ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2851/2016

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor -C., amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, pana la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat in Craiova, str. Bătrânilor, obligație dispusa prin sentința nr. 136 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitiva și irevocabila, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecata. Pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, iar la termenul de judecată din data de 19.03.2012, a formulat întâmpinare și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor -C., invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 11.06.2012, reclamanții au depus o precizare la acțiune, solicitând, în raport de dispozițiile art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introducerea în cauză, în calitate de pârâți a Președintelui Comisiei Centrale C. și a membrilor comisiei, respectiv: E., F., G., H., I., J. și K.

Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 797 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C., F., președinți ai Comisiei Centrale de la data formulării cererii de chemare în judecată, precum și a pârâților membri ai acestei comisii, că în condițiile în care, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că sancțiunea se aplică conducătorului autorității publice, iar dispozițiile Legii 247/2005 stabilesc competența președintelui ANRP de a conduce instituția publică pârâtă, este neîndoielnic că legitimitate procesuală pasivă are președintele în funcție ANRP pe durata neîndeplinirii obligației privind punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar nu membrii Comisiei Centrale, fiind fără relevanță faptul că hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți. Instanța fondului a respins excepția lipsei calității pasive a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, admițând totodată excepția în raport cu pârâții membri ai comisiei. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin sentința nr. 136 din 15.03.2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu ANRP și Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. Bătrânilor, nr. 33 și a respins cererea îndreptată împotriva-pârâtei ANRP pentru lipsa calității procesuale pasive precum și petitul privind acordarea daunelor cominatorii. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5363 din 02 decembrie 2010. A apreciat prima instanță că, din economia art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă că simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecința directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorității publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci și de împrejurările concrete ale speței. S-a mai reținut că elementul ce justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 îl constituie culpa conducătorului autorității publice, căci orice sancțiune, trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare din formele sale. A fost invocată jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg, care a nuanțat obligația statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești. În acest sens s-a reținut că în cauza Fociac c. României, Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi circumstanțele, iar atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. (1) din Convenție. În raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 s-a constatat că nu poate fi reținută culpa pârâților în neexecutarea hotărârii irevocabile, întrucât perioada litigiului se suprapune cu perioada de suspendare a activității CCSD, în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâților fiind cuprinsă inclusiv perioada de judecată în cauză. Având în vedere finalitatea sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită solicitarea reclamanților din precizarea la acțiune, în sensul amendării pârâților cu amendă în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru perioada 01.05.2011 - 15.03.2012, fiind evident că, în condițiile intervenției impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, o astfel de sancțiune, aplicabilă pe zi de întârziere, nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal.

Recursul declarat de A. și B. Împotriva sentinței curții de apel au formulat recurs ambii reclamanți, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, precum și art. 3041 C. proc. civ. Recurenții au criticat hotărârea sub două aspecte, respectiv: - soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului cu privire la pasivitatea CCSD pe o perioadă de peste 1 an, respectiv de la data de 2 ianuarie 2011, când hotărârea irevocabilă trebuia executată și data de 15 martie 2012, când a fost publicată în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 4/2012; - aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012, care, în opinia recurenților, a suspendat numai procedura administrativă prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu și executarea hotărârilor judecătorești irevocabile.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia nr. 5426 din 14 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 797/2012 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal; a modificat sentința în sensul că a admis parte acțiunea și dispus amendarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru perioada 2 ianuarie 2011 - 15 martie 2012. Totodată, a respins capătul de cerere privind despăgubirile, ca nefondat. Instanța de control judiciar a reținut că, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația de a executa hotărârea judecătorească irevocabilă, în sensul de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării deciziei, respectiv din 2 ianuarie 2011. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa încât Înalta Curte a apreciat că se impune, în concordanță cu prevederile legale menționate, aplicarea, în sarcina președintelui în funcție în perioada de referință, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 2 ianuarie 2011 și până la data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Înalta Curte a respins apărările intimatei, privind imposibilitatea aplicării sancțiunii prevăzute de lege conducătorului autorității căreia îi incumbă obligația de executare a hotărârii judecătorești irevocabile. Faptul că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocat ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Președintelui ANRP calitatea de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în această calitate, avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătorești, dar ceilalți membri ai comisiei s-ar fi opus. În cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat, până la 15 mai 2013, procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În raport cu prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuție, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești. Față de prevederile clare ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi aplicate sancțiuni în sarcina membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor de întârziere, instanța de recurs a constatat că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada unui prejudiciu cert produs prin întârziere, inclusiv din perspectiva faptului că, în cauză, este vorba despre emiterea titlului de despăgubire, iar nu a titlului de plată.

Contestația în anulare și hotărârea pronunțată Decizia de recurs a fost atacată de contestatoarea C. cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că prin decizia contestată i-a fost aplicată amenda prevăzută în art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, fără să fi fost citată legal pentru termenul la care a avut loc judecata, la domiciliul său, așa cum se prevede în art. 87 și 90 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 1224 din 14 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis contestația în anulare formulată de C., a anulat decizia nr. 5426 din 14 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 23 iunie 2016, cu citarea părților. Înalta Curte a reținut că pentru termenul din 14 decembrie 2012, când s-a judecat recursul, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost citat cu indicarea calității sale, fără a fi fost nominalizat, la sediul autorității publice. Din înscrisurile dosarului, rezultă că la data respectivă, conducătorul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era L., care a și semnat întâmpinarea formulată în recurs de Comisie, în timp ce contestatoarea C., identificată ca titular a obligației de plată a amenzii în actele de punere în executare a hotărârii pronunțate în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, fusese numită prin Decizia nr. 114 din 4 octombrie 2011 și eliberată din funcție prin Decizia nr. 265 din 23 mai 2012, emisă de Prim-Ministrul României. Prin urmare, contestația în anulare este întemeiată, fiind incident motivul prevăzut în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de vreme ce contestatoarea C. nu a fost citată pentru judecarea recursului, cu respectarea prevederilor art. 88, art. 90 alin. (1) și art. 92 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat împotriva sentinței nr. 797 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinare, cât și în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Cererea recurenților - reclamanți având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a sentinței nr. 136 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 5363 din 02 decembrie 2010 a fost respinsă prin sentința atacată în prezenta cauză. A reținut judecătorul fondului că simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecința directă a atitudinii a conducătorului autorității publice, atitudine care trebui apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci și din împrejurările concrete ale speței. Înalta Curte reține că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004, are legitimare procesuală pasivă conducătorul autorității publice sau, după caz, persoana obligată prin hotărârea irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ. Determinarea prin lege, a calității procesuale pasive pentru conducătorul autorității publice nu reprezintă altceva decât îndreptățirea acestuia de a participa ca pârât în procedura specială de executare în materia contenciosului administrativ. Legalitatea desfășurării procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia și necesitatea respectării dreptului la apărare, implică însă obligația identificării pârâtului, respectiv a conducătorului autorității publice pârâte vizat de pretențiile reclamanților, prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului acestuia. Dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ. prevăd că citația trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, numele, domiciliul și calitatea celui citat. Astfel, citarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se impune a fi realizată prin nominalizarea persoanei care a deținut această funcție în perioada vizată de măsurile prevăzute de art. 24 alin. (2) din lege. Pe de altă parte, în raport de art. 90 alin. (1) C. proc. civ., citația trebuia comunicată la domiciliul sau reședința persoanei citate, în cazul pârâtei C., la adresa de domiciliu, întrucât la data pronunțării sentinței recurate - 10 septembrie 2012, acesta nu mai deținea nici o funcție în cadrul CCSD, fiind eliberată din funcție prin Decizia nr. 265 din 23 mai 2012 a Guvernului României. În aceste condiții, față de împrejurarea că citația a fost comunicată la adresa din București, sector 1, respectiv la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și nu la adresa de domiciliu a acesteia, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile. În consecință va fi admis recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.