ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2187/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. x/2017, la data de 15.11.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul Local Craiova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 350 mp, situată în Craiova, str. x, iar, în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură, să fie obligați pârâții la echivalentul în bani către reclamant, reprezentând contravaloarea terenului.

La data de 04 aprilie 2018, reclamantul A. a mai formulat o acțiune în revendicare imobiliară în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova prin Primar, Consiliul Local Craiova și B., înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. x/2018, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 131 m.p, respectiv de 239 m.p., situate în Craiova, str. x, iar,în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură, obligarea pârâților la echivalentul în bani către reclamant, reprezentând contravaloarea terenului.

Prin încheierea de ședință de la 12 octombrie 2018, tribunalul a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dolj la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj, astfel încât cererile de chemare în judecată au fost soluționate sub nr. x/2017 al Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 692 din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepția inadmisibilității cererilor de chemare în judecată conexate, excepția lipsei calității procesual active a reclamantului în cadrul cererilor de chemare în judecată conexate, excepția puterii de lucru judecat și excepția de garanție a vânzătorului, excepții invocate de către pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, în cadrul întâmpinărilor și notelor de ședință formulate în dosarele conexate nr. x/2017 și nr. y/2018 ale Tribunalului Dolj, ca neîntemeiate.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată.

S-au respins cererile de chemare în judecată conexate formulate de către reclamantul A.-decedat și continuate de către reclamanții moștenitori C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

S-a admis excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de către pârâții B. și Municipiul Craiova, prin primar, prin întâmpinările formulate în cadrul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dolj, conexat la cauza de față.

S-a respins acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul A.-decedat și continuată de către reclamanții moștenitori C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova și B., privind suprafața de teren de 131 mp, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.

S-a respins acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul A.-decedat și continuată de către reclamanții moștenitori C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova și B., privind suprafețele de teren de 350 mp și, respectiv, de 239 mp, ca neîntemeiată.

Municipiul Craiova și B., privind suprafețele de teren de 350 mp și, respectiv, de 239 mp, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanții C., D., E. și F..

Împotriva deciziei nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs reclamanții C., D., E. și F., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cuprinsul cererii de recurs, neîntemeiată în drept, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, cu consecința eșalonării taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora pentru soluționarea apelului, întrucât cuantumul de 3302 RON al taxei judiciare de timbru este foarte mare, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că aceștia nu realizează venituri din care să poată suporta această taxă de timbru.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 mai 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că părțile au deschisă calea de atac a recursului, recursul este timbrat și este declarat în termenul legal, însă nu este semnat de toți recurenții.

Totodată, prin raport s-apus în vedere recurenților să depună la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs semnat de toți recurenții-reclamanți sau mandatul de reprezentare al acestora pentru etapa procesuală a recursului, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părților la datele de 15 și 16 septembrie 2022.

La 23 septembrie 2022, intimatul Municipiul Craiova, prin primar a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că se impune a se aplica sancțiunea nulității recursului pentru lipsa semnăturii tuturor recurenților, cât și pentru împrejurarea că motivele de recurs dezvoltate prin cererea de recurs nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanții C., D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 692 din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj.

Se constată că prin recursul formulat, aspectele dezvoltate de recurenți nu vizează raționamentul instanței de apel în pronunțarea deciziei recurate, ci împrejurarea că taxa de timbru stabilită în sarcina lor a fost stabilită într-un cuantum mult prea mare, în opinia recurenților, din înscrisurile de la dosarul cauzei reieșind că aceștia nu au venituri suficiente pentru acoperirea unei astfel de taxe.

Sub acest aspect, se impune a fi însă observat că legiuitorul a prevăzut prin O.U.G. nr. 51/2008 soluții procesuale reglementate tocmai în scopul facilitării accesului efectiv la justiție a părții care se află într-o dificultate materială care ar determina o imposibilitate obiectivă de suportare a costurilor procedurii judiciare, precum cererea de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv în O.U.G. nr. 80/2013, mijloace procesuale prin intermediul cărora părțile pot solicita unui alt complet al aceleiași instanțe, verificarea legalității modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fiind reglementată posibilitatea părții litigante de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru.

În privința acestor căi de atac speciale, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii, aplicabile și în speță, pentru identitate de rațiune, dat fiind că O.U.G. nr. 80/2013, a preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbre din art. 18 din Legea nr. 146/1997 s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Ca urmare, nu pot fi invocate pe calea recursului critici care să vizeze cuantumul taxei de timbru stabilite în apel, astfel de argumente putând fi deduse judecății exclusiv prin intermediul căii speciale de atac reglementată de art. 39 din O.G. nr. 80/2013.

Deopotrivă, se impune a fi observat că, invocarea imposibilității de plată a taxei de timbru datorate în apel, ca urmare a situației materiale precare a apelanților putea face obiectul unei cereri de ajutor public judiciar care se impunea a fi adresată instanței de apel, potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv a unei cereri de reexaminare împotriva modului de soluționare a ajutorului public, fiind relevant faptul că, în aplicarea principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 din C. proc. civ., și a regimului derogatoriu al reglementării căii de atac în materia ajutorului public judiciar, în privința termenului de exercitare, a instanței competente, a procedurii de judecată și a caracterului definitiv al încheierii prevăzute de art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2008, cererea de reexaminare reglementată de această normă este singura cale de atac specifică, de retractare, care poate fi exercitată împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de ajutor public judiciar.

Or, în cauză, se constată că recurenții nu au înțeles să se folosească de aceste căi de atac speciale în etapa procesuală a apelului, deși argumentele acestora referitoare la cuantumul prea mare al taxei de timbru puteau fi valorificate exclusiv prin intermediul căilor de atac speciale anterior menționate, neputând fi circumscrise motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, în speță, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția pronunțată, de anulare a căi de atac ca netimbrată.

Întrucât, în cauza de față, aspectele invocate de recurenți nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, Înalta Curte urmează a reține incidența sancțiunii expres prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Totodată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în cazul părții reprezentate în proces, numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea, iar în teza finală, se stabilește că dovada calității de reprezentant trebuie anexată cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre consimțământul părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

În egală măsură, când cererea este formulată de mai mulți recurenți, aceasta trebuie să poarte semnătura tuturor recurenților, sau, în cazul reprezentării acestora, trebuie anexată dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea, sub sancțiunea nulității, sancțiune ce va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de recurenți, la 28 octombrie 2021, poartă o singură semnătură olografă, deși recurenții sunt în număr de patru - C., D., E. și F. - iar, prin rezoluția instanței din 25 mai 2022, s-a dispus citarea acestora cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturilor sau de a depune dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 7 iunie 2022.

Totodată, această obligație le-a fost reiterată recurenților prin raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., care a fost comunicat părților la datele de 15 și 16 septembrie 2022.

Recurenții nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura tuturor și nici nu s-a făcut dovada că semnatarul cererii de recurs are mandat de reprezentare din partea celorlalți recurenți.

Or, în lipsa semnăturii părților, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa. O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii tuturor părților, întrucât recurenții nu s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a reține și incidența sancțiunii expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs, în privința recurenților care nu au semnat această cerere.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanții C., D., E. și F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții C., D., E. și F., împotriva deciziei nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2022.