși expertul a făcut propunere de dezmembrare a acestui imobil și de întabulare într-o nouă carte funciară a terenului liber cu nr. top. 21581/4/1/2 în favoarea reclamantelor. Pe de altă parte, deși a preluat poziția procesuală a defunctei R.I.T., reclamantul R.M.C.

nu a investit instanța cu nici o cerere de întabulare a dreptului său de proprietate, în calitate de moștenitor al reclamantei defuncte. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de teren de 643 mp (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, recurentul a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și, implicit, a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevăd că, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenta terenului, respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea se va limita numai la acele suprafețe de teren libere.

În mod greșit a apreciat instanța de apel că aceste norme de drept nu își găsesc aplicabilitatea în speță, întrucât suprafața de teren propusă a fi restituită în natură este situată în zonă total sistematizată, respectiv între blocul pe str. G. nr. 17, str. B. și str. P. Mai mult decât atât, expertul nu a specificat dacă pe această suprafață există sau nu posibile rețele edilitare (aeriene sau subterane). Totodată, susținerile expertului în sensul că terenul nu a fost utilizat în scopul pentru care a fost expropriat nu pot fi luate în considerare, întrucât suprafața de 643 mp este ocupată cu o platformă betonată cu destinația de parcare, iar exproprierea în vederea construirii unor blocuri de locuințe nu presupune ocuparea numai cu astfel de construcții a întregii suprafețe expropriate.

Prin urmare, nu se poate considera că această platformă deservește interese exclusiv private, întrucât nu sunt identificate anumite persoane care utilizează acest teren și nici nu este precizat vreun titlu în temeiul căruia astfel de persoane au un drept exclusiv de folosință asupra platformei cu destinația de parcare. Pe de altă parte, dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 nu disting în funcție de categoriile de persoane care utilizează platformele betonate. În consecință, legiuitorul a considerat că asemenea amenajări nu pot fi decât unele de utilitate publică. Rezultă că, în mod greșit au constatat instanțele anterioare că terenul în suprafață de 643 mp constituie teren liber în sensul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile în care amenajările de utilitate publică, conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sunt exceptate de la restituire.

În atare situație, menținând soluția fondului de restituire în natură a suprafeței de teren de 643 mp, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007. Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor recurentului, prin confirmarea soluției fondului de restituire în natură a suprafeței de 643 mp, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente speței, respectiv art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Astfel, instanța de apel a reținut, pe bază de probe, că terenul în suprafață de 643 mp este un loc de parcare auto pe o platformă cu teren natural, neamenajat, nebetonat, fără construcții definitive sau provizorii și care nu este afectat de servituți legale. Raportat la această situație de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., în mod corect s-a tras concluzia că terenul în discuție este liber și, prin urmare, că este posibilă restituirea lui în natură. Dispozițiile legale care permit această măsură sunt cele din art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Potrivit art. 11 alin. (3) din lege, „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.” În aplicarea corectă a textului de lege menționat, trebuie avut în vedere pct. 10.3 din normele metodologice, potrivit căruia, „în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.” Or, în speță, așa cum s-a arătat deja, este definitiv stabilit că suprafața de 643 mp, folosită în fapt ca parcare auto, este o platformă cu teren natural, neamenajată, nebetonată, fără construcții definitive sau provizorii și care nu este afectată de servituți legale. Prin urmare, suprafața în discuție nu reprezintă o parcare amenajată și, de aceea, ea nu intră în categoria amenajărilor de utilitate publică în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice, exceptate de la restituirea în natură, cum greșit pretinde recurentul.

Folosirea, în fapt, a celor 643 mp de teren neamenajat, nebetonat ca loc de parcare auto nu constituie un impediment la restituirea în natură, deoarece numai parcările amenajate sunt calificate la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca amenajări de utilitate publică, exceptate de la restituirea în natură de art. 11 alin. (3) din lege. În ce privește trimiterea făcută de recurent la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este de observat că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în speță. Ele reglementează ipoteza în care nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ceea ce nu este cazul în speță, unde s-a reținut că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, rămânând liberă o anumită suprafață, situație ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectul restituirii în natură a suprafeței de teren de 643 mp, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimații-reclamanți în această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 6350 lei, din care 5950 lei reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanța și factura de la fila 33 dosar, iar 400 lei reprezintă cheltuieli de transport, dovedite cu biletul de avion de la fila 32 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 291/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurentul Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 6350 lei, cheltuieli de judecată în recurs, către intimații M.A. și R.M.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.