ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.02.2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2008, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.690 mp și să ridice platforma betonată, hala și gardul de fier edificate pe proprietatea acesteia.

În motivarea acțiunii, a susținut că, în baza titlului de proprietate nr. x/02.11.1999, este proprietara suprafeței de 5000 mp teren extravilan situat în satul Braniște, x, ce se învecinează la vest cu E..

Acest teren a făcut obiectul documentației cadastrale înregistrate la OCPI Dolj sub nr. x/28.07.2006, cu nr. cadastral x, iar prin încheierea nr. 34158/06.09.2006, a fost intabulat în CF nr. x.

Pârâții au achiziționat treptat parcele de teren, pornind de la vest la est, ultima achiziție fiind făcută de la moștenitorii numitului E..

În vara anului 2007, S.C. D. S.R.L. a demarat construcția unei hale și a ridicat un gard pe toată lungimea terenului, care ocupă aproape o treime din proprietatea reclamantei. Întrucât cunoștea semnele de hotar, reclamanta a constatat că pârâta S.C. D. S.R.L. tinde la acapararea proprietății sale, motiv pentru care a notificat-o să se retragă de pe terenul său. Ulterior, a constatat că, la momentul întocmirii documentației cadastrale nr. x/02.07.2007, aparținând pârâtei, s-a săvârșit o greșeală, recunoscută în cuprinsul adresei nr. x/09.11.2007 emisă de OCPI, existând o suprapunere parțială a celor 2 proprietăți.

Pârâții au depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu sunt proprietarii terenului revendicat de reclamantă, precum și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Craiova, având în vedere valoarea de circulație a suprafeței revendicate.

La data de 05.05.2008, reclamanta a depus cerere precizatoare, cât privește suprafața revendicată, solicitând și stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți, cu motivarea că pârâta S.C. D. S.R.L. a edificat gardul împrejmuitor cu încălcarea semnelor de hotar existente între cele două proprietăți. Ulterior, la 26.05.2008, a chemat în judecată pe S.C. F. S.R.L., în calitate de proprietar al suprafeței de teren învecinată cu proprietatea sa.

Pârâta S.C. F. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova și a formulat cerere de chemare în garanție a numitelor G. și H..

Prin încheierea de ședință din 13.10.2008, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ.. A respins excepția necompetenței materiale, având în vedere evaluarea provizorie stabilită prin cererea de chemare în judecată și situația modificării valorii obiectului acțiunii prin raportul de expertiză, rămânând învestită potrivit art. 18

1

C. proc. civ.. A luat act de declarația reclamantei de renunțare la judecată față de pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin sentința nr. 11863/08.05.2009, Judecătoria Craiova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei S.C. F. S.R.L.; a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2.455 mp, cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - între punctele C-14 distanța de 4,14 m, vecin De (limita intravilan); E - între punctele 14-11, distanța 280 m, vecin I., S - între punctele 11-A, distanța 13,47 m, vecin De 305; V - între punctele A-C, distanța 278,80 m, vecin rest proprietate S.C. F. S.R.L.; a stabilit aliniamentul ce delimitează cele două proprietăți conform raportului de expertiză efectuat de expert J., între punctele A-C din schița planului de amplasament; a obligat pârâta să desființeze construcția hală, ce ocupă terenul proprietatea reclamantei; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.378 RON.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii apelate și respingerea acțiunii reclamantei.

În ședința publică din 01.02.2010, K., în calitate de mandatar al intimatei A., a depus la dosar precizare, prin care a arătat că reclamanta a decedat, menționând numele moștenitorilor, care au fost introduși în cauză, respectiv L., M., N., O. și K..

La data de 07.06.2010, instanța a recalificat calea de atac ca fiind recurs, iar prin decizia nr. 287/12.07.2010, Tribunalul Dolj a admis recursul recurentei-pârâte S.C. F. S.R.L., a casat sentința nr. 11863/08.07.2009 a Judecătoriei Craiova și a reținut cauza spre soluționare, în primă instanță, constatând că obiectul litigiului îl constituie revendicarea unei suprafețe de teren evaluată la suma de 243.669 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2010.

Prin sentința civilă nr. 2604/28.06.2011, Tribunalul Dolj, secția comercială a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B.; a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară din 30.05.2011, întocmit de expert P., a admis în parte acțiunea precizată de reclamanții L., M., N., O. și K.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3.747 mp situat în județul Dolj, parte din x P5, determinată de conturul punctelor: x pe planul de situație anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanța de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanța de 275,29 m puncte 8-12; S - pe distanța de 12,81 m.p., punctele 12-25; V- pe distanța de 274,61 m.p. punctele 25-24-22-20; a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 15-18 pe planul de situație, anexa 2 din raport dispuse astfel: punctul 15 - la distanța de 108,50 m Est față de punctul 2 colț tarla la N; punctul 18 la distanța de 109 m Est față de punctul 14, colț tarla la SV; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, evidențiat în anexa 4 la raport; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei S.C. F. S.R.L. să ridice platforma betonată și construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților; a respins acțiunea formulată față de pârâții B. și C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act că reclamanții au renunțat la acțiunea față de pârâta S.C. D. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. F. S.R.L. la plata către reclamanți a sumei de 5.278 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și la plata sumei de 2.813 RON către Statul Român, reprezentând taxă judiciară de timbru în cota parte aferentă reducerii acordate ca ajutor public judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, în calitate de moștenitori ai defunctei A., reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan de 5.000 mp, situat în comuna Podari, sat Braniște, x, înscris în TP 2866-45304/02.11.1999, drept dobândit prin reconstituire conform legilor fondului funciar.

Din raportul de expertiză refăcut la 30.05.2011, întocmit de expert Q., rezultă că terenul acestora se învecinează pe latura de vest cu terenul din x, deținut de pârâta S.C. F. S.R.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007 și a contractului de schimb autentificat sub nr. x/18.12.2007, teren pentru care fusese emis x/21.11.1995.

În cauză, ambele părți au întocmite lucrări de cadastru pentru terenurile pentru care dețin titluri de proprietate, dar lucrarea pârâtei nu respectă planul parcelar, în sensul că este amplasată mai către est, ocupând din terenul reclamanților suprafața de 3.747 mp, determinată de conturul punctelor x pe planul de situație anexa 4 la raport, astfel: N - pe distanța de 14,46 m, punctele 20-8; E - pe distanța de 275,29 m punctele 8-12; S - pe distanța 12,81 mp, punctele 12-25; V - pe distanța de 274,61 mp punctele 25-24-22-20. Expertul a reținut că și lucrarea de cadastru întocmită de reclamanți este eronată, deoarece nici aceasta nu respectă planul parcelar, adică distanța față de marginea tarlalei, și prezintă o anumită rotire, dar eroarea este irelevantă în raport de obiectul cauzei, cererea urmând a fi analizată prin luarea în considerație a amplasamentului real, adică cel stabilit prin planul parcelar inițial.

În speță, raportul întocmit de expert a avut în vedere planul parcelar inițial, așa cum rezultă din adresa Primăriei Podari nr. 2548/10.06.2011, plan care nu a fost modificat în condițiile legilor fondului funciar, deși pârâta a prezentat și un alt plan parcelar cu privire la care a susținut că ar fi fost preferabil în zonă.

Pe terenul ocupat, pârâta a edificat o construcție cu suprafața de 287 mp, evidențiată în anexa 4, și a amplasat un gard metalic pe aliniamentul punctelor 8 la N - 12 la S, adică pe terenul proprietatea reclamanților.

Instanța a apreciat că pârâta este constructor de bună-credință, deținând terenul în baza unui just titlu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 și contractul de schimb nr. x/2007, pe care l-a ocupat în baza unei documentații cadastrale greșite, întocmită de către vânzător. Faptul că pârâta a construit fără autorizație de construcție, așa cum susțin reclamanții, nu este relevant, el vizând un eventual raport de drept administrativ ce excedează obiectului cauzei.

Conform măsurătorilor, hotarul despărțitor dintre proprietățile părților este linia dreaptă ce unește punctele 15-18 pe planul de situație anexa 2 din raport, dispuse astfel: punctul 15 - la distanța de 108,50 m E față de pct. 2 colț tarla la N; punctul 18 la distanța de 109 m E față de pct. 14 colț tarla la SV.

Prin decizia nr. 59/17.07.2013, îndreptată prin încheierea din 26.09.2013, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanți, a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu R. și BNP S., a schimbat sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2.729 mp, conturul punctelor 200-109-136-52-45-203-202-200, conform anexei 3 și suplimentului 3 la raportul de expertiză; a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtei pe aliniamentul dintre punctele x conform anexei 3 și suplimentului 3 la raportul de expertiză; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat reclamanții la plata sumei de 3.919 RON cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru, onorariu expert) către pârâtă.

În considerente, instanța de apel a reținut, în esență, că litigiul a rezultat din greșita poziționare a suprafețelor identificate în titlurile de proprietate la întocmirea lucrărilor de cadastru, care nu au respectat titlurile și actele premergătoare eliberării lor de la punerea în posesie (documentația de cadastru întocmită pentru terenul reclamanților x P5 este deplasată spre est cu 3.34 m față de aliniamentului P5 așa cum a fost poziționată pornind de la limita de vest a tarlalei conform lățimilor de la punerea în posesie; documentațiile de cadastru întocmite pentru terenurile pârâtei x P4 sunt deplasate spre vest cu distanța de 8,73 m față de aliniamentul P5 așa cum a fost poziționat pornind de la limita de vest a tarlalei conform lățimilor de la punerea în posesie).

În cauză, expertul a procedat la identificarea parcelelor în conformitate cu planul cadastral de la punerea în posesie și, în raport de poziționarea corectă a parcelelor și de situația de fapt creată prin ocuparea terenului conform documentațiilor cadastrale, a determinat suprafața de teren ocupată de pârâtă din terenul reclamanților în 3 variante.

Având în vedere că punerea în posesie s-a început de la limita de vest și că se impune respectarea dispozițiilor legale privind zona de siguranță a drumului, Curtea a apreciat ca justă varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză.

Cât privește cererea de grănițuire, a constatat că se impune a fi soluționată corelativ cu cererea de revendicare, luându-se în considerare varianta a treia din suplimentul 3 la raportul de expertiză, linia de hotar fiind cea indicată între punctele x, anexa 3 la raportul de expertiză.

A considerat, totodată, că cererea vizând ridicarea construcțiilor a fost corect soluționată de instanța de fond, întrucât, în speță, pârâta a procedat la identificarea suprafeței deținute și a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru efectuată de o persoană de specialitate, având convingerea că aceasta a fost corect întocmită. Pârâta nu a avut reprezentarea edificării halei metalice și aleii betonate pe terenul altei persoane, ci, dimpotrivă, a avut convingerea că atât hala metalică, cât și aleea betonată sunt construite pe terenul proprietatea sa. Pe de altă parte, lipsa autorizației de construire constituie o problemă de respectare a prevederilor legale în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării, și nu vizează buna sau reaua credință.

Prin decizia nr. 1905/13.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva încheierii din data de 26.09.2013 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâta S.C. F. S.R.L., a casat decizia 59/17.07.2013 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a reținut că, dat fiind caracterul constitutiv al titlului de proprietate emis în procedura legilor fondului funciar, în mod corect instanța de apel a procedat la soluționarea cererii în revendicare prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării titlurilor de proprietate, nr. x/2.11.1999 și nr. 3227/28.05.2003.

În cauză, fiecare dintre părți a procedat la întocmirea documentației cadastrale în vederea intabulării dreptului lor de proprietate, astfel: recurenții-reclamanți la 28.07.2006 (fiindu-le atribuit nr. cadastral x), documentația cadastrală fiind înregistrată la OCPI Dolj sub nr. x și urmată de deschiderea cărții funciare și intabularea dreptului de proprietate în CF nr. x, prin încheierea nr. x/6.09.2006; autorii recurentei-pârâte (T.) au procedat la întocmirea propriei documentații cadastrale în anul 2007 (primind nr. cadastral x) și la deschiderea CF nr. x prin încheierea nr. 39132/11.07.2007, intabulându-și, la rândul lor, dreptul de proprietate.

Potrivit adresei Consiliului Local Podari nr. 5714/31.10.2007, "în perioada iunie 2006 - iulie 2007 nu s-a făcut reparcelare în x din comuna Podari, sat Braniște." OCPI Dolj, Serviciul Cadastru, prin adresa nr. x/9.11.2007, a confirmat că documentațiile cadastrale pentru x P5 și x se suprapun parțial.

În acest context, instanța de apel, pentru verificarea celor menționate în această adresă și obținerea unor informații suplimentare, în mod legal a procedat la formularea unei solicitări către OCPI, care a răspuns prin adresa nr. x/25.01.2012 - emitentul a invocat imposibilitatea analizării comparative a coordonatelor unor imobile pentru care au fost executate măsurători în sisteme de proiecție diferite, în sistem "Local" și sistem "Stereografic 1970".

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 7 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a constatat că cele două sisteme de proiecție (local și stereografic 1970) sunt egal admisibile pentru realizarea documentațiilor cadastrale, iar datele stabilite și identificarea imobilelor realizate prin utilizarea oricăruia dintre ele trebuie să furnizeze date comparabile oficiului de cadastru care le recepționează sau care le poate converti cu luarea în considerare a erorilor permise de regulament, dar care le și poate cenzura ori chiar refuza spre recepționare.

În consecință, documentațiile cadastrale (care nu au o existență de sine stătătoare, fiind accesorii ale actelor de proprietate ale titularilor dreptului) trebuie să respecte și să fie întocmite pe baza planurilor parcelare și a schițelor anexă ale acestora și nu invers; ca atare, rezultă că în mod legal pricina a fost soluționată pornindu-se de la această premisă, instanța de apel dispunând, pe acest temei, încuviințarea obiecțiunilor la expertiza topo și stabilind ca expertul să se raporteze la planurile parcelare avute în vedere la punerea în posesie, conform încheierii din 13.09.2012; în plus, în expertizele efectuate în cauză, s-a reținut că documentațiile cadastrale ale ambelor părți nu au respectat planul parcelar de la punerea în posesie, documentația întocmită pentru terenul reclamanților fiind deplasată spre E cu 3.34 m, în timp ce documentația pentru terenul pârâtei este deplasată spre V cu 8,73 m.

În schimb, planurile parcelare fiind întocmite de autoritatea emitentă a titlurilor de proprietate, în mod necesar instanța de apel trebuia a stabili, în exercitarea mandatului dat către experți, luarea în considerare și respectarea reperelor fixe indicate prin adresele transmise la dosar de Primăria comunei Podari și, respectiv, Consiliul Local Podari.

Astfel, Consiliul Local Podari a comunicat, prin adresa nr. x/25.10.2012, că în x s-a procedat la punerea în posesie începând cu partea de vest a tarlalei, cu parcela x până la parcela x, în E. Prin aceeași adresă, a precizat că limitrof DN 56, în partea de est a drumului (deci, cea de vest a tarlalei) exista un canal a cărui suprafață nu a fost pusă în posesie; la acest moment, acest canal nu mai există, fiind amenajat cu umplutură de pământ, fapt ce duce la identificarea eronată a limitei de la care s-a început punerea în posesie.

De asemenea, prin adresa nr. x/28.04.2011 emisă de Consiliul Local Podari, în care sunt redate aceleași coordonate cu privire la reperele fixe pentru punerea în posesie operată în x, se precizează că suprafața totală a tarlalei este de 93.275 mp, că au fost emise 20 titluri de proprietate (expertiza efectuată în apel referindu-se la un număr de 17 titluri de proprietate, dosar apel și, respectiv, 18 titluri de proprietate - fila x) ce însumează 91.600 mp, astfel încât a rămas la dispoziția Comisiei Locale o suprafață de 1.675 mp (expertiza identificând alte suprafețe, din acest punct de vedere).

În ce privește existența canalului în limita de vest a x (respectiv, la E de DN 56) este o împrejurare care a fost menționată în mod constant de Comisia Locală Podari și care a constituit reperul fix de la care s-a început punerea în posesie.

Cu toate acestea, a reținut instanța de recurs, în cauză, răspunzând unei obiecțiuni cu acest conținut expertul a menționat că, la întocmirea raportului de expertiză și a schițelor aferente identificării terenului, nu a avut în vedere și adresa Consiliului Local Podari care făcea referire le existența și poziționarea unui canal pe limita de vest a x; nici în cel de-al treilea supliment al raportului de expertiză nu s-a revenit asupra acestui aspect.

Ca atare, deși indicată în mod repetat existența acestui canal ca reper fix, având în vedere că la momentul actual acesta nu mai există, va fi necesar ca, în rejudecare, autoritatea locală să ofere indicii precise cu privire la poziționarea acestuia, sens în care instanța va solicita relații.

În plus, Înalta Curte a considerat că în niciuna dintre adresele emise de autoritatea locală nu s-a precizat că la începerea punerilor în posesie și, respectiv, cu ocazia întocmirii planului parcelar, Comisia Locală Podari ar fi avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, unele dintre titlurile de proprietate fiind emise și ulterior adoptării acestui act normativ; zona de siguranță și dimensiunile ei se regăsesc în anexa 1 la O.G. nr. 43/1997; dacă însă se are în vedere perioada anterioară anului 1997, se constată că dispoziții similare referitoare la zona de siguranță (a drumurilor județene ce interesează în speță, întrucât x este învecinată la Vest cu DN 56) se regăsesc în art. 13 din acest act normativ, dar și în anexa 3 a Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor.

Cu toate acestea, cea de-a treia variantă din suplimentul la raportul de expertiză, de la dosar apel, valorifică dispozițiile legale din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de siguranță, expertul prezumând (fără niciun alt indiciu în acest sens) că punerea în posesie s-a început de la o distanță de 8 m de la axul drumului, aceasta fiind chiar varianta omologată de instanță și pe temeiul căreia s-a conchis că pârâta ocupă 2.729 mp din terenul reclamanților, suprafață pe care a fost obligată să o lase în deplină proprietate și posesie.

Așa fiind, pe lângă cele deja menționate cu privire la relațiile suplimentare ce se vor solicita Comisiei Locale Podari privind necesitatea poziționării exacte a canalului până la acoperirea lui, în rejudecare, instanța va solicita informații și cu privire la faptul dacă, la momentul întocmirii planului de parcelare, s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997 sau, după caz, ale art. 13 din Legea nr. 43/1975.

Înalta Curte a arătat că, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și lămurirea aspectelor menționate, se va dispune efectuarea unei expertize topo de o echipă de trei experți, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. care să efectueze o nouă lucrare: a) în raport de planul parcelar de la efectuarea punerilor în posesie (nu și a documentațiilor cadastrale efectuate ulterior de părți, pentru motivele arătate); b) prin luarea în considerare a punerii în posesie începând doar de la limita de Vest a x (de la limita de est, fiind un obiectiv inutil); c) cu respectarea reperului fix al canalului situat la limita de Vest (și la E de DN 56) care, în prezent, nu mai există; d) și avându-se în vedere cele ce se vor comunica de autoritatea locală cu referire la luarea în considerare sau nu de către Comisia Locală Podari a zonei de siguranță, la momentul întocmirii planului parcelar și al punerilor în posesie.

În rejudecare, prin decizia nr. 238/23.03.2017, îndreptată prin decizia nr. 4/08.06.2017 (dosar nr. x/2010), Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.394 mp, situată în extravilanul județul Dolj, în x, delimitată de conturul poligonal 74,57,55,39,64,76,75,74, acoperită în întregime de platforma betonată; a stabilit linia de hotar între terenul reclamanților și terenul pârâtei pe aliniamentul dintre punctele 39,55,57, conform anexei 1 I la completarea la raportul de expertiză întocmită în apel de experții U., V. și W., anexă aflată la dosar; a menținut celelalte dispoziții ale instanței și a obligat pe reclamanți la 6.319 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

În cauză, s-a procedat la suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, martori și expertiză topografică.

Primăria Podari a răspuns, prin adresa nr. x/06.01.2015, în sensul că, la momentul punerii în posesie, în partea de V a x a existat ca reper un canal de desecare, a cărui suprafață nu a fost pusă în posesie, dar care nu mai există în prezent, fiind umplut cu pământ. Amplasarea fostului canal era la 12-12,5 m față de marginea DN 56 în S și aproximativ la 5 m față de marginea DN56 în N, date preluate grafic din planul urbanistic general al localității Podari. Totodată, a precizat că, la întocmirea planului parcelar nu s-a avut în vedere zona de protecție și siguranță a drumurilor și canalelor. A atașat extras din registrul cadastral al comunei Podari la 01.01.1990.

Cu adresa nr. x/04.03.2014, Primăria Podari a comunicat că nu poate preciza cine și în ce moment a procedat la compactarea canalului, că fostul canal se află în vecinătatea de V a parcelei cu nr. 1 din schița parcelară a x și că ar trebui să fie un teren liber, deoarece se află în afara zonei puse în posesie. A arătat că dimensiunile canalului au fost preluate grafic din planul urbanistic general, întocmit la scara 1:5.000. A precizat că planul cadastral al localității Podari, care însoțește registrul cadastral al parcelelor, a fost transmis odată cu adresa nr. x/06.01.2015 și că planul parcelar deținut de comisia locală referitor la x, la data punerii în posesie, a fost deja înaintat, ca anexă, la adresa cu nr. x/25.10.2012. A atașat o copie a PUZ din 2008.

În urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că toate lucrările de specialitate întocmite în cauză au constatat că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, deoarece aceasta a desființat gardul și unele dintre reperele de hotar dintre proprietăți, iar experții desemnați în rejudecare au stabilit că, însumând suprafețele de teren deținute de pârâtă (ori succesorii săi cu titlu particular), aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafața în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipsește reclamanților, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietățile părților și a construit o hală și o alee de acces. Totodată, Curtea a apreciat că, documentațiile cadastrale fiind greșite, atât reclamanții, cât și pârâta au fost de bună-credință.

Prin decizia nr. 1536/10.10.2017 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă, a casat deciziile nr. 238/23.03.2017 și nr. 4/08.06.2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a trimis cauza pentru rejudecare la aceiași curte de apel, reținând că instanța de rejudecare nu a stabilit pe deplin situația de fapt, astfel cum s-a statut prin decizia de casare, pentru ca instanța de control judiciar să verifice corect aplicarea legii.

Astfel, a constatat că, deși instanța de apel a ordonat administrarea de probe referitoare la poziționarea și dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, dovezile depuse nu sunt concludente în condițiile în care datele preluate de instanță se regăsesc în anexa PUG din anul 2008, înscrisuri contestate de reclamanți pentru că nu sunt semnate pentru conformitate de administrația locală. Tot cu privire la acest canal se afirmă de Primăria comunei Podari, prin adresa de la fila x din apel, că acesta a existat, dar s-a aflat în afara zonei puse în posesie. Pe de altă parte, pârâta, în mod constant a învederat că nu deține în proprietate întreaga suprafață de 25.000 mp, dar, cu toate acestea, instanța de apel, nu a motivat de ce a înlăturat această apărare.

Mai mult, a considerat că instanța de apel a respins, fără motivare, cererile părților privind citarea experților pentru a da lămuriri ori pentru efectuarea unei noi expertize tehnice (încheierea de la 16 martie 2017) și a dezvoltat argumente contradictorii referitoare la buna sau reaua credință a părții pârâte și nu a arătat de ce desființarea gardului și a reperelor de hotar, cu ignorarea și a faptului că autoarea reclamanților a notificat cu privire la ocuparea terenului proprietatea sa, nu reprezintă elemente ce ar putea contura înfrângerea prezumției de bună-credință.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 541/24.04.2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă, a schimbat sentința nr. 2604/28.06.2011 a Tribunalului Dolj, secția comercială, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.483 mp, situată în extravilanul județul Dolj, x P5, delimitată prin punctele 64,39,55,57,63 (conform planului de situație existent la dosar x/2010); a stabilit linia de hotar între terenurile părților pe aliniamentul dintre punctele 64 și 63, a dispus ridicarea halei metalice și a platformei betonate executate de pârâtă pe terenul reclamanților și compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată .

Instanța de apel a constatat că, din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea după casare, rezultă că imobilul pârâtei ocupă din imobilul reclamanților o suprafață de 1.483 mp (răspuns obiectivul 2) și că suprafața de teren din proprietatea reclamanților afectată de platforma betonată edificată de pârâtă este de 1.395 mp și reprezintă diferența dintre suprapunerea a 1.483 mp și suprafața de 88 mp ocupată de hala pârâtei.

Astfel, reiese că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, că aceasta a desființat gardul și unele dintre reperele de hotar dintre proprietăți și că, însumând suprafețele de teren deținute de pârâtă, aceasta are mai mult teren decât cel rezultat din actele de proprietate, iar suprafața deținută în plus este aproximativ egală cu aceea care le lipsește reclamanților, după ce pârâta a mutat hotarul dintre proprietățile părților, a construit o hală și o alee de acces.

Din actele de proprietate ale părților și din expertizele efectuate, Curtea a apreciat că suprapunerea faptică parțială a terenurilor este rezultatul unei documentații eronate efectuată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.07.2007, încheiat între doi dintre autorii pârâtei, ulterior intabulării dreptului de proprietate al reclamanților.

Cum reclamanții sunt cei care și-au înscris cei dintâi titlul lor în cartea funciară, rezultă că aceștia sunt și primii în drept și beneficiază de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea lor, acest singur criteriu fiind suficient pentru a se da câștig de cauză acestora în compararea titlului lor cu cel al pârâtei.

De asemenea, cum pârâta este un constructor de rea-credință, opțiunea reclamanților privind obligarea acesteia la demolarea construcțiilor edificate pe terenul lor se circumscrie dispozițiilor art. 494 din C. civ., astfel că a fost obligată pârâta la demolarea halei metalice și a platformei betonate ridicate pe terenul reclamanților.

Prin decizia nr. 3368/04.10.2018 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiției, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X., împotriva deciziei nr. 541/24.04.2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiași curte de apel, reținând că, în rejudecare, instanța de apel nu numai că nu a administrat nicio probă, în vederea lămuririi situației de fapt, în limitele impuse prin decizia de casare, dar a respins cererile de probatorii ale părților, fără a argumenta în vreun fel această dispoziție. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.. În același context, reinterpretând probatoriul administrat în fazele procesuale anterioare, Curtea a avut în vedere concluziile primului raport de expertiză, fără a motiva de ce a înlăturat completările ulterioare, ceea ce conduce, de asemenea, la încălcarea textului de lege sus menționat. Totodată, respingând cererea de probatorii, instanța de apel a încălcat și dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., necesitatea administrării probelor pentru individualizarea terenurilor în litigiu, prin stabilirea vecinătăților și lungimea laturilor, poziționarea și dimensiunile canalului la momentul punerii în posesie, fiind obligatorie pentru judecătorii fondului.

În rejudecare, prin decizia nr. 304/14.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamanților declarat împotriva sentinței nr. 2604/28.06.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială; a admis apelul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe; a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.179 mp, situat în comuna Podari, sat Braniște, jud. Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză; a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 74-75 pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză și a menținut restul dispozițiilor; a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului experților, în sensul că a dispus majorarea onorariului celor 3 experți cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în total 6.000 RON) și a obligat apelanții-reclamanți și apelanta-pârâtă la câte 3.000 RON fiecare, cu titlu de onorariu de expert.

În această etapă procesuală, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei noi expertize tehnice și a dispus emiterea unei adrese către Consiliul Local Podari, prin care a solicitat să înainteze instanței documente din care să rezulte existența canalului situat în x, extravilan din sat Braniște, comuna Podari, limitrof DN 56, în partea de est a drumului și să comunice care erau dimensiunile canalului la data punerii în posesie, la care Primăria Podari a răspuns prin adresa nr. x/15.04.2019.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a avut în vedere că lucrarea efectuată de către experții desemnați, Y., Z. și AA., răspunsul la obiecțiuni, dar și opiniile celor 2 experți asistenți au evidențiat existența mai multor variante, însă cea care corespunde indicațiilor obligatorii ale instanței supreme este varianta din planul de situație anexa 4*, din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză.

Din concluziile raportului de expertiză reiese indubitabil că pârâta ocupă o parte din terenul reclamanților fără drept, așa încât, față de prevederile art. 480 C. civ., urmează a fi obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.179 mp situat în comuna Podari, sat Braniște, județul Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situație anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză .

Cum acțiunea în revendicare a fost admisă în parte, urmează a fi admisă și cererea privind stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele 74-75 pe planul de situație anexa 4*, din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză .

Cât privește capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, instanța a apreciat că a fost corect soluționat la fond, de vreme ce construcțiile nu au fost ridicate pe terenul reclamanților.

Referitor la cererea de majorare formulată de experți, curtea de apel, în funcție de dovezile justificative, a dispus majorarea onorariului celor 3 experți cu câte 2.000 RON pentru fiecare expert (în totalitate 6000 RON), urmând ca părțile să suporte în mod egal majorarea onorariului, de câte 3.000 RON.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții O., L., M., N., K. și pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X..

Prin încheierea nr. 2055/21.10.2020 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2017***.

Prin decizia nr. 3368/04.10.2018 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiției, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanții O., L., M., N., K. și de pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X., împotriva deciziei civile nr. 304 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

A reținut instanța de casare că decizia curții de apel este susceptibilă de a fi criticată prin prisma cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea soluției fiind superficială, fără a avea în vedere cererile și apărările părților, precum și limitele învestirii configurate din perspectiva art. 315 C. proc. civ.

Or, judecătorii cauzei erau obligați, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă printr-un singur considerent, de exemplu, cât privește acțiunea în revendicare, în sensul că "varianta din planul de situație anexa 4* este cea care corespunde indicațiilor obligatorii ale instanței supreme".

Curtea de apel a tranșat printr-un singur alineat problema omologării unei propuneri formulate de experți, deși atât reclamanții, cât și pârâta au avut solicitări distincte legate de poziționarea terenurilor proprietatea lor, precum și de probatoriul administrat în cauză, relativ la existența canalului și punerea în posesie în acest context, astfel încât, prin raportare doar la acest considerent, s-a constatat că nu se poate realiza controlul ierarhic de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs, în lipsa unor considerente de fapt și de drept, a apreciat că nu poate analiza dacă delimitarea parcelelor din cadrul x s-a făcut sau nu în funcție de existența canalului ori dacă lucrarea de cadastru realizată pentru parcela P5, aparținând recurenților-reclamanți, respectă sau nu planul parcelar și paralelismul dintre laturile de E și V cu celelalte parcele, conform susținerilor părților din recurs.

În consecință, s-a stabilit că, în rejudecare, instanța de apel va relua dezbaterile, cu respectarea deciziilor de casare anterioare, ținând seama și de criticile din prezentul recurs, urmând a stabili, cu certitudine, în funcție de existența unui plan parcelar din anul 1990, amplasamentul canalului și poziționarea imobilelor deținute de părți în fapt și conform titlurilor de proprietate înfățișate.

După ce va lămuri situația de fapt sub toate chestiunile impuse prin deciziile de casare, instanța va soluționa acțiunea în revendicare prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării TP nr. x/2.11.1999 și nr. 3227/28.05.2003, precum și celelalte capete de cerere.

Prin decizia nr. 218/18.04.2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a hotărât după cum urmează:

A respins apelul reclamanților L., M., N., O. și K., declarat împotriva sentinței nr. 2604/28.06.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Comercială, în dosarul nr. x/2010.

A admis apelul formulat de pârâta F. S.R.L., împotriva sentinței nr. 2604/28.06.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Comercială, în dosarul nr. x/2010.

A schimbat în parte sentința nr. 2604/28.06.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Comercială, în dosarul nr. x/2010, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1179 mp situat în comuna Podari, sat Braniște, jud. Dolj parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situație Anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză (dosar x/2017).

A stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele x pe planul de situație Anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză.

A obligat pârâta F. S.R.L. să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 4-32-33 evidențiat în anexa 4*(dosar x/2017).

A menținut restul dispozițiilor și a obligat apelanții-reclamanți la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în prezentul apel.

În rejudecare, instanța de apel a dispus audierea celor trei expertți desemnați în cauză și a încuviințat completarea raportului de expertiză cu obiectivul propus de apelanta-pârâtă, respectiv măsurarea și precizarea suprafeței de teren existentă între limita de est a parcelei 4/1 (parcela reclamanților) și limita de vest a parcelei 7.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că singura variantă ce corespunde indicațiilor obligatorii ale instanței supreme este varianta din planul de situație Anexa 4*, din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză existente în dosarul nr. x/2017, iar din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese indubitabil că pârâta ocupa o parte din terenul reclamanților fără drept așa încât, față de prevederile art. 480 C. civ. din 1864, a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1179 m.p. situat în comuna Podari, sat Braniște, județul Dolj, parte din x P5, determinat de conturul punctelor x, pe planul de situație Anexa 4* din răspunsul la obiecțiunilor la raportul de expertiză .

S-a mai reținut că nu pot fi luate în considerare susținerile pârâtei referitoare la necesitatea comparării titlurilor de proprietate pentru a se vedea care dintre ele este mai bine caracterizat, întrucât prin această apărare pârâta tinde la obținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a constatării de către instanțe a faptului că aceasta ocupă doar suprafața de teren așa cum este intabulat el în cartea funciară.

Or, cum înscrierea în cartea funciară se face în baza unei documentații cadastrale, raportat la îndrumările instanței supreme referitoare la înlăturarea documentațiilor cadastrale întocmite de părți, această apărare nu mai poate fi avută în vedere.

Cum acțiunea în revendicare a fost admisă în parte, instanța de apel a admis și cererea privind stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia dreaptă ce unește punctele x pe planul de situație Anexa 4* din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză existente în dosarul nr. x/2017 și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei F. S.R.L. să ridice gardul despărțitor construit pe terenul proprietatea reclamanților pe aliniamentul punctelor 4-32-33 evidențiat în anexa 4*(dosar x/2017).

În ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, văzând și dispozițiile art. 494 C. civ., Curtea a constatat că acesta a fost în mod legal și temeinic soluționat de de instanța de fond, întrucât pârâta a procedat la identificarea suprafeței deținute și a ocupat terenul pe baza limitelor stabilite în lucrarea de cadastru efectuată de o persoană de specialitate, având convingerea că aceasta a fost corect întocmită.

Pârâta nu a avut reprezentarea edificării halei metalice și aleii betonate pe terenul altei persoane, ci dimpotrivă a avut convingerea că atât hala metalică, cât și aleea betonată sunt construite pe terenul proprietatea sa, iar faptul că lucrarea de cadastru nu a respectat titlul de proprietate și documentația premergătoare titlului de la punerea în posesie nu este imputabil pârâtei și nu conduce la concluzia relei credințe a acesteia, lipsa autorizației de construire constituind o problemă de respectare a prevederilor legale, în raport cu autoritatea administrativă, la momentul edificării și nevizând buna sau reaua credință.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții O., L., M., N., K. și pârâta S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar X..

Prin încheierea nr. 1561/22.06.2022 (dosar nr. x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2017****.

6.1. Recurenții-reclamanții O., L., M., N. și K. și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, și 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul de a dispune obligarea pârâtei F. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2481 mp menționată în anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de experții Y., Z. și BB. (menționată la punctul 4 din pagina 8 din raport) cuprinsă între punctele 64-4-32-33-66-77-76-64 astfel: la N punctele 64-4; la E punctele 4-33; la S punctele 33-66 și la V punctele 66-64; obligarea pârâtei la demolarea parțială a halei aflată pe terenul reclamanților, respectiv pentru suprafața de 65 mp astfel cum este identificată și menționată la punctul 4 din pagina 8 din raport (anexa 3), cât și la demolarea platformei betonate aflată pe terenul reclamanților în suprafața de 2481 mp identificată prin punctele 64-4-33-66, menționată în anexa 3 la raport; stabilirea liniei de hotar între proprietari conform aliniamentului punctelor 62-64 menționată în anexa 3 la raport; obligarea pârâtei la demolarea gardului despărțitor existent și plasat pe proprietatea reclamanților.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a încălcat în mod grav dispozițiile art. 315 C. proc. civ., nefiind respectate dezlegările și îndrumările din decizia de casare în sensul că instanța de apel va verifica existența canalului, a amplasamentului acestuia și a poziționării imobilelor deținute de părți conform titlurilor de proprietate, în funcție de planul parcelar din 1990, respectiv că soluționarea acțiunii în revendicare se va face prin raportare la planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locala la momentul eliberării TP nr. x/02.11.1999 și TP nr. x/2.05.2003.

Curtea de apel a dovedit un rol activ deosebit în aflarea adevărului și a reținut că nu există niciun fel de documente anterioare sau concomitente punerii în posesie care să dovedească existența canalului la momentul reconstituirii dreptului de proprietate pentru părți (1999 și 2003), respectiv că nu există nicio mențiune a existenței acestui presupus canal în planul parcelar din 1990 sau planurile parcelare avute în vedere la emiterea TP nr. x/02.11.1999 și TP nr. x/28.05.2003.

Recurenții au susținut că nu pot fi luate în considerare relațiile oferite în trecut de Primăria Comunei Podari, întrucât nu sunt susținute de acte doveditoare, fiind imprecise și ambigue, iar adresa nr. x/06.01.2015 emisă de Primăria Com. Podari indică presupuse date cu privire la existența unui canal conform unor date ce ar fi fost preluate grafic din Planul Urbanistic Central al localității Podari.

Or, Planul Urbanistic General al localității Podari a fost întocmit cu mult după momentul punerii în posesie, respectiv în anul 2008 și acesta a avut în vedere tocmai un plan parcelar modificat, asupra căruia instanța supremă s-a pronunțat expres că nu va ține cont de el, ci trebuie avute în vedere actele primare ale reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, schița anexă înaintata de Primăria Podari (ca făcând parte din PUG) nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul, nedorind să fie asumată responsabilitatea acestui document înaintat la dosarul cauzei.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că nu se poate evidenția lățimea canalului, deoarece acesta nu este specificată în niciun înscris la Consiliului local Podari, iar cu ocazia audierii celor trei experți în ședința publică, aceștia au menționat în mod expres că nu există documente care să certifice existența canalului la momentul eliberării TP nr. x/02.11.1999 și TP nr. x/28.05.2003.

Mai mult, canalul nu apare în niciunul din actele emise de OCPI și care atestă inventarul suprafețelor preluate după Revoluție de către UAT Podari, nu apare în planurile parcelare întocmite cu ocazia punerii în posesie, nu apare ca fiind descris la limita de vest în titlul de proprietate emis de Comisia locală Podari pentru prima parcelă existentă în tarlaua x.

Recurenții au învederat că, în faza de rejudecare în apel, se impune a se aprecia în mod în echivoc că nu există o identificare, evidențiere sau dovadă a existenței canalului în partea de vest a tarlalei 22 la momentul eliberării celor două titluri de proprietate.

În mod nelegal, curtea de apel a luat în considerare canalul în funcție de adresa Primăriei Podari nr. 8439/06.01.2015, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ., câtă vreme prin trei hotărâri judecătorești de casare instanța supremă a statuat că cercetările privind existența, dimensiunile și poziționarea canalului nu se pot face decât în funcție de existența sa într-un plan parcelar din anul 1990 sau în planurile parcelare avute în vedere de autoritatea locală la momentul eliberării tilurilor de proprietate.

Astfel, se impunea omologarea măsurătorilor din raportul de expertiză întocmit de către de experți Y., Z. și BB. și obligarea pârâtei F. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2481 m.p. menționată în anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de experți Y., Z. și BB. cuprinsă între punctele 64-4-32-33-66-77-64.

Cât privește obligarea la ridicarea gardului, recurenții au arătat că este consecința firească a grănițuirii ce ar trebui să aibă un alt aliniament decât cel actual, ținând cont de faptul că gardul este efectuat de către pârâtă, fără acordul reclamanților apelanți, fără autorizație de construire, aceeași situație juridică fiind și în legătură cu hala metalică.

Dovada relei credințe a pârâtei-constructor este oferită de mai multe probe din dosar, cum ar fi declarațiile martorilor, iar pârâta nu putea beneficia de la bun început, respectiv din faza de judecată în fond, de prezumția de constructor de bună credință câtă vreme platforma betonată este construită până la limita gardului, iar hala metalică este lipită de același gard, ce delimitează proprietățile aflate în litigiu, aceasta stare de fapt fiind menținută și de raportul de expertiză tehnică întocmit de expert CC..

Construcțiile au fost începute și ulterior finalizate