ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2016

Decizia nr. 3547/2016

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 873 din 26.09.2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții A. (decedat) și B. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele C.C.S.D. - C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere faptul că prin sentința nr. 341 din 6.07.2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 8714 din 6.03.2007 a Primarului Municipiului Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție Primăria Municipiului Craiova prin Primar, având ca obiect despăgubire.

A fost obligată pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, conform dispoziției nr. 8714 din 06.03.2007 a Primarului Municipiului Craiova.

S-a respins acțiunea față de A.N.R.P. și capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reținut că prin O.U.G. nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

Hotărârea instanței de recurs

Hotărârea instanței de fond a fost recurată, iar prin decizia nr. 5341 din data de 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței civile nr. 873 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei B. și a aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că instanța de fond în mod greșit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activității C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorității publice pentru perioada cuprinsă între 28.05.2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile și data de 15.03.2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Instanța de control judiciar a reținut că perioada de aproape 9 luni dovedește pasivitatea autorității publice în executarea hotărârii judecătorești prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

Contestația în anulare

La data de 22 aprilie 2016, D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei și rejudecarea recursului.

Contestatoarea a susținut că nu mai ocupă funcția de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 4 octombrie 2011, motiv pentru care nu a avut cunoștință de existența procesului, întrucât nu a fost legal citată la termenul la care a avut loc judecata, nu a fost prezentă la soluționarea cauzei în recurs și s-a aflat în imposibilitatea de formula apărări în cadrul acestuia.

Față de aceste aspecte, dar având în vedere și dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, care impun luarea hotărârii „în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților”, C. a apreciat că hotărârea instanței de recurs este nelegală, impunându-se admiterea căii extraordinare de atac formulate.

II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile contestatoarei, reține că în cauză există motive legale de anulare a hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Pentru soluționarea contestației în anulare întemeiate pe acest motiv este necesar a se stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părților pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Cererea soluționată irevocabil prin decizia atacată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1)-(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

În prezenta cauză, având ca obiect cerere de aplicare amendă, subiectul de drept cu calitate procesuală a fost Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin decizia nr. 5341 din data de 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinței civile nr. 873/2012 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei B. și a aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012.

Pentru termenul din 7 decembrie 2012, când s-a judecat recursul, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost citat, cu indicarea acestei calități, la sediul autorității publice. Din înscrisurile depuse în susținerea contestației în anulare, rezultă că anterior datei de 27 noiembrie 2012, când citarea a fost realizată în modul indicat mai sus, contestatoarea D. nu mai ocupa funcția de președinte al A.N.R.P., aceasta fiind eliberată din funcție potrivit deciziei Guvernului României nr. 113 din 04 octombrie 2011.

Aceste înscrisuri fac dovada contrară mențiunilor din procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de citare în raport cu prevederile art. 90 alin. (1) și art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., intimata D. nu a avut cunoștință, în mod efectiv, de existența procesului, nu a fost prezentă și nu și-a putut exercita dreptul la apărare, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ținând seama de motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va stabili un termen pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 5341 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată.

Stabilește termen pentru judecata recursului la data de 7 martie 2017.

Cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2016.