ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată, reclamanta Ț.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat amendarea Președintelui
Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de
întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de
despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 148, obligație
dispusă prin Sentința nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova,
definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000
lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de
judecată.
Reclamanții
au depus la dosar o cerere precizatoare prin care și-au restrâns obiectul
cererii solicitând amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum
de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru
perioada 01 mai 2011 - 15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu
emis de Curtea de Apel Craiova având în vedere că la data de 15 martie 2012, în
mod culpabil membrii C.C.S.D. nu au pus în executare hotărârea judecătorească
definitivă și irevocabilă.
Prin
Sentința civilă nr. 784 din 5 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția
contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții
Ț.I. și C.E.V., în calitate de moștenitori ai defunctei Ț.E., în contradictoriu
cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. -
Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, C.M.S.,
T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și G.B. - Președintele Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru
a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 323
din 24 iunie 2010 Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Ț.E. în
contradictoriu cu A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru stabilirea
despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu
de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. I.P.P., nr. 148, a
respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii și a
respins acțiunea față de A.N.R.P.
Sentința
a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1964
din 01 aprilie 2011 prin care, admițându-se recursul declarat de Comisia
centrală, s-a dispus modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în
sensul că a fost obligată Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu
de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în termen de 3 luni de la
data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prezentul
demers judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate
prin sentința menționată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit
de lege.
Culpa
conducătorului autorității publice în executarea hotărârii judecătorești este
ceea ce justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din
Legea nr. 554/2004, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție
în oricare din formele sale.
În
acest sens este jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat
obligația statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri
judecătorești.
În
cauza Fociac c. României Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție nu
poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar
fi circumstanțele. Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre
judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea
statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenție.
Curtea
de Apel a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 privind unele
măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării
unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se
suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a
titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru
care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII.
Ulterior,
prin Legea nr. 117/2012, durata suspendării fost prorogată până la data de 15
mai 2013.
Împotriva
hotărârii instanței de fond, reclamanții Ț.I. și C.E.V. au declarat recurs,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În
motivarea recursului se arată că:
-
instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,
astfel că nici nu se poate efectua un control judiciar
Instanța
a dispus respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui C.C.S.D.
pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6
luni emiterea titlurilor de despăgubire dar nu a ținut seama de pasivitatea
C.C.S.D. până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost
publicată în Monitorul Oficial, iar prin acest act normativ nu s-a dispus
suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile și a
emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă.
-
hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012
Dacă
s-ar fi interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că prin acest act
normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită specială prevăzută
de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci se impune sancționarea cu amendă a
Președintelui C.C.S.D. pentru fiecare și cu care s-a întârziat executarea
hotărârii, până la 15 martie 2012.
Recurenții
arată că prin hotărâre irevocabilă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia
privind titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova. I.P.P., nr.
148, județul Dolj, iar în lipsa unui termen, trebuia executată în termen de 30
de zile.
Pentru
respectarea acestui termen nu este necesară investirea hotărârii cu formulă
executorie și contribuie la asigurarea respectării dreptului la un proces
echitabil, implicit a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen
rezonabil.
Examinând
cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu
motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente
pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat.
Pentru
a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în
continuare arătate.
Instanța
de fond a fost învestită cu o cerere formulată în temeiul art. 24 din Legea nr.
554/2004 pentru a se dispune amendarea Președintelui C.C.S.D. pentru
neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și obligarea intimatei la
plata despăgubirilor pentru întârziere, iar soluția de respingere a cererii
este recurată în prezenta cauză.
Sentința
nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia
reprezentând titlu de despăgubire, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1964
din 1 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal.
Instanța
de fond a invocat, în motivarea soluției de respingere, faptul că nu se impune
aplicarea amenzii datorită apariției O.U.G. nr. 4/2012, iar recurenta invocă
greșita aplicare a O.U.G. nr. 4/2012 pentru că neexecutarea a vizat și o
perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
Potrivit
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "În cazul neexecutării
unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,
prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să
înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau
să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului
autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de
întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele
categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale
răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de
drept cărora le incumbă o anumită obligație.
Răspunderea
juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru
săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului
cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.
Pentru
antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de
condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a
cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea
obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege
se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea
amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004.
Dar,
pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se
dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o
vină în neexecutare.
În
cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice,
potrivit celor ce se vor explica mai jos.
La
aprecierea vinovăției în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se
avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII
din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la
Comisia Centrală, entitate care are competența de a analiza dispozițiile și
dosarele de notificare pentru toți solicitanții din țară.
În
raport de aceste circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o
atitudine culpabilă, de pasivitate.
De
altfel, așa cum a arătat judecătorul fondului, în jurisprudența Curții de la
Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate să execute o
hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, pentru aplicarea
unei sancțiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice fiecărui
caz, precum și atitudinea autorităților, eventuala inerție a acestora (cauzele
Fociac c/România și Sanglier c/Franța).
Or,
în cauza prezentă până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a
suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și
procedurile de evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a
justifica întârzierea în executare, situație în care nu se poate reține starea
de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.
De
asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M.
Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate
a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că
aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării
culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Potrivit
art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile
Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței
constante a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei
decizii.
Față
de împrejurările enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare
și evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie
soluționate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a
autorității pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel
că motivul de recurs este nefondat.
Recurenta
a mai susținut că în cazul acesteia nu ar produce consecințe adoptarea O.U.G.
nr. 4/2012, deoarece obligația era stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Înalta
Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat
procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca
legiuitorul să facă vreo distincție între situațiile soluționate prin hotărâre
judecătorească irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar
pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este
nefondată și critica privind necercetarea fondului deoarece Curtea de Apel a
explicat în cuprinsul hotărârii, cu argumente logice și jurisprudențiale,
motivele pentru care a concluzionat că acțiunea este nefondată.
Astfel
fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt
nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală pe care o va menține.
În
consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge
recursul declarat de Ț.I. și C.E.V., în calitate de moștenitori ai defunctei
Ț.E., împotriva Sentinței nr. 784 din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel
Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat
de GGC - GV