ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Ț.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 148, obligație dispusă prin Sentința nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care și-au restrâns obiectul cererii solicitând amendarea membrilor Comisiei Centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 01 mai 2011 - 15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu emis de Curtea de Apel Craiova având în vedere că la data de 15 martie 2012, în mod culpabil membrii C.C.S.D. nu au pus în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă. Prin Sentința civilă nr. 784 din 5 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții Ț.I. și C.E.V., în calitate de moștenitori ai defunctei Ț.E., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D.

- Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, C.M.S., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. și G.B. - Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 323 din 24 iunie 2010 Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Ț.E. în contradictoriu cu A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. I.P.P., nr. 148, a respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de A.N.R.P.

Sentința a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1964 din 01 aprilie 2011 prin care, admițându-se recursul declarat de Comisia centrală, s-a dispus modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prezentul demers judiciar al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate prin sentința menționată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de lege. Culpa conducătorului autorității publice în executarea hotărârii judecătorești este ceea ce justifică aplicarea sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, căci orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare din formele sale.

În acest sens este jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat obligația statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri judecătorești. În cauza Fociac c. României Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi circumstanțele. Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenție. Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G.

nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII. Ulterior, prin Legea nr. 117/2012, durata suspendării fost prorogată până la data de 15 mai 2013. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanții Ț.I. și C.E.V. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că: - instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nici nu se poate efectua un control judiciar Instanța a dispus respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui C.C.S.D.

pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire dar nu a ținut seama de pasivitatea C.C.S.D. până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar prin acest act normativ nu s-a dispus suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile și a emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă. - hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012 Dacă s-ar fi interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci se impune sancționarea cu amendă a Președintelui C.C.S.D.

pentru fiecare și cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la 15 martie 2012. Recurenții arată că prin hotărâre irevocabilă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova. I.P.P., nr. 148, județul Dolj, iar în lipsa unui termen, trebuia executată în termen de 30 de zile. Pentru respectarea acestui termen nu este necesară investirea hotărârii cu formulă executorie și contribuie la asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, implicit a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instanța de fond a fost învestită cu o cerere formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune amendarea Președintelui C.C.S.D. pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru întârziere, iar soluția de respingere a cererii este recurată în prezenta cauză. Sentința nr. 323 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1964 din 1 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a invocat, în motivarea soluției de respingere, faptul că nu se impune aplicarea amenzii datorită apariției O.U.G. nr. 4/2012, iar recurenta invocă greșita aplicare a O.U.G. nr. 4/2012 pentru că neexecutarea a vizat și o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012. Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "În cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare. În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. La aprecierea vinovăției în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din țară. În raport de aceste circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.

De altfel, așa cum a arătat judecătorul fondului, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, pentru aplicarea unei sancțiuni trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților, eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/Franța). Or, în cauza prezentă până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii. Față de împrejurările enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs este nefondat. Recurenta a mai susținut că în cazul acesteia nu ar produce consecințe adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, deoarece obligația era stabilită printr-o hotărâre judecătorească. Înalta Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo distincție între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Este nefondată și critica privind necercetarea fondului deoarece Curtea de Apel a explicat în cuprinsul hotărârii, cu argumente logice și jurisprudențiale, motivele pentru care a concluzionat că acțiunea este nefondată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ț.I. și C.E.V., în calitate de moștenitori ai defunctei Ț.E., împotriva Sentinței nr. 784 din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV