ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6942/2013

Decizia nr. 6942/2013

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința nr. 872 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele C.C.S.D. - C., având ca obiect obligarea pârâților la emiterea titlului de despăgubire în termenul stabilit prin Sentința nr. 318 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2403 din 28 aprilie 2011.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:

- instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nu se poate efectua un control judiciar;

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012.

Prin Decizia nr. 5340 din 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Sentinței civile nr. 872 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

A modificat sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților A. și B.

A dispus amendarea Președintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012.

A respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții au solicitat instanței de fond amendarea Președintelui Comisiei Centrale cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj.

Această solicitare a fost determinată de neexecutarea Sentinței nr. 318 din 18 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții, în raport de rămânerea irevocabilă a sentinței (28 aprilie 2011) și de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28 mai 2011 dar din probele depuse la dosar rezultă că nici la data introducerii acțiunii la instanța de fond (11 noiembrie 2011) și nici ulterior hotărârii nu a fost executată.

În acest context, a reținut Înalta Curte că susținerea din recurs ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 este fondată.

La 15 martie 3012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.

Instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activității C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorității publice pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile și data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Din probele administrate în cauză rezultă că perioada de aproape 9 luni dovedește pasivitatea autorității publice în executarea hotărârii judecătorești prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), invocând motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin motivul de contestație în anulare (art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), contestatoarea susține că procedura de citare a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În susținerea acestui motiv al contestației în anulare se arată că prin Decizia Primului Ministru nr. 265 din 23 mai 2012, doamna C. a fost eliberată din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar începând cu data de 29 mai 2012 a fost numit în această funcție domnul D.

Se afirmă că din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelate cu cele ale art. 25 din aceeași lege, sancțiunea amenzii trebuie aplicată personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărârea instanței de contencios administrativ.

În acest sens se arată că pârâta instituție de drept public este diferită față de președintele acesteia atât în ceea ce privește calitatea procesuală în proces, cât și în ceea ce privește patrimoniul fiecăruia.

Mai susține contestatoarea că instanța de recurs nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și, implicit dreptul acestora la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține că este nefondată, prin prisma dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 care reglementează un caz al contestația în anulare obișnuite.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Contestatoarea invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că nu a fost indicată și citată persoana fizică deținătoare a acestei funcții.

În primul rând, Înalta Curte constată că această afirmație a fost formulată de către autoritatea contestatoare ca apărare, atât în fața instanței de fond, precum și fața instanței de recurs, prin întâmpinările depuse la dosar.

În al doilea rând, pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri judecătorești să aibă eficiență juridică trebuie ca nelegala citare să se refere la partea care invocă acest fapt pe calea contestației în anulare și care dovedește și existența unei vătămări, în sensul că dacă ar fi fost citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina soluția pronunțată în favoarea ei.

Prin urmare, ipoteza textului legal menționat mai sus nu se referă la neindicarea în citație a numelui persoanei fizice care deține funcția de conducător al instituției, ci reprezintă o garanție a faptului că părțile, care constituie cadrul procesual, astfel cum reclamantele au înțeles să îl stabilească, au fost legal citate în etapa soluționării recursului.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a fost formulată în contradictoriu cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al instituției pârâte și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, încă din faza soluționării cauzei de către instanța de fond, la cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Încheierea din 4 iulie 2012, a fost introdus și citat în cauză actualul conducător al autorității-pârâte, respectiv D., care a și depus întâmpinare la dosar, formulând propriile apărări.

În cadrul derulării procedurii în fața instanței de recurs, în actele dosarului se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 7 decembrie 2012 cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin Președintele D., care a și semnat-o.

Prin urmare, la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe, precum și la momentul exercitării căii de atac a recursului și soluționării acesteia exista un conducător al autorității pârâte, față de care s-au îndeplinit toate actele de procedură și care a formulat și apărări față de demersul judiciar al reclamanților.

Situația că Președintele C.C.S.D. nu a înțeles să formuleze apărări în fața instanței de recurs, în nume propriu, ci doar ca reprezentant al autorității pârâte nu poate constitui viciu de procedură, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate invoca neregularitatea citării unei alte părți, care nu a înțeles ea însăși să invoce acest lucru.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul invocat în susținerea contestației în anulare nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestația în anulare fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva Deciziei nr. 5340 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI