ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2758/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Primul ciclu procesual:

Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2008, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.690 mp și să ridice platforma betonată, hala și gardul de fier edificat pe proprietatea acesteia.

În motivarea acțiunii, a susținut că, în baza titlului de proprietate nr. x/02.11.1999, este proprietara suprafeței de 5000 mp teren extravilan situat în satul Braniște, cu E..

Acest teren a făcut obiectul documentației cadastrale înregistrate la OCPI Dolj sub nr. x/28.07.2006, cu nr. cadastral x, iar, prin încheierea nr. 34158/06.09.2006, a fost intabulat în CF nr. x.

Pârâții au achiziționat treptat parcele de teren, pornind de la vest la est, ultima achiziție fiind făcută de la moștenitorii numitului E..

În vara anului 2007, S.C. D. S.R.L. a demarat construcția unei hale și a ridicat un gard pe toată lungimea terenului, care ocupă aproape o treime din proprietatea reclamantei. Întrucât cunoștea semnele de hotar, reclamanta a constatat că pârâta S.C. D. S.R.L. tinde la acapararea proprietății sale, motiv pentru care a notificat-o să se retragă de pe terenul său. Ulterior, a constatat că, la momentul întocmirii documentației cadastrale nr. x/02.07.2007, aparținând pârâtei, s-a săvârșit o greșeală, recunoscută în cuprinsul adresei nr. x/09.11.2007 emisă de OCPI, existând o suprapunere parțială a celor 2 proprietăți.

Pârâții au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu sunt proprietarii terenului revendicat de reclamantă, precum și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Craiova, având în vedere valoarea de circulație a suprafeței revendicate.

La data de 05.05.2008, reclamanta a precizat cererea introductivă, cât privește suprafața revendicată, solicitând și stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți, cu motivarea că pârâta S.C. D. S.R.L. a edificat gardul împrejmuitor cu încălcarea semnelor de hotar existente între cele 2 proprietăți. Ulterior, la 26.05.2008, a chemat în judecată pe S.C. F. S.R.L., în calitate de proprietar al suprafeței de teren învecinată cu proprietatea sa.

Fiind conceptată în cauză, pârâta S.C. F. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova și a formulat cerere de chemare în garanție a numitelor G. și H..

Prin încheierea de ședință din 13.10.2008, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ.. A respins excepția necompetenței materiale, având în vedere evaluarea provizorie stabilită prin cererea de chemare în judecată și situația modificării valorii obiectului acțiunii prin raportul de expertiză, rămânând învestită potrivit art. 18

1

C. proc. civ.. A luat act de declarația reclamantei de renunțare la judecată față de pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin sentința nr. 11863/08.05.2009, Judecătoria Craiova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei S.C. F. S.R.L.; a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2.455 mp, cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - între punctele C - 14 distanța de 4,14 m, vecin De (limita intravilan); E - între punctele 14 - 11, distanța 280 m, vecin A., S - între punctele 11 - A, distanța 13,47 m, vecin De 305; V - între punctele A - C, distanța 278,80 m, vecin rest proprietate S.C. F. S.R.L.. A stabilit aliniamentul ce delimitează cele două proprietăți conform raportului de expertiză efectuat de expert I., între punctele A - C din schița planului de amplasament; a obligat pârâta să desființeze construcția hală, ce ocupă terenul proprietatea reclamantei; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.378 RON.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta, prin care a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În ședința publică din 01.02.2010, J., în calitate de mandatar al intimatei A., a depus la dosar precizare, prin care a arătat că reclamanta a decedat, menționând numele moștenitorilor, care au fost introduși în cauză, respectiv: K., L., M., N. și J..

La data de 07.06.2010, instanța a recalificat calea de atac ca fiind recurs, iar, prin decizia nr. 287/12.07.2010, Tribunalul Dolj a admis recursul recurentei-pârâte S.C. F. S.R.L., a casat sentința nr. 11863/08.07.2009 a Judecătoriei Craiova și a reținut cauza spre soluționare, în primă instanță, constatând că obiectul litigiului îl constituie revendicarea unei suprafețe de teren evaluată la suma de 243.669 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2010.

Prin sentința civilă nr. 2604/28.06.2011, Tribunalul Dolj, secția comercială a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B.; a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară din 30.05.2011, întocmit de expert O., a admis în parte acțiunea precizată de reclamanții K., L., M., N. și J.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3.747 mp situat în județul Dolj, parte din T22 P5, determinată de conturul punctelor: 20-8-12-25-24-22-20 pe planul de situație anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanța de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanța de 275,29 m puncte 8-12; S - pe distanța de 12,81 m.p., punctele 12-25; V- pe distanța de 274,61 m.p. punctele 25-24-22-20; a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 15-18 pe planul de situație, anexa 2 din raport dispuse astfel: punctul 15 - la distanța de 108,50 m Est față de punctul 2 colț tarla la N; punctul 18 la distanța de 109 m Est față de punctul 14, colț tarla la SV; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, evidențiat în anexa 4 la raport; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei S.C. F. S.R.L. să ridice platforma betonată și construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților; a respins acțiunea formulată față de pârâții B. și C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act că reclamanții au renunțat la acțiunea față de pârâta S.C. D. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. la plata către reclamanți a sumei de 5.278 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și la plata sumei de 2.813 RON către Statul Român, reprezentând taxă judiciară de timbru în cota parte aferentă reducerii acordate ca ajutor public judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, în calitate de moștenitori ai defunctei A., reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan de 5.000 mp, situat în comuna Podari, sat Braniște, T22, P5, înscris în TP 2866-45304/02.11.1999, drept dobândit prin reconstituire conform legilor fondului funciar.

Din raportul de expertiză refăcut la 30.05.2011, întocmit de expert O., rezultă că terenul acestora se învecinează pe latura de vest cu terenul din T22 P4/1, deținut de pârâta S.C. F. S.R.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007 și a contractului de schimb autentificat sub nr. x/18.12.2007, teren pentru care fusese emis TP 1848-59001/21.11.1995.

În cauză, ambele părți au întocmite lucrări de cadastru pentru terenurile pentru care dețin titluri de proprietate, dar lucrarea pârâtei nu respectă planul parcelar, în sensul că este amplasată mai către est, ocupând din terenul reclamanților suprafața de 3.747 mp, determinată de conturul punctelor 20-8-12-25-24-22-20 pe planul de situație anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanța de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanța de 275,29 m punctele 8-12; S - pe distanța 12,81 mp, punctele 12-25; V - pe distanța de 274,61 mp punctele 25-24-22-20. Expertul a reținut că și lucrarea de cadastru întocmită de reclamanți este eronată, deoarece nici aceasta nu respectă planul parcelar, adică distanța față de marginea tarlalei, și prezintă o anumită rotire, dar eroarea este irelevantă în raport de obiectul cauzei, cererea urmând a fi analizată prin luarea în considerație a amplasamentului real, adică cel stabilit prin planul parcelar inițial.

În speță, raportul întocmit de expert a avut în vedere planul parcelar inițial, așa cum rezultă din adresa Primăriei Podari nr. 2548/10.06.2011, plan care nu a fost modificat în condițiile legilor fondului funciar, deși pârâta a prezentat și un alt plan parcelar cu privire la care a susținut că ar fi fost preferabil în zonă.

Pe terenul ocupat, pârâta a edificat o construcție cu suprafața de 287 mp, evidențiată în anexa 4, și a amplasat un gard metalic pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, adică pe terenul proprietatea reclamanților.

Instanța a apreciat că pârâta este constructor de bună credință, deținând terenul în baza unui just titlu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 și contractul de schimb nr. x/2007, pe care l-a ocupat în baza unei documentații cadastrale greșite, întocmită de către vânzător. Faptul că pârâta a construit fără autorizație de construcție, așa cum susțin reclamanții, nu este relevant, el vizând un eventual raport de drept administrativ ce excedează obiectului cauzei.

Conform măsurătorilor, hotarul despărțitor dintre proprietățile părților este linia dreaptă ce unește punctele 15-18 pe planul de situație anexa 2 din raport, dispuse astfel: punctul 15 - la distanța de 108,50 m E față de pct. 2 colț tarla la N; punctul 18 la distanța de 109 m E față de pct. 14 colț tarla la SV.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 59/17.07.2013, îndreptată prin încheierea din 26.09.2013, a respins apelul declarat de reclamanți, a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu P. și BNP Q., a schimbat sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2.729 mp, conturul punctelor 200-109-136-52-45-203-202-200, conform anexei 3 și suplimentului 3 la raportul de expertiză; a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 200-202-203 conform anexei 3 și suplimentului 3 la raportul de expertiză; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat reclamanții la 3.919 RON cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru, onorariu expert) către pârâtă.

În considerente, instanța de apel a reținut, în esență, că litigiul a rezultat din greșita poziționare a suprafețelor identificate în titlurile de proprietate la întocmirea lucrărilor de cadastru, care nu au respectat titlurile și actele premergătoare eliberării lor de la punerea în posesie (documentația de cadastru întocmită pentru terenul reclamanților T22 P5 este deplasată spre est cu 3.34 m față de aliniamentului P5 așa cum a fost poziționată pornind de la limita de vest a tarlalei conform lățimilor de la punerea în posesie; documentațiile de cadastru întocmite pentru terenurile pârâtei T22 P4 sunt deplasate spre vest cu distanța de 8,73 m față de aliniamentul P5 așa cum a fost poziționat pornind de la limita de vest a tarlalei conform lățimilor de la punerea în posesie).

În cauză, expertul a procedat la identificarea parcelelor în conformitate cu planul cadastral de la punerea în posesie și, în raport de poziționarea corectă a parcelelor și de situația de fapt creată prin ocuparea terenului conform documentațiilor cadastrale, a determinat suprafața de teren ocupată de pârâtă din terenul reclamanților în 3 variante.

Având în vedere că punerea în posesie s-a început de la limita de vest și că se impune respectarea dispozițiilor legale privind zona de siguranță a drumului, Curtea a apreciat ca justă varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză.

Cât privește cererea de grănițuire, a constatat că se impune a fi soluționată corelativ cu cererea de revendicare, luându-se în considerare varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză, linia de hotar fiind cea indicată între punctele 200-202-203, anexa 3 la raportul de expertiză.

A considerat, totodată, că cererea vizând ridicarea construcțiilor a fost corect soluționată de instanța de fond, întrucât, în speță, pârâta a procedat la identificarea suprafeței deținute și a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru efectuată de o persoană de specialitate, având convingerea că aceasta a fost corect întocmită. Pârâta nu a avut reprezentarea edificării halei metalice și aleii betonate pe terenul altei persoane, ci, dimpotrivă, a avut convingerea că atât hala metalică, cât și aleea betonată sunt construite pe terenul proprietatea sa. Pe de altă parte, lipsa autorizației de construire constituie o problemă de respectare a prevederilor legale în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării, și nu vizează buna sau reaua credință.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1905/13.06.2014, a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva încheierii din data de 26.09.2013 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâta S.C. F. S.R.L., a casat decizia 59/17.07.2013 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a reținut că, dat fiind caracterul constitutiv al titlului de proprietate emis în procedura legilor fondului funciar, în mod corect instanța de apel a procedat la soluționarea cererii în revendicare prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării titlurilor de proprietate, nr. 2866/45304/2.11.1999 și nr. 3227/28.05.2003.

În cauză, fiecare dintre părți a procedat la întocmirea documentației cadastrale în vederea intabulării dreptului lor de proprietate, astfel: recurenții-reclamanți la 28.07.2006 (fiindu-le atribuit nr. cadastral x), documentația cadastrală fiind înregistrată la OCPI Dolj sub nr. 30667 și urmată de deschiderea cărții funciare și intabularea dreptului de proprietate în CF nr. x, prin încheierea nr. 34158/6.09.2006; autorii recurentei-pârâte (R.) au procedat la întocmirea propriei documentații cadastrale în anul 2007 (primind nr. cadastral x) și la deschiderea CF nr. x prin încheierea nr. 39132/11.07.2007, intabulându-și, la rândul lor, dreptul de proprietate.

Potrivit adresei Consiliului Local Podari nr. 5714/31.10.2007, "în perioada iunie 2006 - iulie 2007 nu s-a făcut reparcelare în T22 din comuna Podari, sat Braniște." OCPI Dolj, Serviciul Cadastru, prin adresa nr. x/9.11.2007, a confirmat că documentațiile cadastrale pentru T22 P5 și T22 P4/1 se suprapun parțial.

În acest context, instanța de apel, pentru verificarea celor menționate în această adresă și obținerea unor informații suplimentare, în mod legal a procedat la formularea unei solicitări către OCPI, care a răspuns prin adresa nr. x/25.01.2012 - emitentul a invocat imposibilitatea analizării comparative a coordonatelor unor imobile pentru care au fost executate măsurători în sisteme de proiecție diferite, în sistem "Local" și sistem "Stereografic 1970".

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a constatat că cele două sisteme de proiecție (local și stereografic 1970) sunt egal admisibile pentru realizarea documentațiilor cadastrale, iar datele stabilite și identificarea imobilelor realizate prin utilizarea oricăruia dintre ele trebuie să furnizeze date comparabile oficiului de cadastru care le recepționează sau care le poate converti cu luarea în considerare a erorilor permise de regulament, dar care le și poate cenzura ori chiar refuza spre recepționare.

În consecință, documentațiile cadastrale (care nu au o existență de sine stătătoare, fiind accesorii ale actelor de proprietate ale titularilor dreptului) trebuie să respecte și să fie întocmite pe baza planurilor parcelare și a schițelor anexă ale acestora și nu invers; ca atare, rezultă că în mod legal pricina a fost soluționată pornindu-se de la această premisă, instanța de apel dispunând, pe acest temei, încuviințarea obiecțiunilor la expertiza topo și stabilind ca expertul să se raporteze la planurile parcelare avute în vedere la punerea în posesie, conform încheierii din 13.09.2012; în plus, în expertizele efectuate în cauză, s-a reținut că documentațiile cadastrale ale ambelor părți nu au respectat planul parcelar de la punerea în posesie, documentația întocmită pentru terenul reclamanților fiind deplasată spre E cu 3.34 m, în timp ce documentația pentru terenul pârâtei este deplasată spre V cu 8,73 m.

În schimb, planurile parcelare fiind întocmite de autoritatea emitentă a titlurilor de proprietate, în mod necesar instanța de apel trebuia a stabili, în exercitarea mandatului dat către experți, luarea în considerare și respectarea reperelor fixe indicate prin adresele transmise la dosar de Primăria comunei Podari și, respectiv, Consiliul Local Podari.

Astfel, Consiliul Local Podari a comunicat, prin adresa nr. x/25.10.2012, că în T22 s-a procedat la punerea în posesie începând cu partea de vest a tarlalei, cu parcela x până la parcela x, în E. Prin aceeași adresă, a precizat că limitrof DN 56, în partea de est a drumului (deci, cea de vest a tarlalei) exista un canal a cărui suprafață nu a fost pusă în posesie; la acest moment, acest canal nu mai există, fiind amenajat cu umplutură de pământ, fapt ce duce la identificarea eronată a limitei de la care s-a început punerea în posesie.

De asemenea, prin adresa nr. x/28.04.2011 emisă de Consiliul Local Podari, în care sunt redate aceleași coordonate cu privire la reperele fixe pentru punerea în posesie operată în T22, se precizează că suprafața totală a tarlalei este de 93.275 mp, că au fost emise 20 titluri de proprietate (expertiza efectuată în apel referindu-se la un număr de 17 titluri de proprietate, dosar apel și, respectiv, 18 titluri de proprietate - fila x) ce însumează 91.600 mp, astfel încât a rămas la dispoziția Comisiei Locale o suprafață de 1.675 mp (expertiza identificând alte suprafețe, din acest punct de vedere).

În ce privește existența canalului în limita de vest a T22 (respectiv, la E de DN 56) este o împrejurare care a fost menționată în mod constant de Comisia Locală Podari și care a constituit reperul fix de la care s-a început punerea în posesie.

Cu toate acestea, a reținut instanța de recurs, în cauză, răspunzând unei obiecțiuni cu acest conținut expertul a menționat că, la întocmirea raportului de expertiză și a schițelor aferente identificării terenului, nu a avut în vedere și adresa Consiliului Local Podari care făcea referire le existența și poziționarea unui canal pe limita de vest a T22; nici în cel de-al treilea supliment al raportului de expertiză nu s-a revenit asupra acestui aspect.

Ca atare, deși indicată în mod repetat existența acestui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, va fi necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziționarea acestuia, sens în care instanța va solicita relații.

În plus, Înalta Curte a considerat că în niciuna dintre adresele emise de autoritatea locală nu s-a precizat că la începerea punerilor în posesie și, respectiv, cu ocazia întocmirii planului parcelar, Comisia Locală Podari ar fi avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, unele dintre titlurile de proprietate fiind emise și ulterior adoptării acestui act normativ; zona de siguranță și dimensiunile ei se regăsesc în anexa 1 la O.G. nr. 43/1997; dacă însă se are în vedere perioada anterioară anului 1997, se constată că dispoziții similare referitoare la zona de siguranță (a drumurilor județene ce interesează în speță, întrucât T22 este învecinată la Vest cu DN 56) se regăsesc în art. 13 din acest act normativ, dar și în anexa 3 a Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor.

Cu toate acestea, cea de-a treia variantă din suplimentul la raportul de expertiză, de la dosar apel, valorifică dispozițiile legale din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, expertul prezumând (fără niciun alt indiciu în acest sens) că punerea în posesie s-a început de la o distanță de 8 m de la axul drumului, aceasta fiind chiar varianta omologată de instanță și pe temeiul căreia s-a conchis că pârâta ocupă 2.729 mp din terenul reclamanților, suprafață pe care a fost obligată să o lase în deplină proprietate și posesie.

Așa fiind, pe lângă cele deja menționate cu privire la relațiile suplimentare ce se vor solicita Comisiei Locale Podari privind necesitatea poziționării exacte a canalului până la acoperirea lui, în rejudecare, instanța va solicita informații și cu privire la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

Înalta Curte a arătat că, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și lămurirea aspectelor menționate, se va dispune efectuarea unei expertize topo de o echipă de trei experți, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. care să efectueze o nouă lucrare: a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie (nu și a documentațiilor cadastrale efectuate ulterior de părți, pentru motivele arătate); b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de Vest a T22 (de la limita de est, fiind un obiectiv inutil); c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de Vest (și la E de DN 56) care, în prezent, nu mai există; d) și avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari a zonei de siguranță, la momentul întocmirii planului parcelar și al punerilor în posesie.

Al doilea ciclu procesual:

În rejudecare, prin decizia nr. 238/23.03.2017, îndreptată prin decizia nr. 4/08.06.2017 (dosar nr. x/2010), Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.394 mp, situată în extravilanul județul Dolj, în T22, P5, delimitată de conturul poligonal 74,57,55,39,64,76,75,74, acoperită în întregime de platforma betonată; a stabilit linia de hotar între terenul reclamanților și terenul pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 39,55,57, conform anexei 1 I la completarea la raportul de expertiză întocmită în apel de experții S., T. și U., anexă aflată la dosar; a menținut celelalte dispoziții ale instanței și a obligat pe reclamanți la 6.319 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

În cauză, s-a procedat la suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, martori și expertiză topografică.

Primăria Podari a răspuns, prin adresa nr. x/06.01.2015, în sensul că, la momentul punerii în posesie, în partea de V a T22 a existat ca reper un canal de desecare, a cărui suprafață nu a fost pusă în posesie, dar care nu mai există în prezent, fiind umplut cu pământ. Amplasarea fostului canal era la 12-12,5 m față de marginea DN 56 în S și aproximativ la 5 m față de marginea DN56 în N, date preluate grafic din planul urbanistic general al localității Podari. Totodată, a precizat că, la întocmirea planului parcelar nu s-a avut în vedere zona de protecție și siguranță a drumurilor și canalelor. A atașat extras din registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990.

Cu adresa nr. x/04.03.2014, Primăria Podari a comunicat că nu poate preciza cine și în ce moment a procedat la compactarea canalului, că fostul canal se află în vecinătatea de V a parcelei cu nr. 1 din schița parcelară a T22 și că ar trebui să fie un teren liber, deoarece se află în afara zonei puse în posesie. A arătat că dimensiunile canalului au fost preluate grafic din planul urbanistic general, întocmit la scara 1:5.000. A precizat că planul cadastral al localității Podari, care însoțește registrul cadastral al parcelelor, a fost transmis odată cu adresa nr. x/06.01.2015 și că planul parcelar deținut de comisia locală referitor la T22, la data punerii în posesie, a fost deja înaintat, ca anexă, la adresa cu nr. x/25.10.2012. A atașat o copie a PUZ din 2008.

În urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că toate lucrările de specialitate întocmite în cauză au constatat că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, deoarece aceasta a desființat gardul și unele dintre reperele de hotar dintre proprietăți, iar experții desemnați în rejudecare au stabilit că, însumând suprafețele de teren deținute de pârâtă (ori succesorii săi cu titlu particular), aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafața în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipsește reclamanților, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietățile părților și a construit o hală și o alee de acces. Totodată, Curtea a apreciat că, documentațiile cadastrale fiind greșite, atât reclamanții, cât și pârâta au fost de bună-credință.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1536/10.10.2017 (dosar nr. x/2017), a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă, a casat deciziile nr. 238/23.03.2017 și nr. 4/08.06.2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a trimis cauza pentru rejudecare la aceiași curte de apel, reținând că instanța de rejudecare nu a stabilit pe deplin situația de fapt, astfel cum s-a statut prin decizia de casare, pentru ca instanța de control judiciar să verifice corect aplicarea legii.

Astfel, a constatat că, deși instanța de apel a ordonat administrarea de probe referitoare la poziționarea și dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, dovezile depuse nu sunt concludente în condițiile în care datele preluate de instanță se regăsesc în anexa PUG din anul 2008, înscrisuri contestate de reclamanți pentru că nu sunt semnate pentru conformitate de administrația locală. Tot cu privire la acest canal se afirmă de Primăria comunei Podari, prin adresa de la fila x din apel, că acesta a existat, dar s-a aflat în afara zonei puse în posesie. Pe de altă parte, pârâta, în mod constant a învederat că nu deține în proprietate întreaga suprafață de 25.000 mp, dar, cu toate acestea, instanța de apel, nu a motivat de ce a înlăturat această apărare.

Mai mult, a considerat că instanța de apel a respins, fără motivare, cererile părților privind citarea experților pentru a da lămuriri ori pentru efectuarea unei noi expertize tehnice (încheierea de la 16 martie 2017) și a dezvoltat argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credință a părții pârâte și nu a arătat de ce desființarea gardului și a reperelor de hotar, cu ignorarea și a faptului că autoarea reclamanților a notificat cu privire la ocuparea terenului proprietatea sa, nu reprezintă elemente ce ar putea contura înfrângerea prezumției de bună-credință.

Al treilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 541/24.04.2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă, a schimbat sentința nr. 2604/28.06.2011 a Tribunalului Dolj, secția comercială, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.483 mp, situată în extravilanul județul Dolj, T22 P5, delimitată prin punctele 64,39,55,57,63 (conform planului de situație existent la dosar x/2010); a stabilit linia de hotar între terenurile părților pe aliniamentul dintre punctele 64 și 63, a dispus ridicarea halei metalice și a platformei betonate executate de pârâtă pe terenul reclamanților și compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată .

Instanța de apel a constatat că, din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea după casare, rezultă că imobilul pârâtei ocupă din imobilul reclamanților o suprafață de 1.483 mp (răspuns obiectivul 2) și că suprafața de teren din proprietatea reclamanților afectată de platforma betonată edificată de pârâtă este de 1.395 mp și reprezintă diferența dintre suprapunerea a 1.483 mp și suprafața de 88 mp ocupată de hala pârâtei.

Astfel, reiese că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, că aceasta a desființat gardul și unele dintre reperele de hotar dintre proprietăți și că, însumând suprafețele de teren deținute de pârâtă, aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafața deținută în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipsește reclamanților, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietățile părților, a construit o hală și o alee de acces.

Din actele de proprietate ale părților și din expertizele efectuate, Curtea a apreciat că suprapunerea faptică parțială a terenurilor este rezultatul unei documentații eronate efectuată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007, încheiat între doi dintre autorii pârâtei, ulterior intabulării dreptului de proprietate al reclamanților.

Cum reclamanții sunt cei care și-au înscris cei dintâi titlul lor în cartea funciară, rezultă că aceștia sunt și primii în drept și beneficiază de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea lor, acest singur criteriu fiind suficient pentru a se da câștig de cauză acestora în compararea titlului lor cu cel al pârâtei.

De asemenea, cum pârâta este un constructor de rea-credință, opțiunea reclamanților privind obligarea acesteia la demolarea construcțiilor edificate pe terenul lor se circumscrie dispozițiilor art. 494 din C. civ., astfel că a fost obligată pârâta la demolarea halei metalice și a platformei betonate ridicate pe terenul reclamanților.

Înalta Curte de Casație și Justiției, secția I civilă, prin decizia nr. 3368/04.10.2018 (dosar nr. x/2017), a admis recursul declarat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar V. împotriva deciziei nr. 541/24.04.2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiași curte de apel, reținând că, în rejudecare, instanța de apel nu numai că nu a administrat nicio probă, în vederea lămuririi situației de fapt, în limitele impuse prin decizia de casare, dar a respins cererile de probatorii ale părților, fără a argumenta în vreun fel această dispoziție. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.. În același context, reinterpretând probatoriul administrat în fazele procesuale anterioare, Curtea a avut în vedere concluziile primului raport de expertiză, fără a motiva de ce a înlăturat completările ulterioare, ceea ce conduce, de asemenea, la încălcarea textului de lege sus menționat. Totodată, respingând cererea de probatorii, instanța de apel a încălcat și dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., necesitatea administrării probelor pentru individualizarea terenurilor în litigiu, prin stabilirea vecinătăților și lungimea laturilor, poziționarea și dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, fiind obligatorie pentru judecătorii fondului.

Al patrulea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 304/14.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamanților declarat împotriva sentinței nr. 2604/28.06.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială; a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe; a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.179 mp, situat în comuna Podari, sat Braniște, jud. Dolj, parte din T22 P5, determinat de conturul punctelor 74-75-71-4, pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză; a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 74-75 pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză și a menținut restul dispozițiilor; a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului experților, în sensul că a dispus majorarea onorariului celor 3 experți cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în total 6.000 RON) și a obligat apelanții-reclamanți și apelanta-pârâtă la câte 3.000 RON fiecare, cu titlu de onorariu de expert.

În rejudecare, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei noi expertize tehnice și a dispus emiterea unei adrese către Consiliul Local Podari, prin care a solicitat să înainteze instanței documente din care să rezulte existența canalului situat în T22, extravilan din sat Braniște, comuna Podari, limitrof DN 56, în partea de est a drumului și să comunice care erau dimensiunile canalului la data punerii în posesie, la care Primăria Podari a răspuns prin adresa nr. x/15.04.2019.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a avut în vedere că lucrarea efectuată de către experții desemnați, W., X. și Y., răspunsul la obiecțiuni, dar și opiniile celor 2 experți asistenți au evidențiat existența mai multor variante, însă cea care corespunde indicațiilor obligatorii ale instanței supreme este varianta din planul de situație anexa 4*, din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză .

Din concluziile raportului de expertiză reiese indubitabil că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, așa încât, față de prevederile art. 480 C. civ., urmează a fi obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.179 mp situat în comuna Podari, sat Braniște, județul Dolj, parte din T22 P5, determinat de conturul punctelor 74-75-71-4, pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză .

Cum acțiunea în revendicare a fost admisă în parte, urmează a fi admisă și cererea privind stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 74-75 pe planul de situație anexa 4*, din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză .

Cât privește capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, instanța a apreciat că a fost corect soluționat la fond, de vreme ce construcțiile nu au fost ridicate pe terenul reclamanților.

Referitor la cererea de majorare formulată de experți, Curtea, în funcție de dovezile justificative, a dispus majorarea onorariului celor 3 experți cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în totalitate 6000 RON), urmând ca părțile să suporte în mod egal majorarea onorariului, de câte 3.000 RON.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții N., K., L., M., J. și pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar V..

Prin încheierea nr. 2055/21.10.2020 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2017***.

Astfel, a fost omologată o variantă de identificare a proprietăților în condițiile în care dispozițiile deciziilor de casare nu au fost interpretate și aplicate în mod corect, delimitarea parcelelor din cadrul T22 s-a făcut în funcție de un canal a cărui existență nu s-a demonstrat niciodată ca fiind reală, iar grănițuirea oferă doar aparent posibilitatea reclamanților de a-și reîntregi proprietatea, întrucât terenul acestora este mult deplasat spre Est.

În cauză, principala rațiune pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare a fost aceea ca instanța de apel să facă verificări cu privire la existența unui canal situat în paralel cu DN56, precum și referitor la amplasarea acestuia. Doar în măsura în care se dovedea, prin înscrisuri certe, că acest canal a existat și a influențat punerea în posesie a părților în litigiu, se punea în discuție, mai departe, soluționarea cauzei ținându-se seama în mod imperios de acest fapt. Astfel spus, respectarea considerentelor deciziei de casare nu trebuie transpuse în realizarea unor acte procedurale fără un suport legal și o motivație faptică.

Într-adevăr, la momentul pronunțării deciziei nr. 1905/13.06.2014 Înalta Curte a luat în considerare o informație oferită de Primăria Podari, cu referire la existența unui canal, însă niciodată nu s-a probat amplasamentul acestuia (canalul nu a fost pus în evidență de înscrisurile ce configurau întreg inventarul comunei înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, nu s-a regăsit nici în planul parcelar care a stat la baza punerii în posesie a autoarei reclamanților, ci apare, pentru prima dată, într-o planșă ce s-a dorit a fi anexa PUG din anul 2008, pe care nimeni nu a semnat-o pentru conformitate). Or, acest PUG, din 2008, a avut în vedere un plan parcelar modificat, despre care chiar Înalta Curte a precizat expres că nu va fi luat în considerare, ci urmează ca identificarea imobilelor celor două părți să se raporteze la actele primare ale reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, chiar dacă s-ar avea în vedere existența unui canal, se poate observa din planșa întocmită de comisia de experți că nu a fost identificat acest canal conform dimensiunilor comunicate de autoritatea locală.

În acest context, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea acțiunii în revendicare, obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2.481 mp, identificat în raportul de expertiză întocmit în apel, admiterea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la demolarea construcției (hală), ce ocupă suprafața de teren de 63 mp, aflată în proprietatea reclamanților, a platformei betonate, situate între pct. 64-4-33-66 și a gardului despărțitor, aflat între punctele 62-64.

Recurenții-reclamanți au mai arătat, sub aspectul modalității de soluționare a petitului în obligație de a face, că nimic nu justifică menținerea dispozițiilor referitoare la gardul existent și platforma betonată.

Câtă vreme aliniamentul corect al gardului despărțitor ar fi determinat de punctele 74-75 (în varianta reținută în decizie) și, respectiv, 62-64 (astfel solicitată de subsemnații), iar gardul existent nu respectă niciunul dintre aceste aliniamente, este de neînțeles de ce anume instanța de apel a dispus implicit menținerea acestui gard despărțitor, răspunsul oferit de comisia de experți la obiectivul nr. 4 propus fiind că acesta se află pe linia 4-32-33.

De altfel, sub acest aspect instanța de apel a fost extrem de succintă în motivare, într-o singură frază.

În cauză, în mod surprinzător, instanța de fond a considerat că aceste construcții trebuie păstrate în continuare, plecând de la ideea că a existat buna credință a constructorului la momentul edificării acestora, concluzie menținută inițial de instanța de apel, în primul ciclu procesual, argumentul de esență fiind acela că pârâta a procedat la edificarea acestor construcții cu convingerea că acest teren îi aparține, având în vedere limitele stabilite prin documentația cadastrală delimită pentru proprietatea sa. Or, în speță, nu are nicio relevanță împrejurarea că documentația cadastrală a fost greșit întocmită, nici măcar că nu ar fi trebuit recepționată, fiind realizată printr-o suprapunere parțială cu documentația cadastrală a terenului reclamanților.

Motivarea instanței de apel este însă combătută prin prisma dovezilor existente la dosar, care demonstrează că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial în materie. Dovada relei credințe a pârâtei-constructor este oferită de declarațiile martorilor, din care reiese că terenul ce a aparținut autoarei reclamanților a fost delimitat prin semne vizibile, pârâta modificând dimensiunile terenului prin extinderea și amplasarea gardului și ridicarea unei hale metalice pe suprafața acaparată. Pârâta nu poate beneficia de prezumția de constructor de bună credință câtă vreme platforma betonată este construită până la limita gardului, iar hala metalică este lipită de același gard, ce delimitează proprietățile în litigiu. Aceasta stare de fapt, respectiv nerespectarea limitelor propriei documentații cadastrale, este menținută și de raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Z..

Nu în ultimul rând, un aspect esențial pentru a determina calificarea pârâtei ca fiind constructor de bună sau de rea credință este stabilirea modalității în care s-au realizat aceste lucrări - cu sau fără autorizație legală.

Or, în cauză aspectul reținut chiar de către instanța de fond - lucrările de construire atât a halei metalice, cât și a platformei betonate sunt făcute fără nicio autorizație legală - determină indubitabil caracterul de constructor de rea credință a pârâtei. A aprecia că o lucrare efectuată de către o persoana fără autorizație de construire este una legală și nu impune demolarea sa în considerarea caracterului de constructor de bună credință a celui ce edifică încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 1 și 28 din Legea nr. 50/1991.

Ca atare, menținerea unor lucrări în detrimentul proprietarului vecin, care nu are nicio culpă procesuală sub acest aspect, și, mai mult, creând premisa în viitor că ar putea fi obligat chiar la plata acestora, reprezintă o soluție profund nelegală, ce consfințește practic nerespectarea legislației în domeniul construcțiilor.

În consecință, păstrarea acestei soluții ar echivala cu obligarea recurenților-reclamanți la efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru aducerea în stare de folosință și normală exploatare a terenului.

Recurenții-reclamanți au învederat că, în mod greșit, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., câtă vreme partea adversă a căzut în pretenții, aspect ce impunea obligarea acesteia la plata integrală a cheltuielilor de judecată, inclusiv cele realizate de aceștia în fața Judecătoriei Craiova, precum și a tuturor cheltuielilor efectuate până în prezent, neexistând niciun motiv de acordare în parte/compensare/neacordare a acestora, având în vedere poziția procesuală a pârâților.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

A învederat că, la data punerii în posesie, s-a avut în vedere canalul existent fizic în acel moment, situat la vestul T22, la marginea DN56, reper de la care s-a făcut trimiterea în posesie, de la vest către est, canal ale cărui dimensiuni însă nu sunt cunoscute cu exactitate, ci doar aproximate.

În cauză, prin răspunsul la obiectivele încuviințate inițial de către instanța de apel, conform exigențelor impuse în decizia de casare nr. 1905/13.06.2014, s-a întocmit un plan parcelar conform documentațiilor cadastrale, din care rezultă că lucrarea de cadastru realizată pentru parcela P5, aparținând reclamanților, este greșită, în sensul că prezintă o rotație semnificativă cu partea din S către V, nerespectând planul parcelar și paralelismul dintre laturile de E și V cu celelalte parcele; din același plan întocmit de către experți, se poate observa cu ușurință că parcela P6, care nu are întocmită documentația cadastrală, are o suprafață mai mare de 5.000 mp, excedent generat de rotația cadastrului întocmit greșit pentru parcela P5.

Raportat la aceste constatări ale experților, recurenta-pârâtă a considerat util soluționării cauzei propunerea unui obiectiv suplimentar, ca experții să măsoare suprafața de teren existentă de la limita de est a parcelei P4/1 la limita de vest a parcelei P7 (a următoarei parcele ce este situată după parcela P5 deținută de către reclamanți).

Prin răspunsul oferit de către experți, s-a constatat în mod expres că suprafața de teren compusă din parcelele P5 și P6, suprafața măsurată de la limita de est a parcelei P4/1 la limita de vest a parcelei P7, este de 9.806 mp. Or, acest aspect relevă clar că această suprafață este cea necesară parcelelor P5 și P6.

În speță, însă, instanța de apel nu a luat în considerare aceste aspecte, soluția pronunțată fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probatoriului administrat, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

Față de dispozițiile art. 304 pct. 7-11 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că, soluționând fondul cauzei, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, decizia apelată întemeindu-se pe o greșeală gravă de fapt, respectiv pe motive contradictorii, neconforme cu probatoriul din dosar.

Practic, în situația în care persoana care a întocmit documentația cadastrală pentru parcela P5 și-ar fi îndeplinit obligația să țină cont de parcelele P1, P2 și P3, care la momentul respectiv aveau cadastru, îngrădiri și construcții, apoi să materializeze în teren și lățimile parcelelor P4/1 și P4/2, precum și P5, și nu și-ar fi luat un punct de reper total eronat, nu ar fi existat niciun fel de suprapunere, întrucât toate cadastrele din tarla ar fi fost paralele și, ca urmare, nici nu ar mai fi existat un surplus între parcelele P5 și P6.

Acest aspect a fost sesizat și de către OCPI Dolj, care, prin adresa nr. x/09.11.2007 emisă către autoarea A., a arătat că, din analiza celorlalte documentații cadastrale avizate pentru parcelele P1, P2 și P3 se constată că imobilele erau împrejmuite la data întocmirii documentaților cadastrale, fiind imobile cu limite materializate prin elemente stabile în timp, clar identificabile.

Astfel, prin simpla observare a planului realizat de experți se constată că toate lucrările de cadastru întocmite respectă paralelismul laturilor, numai parcela P5 prezintă o rotație semnificativă, în sarcina recurentei-pârâte neputând fi reținută vreo culpă pentru generarea acestei situații.

Drept urmare, singura motivare a hotărârii pronunțate este aceea că "varianta din planul de situație anexa 4* este cea care corespunde indicațiilor obligatorii ale instanței supreme".

Aceasta susținere nu este una neadevărată, însă, pentru justa soluționare a cauzei instanța de apel trebuia să aibă în vedere indicațiile instanței supreme (ce au fost respectate întocmai prin obiectivele stabilite experților), nefiind însă ținută de aceste îndrumări în pronunțarea hotărârii, ci avea obligația să se raporteze la întreg materialul probator încuviințat și administrat în dosar.

Pe de altă parte, motivarea instanței de apel trebuia să răspundă exigențelor părților, adică diferitelor capete de cerere și mijloacelor de apărare. Această garanție este esențială, deoarece permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și, deci, că judecătorul a ținut cont de ele.

Or, în cauza dedusă judecății, hotărârea atacată nu întrunește aceste exigențe, judecătorii apelului omițând să ia în considerare și să se pronunțe pe aspectele esențiale în soluționarea pricinii, tranșate de către experți în cuprinsul raportului de expertiza întocmit și dezvoltate de recurenta-pârâtă mai sus.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că pe suprafața parcelei P4/1 este edificată o hala de producție, care are amplasate agregatele specifice exact pe suprafața de care urmează a fi privată în contextul rămânerii definitive a hotărârii recurate, or, acest aspect va pune în imposibilitate de funcționare producția societății, aducând prejudicii imense și pierderi de locuri de muncă.

Pe cale de consecință, întrucât terenurile din T22 aparțin și altor proprietari, nu numai părților implicate în litigiu, față de dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., a învederat că hotărârea apelată ar trebui să nu se răsfrângă asupra terților și să nu afecteze dreptul sau limitele de proprietate ale acestora.

Această concluzie se desprinde și din obligativitatea instanței de a respecta principiul proporționalității în soluționarea unei cauze, care răspunde ideii de evitare a utilizării disproporționate a sancțiunilor care implică o privare sau o restricție a libertății, cu atât mai mult cu cât, potrivit celor stabilite de către experți, suprafața de teren de care sunt lipsiți în fapt reclamații din cauza întocmirii eronate a propriului cadastru nu se află în posesia pârâtei, ci în partea de E a limitei actuale de proprietate a parcelei P5. Dacă se respectă actuala linie de hotar, respectiv linia care unește punctele 105-106 de pe planul parcelar anexat, dintre parcela P4/1 și P5, există, fizic, teren suficient către E pentru toate parcelele, începând cu P5 și terminând cu P17, ultima către E a T22.

Prin întâmpinare, recurenții-reclamanți au invocat nulitatea recursului declarat de către recurenta-pârâtă, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului părții adverse.

Recurenta-pârâtă, prin întâmpinare, a pus concluzii de respingere a recursului formulat de recurenții-reclamanți.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalt