ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 14 noiembrie 2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. x, nr. 14 (fost 12), obligație dispusă prin sentința nr. 305/11 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Soluțând cererea dedusă judecății, Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința nr. 1023 din 2 noiembrie 2012, prin care a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - B., C., D., E., F., G., H. și I..

Hotărârea instanței de fond a fost recurată, iar prin decizia nr. 337 din 24 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1023 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a admis în parte acțiunea, în sensul că a aplicat Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 09 aprilie 2011-15 martie 2012 și, în continuare, pentru perioada 15 mai 2013 - până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire și a respins acțiunea față de pârâții - membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei decizii Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), J. și B. au formulat contestații în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1195 din data de 13 aprilie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile în anulare formulate de J. în nume propriu și în calitate de Președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și B. împotriva deciziei nr. 337 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 09.06.2016.

La termenul din data de 9 iunie 2016, stabilit pentru rejudecarea recursului declarat de A. împotriva sentinței nr. 1023 din data de 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, reprezentații intimaților au adus la cunoștința instanței faptul că recurentul-reclamant A. a decedat, susținere dovedită prin certificatul de grefă eliberat în dosarul nr. x al Tribunalului București.

Constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora:

"judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor", prin încheierea de la același termen Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului.

Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință, la data de 17 iulie 2017, în temeiul art. 252 C. proc. civ., instanța a fixat termen în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 din același cod.

La data de 04.10.2017, intimatul J. a depus note de ședință, în cuprinsul cărora a invocat, la rândul său, excepția perimării cererii de recurs.

La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2017, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și cercetarea în fond a pricinii.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de art. 249-251 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 252 alin. (1) din același cod, constatând, din oficiu, perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1023 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.