ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta D.F. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din

salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației

de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în

Craiova, str. M., obligație dispusă prin Sentința nr. 109 din 8 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale

la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata

cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus la

dosar o cerere precizatoare prin care și-a restrâns obiectul cererii solicitând

amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 1 mai 2011 - 15

martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel

Craiova având în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil membrii

CCSD nu au pus în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Prin Sentința civilă

nr. 782 din 5 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta D.F., în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

D.D. - Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, C.M.S.,

T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și G.B. - Președintele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 109 din 8

martie 2010 Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta D.F. în contradictoriu cu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. M., și

a respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

Sentința a rămas

definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 927 din 16

februarie 2011.

Prezentul demers

judiciar al reclamantei vizează refuzul instituției publice obligate prin

sentința menționată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de

lege.

Dispozițiile art. 24

din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004 stabilesc reguli

derogatorii de la dispozițiile de drept comun în ce privește executarea silită

a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, în considerarea

faptului că autoritățile sau instituțiile publice, reprezentând statul în

raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util

hotărârilor judecătorești pronunțate pentru corijarea propriilor erori în

exercitarea puterii publice.

Culpa conducătorului

autorității publice în executarea hotărârii judecătorești este ceea ce

justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea

554/2004, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare

din formele sale.

În acest sens este

jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat obligația

statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești.

În cauza Fociac c.

României Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un

stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi

circumstanțele. Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre

judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea

statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenție.

Curtea de Apel a

reținut că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri

temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor

dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o

perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de

conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII.

Ulterior, prin Legea

nr. 117/2012, durata suspendării a fost prorogată până la data de 15 mai 2013.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta D.F. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că:

- instanța de fond a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nici nu se

poate efectua un control judiciar.

Instanța a dispus

respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui C.C.S.D. pe

considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6

luni emiterea titlurilor de despăgubire dar nu a ținut seama de pasivitatea

C.C.S.D., până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost

publicată în M. Of., iar prin acest act normativ nu s-a dispus suspendarea

punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile și a emiterii

titlurilor de despăgubire în procedura administrativă.

- hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012.

Dacă s-ar fi

interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că prin acest act normativ

s-ar fi suspendat și procedura de executare silită specială prevăzută de art.

24 din Legea nr. 554/2004, atunci se impune sancționarea cu amendă a

Președintelui C.C.S.D. pentru fiecare și cu care s-a întârziat executarea

hotărârii, până la 15 martie 2012.

Recurentul arată că

prin hotărâre irevocabilă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind

titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, str. M. județul Dolj,

iar în lipsa unui termen, trebuia executată în termen de 30 de zile.

Pentru respectarea

acestui termen nu este necesară învestirea hotărârii cu formulă executorie și

contribuie la asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, implicit

a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate

de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanța de fond a

fost învestită cu o cerere formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune amendarea Președintelui C.C.S.D. pentru neexecutarea unei

hotărâri judecătorești irevocabile și obligarea intimatei la plata despăgubirilor

pentru întârziere, iar soluția de respingere a cererii este recurată în

prezenta cauză.

Sentința nr. 109 din

8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 927 din 16 februarie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de fond a

invocat, în motivarea soluției de respingere, faptul că nu se impune aplicarea

amenzii datorită apariției O.U.G. nr. 4/2012, iar recurenta invocă greșita

aplicare a O.U.G. nr. 4/2012 pentru că neexecutarea a vizat și o perioadă

anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Potrivit art. 24 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004 „În cazul neexecutării unei hotărâri

judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o

autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să

modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar

reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de

sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii

juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept

cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică

are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea

unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât

și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea

răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între

acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

La aprecierea

vinovăției în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere

complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală,

entitate care are competența de a analiza dispozițiile și dosarele de

notificare pentru toți solicitanții din țară.

În raport de aceste

circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de

pasivitate.

De altfel, așa cum a

arătat judecătorul fondului, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a

explicat că atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre

judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, pentru aplicarea unei

sancțiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice fiecărui caz,

precum și atitudinea autorităților, eventuala inerție a acestora (cauzele

Fociac c/România și Sanglier c/Franța).

Or, în cauza prezentă

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de

evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea

în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a

autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai

trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010,

Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate

a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că

aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării

culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante

a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Față de împrejurările

enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a

dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate,

nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs

este nefondat.

Recurenta a mai

susținut că în cazul acesteia nu ar produce consecințe adoptarea O.U.G. nr.

4/2012, deoarece obligația era stabilită printr-o hotărâre judecătorească.

Înalta Curte arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de

evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă

vreo distincție între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească

irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este nefondată și

critica privind necercetarea fondului deoarece Curtea de Apel a explicat în

cuprinsul hotărârii, cu argumente logice și jurisprudențiale, motivele pentru

care a concluzionat că acțiunea este nefondată.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.F. împotriva Sentinței nr. 782 din 5 septembrie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM