ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 651 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 de pe lângă Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca.

S-a respins acțiunea civilă formulată

de S.W. formulată împotriva pârâtei Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

S-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamantul S.W. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca

și în consecință:

- s-a dispus anularea dispoziției de

respingere a notificării nr. 4741 din 21 iulie 2008 emisă de Primarul Mun.

Cluj-Napoca.

S-au respins celelalte pretenții ale

reclamantului, precum și cererea de obligare la cheltuieli de judecată a

pârâților.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 676/2002, înregistrată la

executorul judecătoresc C.M., reclamantul a solicitat restituirea în natură,

pentru imobilul înscris în C.F. nr. 12208 cu nr. top. 15478/7 și 15479/7

Cluj-Napoca.

La data de 21 martie 2008, prin

sentința civilă 141/2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar

345/117/2008, acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a fost admisă, obligându-se pârâtul să emită

în favoarea reclamantului, o dispoziție prin care să îi restituie în natură

terenul în suprafață de 300 stj. p. situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

12208 cu nr. top. 15478/7 și 15479/7 Cluj-Napoca, iar în cazul în care

restituirea în natură nu este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor,

aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Această hotărâre a rămas irevocabilă,

prin respingerea apelului declarat, astfel cum rezultă din decizia nr.

223/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și respingerea recursului, prin decizia

nr. 4954/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin dispoziția nr. 4741/2008 emisă

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, notificarea nr. 676/2002 formulată de

reclamant, pentru imobilul în suprafață de 300 stj. p. situat în Cluj-Napoca, înscris

în C.F. 12208 cu nr. top. 15478/7 și 15479/7 Cluj-Napoca, a fost respinsă cu

motivarea că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, în condițiile art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Motivarea acestei dispoziții vine însă

în contradicție totală cu considerentele hotărârilor sus amintite care au stabilit

calitatea reclamantului de persoană îndreptățită și temeinicia cererii sale.

Prima instanță a reținut că de

altfel, această dispoziție a fost emisă după cercetarea notificării de către

instanță, soldată cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești, hotărâre care era

adusă la cunoștința pârâtului.

În aceste condiții, prin Dispoziția

emisă de către pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se aduce atingere autorității

de lucru judecat ce însoțește hotărârea judecătorească.

Ca atare, a mai apreciat tribunalul,

pârâtul avea obligația de a emite o dispoziție în acord cu statuările

instanțelor judecătorești.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, apreciind ca nelegală Dispoziția nr.

4741/2008 Primarului Municipiului Cluj-Napoca, instanța a admis contestația și

a dispus anularea acestei dispoziții.

În ceea ce privește cererea de

obligare a pârâtului să se conformeze ordinului judecătoresc, instanța a

apreciat că în prezenta cauză, reclamantul este în posesia unui titlu

executoriu care trebuie pus în executare fie în mod benevol, fie pe calea

executării silite.

De aceea, dacă s-ar da curs cererii

reclamantului, acesta ar putea dobândi două titluri executorii pentru aceiași

pretenție, lucru ce nu poate fi primit.

Pentru aceste motive, tribunalul a

respins cererea având ca obiect această pretenție.

Reclamantul a solicitat obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a făcut dovada unor

astfel de cheltuieli, motiv pentru care și această cerere a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul, ambii apelanți criticând

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul declarat, reclamantul a

solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate și

obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.

În motivarea apelului, reclamantul a

invocat următoarele:

În ce privește respingerea cererii

de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate la fond, acesta a învederat

că a depus la dosar factura și chitanța ce justifică cuantumul cheltuielilor de

judecată în fața primei instanțe, în valoare de 4.760 lei.

Pe fondul cauzei, reclamantul a

arătat că prin sentința civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj irevocabilă,

pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a fost obligat să emită în favoarea sa o

dispoziție fie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 12208

Cluj nr. top 15478/7, 15479/7, fie de acordare de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv.

Or, în condițiile în care pârâtul a

emis o dispoziție de respingere a notificării era oportună constrângerea

acestuia să se conformeze ordinului judecătoresc, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat expres aplicarea unei amenzi civile pe zi de întârziere, în temeiul

art. 580

3

C. proc. civ., instanța, în virtutea rolului activ avea

obligația să pună în discuția părților acest aspect.

Reclamantul a învederat, totodată,

că afirmația din cuprinsul considerentelor hotărârii potrivit căreia este deja

în posesia unui titlu executoriu - sentința civilă nr. 141/2008 irevocabilă -

nu este adecvată elementelor stării de fapt.

Prin această hotărâre judecătorească,

s-a instituit în sarcina pârâtului o obligație de a face pe care acesta nu a

îndeplinit-o.

Ca atare, instanța, din oficiu,

putea să adopte măsuri de coerciție aplicând pârâtului amendă civilă în baza

art. 580

3

C. proc. civ.

Pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a

solicitat prin apelul declarat schimbarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În motivarea apelului, s-au invocat

următoarele:

Cu ocazia analizării notificării nr.

676 din 14 februarie 2002 prin care reclamantul a solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, s-a constatat că preluarea acestuia

nu a fost abuzivă în condițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

imobilul trecând în proprietatea statului în baza deciziei Ministerului

Finanțelor nr. 58578 din 24 mai 1949 (CASBI).

Acestui imobil îi erau aplicabile

dispozițiile art. X din Decretul nr. 228/ 1948, potrivit cărora, cei

îndreptățiți la restituirea bunurilor preluate în administrare de către CASBI

trebuiau să depună cereri însoțite de acte justificative la comisia de

lichidare a Casei de administrare și supraveghere a bunurilor inamice.

Întrucât în cazul imobilului în

litigiu nu s-a formulat o astfel de cerere, acesta a fost considerat ca fiind bun

fără stăpân și a trecut în proprietatea statului în baza unui act normativ

anterior datei de 6 martie 1945 - Legea nr. 91 din 9 februarie 1945, motiv

pentru care, prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente.

S-a invocat faptul că sentința

civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.

4954/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar dosarul aferent

notificării a fost soluționat la data de 18 februarie 2002, deci, anterior

pronunțării sentinței.

Prin decizia civilă nr. 16A din 22

ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, ambele apeluri au fost respinse ca

nefondate.

În ce privește apelul reclamantului,

referitor la aspectele de fond vizând obligarea pârâtului să se conformeze

ordinului judecătoresc stabilit prin sentința civilă nr. 141/2008 a

Tribunalului Cluj irevocabilă, respectiv, aplicarea unei amenzi civile în

temeiul art. 580

3

C. proc. civ., instanța de apel a apreciat următoarele:

Prima instanță a reținut în mod

corect că prin sentința civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, într-un litigiu

derulat între aceleași părți pârâtul a fost obligat să emită în favoarea

reclamantului dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de

300 stj. p, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 12208 Cluj, nr. top.

15478/7, 15479/7, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă,

să propună acordarea de despăgubiri.

Așa cum reiese din conținutul

dispozitivului, prin hotărârea evocată, s-a stabilit în sarcina pârâtului o

obligație de a face. Sentința a rămas irevocabilă, astfel că, obligația

stabilită în sarcina pârâtului se impune a fi dusă la îndeplinire, iar în

ipoteza în care debitorul obligației refuză îndeplinirea benevolă, se poate recurge

la procedura executării silite.

Prin urmare, corect a reținut prima instanță că

în condițiile existenței unui titlu executoriu ce instituie o obligație în

sarcina debitorului nu este posibilă pronunțarea a încă unui titlu executoriu

în afirmarea aceleiași obligații, creditorul având posibilitatea să recurgă la

executarea silită în situația în care debitorul nu înțelege să își execute

benevol obligația instituită în sarcina sa.

În ce privește invocarea în apel a

dispozițiilor art. 580

3

C. proc. civ. și a împrejurării că cele

stabilite prin această prevedere puteau fi aplicate din oficiu de instanță în

baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel a constatat că această

susținere este nefondată.

Potrivit art. 580

3

alin.

(1) teza II C. proc. civ., în cazul obligațiilor de a face

intuitu personae

,

instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere

irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o

amendă civilă de la 20 la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la

executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Reiese din cuprinsul acestei

prevederi, că aplicarea amenzii civile debitorului în sarcina căruia s-a

instituit o obligație de a face printr-un titlu executoriu, se poate face numai

la solicitarea creditorului care sesizează instanța în acest sens.

În fața primei instanțe reclamantul

nu a formulat o atare cerere, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în

apel nu se pot face cereri noi.

Drept urmare, solicitarea

reclamantului de aplicare a unei amenzi civile pârâtului în baza art. 580

3

C. proc. civ., este formulată pentru prima dată în apel și constituie o cerere

nouă, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., căreia nu i se poate da curs

în apel.

În ceea ce privește motivul de apel

vizând neacordarea cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, curtea de

apel a constatat că în mod corect această cerere a fost respinsă în baza art.

1169 C. civ., întrucât reclamantul nu a depus dovada acestor cheltuieli și a

cuantumului acestora în fața primei instanțe.

Apelul pârâtului ce tinde la

schimbarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, este

nefondat la rândul său, a apreciat instanța de apel.

Tribunalul a reținut în mod corect

că dispoziția de respingere a notificării nr. 4741 din 21 iulie 2008 emisă de

Primarul mun. Cluj-Napoca se impune a fi anulată, întrucât există o hotărâre

judecătorească - sentința civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a Tribunalului Cluj - care chiar dacă a rămas irevocabilă numai după emiterea acestei dispoziții

contestate, constituie un titlu executoriu ce se impune a fi respectat și pus

în executare.

Prin dispoziția contestată,

notificarea reclamantului a fost respinsă pe considerentul că preluarea

imobilului ce face obiectul notificării nu a fost abuzivă.

Prin sentința civilă nr. 141/2008 a

Tribunalului Cluj s-a reținut, dimpotrivă, că imobilul a fost preluat abuziv de

către stat de la antecesorul reclamantului.

Între cele două aserțiuni

contradictorii prevalează cea cuprinsă în hotărârea judecătorească, unitatea învestită

cu soluționarea notificării fiind ținută să se conformeze celor stabilite prin

titlul executoriu.

Întrucât pârâtul, soluționând notificarea,

a respins-o reținând în contra celor statuate prin sentința civilă nr. 141/2008

a Tribunalului Cluj - că preluarea imobilului nu este abuzivă, dispoziția se

impune a fi anulată, pârâtul rămânând obligat să procedeze la emiterea unei noi

dispoziții de soluționare pe fond a notificării, în sensul celor statuate prin

sentința civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj, în prezent irevocabilă.

Întrucât ambele apeluri sunt

nefondate, niciuna dintre părți nu poate fi ținută să suporte cheltuielile de

judecată făcute de partea potrivnică, motiv pentru care cererea reclamantului

de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca

nefondată.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentul a învederat că unul din motivele de apel invocate prin memoriul de

apel a fost acela privind neacordarea de către prima instanță a cheltuielilor

de judecată pe care le-a solicitat.

A arătat prin memoriul de apel că anexează

dovezile fiscale prin care se justifică cererea apelantului privind acordarea

cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.”

În considerentele deciziei recurate

nu se analizează însă acest motiv de apel și nici dispoziția normativă din

textul legal mai sus evocat, ci instanța de apel s-a limitat la a constata că „în

mod corect această cerere a fost respinsă în baza art. 1169 C. civ., întrucât

reclamantul nu a depus dovada acestor cheltuieli și a cuantumului acestora în

fața primei instanțe.”

Instanța de apel nu a făcut nicio

mențiune și nu oferă niciun argument cu privire la ignorarea faptului că anexat

memoriului de apel au fost depuse dovezile privind plata cheltuielilor de

judecată.

Absența oricărei mențiuni sau

analize cu referire la acest aspect, constituie un motiv de nelegalitate a

deciziei date în apel, întrucât instanța de apel nu a analizat acest motiv de

apel.

Astfel, au fost încălcate

prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța poate

încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță,

precum și administrarea de probe noi dacă va considera că acestea sunt necesare

în cauză.

Cum unul din motivele de apel a

vizat tocmai neacordarea cheltuielilor de judecată, iar anexat memoriului de

apel reclamantul susține că a depus dovezile fiscale ale respectivelor

cheltuieli, instanța de apel avea obligația să se pronunțe cu privire la aceste

probe noi, legal administrate în faza apelului, precum și să cerceteze în sine

acest motiv de apel.

Așa fiind, recurentul conchide în

sensul că decizia recurată este nulă, pe de o parte, întrucât nu a analizat

unul dintre motivele de apel, iar pe de altă parte, este nulă și pentru că nu a

fost motivată din acest punct de vedere.

Intimatul pârât Primarul Municipiului

Cluj a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului

ca nefondat, soluția instanței de apel fiind legală, întrucât reclamantul nu a

depus în fața instanței de fond dovezi privind cheltuielile de judecată

efectuate în primă instanță.

Recursul formulat este fondat.

Critica formulată de reclamant în

prezentul recurs privește dezlegarea dată de instanța de apel criticii cuprinse

în motivarea căii de atac privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată

efectuate de reclamant în fața primei instanțe.

Se constată că recurentul reclamant

prin motivele de apel a formulat o astfel de critică, anexând, totodată,

motivelor de apel factură fiscală și chitanța de achitare a acestora, însă

instanța de apel s-a limitat la a constata că dovada efectuării cheltuielilor

de judecată nu a fost depusă în dosarul de primă instanță.

Soluția este nelegală în raport de

dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. care permit instanței de apel

refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, dacă

apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Or, reclamantul a anexat dovezile în

susținerea acestui motiv de apel (fila 6 dosar), chiar cererii de apel, astfel

că instanța avea obligația evaluării lor sau a motivării înlăturării acestora

din materialul probator al cauzei, cum corect susține recurentul.

Atașarea la cererea de apel a unor

înscrisuri considerate de parte ca utile soluționării pricinii sale, este

prevăzută de dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acestea

rămânând dobândite cauzei.

Instanța are însă posibilitatea de a

le înlătura motivat fie pe percursul dezbaterii cauzei în fața sa, în

condițiile art. 268 alin. (4) C. proc. civ., fie în conținutul motivării

hotărârii pe care o pronunță, ceea ce în cauză nu s-a produs, contrar

prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe temeiul celor anterior redate,

Înalta Curte constată a fi întrunite ipotezele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în baza art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va modifica

în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului, în

temeiul art. 296 C. proc. civ., cu consecința schimbării în parte a sentinței

primei instanțe și a inserării obligării pârâtului la achitarea cheltuielilor

de judecată efectuate de reclamant în considerarea primei etape procesuale, în

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.; se va menține restul

dispozițiilor deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

S.W., împotriva deciziei nr. 16A din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică în parte decizia recurată,

în sensul că:

Admite apelul formulat de

reclamantul S.W., împotriva sentinței civile nr. 651 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă și schimbă în parte sentința, astfel:

Obligă pe pârâtul Primarul

Municipiului Cluj Napoca la 4.760 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 ianuarie 2011.