ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2468/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția civilă la 13 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova, reprezentat de Primar, B. și C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la terenul în suprafața de 760 m.p., situat în Craiova, str. x și 8, dobândit în calitate de unică moștenitoare a autoarei sale, D., care a dobândit imobilul prin uzucapiune (de lungă durată și de scurtă durată).

La termenul din 23 mai 2017, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială.

II. Hotărârile pronunțate în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 7727/20 iunie 2017, Judecătoria Craiova, secția civilă a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. x/2017.

Pe parcursul procesului, reclamanta a renunțat la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții B. și C., instanța luând act de renunțare la termenul din 19 ianuarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 248/12 aprilie 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

III. Hotărârea pronunțată în apel:

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2414/18 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 760 m.p., situat în Craiova, str. x și 8, județul Dolj, prin efectul uzucapiunii de lungă durată sau de scurtă durată.

Astfel cum, în mod corect, a reținut Tribunalul, partea nu a înțeles să invoce, prin cererea de chemare în judecată, instituția joncțiunii posesiei autoarei sale cu posesia exercitată de autorii C. și B. asupra suprafeței de teren în litigiu, ci doar cu ocazia concluziilor pe fond, ultimii doi autori fiind chemați în judecată în calitate de pârâți, reclamanta renunțând la judecată față de aceștia prin cererea depusă la fila x din vol. I al dosarului de fond. Referitor la acest aspect, nu se poate reține, contrar celor afirmate de apelantă, că instanța a luat în considerare susțineri ale avocatului aflat în substituire, făcute oral în contra celor scrise în cererea introductivă, susțineri care ar constitui o renunțare la drept făcută de o persoană fără mandat special.

Așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert F., terenul în litigiu, în suprafață totală de 716 m.p., situat în fosta str. x și 8, este inclus în Parcul Cornițoiu, care este cuprins în domeniul public al Municipiului Craiova, conform H.G. nr. 965/2002, care cuprinde inventarul bunurilor domeniului public al acestei unități administrativ-teritoriale, fiind înscris în anexa 2, la nr. crt. 4796.

Pot fi dobândite, prin uzucapiune, numai dreptul de proprietate privată și dezmembrămintele sale, această instituție juridică neputând fi aplicată în privința bunurilor imobile proprietate publică, raportat la Constituția României (art. 136 alin. (4), art. 1844 C. civ., cât și la dispozițiile speciale cuprinse în alte legi (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991), care prevăd că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

În plus, apelanta reclamantă nu a contestat, în apel, includerea, în perimetrul Parcului Cornițoiu, a terenului în litigiu, ci doar a invocat faptul că terenul nu a trecut, în mod licit, în proprietatea publică, precum și cel al retrocedării altor suprafețe incluse în același parc către diverse persoane.

Prin Decretul de expropriere nr. 423/1983, imobilele situate în fosta str. x și nr. 8, aparținând numiților C. și B., au fost expropriate și aparțin domeniului public al Municipiului Craiova, fiind inventariate în domeniul public al acestuia, în baza H.G. nr. 965/2002, anexa nr. 2, poziția nr. 4796. Nu poate fi analizat, în prezenta cauză, titlul intimatului pârât sau legalitatea includerii terenului în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al acestuia, nu numai ca urmare a respectării principiului disponibilității, în condițiile neînvestirii instanței cu o astfel de cerere, dar și ca o consecință a caracterului acțiunii cu care instanța a fost sesizată, care presupune analizarea condițiilor prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Nu are nicio relevanță, cum corect a reținut instanța de fond, că, în perimetrul acestui parc, aparținând domeniului public, s-au efectuat retrocedări ale unor terenuri pe care sunt edificate locuințe individuale și colective, fiind restituită o mare parte din terenurile expropriate (reclamanta este beneficiara unei astfel de restituiri, pentru suprafața de 187 m.p., conform OP nr. x/2007). Instanța este învestită cu un litigiu determinat, în care trebuie să analizeze, în mod concret, îndeplinirea condițiilor legale pentru a uzucapa, condiții care sunt diferite de cele prevăzute de legislația reparatorie din domeniul restituirii proprietății.

Apelanta reclamantă nu a dovedit că terenul în litigiu a fost scos din domeniul public, modificarea H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008 sau restituirea, pe cale administrativă sau prin hotărâri judecătorești, a unor alte terenuri din perimetrul Parcului Cornițoiu neavând această semnificație.

Astfel, și în prezent, Parcul Cornițoiu se află cuprins în domeniul public, suprafața acestuia, așa cum reiese din adresa nr. x/25 ianuarie 2019 a intimatului pârât, fiind de 37.546 m.p., iar strada x figurează, de asemenea și în prezent, în domeniul public.

Prin urmare, reținând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului, Curtea a apreciat ca neutile probele solicitate în apel, neavând relevanță nici perioada în care a folosit reclamanta terenul, nici la rolul cărei persoane a figurat, câtă vreme un asemenea imobil, proprietate publică, nu poate forma obiectul dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată. Drept consecință, devine inutilă și analizarea, în cauză, a întrunirii celorlalte condiții ale uzucapiunii de lungă durată.

Oricum, așa cum, în mod corect, a constatat prima instanță, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, respectiv că a stăpânit terenul în mod public și netulburat, sub nume de proprietar. Astfel, posesia exercitată de aceasta nu are caracter continuu, terenul în litigiu fiind unul viran, pe care nu este amplasată nicio construcție, iar vechimea împrejmuirii, potrivit raportului de expertiză, nu depășește 10 ani, împrejmuirea fiind realizată de vecini și nu de reclamantă; reclamanta nu a deschis rol fiscal și nu a achitat impozite pentru teren, neputându-se, deci, reține că s-a comportat ca un proprietar. Legat de acest aspect, instanța nu a reținut susținerile apelantei potrivit cărora nu ar fi fost posibilă înregistrarea sa în evidențele fiscale, ca urmare a demarării de către autoritatea locală a procedurilor de trecere a terenului în proprietatea publică, având în vedere că nu a fost făcută dovada unor minime demersuri ale părții în acest sens.

Curtea a înlăturat și criticile referitoare la discriminare între modurile de dobândire a proprietății, hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor legale ale uzucapiunii neputând fi considerată drept un caz de discriminare.

IV. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E., criticând-o pentru următoarele motive:

Premisa greșită de la care s-a pornit a fost aceea că terenul pentru care s-a solicitat uzucapiunea face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, fiind cuprins în anexa 2 a H.G. nr. 965/2002, privind atestarea domeniului public al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj, poziția 4796. Aceasta a fost însă modificată prin H.G. nr. 141/2008, singura poziție la care se mai face referire la domeniul public, în parcul Cornițoiu, fiind poziția 10.

Recurenta reclamantă nu a invocat niciodată împrejurarea că terenul pentru care a solicitat a se constata uzucapiunea ar face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, așa cum, greșit, a reținut instanța de apel, arătând doar că exproprierea, în sine, a avut un caracter ilicit.

Prin modificări succesive survenite la domeniul public al Municipiului Craiova, prin hotărâri ale Consiliului Local, poziția 4796 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, în suprafață totală de 37.546 m.p., dispare în totalitate, în zona Parcului Cornițoiu neregăsindu-se decât poziția 10 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 141/2008.

Din H.G. nr. 141/2008, anexa nr. 2, poziția 10, coroborat cu actele de proprietate primare aflate la dosar și cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că terenul de 550 m.p., cuprins în anexa nr. 2 pct. 10, nu se suprapune cu terenul pentru care recurenta a invocat uzucapiunea, având cu totul alt amplasament și alte vecinătăți.

Urmare a modificării H.G. nr. 141/2008, la poziția 10 din anexa 2, figurează suprafața de 550 m.p., învecinată la S cu fosta str. x, la V cu proprietăți retrocedate, la N cu (două puncte).

Chiar din această anexă, rezultă că, pe latura de V a terenului aflat în domeniul public, se află proprietăți retrocedate, împrejurare care demonstrează că terenul din domeniul public are alt amplasament.

Proprietatea pentru care se solicită constatarea uzucapiunii nu are vecinătăți cu str. x, ci doar cu o proprietate situată în fosta str. x (nr. cadastral x), având un alt amplasament, alte vecinătăți și altă suprafață, neavând nicio legătură cu domeniul public al Municipiului Craiova.

Ca atare, atât instanța de apel, cât și cea de fond, au făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 213/1998, întrucât, conform H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 141/2008, terenul pentru care se solicită constatarea uzucapiunii nu aparține domeniului public.

Mai mult, odată cu cererea de apel, reclamanta a depus și decizia nr. IV/16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, potrivit căreia nu se poate face discriminare între modurile primare de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea operând în ceea ce o privește.

Reprezintă un motiv străin de natura cauzei teza instanței de apel potrivit căreia uzucapiunea nu operează cu privire la terenurile aflate în domeniul public al Municipiului Craiova.

Curtea a reținut, în mod greșit, că recurenta ar fi recunoscut că terenul pentru care a solicitat constarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune s-ar fi aflat în domeniul public al Municipiului Craiova. În realitate, recurenta nu a invocat acest aspect, atâta timp cât, din oficiu, prin modificări succesive survenite la domeniul public al Municipiului Craiova, prin hotărâri ale Consiliului Local, poziția 4796 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002, în suprafață de 37.546 m.p., dispare în totalitate, în zona Parcului Cornițoiu, neregăsindu-se decât poziția 10 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 141/2008, în suprafață de 550 m.p., care nu se suprapune cu terenul în litigiu.

Așadar, interpretarea dată de instanța de apel la filele x din decizie este complet străină de natura cauzei.

De asemenea, este străină de natura pricinii și reținerea potrivit căreia recurenta reclamantă ar fi renunțat la joncțiunea posesiilor, aspect care nu este real. Renunțarea la judecată în contradictoriu cu vânzătorii B. și C. se circumscrie imposibilității îndeplinirii procedurii de citare cu aceștia și neprezentării, în instanță, a curatorului desemnat, G..

Ca atare, nu se poate reține că recurenta a renunțat la joncțiunea posesiilor, renunțarea la judecată cu cei doi pârâți realizându-se în contextul imposibilității îndeplinirii procedurii de citare cu aceste părți.

Potrivit art. 178 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte în proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.

Conform încheierii de la dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, instanța, fără ca procedura de citare cu pârâții B. și C. să fie legal îndeplinită, a procedat la încuviințarea probatoriului.

În aceste condiții, încuviințarea probatoriului fără îndeplinirea procedurii de citate cu toate părțile atrage nulitatea absolută a încheierii respective și a tuturor probelor administrate în proces în urma acestei încuviințări, cu consecința finală a nulității sentinței nr. 248/12 aprilie 2019 a Tribunalului Dolj și a deciziei recurate.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri judecătorești pronunțate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la o instanță egală în grad cu Tribunalul Dolj, de pe raza Curții de Apel Craiova.

V. Apărările formulate în cauză:

Intimatul Municipiul Craiova, reprezentat de Primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

VI. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere, iar, prin încheierea din 1 octombrie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta E. împotriva deciziei civile nr. 2414/18 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen de judecată a căii de atac la 19 noiembrie 2020, în ședință publică, complet C4, cu citarea părților.

VII. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Față de aceste considerente, nu prezintă relevanță nici susținerile vizând împrejurarea că singurul teren aferent Parcului Cornițoiu, menționat în anexa 2 la H.G. nr. 141/2008, poziția 10, în suprafață de 550 m.p., nu se suprapune cu terenul în litigiu, de vreme ce, pentru a se ajunge la această concluzie, era necesar să poată fi verificată afirmația recurentei în legătură cu actuala configurație a domeniului public al Municipiului Craiova, în privința Parcului Cornițoiu, în raport de modificarea adusă H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008. Or, cum s-a arătat în precedent, această analiză nu este posibilă direct în recurs.

Alegațiile referitoare la depășirea limitelor de învestire ale instanței, prin prisma reținerii de către Curte a invocării de către apelanta reclamantă a apartenenței imobilului la domeniul public al Municipiului (susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), în contextul în care o astfel de susținere nu a fost formulată de parte, nu poate fi primită, întrucât nu există, în cuprinsul deciziei, un astfel de considerent al instanței de apel. Ceea ce a reținut Curtea, în expunerea situației de fapt, a fost împrejurarea că terenul face parte din Parcul Cornițoiu, acest aspect fiind necontestat de către parte, ceea ce corespunde poziției procesuale a apelantei reclamante. Mai departe, în verificarea situației juridice a imobilului, Curtea a stabilit modalitatea de preluare a terenului, prin Decretul de expropriere nr. 423/1983, și starea actuală a bunului, ca aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale, potrivit inventarierii în acest domeniu, în baza H.G. nr. 965/2002, anexa 2, poziția 4796. În plus, constatarea apartenenței terenului la domeniul public al Municipiului Craiova intră în competența și atribuțiile instanței de judecată, fiind un element determinant în vederea aplicării dispozițiilor legale incidente la situația de fapt reținută și, în final, pentru pronunțarea soluției care să reflecte adevărul judiciar, indiferent de susținerile părții în privința acestui aspect. În mod evident, astfel de susțineri trebuie doar verificate de instanță, în măsura în care sunt formulate.

În concluzie, reținând că imobilul pentru care recurenta a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, printr-o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale evocate în cuprinsul deciziei atacate, Curtea a considerat că bunul este exclus de la prescripția achizitivă.

Cât privește decizia în interesul legii nr. 4/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, această hotărâre nu reflectă raționamentul recurentei, în sensul că nu se poate face discriminare între modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate, cum este și uzucapiunea. Decizia în interesul legii vizează terenurile care au intrat, în regimul politic trecut, sub incidența Legilor nr. 58 și nr. 59/1974 și în legătură cu care Înalta Curte a reținut caracterul privat al acestor bunuri, cu consecința neîntreruperii posesiei exercitate asupra lor și, deci, a termenului de prescripție achizitivă. Or, în speță, nu se pune problema unui bun din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, ci din domeniul public, referitor la care legislația actuală înlătură posibilitatea dobândirii prin uzucapiune, astfel de bunuri fiind declarate, printre altele, imprescriptibile.

În concluzie nu sunt incidente cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia nefiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Această ipoteză prevăzută în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune că instanța de apel a recurs, în soluționarea cauzei, la norme de drept care nu au legătură cu instituția juridică dedusă judecății.

Or, verificarea situației juridice a bunului și stabilirea apartenenței la domeniul public al unității administrativ-teritoriale reprezintă, așa cum s-a menționat deja, chestiuni determinante pentru soluționarea cauzei, având legătură cu aceasta, de vreme ce legislația în vigoare exclude uzucapiunea în cazul imobilelor din domeniul public.

În realitate, și în cadrul acestui motiv, reclamanta deduce analizei instanței de recurs chestiunea evocată anterior, omisso medio, a modificării H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008, și care nu poate fi cenzurată pentru argumentele deja expuse.

Referitor la reținerea greșită de către Curte a renunțării reclamantei la invocarea joncțiunii posesiilor cu pârâții inițiali B. și C., această critică nu supune dezbaterii o chestiune străină de natura cauzei, ci o pretinsă neregulă procedurală săvârșită de instanța de apel, neputând, deci, fi primită din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, susținerile sunt și lipsite de interes, în contextul în care, indiferent de invocarea sau nu a joncțiunii posesiilor, bunurile din domeniul public nu pot face obiect al prescripției achizitive, neinteresând, astfel, durata pentru care se pretinde că s-ar fi exercitat posesia de către reclamantă, prin unirea sau nu a posesiei cu cea exercitată de cei doi pârâți.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

Soluția de respingere a căii de atac vizează și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentă, aceasta fiind parte căzută în pretenții și nefiind, deci, îndreptățită la sumele de bani avansate cu acest titlu, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E. împotriva deciziei civile nr. 2414 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.