ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5149/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5149/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții S.M., S.I.

și C.C.J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, amendarea președintelui Comisiei Centrale cu amendă

de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea

obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul

situat în Craiova, str. L., obligație dispusă prin sentința nr. 295 din 4 iunie

2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, respectiv obligarea

Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de

întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin sentința nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel

Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. L.,

că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități,

că aceasta nu fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

și, în consecință, este sancționabilă starea de pasivitate a pârâților.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii.

Ulterior, reclamanții

au depus precizare, solicitând introducerea în cauză ca pârât a președintelui Comisiei

Centrale, d-na D.D., iar la data de 27 aprilie 2012 reclamanții au formulat o nouă

precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând amendarea tuturor membrilor

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu amendă în cuantum de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligației

de a emite decizia privind titlul de despăgubire, solicitând introducerea în cauză

în calitate de pârâți a numiților C.M.S., C.F.T., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A.

și R.V.B.

La termenul din 14

septembrie 2012 reclamanții și-au precizat din nou cererea de chemare în judecată,

în sensul restrângerii obiectului cererii, solicitând amendarea președintelui Comisiei

Centrale, D.D. cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe

zi de întârziere, pentru perioada 14 iulie 2011-15 martie 2012, pentru neexecutarea

titlului executoriu, arătând că, chiar dacă prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea

pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire, până la această dată,

în mod culpabil, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a pus în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Prin sentința nr. 850/2012

din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții S.M., S.I. și C.C.J., în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele

Comisiei Centrale, D.D., C.M.S., C.F.T., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și R.V.B.,

având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința nr. 295 din 4

iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

obligat Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită decizia reprezentând

titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. L., județul Dolj; că

sentința a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 3443 din 14 iunie 2011, prin care s-a respins recursul formulat, iar prezentul

demers judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate prin

sentința menționată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de instanță.

Instanța a reținut că

simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea

amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru obligarea la plata

despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare

este consecința directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorității publice,

atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin

hotărârea irevocabilă, ci și de împrejurările concrete ale speței.

În speță, Curtea a reținut

că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012

privind

unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării

unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

reclamanții

și-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând

amendarea președintelui

Comisiei Centrale, D.D. cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere până la intrarea în vigoare a actului normativ citat, respectiv

pentru perioada 14 iulie 2011-15 martie 2012, perioadă în care d-na D.D. deținea

funcția de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reținând

și faptul că la momentul pronunțării sentinței, d-na D.D. nu mai deținea funcția

de președinte al acestei comisii.

Față

de ultima precizare a cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că finalitatea

sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este înfrângerea

rezistenței conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor judecătorești

definitive și irevocabile, fiind evident că, în condițiile în care

d-na D.D. nu mai deținea

la acel moment funcția de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor

, o astfel de sancțiune aplicată acesteia nu poate

asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal,

acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

Instanța

a apreciat că aplicarea unei amenzi acestei persoane, pe zi de întârziere, pe o

perioadă determinată de timp, ar duce la denaturarea sancțiunii prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se transformă astfel în despăgubiri

pentru atitudinea presupus culpabilă a președintelui

Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor

în perioada în discuție.

Ca atare,

față de împrejurarea că dispozițiile legale se aplică în conformitate cu scopul

pentru care au fost adoptate, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respingând ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanți.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții

S.M.a, S.I. și C.C.J.,

criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,

astfel încât nici nu se poate efectua un control judiciar, deoarece s-a dispus respingerea

acțiunii, în sensul nesancționării președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe

o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire și, de asemenea, că perioada

litigiului se suprapune peste perioada de suspendare a activității Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Arată recurenții că hotărârea

a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012, întrucât instanța a interpretat,

în mod greșit, dispozițiile acesteia în sensul că prin acest act normativ s-ar fi

suspendat și procedura de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea

nr. 554/2004 și nu numai procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzute de

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, președintelui

Comisiei Centrale până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. L., conform sentinței civile

nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 3443 din 14 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea

Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere

și la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii”.

O.U.G. nr. 4/2012, art.

unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire,

a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru

care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și

completările ulterioare”.

Prin O.U.G. nr. 4/2012,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul

VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției

și unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor de

evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării

unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,

prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are

drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni,

respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca

garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o

anumită obligație.

Răspunderea juridică are

natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte

ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât și sancționarea

celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii

juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind

o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea obligației

de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie

noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la

plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune

aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența

vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește

acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica

mai jos.

La aprecierea vinovăției

în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul

extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența

de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din

țară.

În raport de aceste circumstanțe,

nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.

De altfel, în jurisprudența

Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate

să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea

aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui

caz, precum și atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauzele

Fociac c/România și Sanglier c/ Franta).

Or, în cauza prezentă,

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor

de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările

enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în

care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai trebuie

precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională

a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea

nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute

de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale

sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea

obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Or, față de împrejurările

enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor,

raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia

că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Înalta Curte arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare

și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un

tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare

la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este

de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri

cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire

sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunțată

în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor

patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Instanța de control judiciar

constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că nu sunt îndeplinite

la momentul pronunțării, condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru aplicarea sancțiunii amenzii.

Întrucât neexecutarea

hotărârii a fost impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus

suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca și a celorlalte operațiuni,

criticile recurenților cu privire la neaplicarea acestor dispoziții legale, în cazul

procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.

În mod corect a reținut

instanța de fond că finalitatea acțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea

nr. 554/2004 este înfrângerea rezistenței conducătorilor autorităților publice la

executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile,

fiind

evident că, în condițiile în care

d-na D.D. nu mai deținea la acel moment funcția

de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

, o

astfel de sancțiune aplicată acesteia nu poate asigura realizarea scopului avut

în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea

hotărârii irevocabile.

Instanța

a apreciat în mod corect că aplicarea unei amenzi acestei persoane, pe zi de întârziere,

pe o perioadă determinată de timp, ar duce la denaturarea sancțiunii prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se transformă astfel în despăgubiri

pentru atitudinea presupus culpabilă a președintelui

Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor

în perioada în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.M., S.I. și C.C.J. împotriva sentinței nr. 850/2012 din 21 septembrie 2012

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.