ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor, amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu
amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la
executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire dispusă
prin sentința nr. 108 din
08
martie
2010 a Curții de Apel
Craiova, definitivă și irevocabilă și obligarea Comisiei Centrale la plata
sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că prin sentința nr. 108 din 08 martie 2010 a Curții de Apel
Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită
decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, strada
D., județul Dolj, dar cu toate că această hotărâre este executorie de drept, fără
a fi necesare alte formalități, nu a fost executată.
Ulterior, reclamanta a
depus precizare la acțiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți,
a membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor: S.C.M., G.T.N.,
M.A., B.A.M., V.O., B.D. și A.L.
Prin întâmpinările formulate
în cauză, pârâții au solicitat respingerea cererii.
Soluția instanței de
fond
Prin sentința nr. 666
din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,
a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Executarea hotărârii irevocabile
prin care autoritatea publică este obligată să emită un act administrativ trebuie
făcută în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen,
în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În speță, pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată prin sentința nr. 108
din 08 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, să emită
reclamantei decizia privind titlul de despăgubire, iar prin O.U.G. nr. 4/2012 privind
unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării
unor dispoziții din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma
în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea
de emitere a titlurilor de proprietate este suspendată pentru o perioada de 6 luni.
Prima instanță a avut
în vedere că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare
a activității pârâtei de emitere a titlurilor de despăgubire, precum și faptul că
în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada
de judecată în prezenta cauză, reținând astfel că, la momentul soluționării prezentului
litigiu, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
Potrivit jurisprudenței
Curții de la Strasbourg, atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre
judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului
în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenție, această răspundere funcționează
numai ca sancțiune a stării de inerție. Însă, în prezentul litigiu, fiind suspendată
prin lege activitatea pârâților de emitere a titlurilor de despăgubire, nu se poate
reține existența unei atitudini de pasivitate a acestora, care să fie sancționabilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile
nr. 666 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, a declarat recurs reclamanta B.A.
În motivele de recurs
se critică soluția instanței de fond deoarece:
- instanța de fond a soluționat
procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nici nu se poate efectua
un control judiciar.
Instanța a dispus respingerea
acțiunii în sensul nesancționării Președintelui Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată
pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire dar nu a ținut seama
de pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor manifestată timp
de 1 an de zile, respectiv de la data de 24 martie 2011, dată de la care trebuia
să fie deja executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la data de 15
martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of., iar prin acest act
normativ nu s-a dispus suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești
irevocabile și a emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă.
- hotărârea a fost dată
cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012
Dacă s-ar fi interpretat
dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat
și procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004,
atunci se impune sancționarea cu amendă a Președintelui Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru fiecare și cu care s-a întârziat executarea
hotărârii, până la 15 martie 2012.
Instanța, în mod greșit,
a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON
cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, datorat neexecutării hotărârii, până
la data de 15 martie 2012 deși dreptul la despăgubiri pentru întârziere a emiterii
dispoziției era prevăzut de art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Instanța nu a dat dovadă
de rol activ și nu a fost preocupată de administrarea probatoriului din care să
rezulte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de către reclamantă.
- hotărârea este și nemotivată
pentru că a înlăturat argumentele reclamantei fără să motiveze această soluție.
Recurenta arată că prin
hotărâre irevocabilă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată
să emită decizia privind titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova,
strada D., județul Dolj, iar în lipsa unui termen, trebuia executată în termen de
30 de zile, respectiv până la 24 martie 2011.
Pentru respectarea acestui
termen nu este necesară învestirea hotărârii cu formulă executorie și contribuie
la asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, implicit a dreptului
la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
S-a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
Intimata Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare și a solicitat
respingerea recursului.
Soluția instanței de
recurs
După examinarea motivelor
de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul
declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost
învestită cu o cerere formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru
a se dispune amendarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și obligarea
intimatei la plata despăgubirilor pentru întârziere, iar soluția de respingere a
cererii este recurată în prezenta cauză.
De precizat ar fi că sentința
nr. 108 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată
să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire a rămas irevocabilă prin decizia
nr. 1148 din 24 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de fond a invocat,
în motivarea soluției de respingere, faptul că nu se impune aplicarea amenzii datorită
apariției O.U.G. nr. 4/2012, iar recurenta invocă greșita aplicare a O.U.G. nr.
4/2012 pentru că neexecutarea a vizat și o perioadă anterioară intrării în vigoare
a O.U.G. nr. 4/2012.
Potrivit art. 24
alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 „În cazul
neexecutării unei hotărâri judecătorești
pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă
a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ,
să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica
conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie,
pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele categorii de sancțiuni,
respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca
garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o
anumită obligație.
Răspunderea juridică are
natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte
ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea
celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.
Pentru antrenarea răspunderii
juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind
o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligației
de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie
noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la
plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune
aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența
vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipsește
acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica
mai jos.
La aprecierea vinovăției
în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea
etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul
extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența
de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din
țară.
În raport de aceste circumstanțe,
nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.
De altfel, așa cum a arătat
judecătorul fondului, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că
atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu
îndeplinesc această obligație, pentru aplicarea unei sancțiuni trebuie să se aibă
în vedere circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților,
eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/Franta).
Or, în cauza prezentă
până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor
de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările
enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în
care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.
De asemenea, mai trebuie
precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională
a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea
nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute
de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile.
Potrivit art. 147
alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale
sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a Curții puterea
obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.
Or, față de împrejurările
enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor,
raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia
că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în
vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs este nefondat.
Recurenta a mai susținut
că în cazul acesteia nu ar produce consecințe adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, deoarece
obligația era stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Înalta Curte arată că
prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare
și de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo distincție
între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă și celelalte
cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare
se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este nefondată și critica
privind nemotivarea sentinței deoarece judecătorul fondului a explicat în cuprinsul
hotărârii, cu argumente logice și jurisprudențiale, motivele pentru care a concluzionat
că acțiunea este nefondată.
Apreciind că soluția instanței
de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la
art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de B.A. împotriva sentinței nr. 666 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie
2012.