ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2017

Decizia nr. 578/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5340 din 12 decembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 872/2012 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților A. și B., a dispus amendarea președintelui C. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012 și a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Criticile din recurs ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 sunt fondate.

La 15 martie 3012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată, s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum ți procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.

Instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activității C. de emitere a titlurilor de despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorității publice pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile și data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Din probele administrate în cauză rezultă că perioada de aproape 9 luni dovedește pasivitatea autorității publice în executarea hotărârii judecătorești prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

Organizarea defectuoasă a activității autorității publice obligate la respectarea unei hotărâri judecătorești nu exonerează de răspunderea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 conducătorul autorității publice.

Mai mult, ignorarea de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, aduce atingere chiar principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Alta este situația perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 când toate procedurile administrate prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost suspendate prin lege și nu mai poate fi analizată culpa autorității publice în neexecutare.

De altfel, chiar recurenții au solicitat aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 numai până la 15 martie 2012.

Împotriva Deciziei nr. 5340 din 12 decembrie 2012 D. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației se arată că începând cu data de 4 octombrie 2011 contestatoarea nu mai ocupă funcția de președinte al C., conform Deciziei nr. 113 din 04 octombrie 2011 emisă de Guvernul României și publicată în M. Of. nr. 702 din 05 octombrie 2011, acțiunea a fost promovată după această dată astfel cum se poate observa din cuprinsul întregului dosar.

Contestatoarea mai precizează că nu a fost niciodată citată, neavând cunoștință de existența acestui dosar decât în momentul în care a fost emis titlul executoriu din 30 martie 2016 și somația din 30 martie 2016, ambele emise de E. - F. - G. București - H., comunicate la data de 06 aprilie 2016.

Apărările formulate în cauză;

Intimata I. (în calitate de continuatoare în drepturi și obligații a C.) a formulat note de ședință prin care a solicitat admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 5340/2012 cu reluarea judecării cauzei.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatei, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este întemeiată astfel că o va admite.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Pentru soluționarea contestațiilor în anulare întemeiate pe acest motiv trebuie, așadar, să se stabilească dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părților pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Cererea soluționată irevocabil prin decizia atacată a fost întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (1)-(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În speță subiectele de drept cu calitate procesuală au fost C., pentru capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătorești și președintele C., pentru cererea de aplicare a amenzii.

Prin Decizia nr. 5340/2012 instanța de recurs:

„Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 872/2012 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților A. și B.

Dispune amendarea președintelui C. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012.

Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.”

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, contestatoarea nu mai ocupă funcția de președinte al C. din data de 4 octombrie 2011, acțiunea fiind promovată după această dată, astfel cum se poate observa din cuprinsul întregului dosar.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că nici procedura de citare nu a fost îndeplinită, contestatoarea nefiind niciodată citată și, deci, nu putea avea cunoștință de existența prezentului dosar.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, este incident motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care apreciază ca fiind întemeiată contestația în anulare formulată.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va stabili termen pentru judecarea recursului la 29 septembrie 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva Deciziei nr. 5340 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 29 septembrie 2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.