LEFTER c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 66268/13 Maria Lefter împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 aprilie 2014 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Luis López Guerra, Valeriu Grițeco, judecători, și Marialena Tsirli, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 15 octombrie 2013, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚĂ reclamanta, M Maria Lefter, este un resortisant român născut în 1950 și rezident în Iași. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Iftode, avocat la Iași. Circumstanțele de la speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 aprilie 2013, recurenta a cumpărat pe o piață 12 pachete de țigarete a căror comercializare era interzisă în România și a făcut ulterior obiectul unui control al reprezentanților autorității naționale a vămilor (Autorita naționala a vemilor), denumită în continuare "l Prin intermediul unui proces verbal de amendă întocmit în aceeași zi, pe baza articolului 221 al doilea paragraf din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, laanV i-a acordat reclamantei o amendă de 20 000 lei românești (aproximativ 4 500 EUR) și a ordonat confiscarea țigaretelor. La 10 mai 2013, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Iași ( În plângerea sa, ea a recunoscut faptele în cauză și a solicitat reexaminarea pedepsei care i-a fost aplicată, având în vedere situația sa financiară pe care o prezenta ca fiind precară. Pe baza articolului 200 din noul Cod de procedură civilă ( La 4 iunie 2013, Tribunalul de Primă Instanță a solicitat recurentei să își reglementeze cererea, indicând numele și adresa pârâtului, probele pe care intenționa să le prezinte pentru a-și justifica plângerea și temeiul juridic al acesteia. La 13 iunie 2013, recurenta, reprezentată de un avocat, și-a completat plângerea, indicând articolele de lege pe care își baza acțiunea, precum și numele și adresa pârâtului și nu a menționat niciun mijloc de probă. Printr-o decizie din 28 iunie 2013 pronunțată în camera Consiliului, Tribunalul de Primă Instanță, întemeiat pe art. 200 alineatul (3) din NCPC, a anulat plângerea recurentei pe motivul că aceasta a omis să indice dovezile pe care inteniona să le prezinte pentru a-și susține plângerea. La 30 august 2013, recurenta a formulat o cerere de reexaminare (cerera de reexaminare) ) din decizia din 28 iunie 2013, precizând că, având în vedere obiectul plângerii sale, aceasta nu intenționa să prezinte dovezi; de asemenea, aceasta a indicat că lipsa de probe nu a vizat instanța de judecată care a examinat fondul cauzei. 10. printr-o decizie din 16 septembrie 2013 pronunțată în camera Consiliului, Tribunalul de Primă Instanță, pe baza articolului 200 6 din NCPC, a respins cererea de reexaminare prezentată de recurentă pe motiv că aceasta din urmă nu a respectat cererea sa anterioară în scopul de a aduce în discuție cazul. Dreptul intern relevant 11. Articolele relevante în speță ale NCPC sunt astfel redactate art. 194 - Conținutul cererii introductive Cererea zz [cererea de chemare in judecată] ] trebuie să conțină numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților (...) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea [solicitantă] la proces (...) obiectul cererii și valoarea [acestei] (...) motivele de fapt și motivele de drept pe care se întemeiază cererea pe dovezile care stau la baza fiecărui motiv (...) semnătura. art. 196 - Nulitatea cererii (1) Cererea de declarare a cererii nu conține numele și prenumele (...) părților, obiectul cererii, motivele de fapt și semnătura reclamantului sau a reprezentantului acestuia este nulă. Se aplică dispozițiile art. 200 din art. Formațiunea de judecată (...) verifică imediat dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute în art. 194-197. (2) În cazul în care cererea nu îndeplinește aceste condiții, [judecătorul] îl informează în scris pe reclamant cu privire la elementele lipsă, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la comunicarea [astfel făcută], [acesta] trebuie să completeze sau să modifice cererea sa, sub pedeapsa anulării acesteia (...) (3) În cazul în care [reclamantul] nu își îndeplinește obligațiile în vederea completării sau modificării cererii în termenul prevăzut la alineatul (2), [judecata], printr-o hotărâre înainte de a pronunța în camera consiliului, anularea cererii. (4) Împotriva hotărârii anterioare, reclamantul nu poate formula decât o cerere de reexaminare, invitând [judecata] să revină asupra deciziei de anulare. (5) Cererea de reexaminare trebuie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii înainte de a pronunța legea. (6) Cererea [de reexaminare] se soluționează printr-o hotărâre definitivă pronunțată în camera Consiliului, împreună cu citația reclamantului, printr-o altă formare de judecată a aceleiași instanțe (...) care poate reveni asupra deciziei de anulare în cazul în care aceaceasta a fost luată în mod eronat sau în cazul în care neregulile au fost remediate în termenul prevăzut la alineatul (2). (7) În cazul în care cererea de reexaminare este acceptată, cererea se trimite la formarea de judecată sesizată mai întâi. 12. Dispozițiile relevante în speță din ordonanța guvernului nr. 2/2001 privind procedura specială referitoare la plângerile în materie de restricționare sunt astfel redactate art. 33 Instanța stabilește o dată de judecată (...) și dispune citatul contravenientului sau, dacă este cazul, al persoanei care a formulat plângerea, al autorității care a aplicat sancțiunea, al martorilor menționați în procesul-verbal sau în plângere, precum și al oricărei alte persoane care poate contribui la soluționarea cauzei. art. 34 (1) Instanța competentă să examineze plângerea, după ce a verificat dacă aceaceasta a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, interoghează reclamantul și celelalte persoane menționate (...), administrează orice altă dovadă prevăzută de legea necesară [pentru verificarea] legalității procesului-verbal și se pronunță asupra sancțiunii, asupra despăgubirilor (...) și asupra măsurii de confiscare stabilite [în procesul-verbal] (...) GRIFS 13. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta denunță o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza anulării plângerii sale în materie de restricționare de către instanța de primă instanță din motive care, în opinia sa, nu au fost clar prevăzute de lege și nu au făcut obiectul examinării pe fond a plângerii sale 14. În conformitate cu art. 13 din Convenție, aceasta a declarat că nu a beneficiat de o acțiune efectivă pentru a contesta anularea plângerii menționate. Recurenta se plânge de faptul că anularea, de către instanța de primă instanță, a acțiunii sale în materie de restricționare nu a permis examinarea pe fond a cauzei. Aceasta consideră că a fost afectată astfel dreptul său de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 1 din Convenție. Această dispoziție este formulată astfel în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 16. Curtea constată că, în speță, recurenta a făcut obiectul unei sancțiuni rejudecative pe motiv că: ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 500 EUR. Având în vedere caracterul general al legislației naționale aplicabile, finalitatea represivă a sancțiunii și valoarea foarte ridicată a laiului, Curtea consideră că art. 6 din convenție se aplică în speță în cadrul componentei sale penale (a se vedea, de exemplu, pentru criteriile aplicabile, Ezeh și Connors c. Regatul Unit [GC], n 3966/98 și 408/98, § 120, CEDH 2003 X; și Albert c. România, n 31911/03, § in fine, 16 februarie 2010). 17. Curtea apreciază că, având în vedere faptele din speță, există o interferență în dreptul recurentei de a avea acces la o instanță în scopul examinării pedepsei cu titlu cominatoriu la care a fost supusă. Aceasta reamintește că dreptul de acces la o instanță nu este absolut. Cu toate acestea, Comisia consideră că restricțiile referitoare la aceasta nu pot restrânge accesul la un justițiabil într-un mod sau într-un punct cum ar fi dreptul acestui din urmă tribunal este atins în substanța sa (a se vedea mutatis mutandis Biserica Catolică din La Canée c. Grecia, 16 decembrie 1997, § 38, § 38, § În plus, Comisia consideră că o limitare a dreptului de acces la o instanță nu se referă la art. 6 1 din convenție decât în cazul în care urmărește un scop legitim și simulabil între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea mutatis mutandis Prince Hans-Adam II din Liechtenstein c. Germania [GC], n 42527/98, § 44, CEDH 2001 VIII). 18. În speță, Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță și-a întemeiat decizia pe art. 200 alineatul (3) din NCPC care reglementează procedura de punere în executare a unei cauze. Comisia observă că această procedură nu aduce atingere dreptului judiciar și nu anticipează faza de admitere a probelor și că aceaceasta este o etapă obligatorie care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină pentru a evita orice întârziere în procedură. Întradevăr, Curtea constată că reclamanții trebuie să prezinte o cerere completă imediat după sesizarea instanței, pentru a permite judecătorului din fond să examineze cauza din prima ședință și, prin urmare, consideră că, în prezenta cauză, ingerința era prevăzută de lege și viza asigurarea unei bune administrări a justiției. 19. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței, Curtea nu pierde din vedere caracterul special al acțiunii în materie de amendă. Astfel, aceasta arată că ordonanța guvernului nr. 2/2001 privind procedura specială referitoare la plângerile în materie de amendă prevede în mod expres un rol activ al instanței, care trebuie să citeze părțile și să interogheze toate persoanele implicate. Cu toate acestea, Comisia constată că elementele menționate la art. 194 din NCPC 20. În speță, Curtea constată că reclamanta a fost sancionată din cauza omisiunii sale de a prezenta probe în sprijinul acțiunii sale. Pe lângă claritatea dispozițiilor NCPC referitoare la conținutul În ceea ce privește elementele sale, Curtea constată că recurenta a fost informată de către instanță cu privire la omisiunea sa și la necesitatea de a prezenta dovezi în termen de 10 zile. De asemenea, aceasta constată că instanța a informat Tribunalul cu privire la sancțiunea care i-ar putea fi aplicată. Cu toate acestea, Comisia observă, de asemenea, că reclamanta, deși a fost condusă de un consiliu, nu a respectat directivele instanței, fără a-și justifica atitudinea. 21. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că anularea acțiunii recurentei nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de a avea acces la o instanță. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și că trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § (a) și 4 din Convenție. 22. Pe de altă parte, recurenta se plânge, de asemenea, că nu a beneficiat la nivel intern de o cale de atac eficientă pentru a contesta decizia de anulare a plângerii sale în materie de frânare, din cauza unei competențe limitate, în opinia sa, a instanței care trebuie să se pronunțe asupra cererii de reexaminare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 23. Curtea constată că, în temeiul articolului 200 alineatul (6) din NCPC, recurenta putea face o cerere de reexaminare a cererii sale în urma deciziei de anulare a acesteia și că, pe același temei, instanța putea reveni asupra acestei decizii în cazul în care aceasta ar fi fost luată în mod eronat sau dacă cererea ar fi fost reglementată în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, Comisia consideră că reclamanta a beneficiat la nivel intern de o acțiune pentru a contesta decizia de anulare în litigiu și constată că aceasta a făcut obiectul unei acțiuni. În plus, Comisia consideră că respingerea acestei acțiuni, pe motiv că reclamanta nu a respectat cererea de rectificare a cererii sale de către instanță, nu demonstrează, în speță, o competență limitată a instanței menționate în această privință. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

66268/13

Maria LEFTER

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 avril 2014 en un comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Luis López Guerra,

Valeriu Grițco,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 15 octobre 2013,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante, M

me

Maria Lefter, est une ressortissante roumaine née en 1950 et résidant à Iași. Elle a été représentée devant la Cour par M

e

I.

Iftode, avocat à Iași.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le 22 avril 2013, la requérante acheta sur un marché douze paquets de cigarettes dont la commercialisation était interdite en Roumanie. Elle fit par la suite l’objet d’un contrôle des représentants de l’autorité nationale des douanes (

Autoritatea națională a vămilor

, ci-après «

l’ANV

»). La requérante admit avoir acheté et détenir les cigarettes interdites de commercialisation. Par un procès-verbal de contravention établi le même jour, se fondant sur l’article 221

3

deuxième alinéa de la loi n

o

571/2003 portant code fiscal, l’ANV infligea à la requérante une amende contraventionnelle de 20

000 lei roumains (environ 4

500 euros (EUR)) et ordonna la confiscation des cigarettes.

4.

Le 10 mai 2013, la requérante saisit le tribunal de première instance de Iași («

le tribunal de première instance

») d’une plainte concernant le procès-verbal de contravention, en soutenant que la sanction infligée par l’ANV était disproportionnée par rapport au degré de dangerosité des faits qui lui étaient reprochés. Dans sa plainte, elle indiquait qu’elle avait avoué les faits en question et elle demandait le réexamen de la peine qui lui avait été infligée compte tenu de sa situation financière qu’elle qualifiait de précaire.

5.

Se fondant sur l’article 200 du nouveau code de procédure civile («

le

NCPC

»), le 4 juin 2013, le tribunal de première instance demanda à la requérante de régulariser sa requête en indiquant le nom et l’adresse de la partie défenderesse, les preuves qu’elle entendait présenter pour étayer sa plainte et le fondement juridique de celle-ci. L’intéressée devait répondre à cette demande dans un délai de dix jours à partir du jour de sa réception.

6.

Le 13 juin 2013, la requérante, représentée par un avocat, compléta sa plainte en indiquant les articles de loi sur lesquels elle fondait son action, ainsi que les nom et adresse de la partie défenderesse. Elle ne mentionna aucun moyen de preuve.

7.

La requérante ne fut pas citée à comparaître.

8.

Par une décision du 28 juin 2013 rendue en chambre du conseil, le tribunal de première instance, se fondant sur l’article 200 § 3 du NCPC, annula la plainte de la requérante au motif que celle-ci avait omis d’indiquer les preuves qu’elle entendait présenter pour soutenir sa plainte.

9.

Le 30 août 2013, la requérante forma une demande de réexamen (

cerere de reexaminare

) de la décision du 28 juin 2013 en précisant que, compte tenu de l’objet de sa plainte, elle n’entendait pas produire de preuves. Elle indiqua également que l’absence de preuves n’empêchait pas le tribunal d’examiner le fond de l’affaire.

10.

Par une décision du 16 septembre 2013 rendue en chambre du conseil, le tribunal de première instance, se fondant sur l’article 200

§

6 du NCPC, rejeta la demande de réexamen présentée par la requérante au motif que cette dernière avait omis de se conformer à sa précédente demande aux fins de mise en état de l’affaire.

B.

Le droit interne pertinent

11.

Les articles pertinents en l’espèce du NCPC sont ainsi rédigés

:

Article 194 - Le contenu de la requête

«

La demande introductive d’instance [

cererea de chemare în judecată

] doit contenir

:

a)

le nom, le prénom, le domicile ou la résidence des parties (...)

;

b)

le nom, le prénom et la qualité de celui qui représente la partie [requérante] au procès (...)

;

c)

l’objet de la requête et [la] valeur [de celui-ci] (...)

;

d)

les motifs de fait et les moyens de droit sur lesquels la requête est fondée

;

e)

les preuves qui étayent chaque grief (...)

;

f)

la signature.

»

Article 196 - La nullité de la requête

«

(1)

La demande introductive d’instance qui ne contient pas le nom et le prénom (...) des parties, l’objet de la requête, les motifs de fait et la signature du requérant ou de son représentant est nulle. Les dispositions de l’article 200 sont applicables.

»

Article 200 - La vérification et la régularisation de la requête

«

(1)

La formation de jugement (...) vérifie aussitôt si la requête remplit les conditions requises par les articles 194-197.

(2)

Lorsque la requête ne remplit pas ces conditions, [le tribunal] informe le requérant par écrit des éléments manquants, avec la mention que, dans un délai d’au maximum dix jours à partir de la communication [ainsi faite], [celui-ci] doit compléter ou modifier sa requête, sous peine d’annulation de cette dernière (...)

(3)

Lorsque [le requérant] ne remplit pas ses obligations en vue de compléter ou modifier la requête dans le délai prévu à l’alinéa (2), [le tribunal], par un jugement avant dire droit rendu en chambre du conseil, annule la requête.

(4)

Contre le jugement avant dire droit d’annulation, le requérant ne peut formuler qu’une demande de réexamen, en invitant de manière motivée [le tribunal] à revenir sur la décision d’annulation.

(5)

La demande de réexamen doit être formulée dans un délai de quinze jours à partir de la communication du jugement avant dire droit.

(6)

La demande [de réexamen] est tranchée par un jugement définitif rendu en chambre du conseil, avec la citation du requérant, par une autre formation de jugement du même tribunal (...) qui pourra revenir sur la décision d’annulation si celle-ci a été prise de manière erronée ou si les irrégularités ont été rectifiées dans le délai prévu à l’alinéa (2).

(7)

Si la demande de réexamen est admise, la requête est envoyée à la formation de jugement saisie en premier.

»

12.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de l’ordonnance du gouvernement n

o

2/2001 sur la procédure spéciale concernant les plaintes en matière contraventionnelle sont ainsi rédigées

:

Article 33

«

Le tribunal fixe une date d’audience (...) et ordonne la citation du contrevenant ou, le cas échéant, de la personne qui a formulé la plainte, de l’autorité qui a appliqué la sanction, des témoins indiqués dans le procès-verbal ou dans la plainte, ainsi que de toute autre personne qui peut contribuer à la résolution de l’affaire.

»

Article 34

«

(1)

Le tribunal compétent pour examiner la plainte, après avoir vérifié que celle-ci a été introduite dans le délai prévu par la loi, interroge le plaignant et les autres personnes citées (...), administre toute autre preuve prévue par la loi nécessaire [à la vérification de] la légalité du procès-verbal et se prononce sur la sanction, sur les dédommagements (...) et sur la mesure de confiscation établis [dans ledit procès­verbal] (...)

»

GRIEFS

13.

Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante dénonce une

atteinte à son droit d’accès à un tribunal en raison de l’annulation de sa plainte en matière contraventionnelle par le tribunal de première instance pour des motifs qui, selon elle, n’étaient pas clairement prévus par la loi et n’empêchaient pas l’examen au fond de sa plainte.

14.

Sous l’angle de l’article 13 de la Convention, elle allègue ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif pour contester l’annulation de ladite plainte.

EN DROIT

15.

La requérante se plaint de ce que l’annulation, par le tribunal de première instance, de son recours formé en matière contraventionnelle n’a pas permis l’examen au fond de l’affaire. Elle considère qu’il a ainsi été porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal, tel que garanti par l’article

6

§

1 de la Convention. Cette disposition est ainsi libellée dans sa partie pertinente en l’espèce

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

16.

La Cour constate qu’en l’espèce la requérante a fait l’objet d’une sanction contraventionnelle au motif qu’elle détenait douze paquets de cigarettes dont la commercialisation était interdite en Roumanie. Elle observe que l’intéressée s’est vu confisquer les biens litigieux et infliger une amende d’environ 4

500 EUR. Compte tenu du caractère général de la loi nationale applicable, de la finalité répressive de la sanction et du montant très élevé de l’amende, la Cour considère que l’article 6 de la Convention est applicable en l’espèce sous son volet pénal (voir, par exemple, pour les critères applicables,

Ezeh et Connors c. Royaume-Uni

[GC], n

os

39665/98 et 40086/98, § 120, CEDH 2003

‑

X, et

Albert c. Roumanie

, n

o

31911/03, §

33

in fine

, 16 février 2010).

17.

La Cour estime que, au vu des faits de l’espèce, il y a une ingérence dans le droit de la requérante à accéder à un tribunal aux fins d’examen de la peine contraventionnelle à laquelle elle a été soumise.

Elle rappelle que le droit d’accès à un tribunal n’est pas absolu. Elle considère néanmoins que les limitations y relatives ne sauraient restreindre l’accès ouvert à un justiciable d’une manière ou à un point tels que le droit de ce dernier s’en trouve atteint dans sa substance même

(voir,

mutatis mutandis

,

Église catholique de La Canée c. Grèce

, 16

décembre

1997, §

38,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

VIII). En outre, elle estime qu’une limitation au droit d’accès à un tribunal ne se concilie avec l’article 6

§

1 de la Convention que si elle poursuit un but légitime et s’il existe un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (voir,

mutatis mutandis

,

Prince Hans-Adam II de Liechtenstein c.

Allemagne

[GC], n

o

42527/98, § 44, CEDH 2001

‑

VIII).

18.

En l’espèce, la Cour observe que le tribunal de première instance a fondé sa décision sur l’article 200 § 3 du NCPC qui régit la procédure de mise en état d’une affaire. Elle note que cette procédure ne se substitue pas à l’instruction judiciaire et n’anticipe pas la phase d’admission des preuves, et qu’il s’agit d’une étape obligatoire qui vise à imposer aux plaignants une certaine discipline afin d’éviter tout retard dans la procédure. En effet, la Cour constate que les plaignants doivent présenter une requête complète dès la saisine du tribunal afin de permettre au juge du fond d’examiner l’affaire dès la première audience. Elle considère dès lors que, dans la présente affaire, l’ingérence était prévue par la loi et visait à assurer une bonne administration de la justice.

19.

Pour ce qui est de la proportionnalité de l’ingérence, la Cour ne perd pas de vue le caractère spécial du recours en matière contraventionnelle. Ainsi, elle relève que l’ordonnance du gouvernement n

o

2/2001 sur la procédure spéciale concernant les plaintes en matière contraventionnelle prévoit expressément un rôle actif du tribunal, ce dernier devant citer les parties et interroger toutes les personnes impliquées. Cependant, elle constate que les éléments indiqués à l’article 194 du NCPC – dont l’omission dans la présentation d’un recours pourrait entraîner l’annulation de la requête

– sont des éléments sans lesquels l’examen de l’affaire serait difficilement concevable.

20.

En l’espèce, la Cour constate que la requérante a été sanctionnée en raison de son omission de présenter des preuves à l’appui de son recours. Outre la clarté des dispositions du NCPC relativement au contenu d’une

requête quant à ses éléments, elle relève que la requérante a été informée par le tribunal de son omission et de la nécessité pour elle de présenter des preuves dans un délai de dix jours. De même, elle note que le tribunal a informé l’intéressée de la sanction susceptible de lui être appliquée. Or, elle observe aussi que la requérante, bien qu’assistée par un conseil, n’a pas obtempéré aux directives du tribunal, et ce sans motiver son attitude.

21.

Compte tenu de ces éléments, la Cour estime que l’annulation du recours de la requérante ne constitue pas une ingérence disproportionnée dans son droit d’accès à un tribunal. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article

35 §§

3

a) et 4 de la Convention.

22.

Par ailleurs, la requérante se plaint également de ne pas avoir bénéficié au niveau interne d’une voie de recours efficace pour contester la décision portant annulation de sa plainte en matière contraventionnelle, en raison d’une compétence limitée, selon elle, du tribunal amené à se prononcer sur la demande de réexamen. Elle invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

23.

La Cour note que, en vertu de l’article 200 § 6 du NCPC, la requérante pouvait faire une demande de réexamen de sa requête à la suite de la décision d’annulation de cette dernière et que, sur le même fondement, le tribunal pouvait revenir sur cette décision si celle-ci avait été prise de manière erronée ou si la requête avait été régularisée dans le délai prévu par la loi. Elle estime dès lors que la requérante bénéficiait au niveau interne d’un recours pour contester la décision d’annulation litigieuse, et elle constate que l’intéressée l’a exercé. De plus, elle considère que le rejet de ce recours, au motif que la requérante n’avait pas obtempéré à la demande de régularisation de sa requête faite par le tribunal, ne démontre pas, en l’espèce, une compétence limitée dudit tribunal en la matière. Il s’ensuit que ce grief est également manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article

35§§

3

a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Dragoljub Popović

Greffière adjointe

Président