ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2017

Prin sentința nr. 2604 din data de 28 iunie 2011, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. și B.; a omologat raportul de expertiză tehnico - judiciară din 30 mai 2011 întocmit de expertul C.;

a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții D., E., F. G. și H. în contradictoriu cu pârâții A., B., SC I. SRL și SC J. SRL; a obligat pârâta SC J. SRL să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3.

747 m.p. situat în comuna Podari, determinată de conturul punctelor 20-8-12-25-24-22-20 pe planul de situație anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanța de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanța de 275,29 m punctele 8-12; S - pe distanța 12,81 m.p., punctele 12-25; V - pe distanța de 274,61 m.p. punctele 25-24-22-20; a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 15-18 pe planul de situație anexa 2 din raport, dispuse astfel: punctul 15 - la distanța de 108,50 m est față de pct 2 colț tarla Ia N; punctul 18 la distanța de 109 m est față de pct. 14 colț tarla la SV; a obligat pârâta SC J. SRL să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 8 la N -12 la S, evidențiat în anexa 4 la raport; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC J. SRL să ridice platforma betonată și construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților; a respins acțiunea față de pârâții A. și B. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a luat act ca reclamanții au renunțat la acțiune față de pârâta SC I. SRL și a obligat pârâta SC J. SRL la plata către reclamanți a sumei de 5.278 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și la 2.813 RON către Statul Român, reprezentând taxă judiciară de timbru în cota parte aferentă reducerii acordate cu titlu de ajutor public judiciar.

Prin decizia nr. 59/2013 din 17 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a Il-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței arătate, s-a admis apelul declarat de pârâta SC J. SRL; s-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea precizată; a fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2729 m.p. conturul punctelor 200-109-136-52-45-203-202-200 conform anexei 3 la suplimentul la raportul de expertiză; s-a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 200 - 202 - 203 conform anexei 3 la suplimentul 3 la raportul de expertiză, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor declarate de reclamanți și de pârâții A. și B., prin decizia nr. 1905 de Ia 3 iunie 2014, a respins ca lipsit de interes recursul pârâților, a admis recursurile reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru considerentele de mai jos.

Expertul, la întocmirea raportului de expertiză și a schițelor aferente identificării terenului, nu a avut în vedere și adresa Consiliului Local Podari care făcea referire le existența și poziționarea unui canal pe limita de vest a T22; nici în cel de ai treilea supliment al raportului de expertiză nu s-a revenit asupra acestui aspect.

Deși indicată în mod repetat existența acestui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, va fi necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziționarea acestuia, sens în care instanța va solicita relații.

În niciuna dintre adresele emise de autoritatea locală nu s-a precizat că la începerea punerilor în posesie și, respectiv, cu ocazia întocmirii planului parcelar, Comisia Locală Podari ar fi avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, unele dintre titlurile de proprietate fiind emise și ulterior adoptării acestui act normativ; zona de siguranță și dimensiunile ei se regăsesc anexei 1 la O.G. nr. 43/1997, contrar susținerilor recurentei-pârâte cu privire la inexistența unei soluții legislative în acest sens; dacă însă se are în vedere perioada anterioară anului 1997, se constată că dispoziții similare referitoare la zona de siguranță (a drumurilor județene ce interesează în speță, întrucât T 22 este învecinată îa vest cu DN 56) se regăsesc în art. 13 din acest act normativ, dar și în anexa 3 a Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor.

Cu toate acestea, cea de a treia variantă din suplimentul la raportul de expertiză, valorifică dispozițiile legale din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, expertul prezumând (fără nici un alt indiciu în acest sens) că punerea în posesie s-a început de la o distanță de 8 m de la axul drumului, aceasta fiind chiar varianta omologată de instanță și pe temeiul căreia s-a conchis că pârâta ocupă 2.729 m.p. din terenul reclamanților, suprafață pe care a fost obligată să o lase în deplină proprietate și posesie.

Așa fiind, pe lângă cele deja menționate cu privire la relațiile suplimentare ce se vor solicita Comisiei Locale Podari, privind necesitatea poziționării exacte a canalului până la acoperirea lui, în rejudecare, instanța va solicita informații și cu privire la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

S-a apreciat că instanța de apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele relevante.

Astfel, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin relațiile ce vor fi solicitate autorității locale în condițiile art. 175 C. proc. civ. și lămurirea aspectelor menționate, se va dispune efectuarea unei expertize topo de o echipă de trei experți, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care să efectueze o nouă lucrare:

a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie;

b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de vest a T22 (de la limita de est fiind un obiectiv inutil);

c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de vest (și la est de DN 56) care, în prezent, nu mai există;

d.) și avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia locală Podari a zonei de siguranța, Ia momentul întocmirii planului parcelar și al punerilor în posesie.

Numai pe baza efectuării unei noi expertize, care să răspundă (cel puțin) obiectivelor menționate și lămurirea aspectelor relevante ale cauzei, va putea fi soluționat capătul principal de cerere (revendicare).

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția ll-a civilă, prin decizia nr. 238 din 23 martie 2017 a respins apelul reclamanților, a admis apelul declarat de pârâta SC J. SRL și, drept consecință, a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 1.394 m.p., situată în extravilanul comunei Podari, județul Dolj delimitată de conturul poligonal 74, 57, 55, 39, 64, 76, 75, 74, acoperită în întregime de platforma betonată; a stabilit, linia de hotar între terenul reclamanților și terenul pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 39, 55, 57, conform anexei 11 la completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită în apel de experții K., L. și M., anexă aflată la dosar; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu obligarea reclamanților la 6.319 RON, cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Prin decizia nr. 4 din 8 iunie 2017, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 238/2017 cu privire la obligația de a face, respectiv ridicarea platformei betonate, a halei și a gardului despărțitor.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți, reclamanții formulând recurs și împotriva deciziei nr. 4/2017.

Reclamanții, prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 238/2017, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea pentru cele de mai jos:

Decizia este nelegală, deoarece instanța de apel ignoră considerentele deciziei de casare nr. 1905 din 13 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., ajungându-se, prin omologare, la o variantă de identificare a proprietăților în condițiile în care, identificarea parcelelor din cadrul Tarlalei 22 s-a făcut în funcție de un canal a cărui existență nu s-a demonstrat niciodată ca fiind reală; identificarea parcelelor din cadrul Tarlalei 22 nu respectă planul parcelar (deși acesta era un obiectiv impus de decizia de casare) și nu respectă forma și amplasamentul real al proprietăților; varianta de grănițuire oferă doar în mod aparent apelanților-reclamanți posibilitatea de a-și reîntregi proprietatea doar ca urmare a faptului că parcela este mult deplasată spre est cu consecința viitoare și inevitabilă a generării unui nou litigiu cu proprietarul vecin din partea de est.

Decizia de casare a fost greșit aplicată de instanța de apel, întrucât principala rațiune pentru trimiterea cauzei spre rejudecare a fost aceea ca instanța de apel să facă verificări în fond în ceea ce privește existența unui canal situat în paralel cu DN 56 precum și amplasamentul acestuia. Doar în măsura în care se dovedea prin înscrisuri certe existența unui canal care să fi influențat modalitatea de punere în posesie a proprietarilor din Tarlaua 22 se punea în discuție, mai departe, necesitatea efectuării unei expertize care să țină cont de acesta în mod imperios.

Niciodată nu s-a făcut dovada existenței și amplasamentului acestui canal, acesta nu a fost pus în evidență în înscrisurile ce configurau întreg inventarul comunei înainte de punerea în vigoare a Legii nr. 18/1991, nu s-a regăsit nici în planul parcelar care a stat la baza punerii în posesie, ci apare pentru prima și singura oară pe o planșă ce s-a dorit a fi anexa PUG din anul 2008, pe care nimeni nu a semnat-o pentru conformitate cu originalul și pe care tocmai instanța i-a considerat ca fiind un înscris nerelevant.

Dimensiunile pretinsului canal au fost descrise ca fiind (...) "12-12,5 m față de marginea DN56 în sud și apx. 5m. față de marginea DN56 în nord (...)". în plus, adresa din 06 ianuarie 2015 emisă de Primăria comunei Podari atestă împrejurarea că aceste date au fost preluate grafic din Planul Urbanistic General al localității Podari.

Ori, Planul Urbanistic General al localității Podari a fost întocmit ulterior punerii în posesie, respectiv în anul 2008 și acesta a avut în vedere tocmai un plan parcelar modificat, de care însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu va ține cont de el, ci trebuie avute în vedere actele primare ale reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, schița anexă înaintată de Primăria Podari, ca făcând parte din PUG, nu a fost semnată de nimeni spre conformitate cu originalul.

Identificarea pretinsului canal a fost făcută de comisia de experți doar ca urmare a solicitării exprese a instanței și s-a bazat pe un înscris ce însăși instanța de casare a considerat că nu trebuie avut în vedere la identificare.

Mergând pe ideea că trebuie să existe un canal situat în partea de vest a tarlalei în paralel cu DN56 comisia de experți oferă o primă rezolvare a cauzei prin raportul de expertiză tehnică ce pune în evidență deposedarea reclamanților cu suprafața de 1.483 m.p. identificată în anexa IA; stabilește grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul pct. 63-54 astfel cum a fost definit în anexa IA; evidențiază gardul despărțitor actual, amplasat pe aliniamentul pct. 54-57-39; arată că platforma betonată și hala metalică ocupă parțial proprietatea apelanțiior-reclamanți, respectiv 1.395 m.p.-platformă și 88 m.p. - hală metalică.

În completarea depusă pentru termenul din data de 28 ianuarie 2016, comisia de experți răspunde la solicitarea părților că (...) "în raportul de expertiză am ținut cont de poziționarea canalului așa cum reiese din adresa nr. x (coroborată cu adresa din 06 ianuarie 2015) însă nu am putut evidențiat lățimea canalului deoarece aceasta nu este specificată în nici un înscris al Consiliului Local Podari".

Însă comisia de experți și-a luat măsuri de siguranță pentru a nu fi acuzați de săvârșirea unei infracțiuni, precizând în completarea raportului de expertiză tehnică depus pentru termenul de ședință din data de 10 martie 2016:

" forma și aspectul parcelelor poate fi influențat doar de lățimea canalului și de poziționarea sa față de DN".

Altfel spus comisia de experți s-a conformat sarcinilor instanței și a avut în vedere cele două adrese emise de autoritatea publică locaîă, însă arată că nu poate aprecia lățimea canalului și prin urmare restul este doar o apreciere relativă a situației de fapt corecte.

Primăria Podari, la solicitarea instanței arată că (...) "dimensiunile canalului au fost preluate grafic din PUG", adică a fost măsurată cu riglă o zonă înnegrită (nu se știe cine, căci nimeni nu și-a asumat responsabilitatea întocmirii acestuia): (...) " Având în vedere că PUG este întocmit la scara 1:5000 rezultă că 1 mm din plan corespunde cu 5 m în teren (...)".

În aceste condiții cauza este luată în pronunțare la data de 26 martie 2016 și repusă pe rol, fiind evident că apelanta-pârâtă era în pericol să restituie o treime din suprafața întregii proprietăți și, mai mult, riscă demolarea halei.

Plecând de Ia o informație preluată din conținutul raportului de expertiză tehnică în privința unei suprafețe de 1.310 rn.p. instanța de apel califică drept o inadvertență a concluziilor comisiei de experți și pornește o adevărata presiune asupra comisiei de experți având drept scop modificarea concluziilor raportului de expertiză.

În mod nelegal s-a dispus respingerea cererii formulate în temeiul art. 211 C. proc. civ., în sensul prezentării comisiei de experți pentru a da lămuriri, deoarece riscul ar fi fost ca aceștia să explice poate suficient de dar că suprafața ocupată de 1.483 rn.p. se compune din suprafața de 88 rn.p. teren afectat de hală și 1.395 rn.p,. teren afectat de platformă, neavând nici o legătură cu suprafața de 1.310 rn.p. ce se dorea de către instanță a fi rezultatul final.

Într-un mod inexplicabil, sub riscul aplicării de amenzi, urmare solicitărilor instanței de judecată, comisia de experți prezintă variantele de identificare a terenurilor cuprinse în Anexele II și I ce contrazic total nu doar obiectivele inițiale ale lucrării, îndrumările deciziei de casare dar și propriile concluzii prezentate anterior, fără a arăta care este motivul acestei schimbări.

Stabilirea amplasamentul parcelelor deținute de părți nu respectă planul parcelar, lățimile avute de proprietăți, forma terenului, însă ambele variante protejează interesele pârâtei, poziționând hala în interiorul proprietății acesteia.

Soluția pronunțată în cauză apare ca fiind și nemotivată deoarece singura explicație oferită în considerente este aceea că (...) "Curtea apreciază că propunerea făcută de cei trei experți în rejudecare în ultima completare a raportului de expertiză conform căreia hotarul dintre proprietăți a fost stabilit la limita halei construită de pârâta SC J. SRL constituie o soluție justă în cauză".

În mod greșit instanța de apel a dispus respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize tehnice topografice.

În considerentele hotărârii se reține că (...) "părțile nu au cerut lămuriri respectiv efectuarea unui nou raport de expertiză indicând nelămuririIe sau neregularitățile constatărilor experților desemnați în rejudecare".

Numai că, la termenul din 16 februarie 2017 au fost formulate din nou obiecțiuni de către recurent, prin apărător, față de concluziile ultimei completări la raportul de expertiză tehnică, indicând instanței ca noile variante propuse modifică forma terenului și contrazic concluziile exprimate anterior de cei trei experți.

Totodată aceeași cerere a fost formulată și de apelanta-pârâtă SC J. SRL, mergând pe ideea că niciuna din soluțiile prezentate de comisia de experți nu este suficient argumentată.

În ceea ce privește petitele având ca obiect obligație de a face, respectiv solicitarea de obligare la ridicarea platformei betonate, a halei și a gardului despărțitor aflat în prezent pe un aliniament neconform cu varianta legală de grănițuire, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestora.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit hala edificată de apelanta-pârâtă ca fiind o construcție edificată cu bună-credință, în condițiile în care pârâta nu deține autorizație de construire.

Totodată a fost reținută buna-credință a pârâtei ca urmare a faptului că documentația sa cadastrală a fost întocmită fără respectarea planului parcelar.

Altfel spus, nu are nicio relevanță împrejurarea că documentația cadastrală a fost greșit întocmită și nici măcar că nu ar fi trebuit în mod normal recepționată, fiind realizată prin suprapunerea parțial cu documentația cadastrală a terenului reclamanților.

Reclamanții înțeleg să combată această motivare a instanței prin prisma dovezilor existente la dosarul cauzei, demonstrând astfel că în cauza s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial în materie, referitoare la înfrângerea prezumtivă de bună-credință.

Astfel, din declarațiile martorilor rezultă ca terenul ce a aparținut reclamantei N., autoarea reclamanților a fost delimitat prin semne vizibile, pârâta modificând dimensiunile terenului prin extinderea și amplasarea gardului și ridicarea unei hale metalice pe suprafața acaparată.

Această stare de fapt a fost reținută inițial de Judecătoria Craiova-instanță inițial învestită cu soluționarea fondului cauzei.

Curtea de Apel Craiova, la prima judecată în apel nu a dat nicio relevanță asupra declarațiilor martorilor și nici măcar nu a arătat care sunt motivele pentru care relatările directe privind modul în care pârâta a înțeles să edifice platforma betonată și hala metalică nu pot prezenta, interes.

Martorii au arătat că semnele de hotar existente de la punerea în posesie nu au mai fost respectate de pârâtă.

Pârâta SC J. SRL nu a înțeles să respecte nici măcar propria documentația cadastrală, astfel cum rezultă din lucrarea întocmită de ing, exp. C. în cadrul Dosarului nr. x/63/2010 al Tribunalului Dolj (pag. 4 raport) care arată că (...) "gardul amplasat pe limita de est respectă lucrarea de cadastru pentru parcela 4/1. cu o eroare de apx. 25 cm".

Construcțiile au fost începute și ulterior finalizate de pârâtă după ce aceasta fusese notificată de autoarea reclamanților N. cu privire la nerespectarea limitelor proprietății.

În luna august 2007, N. a sesizat chiar Inspectoratul Județean de Construcții Dolj cu privire la edificarea platformei betonate pe terenul proprietatea acesteia.

Toate aceste demersuri puteau cel puțin să determine pârâta să efectueze minime verificări cu privire la realitatea susținerilor recurenților.

În cauza de față, lucrările de construire atât a halei metalice, cât și a platformei betonate sunt făcute fără nicio autorizație,ceea ce demonstrează reaua-credință a pârâtei SC J. SRL.

Simpla afirmație a constructorului că s-a aflat în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului unde s-a edificat construcția nu este de natură a susține prezumția bunei-credințe în lipsa unei autorizații de construire ce conferă dreptul de a construi.

În mod nelegal instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând neacordarea cheltuielilor de judecată în totalitate, astfel cum au fost solicitate.

Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei nr. 4 din 08 iunie 2017 se arată că reclamanții au solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 238/2017 sub aspectul soluției privind petitele având ca obiect obligație de a face, respectiv solicitarea de obligare a pârâtei la ridicarea platformei betonate, a halei și a gardului despărțitor aflat în prezent pe un aliniament neconform cu varianta legală de grănițuire.

Curtea de Apel Craiova a respins această cerere motivat de faptul ca prin menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate se înțelege faptul că este respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la ridicarea platformei betonate și a construcțiilor.

Numai că dispozitivul sentinței nr. 2604 din 28 iunie 2011 prevede (...) "Obligă pârâta SC J. să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 8 la N -12 la S, evidențiat în Anexa 4 la raport; respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC J. să ridice platforma betonată și construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților".

Prin urmare chiar dacă această motivare este justificată în ceea ce privește soluția referitoare la hală și la platforma betonată, în ceea ce privește aliniamentul gardului trebuia a fi făcută mențiunea de schimbare a aliniamentului, căci aliniamentul precizat în hotărârea instanței de fond este precizat într-un alt fel în raportul de expertiză efectuat în apel.

Pârâta SC J. SRL, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub următoarele aspecte.

Curtea a reținut că suprafețele de teren determinate de către cei trei experți ca fiind deținute atât în plus cât și în minus de către părți se apropie de suprafața estimată de autoarea reclamanților în acțiunea introductivă ca fiind ocupată de către recurenta-pârâtă.

În aceste condiții, Curtea nu a mai apreciat ca fiind utilă nici convocarea experților pentru a da lămuriri nici întocmirea unui nou raport de expertiză tehnică în cauză, cu toate că cei trei experți au vehiculat diferite ipoteze prin fiecare lucrare pe care au întocmit-o în cauză.

Mai mult, în considerente, Curtea reține în mod greșit și contrar înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că părțile, deși s-a cerut lămurirea respectiv întocmirea unui nou raport de expertiză tehnică în cauză, nu ar fi indicat în concret nelămuririle sau neregularitățile constatărilor experților desemnați, obiectivele sau utilitatea acestor probe.

Or, față de această susținere a Curții, recurenta a precizat care sunt neclaritățile și neregularitățile lucrărilor efectuate în cauză de către cei trei experți, s-au indicat obiectivele asupra cărora aceștia ar fi trebuit să se pronunțe și s-a arătat și care este utilitatea probatoriului solicitat.

Curtea reține buna-credință a recurentei care, întemeindu-se pe cele înscrise în cartea funciară la momentul la care a dobândit proprietatea parcelei învecinate cu cea a reclamanților nu și-a pus niciodată problema că s-ar putea ajunge într-o astfel de situație, în care altcineva să revendice vreun drept asupra proprietății sale. Pe de altă parte însă, Curtea reține că în conformitate cu concluziile celor trei experți desemnați în cauză, recurenta ocupa o suprafață de teren aflată în patrimoniul reclamanților, dând astfel relevanță concluziilor exprimate de către cei trei experți deși, aceștia nu numai că nu au răspuns tuturor obiectivelor recurentei, dar au și avut o poziție oscilantă cu privire la soluțiile pe care le-au propus.

Nici prin ultima lucrare întocmită în cauză, experții desemnați nu au reușit să răspundă tuturor aspectelor asupra cărora li s-a solicitat să se pronunțe.

Astfel, prin decizia nr. 1905/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, constând în relațiile solicitate autorității locale și cu o nouă expertiză tehnică, la efectuarea căreia să nu se țină cont de documentațiile cadastrale, cu luarea în considerare a punerii în posesie de la V, și cu respectarea reperului fix al canalului, situat la limita de V, ținându-se cont de cele comunicate de către Comisia Locală Podari, cu privire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari, a zonei de siguranță, la momentul întocmirii planului parcelar și al punerilor în posesie.

Din informațiile obținute de la autoritățile locale s-a stabilit cu certitudine că, respectivul canal a existat, însă nu a putut fi stabilită lățimea acestuia.

De asemenea, s-a stabilit cu certitudine, că, la momentul punerii în posesie, respectiv al întocmirii planului parcelar, la care s-au raportat în permanență experții desemnați, nu a fost avut în vedere nici acest canal și nici distanța de Ia drumul național până la prima parcelă.

Între suprafața totală a suprafețelor de teren din T22. menționată în TDP-uri și suprafața însumată măsurată de către experți, prin raportare la lățimile menționate în planul parcelar întocmit la momentul punerii în posesie (plan care nu reprezintă o lucrare a unui expert sau măcar a unui tehnician) a rezultat o diferență în plus, de 1.450 m.p.

Aproape toate parcelele menționate în anexă prezintă plusuri considerabile, rezultate din măsurători, față de suprafețele înscrise în TDP-uri.

De fiecare dată, identificarea și reprezentarea grafică s-a făcut pe baza schiței de plan parcelar, fiind avute în vedere lățimile prevăzute în aceasta, în condițiile în care, acest plan parcelar nu reprezintă o lucrare întocmită de către un specialist, sau cu tehnica de specialitate, astfel încât să se poată prezuma că dă dovada de acuratețe.

Parcelarea făcută de către experți prin raportare la mențiunile din planul parcelar a dus la mărirea artificială a suprafețelor parcelelor în unele cazuri, și evident, la translatarea acestora.

Toate ipotezele vehiculate de către experți au avut în vedere mențiunile din cuprinsul planului parcelar și nu suprafețele din cuprinsul TDP-urilor.

Se impunea ca printr-o nouă lucrare, să se formuleze un răspuns la toate cele solicitate până acum, prin raportare la suprafețele menționate în TDP-ul fiecărui proprietar din T22. fără a se ține cont de planul parcelar întocmit cu ocazia punerii în posesie, urmărind să lămurească astfel, dacă, avându-se în vedere suprafețele din acte ale fiecăruia și poziționarea efectivă în teren a fiecăruia dintre proprietari, există sau nu suprapuneri reale, efective, sau doar unele fictive.

Deși experții desemnați au precizat că doar parcela P4/1 este afectată de litigiu, aceștia nu au precizat de ce, dacă recurenta nu deține în această parcelă niciun metru pătrat în plus față de actele de proprietate; din măsurători rezultă o suprafață aferentă acestei parcele de 4993, se susține că recurenta ocupa totuși 1.483 m.p. din terenul apelanților-reclamanți.

Potrivit susținerilor experților din cuprinsul ultimelor două lucrări, rezultă că gardul care delimitează cele două proprietăți respectă documentația cadastrală.

Prin ultima lucrare întocmită în cauză, experții au precizat că diferența de 1.310 m.p. constatată ca fiind deținută în plus de către recurentă a rezultat din măsurătorile întregului perimetru al suprafeței de 25.000 m.p. pe care experții au presupus că o deține, la momentul efectuării primei lor lucrări.

Or, este evident că pentru a putea dezlega acest litigiu de o manieră cât mai corectă cu putință, experții trebuiau să aibă în vedere care este suprafața efectivă pe care recurenta o deține în proprietate și pe care o stăpânește efectiv, în T 22, P4/2 și P4/1.

Astfel, apreciază că, în contextul în care între primele sale proprietăți, situate în PI și P2 (parțial) și cealaltă proprietate a recurentei, situată în P 4/2 și P4/l (parcela învecinată cu a reclamanților) se mai regăsește o altă suprafață de teren, proprietatea unei terțe persoane, situată parțial în P2 și în P3; toate aceste suprafețe de teren au fost identificate cadastral și înscrise în cartea funciară, fiindu-le atribuite numere cadastrale, evident diferite; singura suprafață de teren aflată în proprietatea recurentei care trebuia să fie avută în vedere, raportat la obiectul cererii introductive de instanță este cea situată în T22, P4/1 și P4/2, respectiv cea cuprinsă între proprietatea reclamanților la E și a unei terțe persoane la V, pentru că, doar în ipoteza în care suprafața deținută în fapt de către recurentă în acea parcelă ar depăși suprafața evidențiată în actele de proprietate, s-ar putea vorbi despre o eventuală revendicare; experții nu au precizat care este suprafața de teren măsurată, pentru fiecare parcela în parte.

Prin ultima lucrare efectuată, experții au precizat că suprafața de 1.310 m.p. despre care se susține că ar fi deținută în plus de către recurentă nu se datorează hotarului în litigiu cu parcela reclamanților ci că aceasta s-ar datora împrejmuirii eronate, făcute pe celelalte laturi ale proprietății, care nu se învecinează cu parcela reclamanților, împrejmuire care a fost făcută, potrivit documentației cadastrale.

Experții recunosc, prin aceeași lucrare, că aliniamentul gardului de sârmă existent pe hotarul în litigiu respectă aliniamentul hotarului stabilit prin documentația cadastrală.

Prin aceeași lucrare, experții afirmă că, în ansamblu, suprafața recurentei este mai mare cu 1.310 m.p.

Prin sintagma "în ansamblu", experții fac referire la o suprafață totală de 25.000 m.p. avuți în vedere ca fiind în proprietatea recurentei, în condițiile în care, la momentul învestirii instanței de judecată, recurenta nu deținea în proprietate suprafața de 25.000 m.p. la care s-a făcut trimitere și care a fost avută în vedere.

Susținerea experților, potrivit căreia, recurenta ar deține în proprietate 25.000 m.p. în acest perimetru descris și ar stăpâni în fapt 26.310 m.p. este neîntemeiată.

În concret, experții, contrar actelor de proprietate și a mențiunilor din cartea funciară au conchis că toată suprafața poziționată în perimetrul aferent P1, P2, P3, P4/1, P4/2 din T22 se află în proprietate și este stăpânită de recurentă.

Dacă ar fi depus minime diligente în vederea întocmirii unui răspuns corect și conform cu realitatea, Ia solicitarea instanței de a stabili care este suprafața deținută în proprietate și stăpânită de fiecare dintre părțile litigante, experții ar fi putut constata, în primul rând că:

Potrivit actelor de proprietate și mențiunilor din cartea funciară recurenta deține acte de proprietate doar pentru 17.900 m.p. din cei 25.000 m.p, despre care experții susțin că s-ar afla în proprietatea recurentei.

Diferența de 7.100 m.p. cuprinsă de experți în acel perimetru atribuit recurentei, se află în proprietatea unei terțe persoane, potrivit actelor atașate și mențiunilor din cartea funciară, încă din perioada 2007-2008, respectiv cu 2-3 ani înainte de momentul înregistrării dosarului aflat pe rolul instanței.

Experții s-au raportat la suprafața însumată a celor 5 parcele (P1, P2, P3.-P4/1 și P4/2) ca la un întreg aparținând unuia și aceluiași proprietar, în contextul în care, în cuprinsul acestor parcele se regăsesc suprafețe de teren aflate în patrimoniul a doi titulari de drept distincți.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

Prioritar, se învederează că motivele de recurs vor fi analizate împreună față de împrejurarea că se invocă aceleași neregularități ale deciziei, abordate, evident, din perspective contrare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a impus instanței superioare de fond administrarea de probatorii suplimentare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Cu privire la raportul de expertiză, instanța de recurs a precizat care sunt obiectivele minime la care trebuie să răspundă experții, ținând cont de planul parcelar de Ia efectuarea punerilor în posesie, prin luarea în considerare a punerii în posesie, începând doar de la limita de vest a T22, cu respectarea reperului fix al canalului situat Ia limita de vest (și la est de DN 56) care, în prezent nu mai există și avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare de către Comisia locală Podari a zonei de siguranță, la momentul întocmirii planului parcelar și al punerilor în posesie.

Conform dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu alte cuvinte, singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor de fond derivă din obligativitatea punctelor de drept soluționate. Starea de fapt însă urmează să fie stabilită de instanța de trimitere. Dacă instanța de recurs a făcut statuări de fapt, acestea nu sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, ele având doar o valoare indicativă, obligatorii fiind numai indicațiile date în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări și cu administrarea de probe în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cu toate că instanța de apel a ordonat administrarea de probe referitoare la poziționarea și dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, dovezile depuse nu sunt concludente în condițiile în care datele preluate de instanță se regăsesc în anexa PUG din anul 2008, înscrisuri contestate de reclamanți pentru că nu sunt semnate pentru conformitate de administrația locală. Tot cu privire la acest canal se afirmă de Primăria comunei Podari, prin adresa de la fila, că acesta a existat, dar s-a aflat în afara zonei puse în posesie.

Pârâta, în mod constant a învederat că nu deține în proprietate întreaga suprafață de 25.000 m.p. cu toate acestea, instanța de apel, nu motivează de ce a înlăturat această apărare.

Ambele părți, dat fiind inadvertențele învederate în instanța de apel și prin motivele de recurs cu privire la raportul de expertiză, au solicitat citarea experților pentru a se lămuri în instanță (reclamanții) sau efectuarea unei noi expertize tehnice (pârâta).

Instanța, respinge, fără motivare, ambele cereri (încheierea de la 16 martie 2017), precizând în decizie că părțile "nu au indicat, în concret, nelămuririle sau neregularitățile constatărilor experților desemnați în rejudecarea obiectivelor sau utilitatea acestor probe"

.

Cu toate acestea, la filele din apel, ambele părți formulează obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni respinse, așa cum s-a arătat, fără arătarea considerentelor ce au determinat instanța să rejecteze cererile părților.

Așa cum arată și reclamanții, instanța dezvoltă argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credință a părții.

Astfel, instanța de apel reține pe de o parte că pârâta ocupa o parte din terenul reclamanților deoarece acesta a desființat gardul și unele dinte reperele de hotar dintre proprietate.

Pe de altă parte, se reține ca ingerința posesorului cu privire la titlul său constituie o eroare și chiar în absența autorizației de construcție, pârâta este constructor de buna-credință, deoarece poate complini ulterior lipsa autorizației administrative.

Instanța nu arată de ce desființarea gardului și a reperelor de hotar, cu ignorarea și a faptului că autoarea reclamanților a notificat cu privire la ocuparea terenului proprietatea sa, nu reprezintă elemente ce ar putea contura înfrângerea prezumției de bună-credință.

În alegerea modalității de soluționare a litigiului, instanța folosește considerente contradictorii în sensul că reclamanților nu le-ar profita determinarea hotarului prin includerea parțială a halei pârâtei, variantă ce ar fi dezavantajoasă și pentru procedura de insolvența în care este angrenată pârâta, împiedicând valorificarea bunului, motivare de natură a conduce la ideea că linia de hotar traversează hala pârâtei, variantă neagreată de instanță din considerente de echitate și nu de legalitate.

Din cele mai sus expuse rezultă că instanța nu a stabilit pe deplin situația de fapt, astfel cum s-a statut prin decizia de casare, pentru ca instanța de control judiciar să verifice corect aplicarea legii.

Pentru cele mai sus expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ,, cu referire și la art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile, va casare decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de reclamanții G., D., E., F. și H. împotriva deciziei nr. 238 din data de 23 martie 2017 și a deciziei nr. 4 din data de 8 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*, și de pârâta J. SRL prin administrator judiciar O. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 238 din data de 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*.

Casează deciziile nr. 238 din data de 23 martie 2017 și nr. 4 din data de 8 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010*, și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.