ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5340/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5340/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința nr. 872 din 26 septembrie 2012

a Consiliului de Administrație din localitatea Craiova – secția de

contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

precizată formulată de reclamanții Ș.C. și Ș.S. în contradictoriu cu Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele C.C.S.D. – D.D.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 318 din 16 iunie 2010

a Consiliului de Administrație din localitatea Craiova – secția contencios

administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de sesizare a Tribunalului judetean

Dolj cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 10466/2005 a Primarului

Municipiului Craiova

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții Ș.C. și Ș.S., în contradictoriu cu pârâții

A.N.R.P. - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și

Ministerul Economiei și Finanțelor – C.C.S.D.

A fost obligată

pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită reclamanților

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în loc. C. jud.,

D., conform Dispoziției nr. 10466/2005 a Primarului Municipiului Craiova.

S-a respins acțiunea

față de A.N.R.P. și capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii.

S-a respins cererea

de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, luându-se act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Sentința a rămas

definitivă prin Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 prin care s-a respins

recursul.

Prezentul demers

judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate prin

sentința menționată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de

instanță.

Prin dispozițiile art.

24 din Legea nr. 554/2004 sunt stabilite reguli derogatorii de la dispozițiile

de drept comun în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor

judecătorești pronunțate în această materie, în considerarea faptului că

autoritățile sau instituțiile publice, reprezentând statul în raporturile cu

particularii, trebuie să se conformeze în termen util hotărârilor judecătorești

pronunțate pentru corijarea propriilor erori în exercitarea puterii publice.

Se instituie astfel o

sancțiune pecuniară în sarcina conducătorului autorității publice, sancțiune care,

în condițiile alin. (3) din art. 24 din lege, poate căpăta conotații penale.

Însă, așa cum se

desprinde din economia textelor menționate, simpla neexecutare a hotărârii

judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul

minim pe economie și nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru

întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este

consecința directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorității publice,

atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin

hotărârea irevocabilă, ci și de împrejurările concrete ale speței.

Culpa conducătorului

autorității publice în executarea hotărârii judecătorești este ceea ce

justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare

din formele sale.

În acest sens este

jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat obligația statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești.

În cauza F. C. a

României, Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un

stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi

circumstanțele. Atunci când autorităților sunt obligate să execute o hotărâre

judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea

statului în sfera de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Convenție.

În speță, s-a reținut

că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare

în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/ 2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „La

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o

perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de

conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie

2005, cu modificările și completările ulterioare”.

Ulterior, prin Legea nr.

117/2012, durata suspendării emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor

de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri a fost prorogată până la data de 15 mai 2013.

Având în vedere

perioada prezentului litigiu, care se suprapune peste perioada de suspendare a

activității C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire, precum si faptul

ca in aprecierea atitudinii de pasivitate a paraților este cuprinsa inclusiv

perioada de judecata in prezenta cauza, Curtea a arătat că nu poate fi reținută

culpa pârâților în neexecutarea hotărârii irevocabile.

Din acest punct de

vedere, având în vedere finalitatea sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24

din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită solicitarea reclamanților din

ultima precizare a acțiunii, în sensul amendării pârâților cu amendă în cuantum

de 29% din salariul minim brut pe economie pentru perioada 01 mai 2011 - 15

martie 2012, fiind evident că, în condițiile intervenției impedimentului legal

în emiterea titlului de despăgubire, o astfel de sancțiune, aplicabilă pe zi de

întârziere, nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la

adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții Ș.C. și Ș.S. considerând-o netemeinică.

În motivele de recurs

a fost criticată soluția instanței de fond:

- instanța a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nu se poate

efectua un control judiciar.

S-a arătat că

instanța a dispus respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui

C.C.S.D. pe considerentele că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o

perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire și că perioada litigiului

se suprapune peste perioada de suspendare a activității C.C.S.D.

Pentru instanța de fond

nu a avut nicio relevanță juridică pasivitatea C.C. pentru stabilirea

despăgubirilor manifestată timp de peste 1 an de zile, respectiv de la data de

28 mai 2011 dată de la care trebuia să fie deja executată hotărârea

judecătorească irevocabilă, până la 15 martie 2012 când O.U.G. nr. 4/2012 a

fost publicată în M. Of.

- hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012.

Instanța a

interpretat, în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că, prin

acest act normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită,

specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin O.U.G. nr. 4/2012

s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de

despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005

și nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile

pronunțate până la data de 15 martie 2012, respectiv a procedurii de executare

silită, specială, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004.

În opinia

recurenților, pentru că timp de 1 an nu a fost pusă în executare hotărârea

judecătorească irevocabilă, instanța ar fi trebuit să sancționeze pe

Președintele C.C.S.D. – D.D. cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie, pe fiecare zi de întârziere, respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a

întârziat executarea hotărârii, până la data de 15 martie 2012.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

Intimata C.C.S.D. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamanții au

solicitat instanței de fond amendarea Președintelui C.C. cu amenda de 20% din

salariul minim pe economie, pe zi de întârziere până la executarea obligației

de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în localitatea

Craiova, judetul Dolj.

Această solicitare a

fost determinată de neexecutarea Sentinței nr. 318 din 18 iunie 2010 pronunțată

de C.A.a loc.Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin

Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casatie si

Justitie. - secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin această

sentință, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind titlul de

despăgubire pentru imobilul situat în localitatea Craiova, judetul Dolj, fără a

fi stabilit un termen pentru executare.

În aceste condiții,

în raport de rămânerea irevocabilă a sentinței și de expirarea termenului de 30

de zile pentru executare, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28 mai 2011

dar din probele depuse la dosar rezultă că nici la data introducerii acțiunii

la instanța de fond și nici ulterior hotărârii nu a fost executată.

Instanța de fost a

intrat în cercetarea fondului, astfel că nu sunt fondate aceste critici din

recurs, având în vedere că a făcut referiri la obligația de executare a

hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ și

la culpa conducătorului autorității publice care trebuie dovedită.

Însă, criticile din

recurs ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 sunt

fondate.

La 15 martie 3012 a

intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea

consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă

de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din acest act normativ, începând cu acea dată, s-a suspendat pe o perioadă

de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum ți procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin Legea nr.

117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.

Instanța de fond, în

mod greșit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste

perioada de suspendare a activității C.C.S.D. de emitere a titlurilor de

despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorității publice pentru

perioada cuprinsă între 28 mai 2011, când a expirat termenul de 30 de zile

pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile și data de 15 martie 2012,

când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Din probele

administrate în cauză rezultă că perioada de aproape 9 luni dovedește

pasivitatea autorității publice în executarea hotărârii judecătorești prin care

a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri având în

vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea

executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

Organizarea

defectuoasă a activității autorității publice obligate la respectarea unei

hotărâri judecătorești nu exonerează de răspunderea prevăzută de art. 24 din

Legea nr. 554/2004 conducătorul autorității publice.

Mai mult, ignorarea

de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin

neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, aduce atingere chiar

principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Alta este situația

perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 când toate procedurile

administrate prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost suspendate

prin lege și nu mai poate fi analizată culpa autorității publice în

neexecutare.

De altfel, chiar

recurenții au solicitat aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/

2004 numai până la 15 martie 2012.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis

recursul, va fi modificată sentința atacată în sensul că va fi admisă, în

parte, acțiunea reclamanților și se va dispune amendarea Președintelui C.C.S.D.

cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28

mai 2011 și până la 15 martie 2012.

Referitor la capătul

de cerere privind acordarea despăgubirilor se constată că în fața instanței de

fond nu s-au depus probe în acest sens, iar în motivele de recurs nu au fost

formulate critici sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere.

În ceea ce privește

acordarea cheltuielilor de judecată, și acest capăt de cerere este nefondat

pentru că nu s-a făcut dovada efectuării acestora de către reclamanți.

Urmează a fi respins

capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere

privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții Ș.C. și Ș.S. împotriva Sentinței civile nr. 872/2012

din 26 septembrie 2012 a C.A. a loc.C. - secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților Ș.C. și Ș.S.

Dispune amendarea

Președintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de

întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012.

Respinge capătul de

cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere privind

acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.