ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 218/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată la

data de 7 martie 2008, reclamanții M.A. sen. și M.S. au chemat în judecată pe

pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, solicitând

anularea Dispoziției nr. 709/2008 emisă de pârât și obligarea acestuia la

emiterea unei dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului

teren, în suprafață de 823 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj

24830, nr.top 15532/10/2/2/2.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că, în mod ilegal prin

dispoziția contestată le-au fost acordate despăgubiri bănești pentru terenul

revendicat, deoarece primăria avea posibilitatea de a le acorda în compensare un

alt teren.

Prin apărările făcute, pârâții au solicitat

respingerea acțiunii, arătând că, prin decizia civilă nr. 384/A/2006 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj-Napoca s-a stabilit în mod irevocabil, dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul

în litigiu și că la momentul emiterii dispoziției contestate s-a avut în vedere

obligația instituită prin hotărârea instanței. În ceea ce privește acordarea de

măsuri reparatorii prin compensare cu un alt teren, au arătat că, la nivelul Municipiului

Cluj-Napoca nu au fost identificate asemenea terenuri, iar decizia menționată a

intrat sub puterea lucrului judecat, astfel că, reclamanții nu pot pretinde

altceva pentru terenul în litigiu, care nu este liber pentru a fi restituit în

natură.

Prin sentința civilă nr. 672 din 27

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 956/117/2008, a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond, a reținut următoarele:

Printr-o primă dispoziție cu nr. 333/2006

emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea

formulată de reclamanți, cu motivarea că părțile nu au depus, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a anulat sau constatat

nulitatea donației imobilului către stat.

Soluționând contestația formulată

împotriva acestei decizii, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 554/2006 a

respins-o ca netemeinică și nelegală, iar prin decizia civilă nr. 384/A/2006

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamanților, schimbată

sentința apelată, în sensul admiterii contestației, a anularii dispoziția nr. 333/2006

și a stabilirii dreptului reclamanților la despăgubiri bănești, pentru parcela

cu nr.top 15532/10/2/2/2 teren în suprafață de 823 mp, înscris în C.F. Cluj

executare a acesteia. Dând curs solicitării reclamanților, pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 709/2008 prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamanților pentru imobilul în

litigiu și care, face obiectul prezentei cauze.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr.

188 emisă la 15 aprilie 2008 s-a hotărât concesionarea unor terenuri aflate sub

luciul lacului în favoarea SC I.M. Cluj SRL, reclamanții susținând că această

hotărâre vizează și o parte din terenul lor, deși imobilul în litigiu nu

figurează înscris în acest act.

Conform concluziilor raportului de

expertiză efectuat în cauză, terenul cu nr.top. 15532/10/2/2/2 în suprafață de

823 mp este ocupat pe o suprafață de 83 mp de o alee betonată, diferența fiind

aferentă Lacului Est din Gheorgheni. Prin urmare, s-a reținut că terenul în

litigiu, nu poate fi considerat liber, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind

afectat unei utilități publice, respectiv pentru agrement și cale de acces.

Față de dispozițiile cuprinse în

decizia civilă nr. 384/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a reținut că

dispoziția atacată este legală și temeinică, în cauză producându-se efectele lucrul

judecat.

Susținerea reclamanților potrivit

căreia între timp s-au schimbat dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv a

fost adoptată H.G. nr. 250/2007, dispoziții pe care instanțele nu le-au avut în

vedere, la pronunțarea deciziei civile nr. 384/A/2006 este nereală, întrucât H.G.

nr. 250/2007 reglementează normele de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul

pronunțării deciziei anterior amintite. S-a mai reținut și că, hotărârea CEDO Taub

contra României a constituit unul dintre temeiurile care au stat la baza

pronunțării acestei decizii.

În raport de precizarea expresă a

reclamanților că nu doresc decât restituirea în natură, nu a mai fost analizată

posibilitatea de acordare de bunuri sau servicii în compensare, această măsură

neputând fi dispusă decât cu acordul persoanei îndreptățite, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, acord care în speță nu

există.

Prin decizia civilă nr. 70/A din 18

martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți pentru următoarele considerente:

Prin prezenta acțiune, reclamanții

au susținut că dispoziția nr. 709 din 28 ianuarie 2008 nu este legală, deoarece

terenul în suprafață de 823 mp este liber și poate fi restituit în natură.

Din expertiza tehnică efectuată în

cauză (fila 104-109,dosar fond) s-a reținut că terenul revendicat de reclamanți

este afectat de detalii de sistematizare, că aparține domeniului public, astfel

că, nu poate fi restituit în natură.

Prin anularea dispoziției nr.

709/2008, se urmărește de fapt modificarea soluției definitive și irevocabile

pronunțate de instanță, în soluționarea primei contestații a reclamanților formulată

împotriva dispoziției nr. 334/2006.

Principiul puterii de lucru judecat,

reținut de instanța de fond împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces

terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași

părți, ci și contrazicerea dintre două hotărâri judecătorești. Chiar fără o

consacrare legală, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat corespunde

nevoii de a se evita pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii cu

privire la aceleași probleme de drept și fapt. Or, în cauză, printr-o hotărâre

irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, întrucât

terenul în litigiu nu este liber.

Reclamanții sunt în eroare atunci

când susțin că excepția reținută de instanța de fond le afectează dreptul de

dispoziție cu privire la a opta pentru măsurile reparatorii pe care legea le

pune la dispoziție. Instanța de fond a respins acțiunea pentru considerentele

reținute, dar nu a negat nici un moment calitatea reclamanților de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii. Faptul că nu se pot acorda măsurile

reparatorii solicitate de reclamanți, respectiv restituirea în natură, nu

înlătură calitatea lor de persoane îndreptățite la celelalte măsuri reparatorii

prevăzute de lege.

La data de 27 aprilie 2010,

reclamanții au formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 C.

proc. civ. prin care au solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii

acțiunii principale și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură

a imobilului.

În susținerea motivului prevăzut de art.

304 pct. 1 C. proc. civ. recurenții au susținut că instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, deoarece completul de judecată care a pronunțat

decizia recurată a pronunțat și decizia nr. 384 A/2006, în raport de care s-a

reținut autoritatea de lucru judecat.

Cu privire la motivul doi de recurs,

întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții au arătat că în mod

greșit s-a reținut existenta autorității de lucru judecat cu privire la

restituirea în natură a imobilului revendicat, că autoritatea de lucru judecat

există față de sentința civilă nr. 4983/1995 pronunțată de Judecătoria Cluj, că

terenul nu este de utilitate publică, că restituirea în natură nu afectează

utilitatea lacului și că despăgubirea acordată prin Decizia nr. 384/A/2006 a

Curții de Apel Cluj nu este realizabilă, în raport de prevederile H.G. nr. 128/2008,

deoarece modalitatea de acordare a acestora reprezintă o reparație iluzorie.

Recursul nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 1 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor acestui

articol, constituie motiv de nelegalitate atunci când instanța nu a fost

alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Acest motiv vizează mai multe situații

și anume: când completul de judecată nu este format din numărul de judecători

prevăzut de lege, când în completul de judecată s-au aflat judecători

incompatibili și când la judecată nu a participat procurorul deși legea

prevedea obligativitatea concluziilor sale.

Ipoteza a doua din text, vizează

situația în care la soluționarea cauzei au participat judecători incompatibili,

conform art. 24 C. proc. civ.

Recurenții au susținut că

judecătorii care au pronunțat decizia, în raport de care s-a reținut

autoritatea de lucru judecat, au soluționat și decizia recurată.

Pentru a verifica acest caz de

incompatibilitate era necesar ca părțile interesate, respectiv reclamanții-apelanți,

să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată.

Or, recurenții nu au formulat o

astfel de cerere.

Normele procedurale privind

incompatibilitatea sunt imperative, putând fi invocate de oricare dintre părți

și chiar de instanță din oficiu.

Recuzarea însă, este o facultate

procesuală pentru partea interesată, de a solicita îndepărtarea unui judecător

din completul de judecată.

De altfel, chiar și în condițiile

neformulării cererii de recuzare, motivul de recurs nu poate fi reținut, deoarece

critica formulată nu constituie un caz de incompatibilitate, instanța de apel

nerejudecând în caz de casare, ci ca urmare a investirii cu o nouă pricină.

Cu privire la motivul de recurs,

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care s-au formulat critici referitoare

la greșita reținere a autorității de lucru judecat, față de imposibilitatea restituirii

în natură a imobilului.

Prin decizia nr. 384/A/2006 a Curții

de Apel Cluj s-a reținut în mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat

în mod abuziv și că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în despăgubiri bănești.

Urmare acestei decizii, a fost emisă

Dispoziția nr. 709/2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești

reclamanților pentru imobilul în litigiu iar contestația formulată împotriva

acestei decizii formează obiectul prezentei cauze.

În raport de această situație de

fapt, instanța de apel, în mod legal a reținut că modalitatea de reparație

pentru imobilul revendicat a intrat sub puterea lucrului judecat, deoarece

între cele două pricini există tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201

C. civ. cu privire la: părți, obiect și cauză.

Prin a doua cerere de chemare în

judecată, aceiași reclamanți au formulat același obiect, în baza aceleiași

cauze, astfel că, identitatea de elemente cerută de text pentru invocarea

acestei excepții a fost verificată.

În considerentele Deciziei nr. 384/A/2006

a Curții de Apel Cluj s-a reținut că dreptul reclamanților la măsuri

reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești se acordă ca urmare

a faptului că terenul este imposibil de restituit, fiind afectat domeniului

public, precum și faptul că, au fost acordate despăgubiri bănești reclamanților

și nu titluri de despăgubire deoarece Fondul Proprietatea nu funcționează

într-o manieră care să asigure o indemnizație efectivă, precum și, în vederea

respectării dreptului la bunul garantat prin art. 1 al Primului Protocol al

CEDO.

Drept urmare, criticile referitoare

la faptul că terenul nu este de utilitate publică, că restituirea în natură nu

afectează utilitatea lacului și că despăgubirea acordată prin Decizia nr. 384/A/2006

a Curții de Apel Cluj nu este realizabilă, în raport de prevederile H.G. nr. 128/2008,

deoarece modalitatea de acordare a acestora reprezintă o reparație iluzorie nu

sunt fondate, instanța de apel, reținând în mod legal efectul lucrului judecat și

evitând astfel, adoptarea unei hotărâri judecătorești contradictorii.

Cât privește, simpla referire la

faptul că există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 4983/1995

pronunțată de Judecătoria Cluj, această critică a fost formulată pentru prima

dată în recurs, astfel că, nefiind formulată și în apel, nu poate fi analizată

omissio

medio

direct în recurs.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

art. 312 alin (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții M.S. și M.A. senior împotriva deciziei nr. 70/A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.