ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10593 din 17 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Craiova a respins excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive, invocate de Statul Român; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Craiova, invocată de acesta, prin Primar; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. împotriva Municipiului Craiova, prin Primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a admis cererea de chemare în judecată formulată, completată și precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata către reclamantă a sumei de 6.361,21 RON, reprezentând cota-parte de contribuție la cheltuielile de întreținere datorate pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2014, precum și a sumei de 1.220,79 RON, cu titlu de penalități de întârziere; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva chematei în garanție B. și a obligat chemata în garanție la plata către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a sumei de 7.582 RON, reprezentând despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 2792 din 14 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Dolj a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin D.G.R.F.P. Craiova, împotriva sentinței civile nr. 10593 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu reclamanta A., chemații în garanție Municipiul Craiova, prin Primar, B. și Consiliul Local al Mun. Craiova; a anulat sentința civilă apelată și a fost reținută cauza pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 608/2017 din 14 martie 2017, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins atât cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin D.G.R.F.P. Craiova, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin D.G.R.F.P. Craiova în contradictoriu cu chemata în garanție B., ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 608/2017 din 14 martie 2017 a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea deciziei atacate, ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 2742 din 08 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 1324/2018 din 2 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A.. a declarat recurs.

În motivare, a susținut, în esență, că în mod greșit i-a respins curtea de apel ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând că există identitate de părți și cauză, însă nu și de obiect, în sensul că obiectul solicitat în cele două hotărâri care fac obiectul revizuirii are aceeași natură juridică dar privește perioade de timp diferite.

În opinia recurentei, pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta trebuie coroborat cu art. 430 și 431 C. proc. civ., care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat. Astfel, sub protecția autorității de lucru judecat intră nu doar dispozitivul hotărârii și considerentele pe care se sprijină acesta, ci și acele considerente "decizorii", adică acelea care conțin soluții de sine-stătătoare.

De asemenea, a susținut că efectul autorității de lucru judecat este deopotrivă unul negativ, care împiedică reluarea aceleiași judecăți și unul pozitiv, care presupune ca ceea ce a statuat o instanță să fie folosit într-un litigiu ulterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate și a apărărilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Autoarea căii de atac a susținut că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 430 și 431 C. proc. civ., a fost respinsă cererea ei de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu motivarea că există identitate de părți și cauză, însă nu și de obiect cu privire la hotărârile pe care le-a apreciat ca fiind potrivnice.

A subliniat recurenta că, potrivit art. 430 și 431 C. proc. civ., efectul autorității de lucru judecat este deopotrivă unul negativ, care împiedică reluarea aceleiași judecăți, dar și unul pozitiv, care presupune ca ceea ce a statuat o instanță să fie folosit într-un litigiu ulterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Așadar, problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea recursului vizează corelarea dintre dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea și efectele lucrului judecat și cele ale art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care instituie ipoteza revizuirii pentru hotărâri potrivnice.

Prealabil, se impune efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii, în contextul în care C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dispozițiile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii procesului - 02.06.2014.

Potrivit art. 430 art. (1) și (2) C. proc. civ., "(1)hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Conform art. 431 C. proc. civ., " (1) nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Primul alineat al art. 431 C. proc. civ. vizează așadar aspectul negativ al autorității lucrului judecat, adică interdicția unei duble judecăți între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar cel de-al doilea alineat consacră dreptul părților de a opune lucrul judecat într-un alt litigiu - efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.

Pe de altă parte, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, va anula cea din urmă hotărâre.

Din coroborarea textelor de lege sus-menționate rezulta că, anterior modificărilor aduse art. 513 C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, revizuirea are în vedere numai aspectul negativ al autorității de lucru judecat, în sensul că ipoteza de revizuire vizează cazurile în care se regăsește tripla identitate (părți, obiect și cauză), de vreme ce instanța învestită cu cererea de revizuire nu poate decât să anuleze cea de a doua hotărâre care încălca autoritatea de lucru judecat.

Abia ulterior modificării aduse articolului 513 alin. (4) din C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în sensul că în cazul hotărârilor potrivnice, instanța anulează cea din urmă hotărâre și, după caz, trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, a fost creat cadrul legislativ pentru ipoteza de revizuire ce vizează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Însă, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 513, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât se opune art. 24 C. proc. civ.

Așadar, deși art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, în regimul C. proc. civ., anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, o hotărâre judecătorească nu poate fi revizuită pentru motivul că prin considerente contravine dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și cauză. O eventuală asemenea contradicție, poate fi invocată doar pe cale de excepție în cadrul celui de-al doilea proces.

Prin urmare, în mod judicios a respins curtea de apel cererea de revizuire, reținând că între decizia atacată și hotărârile a căror potrivnicie se invocă nu există identitate de obiect.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedește legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.. împotriva deciziei nr. 1324/2018 din 2 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2020.