ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună:

a) terenul în suprafață de 155 mp - în exteriorul Halei Agroalimentare pe care se află două construcții provizorii, folosite de B. S.A. (110 mp +45 mp);

b) terenul în suprafață de 306 mp (conform măsurătorilor, 336 mp conform schițelor) - în interiorul Halei Agroalimentare - pe care se află spații comerciale sau administrative ale B.;

În drept, a invocat dispozițiile art. 563-567, 1349 C. civ. și art. 903 din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 s-a constatat necompetența funcțională a secției I civilă și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la secția a II a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II a civilă sub nr. x/2015*, la data de 4 iunie 2015.

La data de 10 iunie 2015, reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a susținut următoarele:

- pentru capătul I de cerere având ca obiect acțiunea în revendicare a calculat taxa de timbru la valoarea imobilului în conformitate cu grilele notarilor 2015, la valoarea de 193.620 RON, compusă din suma de 128.520 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 306 mp. (306 RON/mp x 420 RON = 128.520 RON) și suma de 65.100 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 155 mp pe care se află construcții (420 RON/mp x 155 mp = 65.100 RON).

- în ceea ce privește capătul II de cerere, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, valoarea acestuia este de 199.152 Euro la cursul BNR din ziua introducerii cererii de chemare în judecată (curs BNR 1 euro = 4.4483 RON) și astfel suma ce face obiectul acestui capăt de cerere este de 885.887,84 RON (199.152 Euro x 4.4483 RON = 885.887,84 RON).

Valoarea litigiului este în sumă de 1.079.507,84 RON (193.620 RON + 885.887,84 RON = 1.079.507,84 RON), pentru care taxa de timbru aferentă este în sumă de 14.400 RON.

Pârâta B. a formulat la data de 6 noiembrie 2015, prin avocat C.-SPARL D. întâmpinare, "față de o presupusă cerere de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.A., cerere ce nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 201 C. proc. civ., fiindu-i comunicată doar o precizare a acțiunii cu primire din 10 iunie 2015", în care se menționează cum a înțeles A. S.A. să timbreze fiecare din cele două capete de cerere, respectiv "revendicare" și "pretenții".

Reconvențional, prin cerera din 6 noiembrie 2015, a solicitat să se constate că terenul de 318,59 mp revendicat de reclamantă, proprietatea B. S.A., face parte din suprafața totală de 1.377,88 mp teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 emis de M.A.P.D.R. și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11 noiembrie 2015 pârâta B. a depus o nouă întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare imobiliară formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pârâta B. a mai formulat, la 11 noiembrie 2015, o nouă cerere reconvențională prin care a precizat că înțelege să solicite, în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ:

- în principal, să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 24 octombrie 2006 eliberat de Consiliul Județean Dolj pentru suprafața de 1028,09 m.p. (din care 450 m.p. în interiorul halei și 578,09 m.p. în exteriorul halei).

- în subsidiar, să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului x/2006 pentru suprafața de 336,78 m.p. în interiorul halei și pentru suprafața de 150 m.p. în exteriorul halei;

- a mai solicitat instanței să aprecieze că titlul de proprietate invocat de reclamantă, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 24 octombrie 2006 este afectat de cauze de nulitate absolută, deoarece prin raportare la H.G. nr. 834/1991, determinarea întinderii dreptului de proprietate cu privire la teren se face cu respectarea criteriului prevăzut în acest act normativ, adică terenul necesar desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, criteriu care nu a fost respectat de emitentul certificatului.

În ce privește natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca act administrativ, a învederat că acest certificat este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A menționat că certificatul este emis nelegal, deoarece suprafața menționată în cererea sa reconvențională nu era individualizată în patrimoniul reclamantei, ci în patrimoniul pârâtei, motiv pentru care pârâta are deja emis certificat de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. A susținut că Certificatul emis de CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ pentru A. S.A. încalcă dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și dispozițiile din Legea nr. 15/1990, fiind emis cu fraudarea legii.

A solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 decembrie 2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâta B. atât prin apărătorul SCA D. cât și prin apărătorul SCA E., solicitând următoarele:

Totodată, a solicitat instanței să rețină că prin sentința nr. 11916/2014 pronunțata de Judecătoria Craiova a fost respinsă acțiunea în constatare, cu motivarea că aceasta este "inadmisibilă", partea având la dispoziție acțiunea în revendicare.

În consecință, a susținut, pe de o parte, că nu există nici o strânsă legătură între cele două litigii de care să depindă soluționarea prezentei cauze, iar, pe de altă parte, soluția pronuntată în cauza aflată pe rolul Tribunalului Ilfov trimite părțile să se adreseze instanței cu o acțiune în revendicare.

Față de cererea reconvențională formulată de către pârâta B., reclamanta a depus întâmpinare prin care a învederat următoarele:

În acest sens, a solicitat să timbreze corespunzător cererea, iar în funcție de temeiul de drept și motivarea în fapt, va formula o apărare aferentă.

La data de 1 martie 2016 pârâta B. a depus la dosar o cerere prin care a precizat că valoarea obiectului cererii reconvenționale este de 252000 RON și că obiectul tezei principale din cererea reconvențională este suprafața de "600 mp" în loc de "1028,09 mp". Ca atare, a menționat că, în principal, obiectul cererii reconvenționale poartă asupra suprafeței de 600 mp, din care 450 mp în interiorul halei și 150 mp în exteriorul acesteia, precum și că teza subsidiară rămâne neschimbată.

La data de 11 martie 2016, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtei B., solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să se dispună:

A. Disjungerea capătului de cerere privind nulitatea absoluta a certificatului de atestare al dreptului de proprietate aparținând reclamantei A. S.A.;

B. Ca urmare a formării unui nou dosar, să se constate că Tribunalul Dolj, secția II civilă este necompetentă material să judece cauza și, pe cale de consecință, solicită trimiterea cauzei spre competentă soluționare către secția de contencios administrativ și fiscal;

C. pen. cale de excepție, respingerea cerererii reconvenționale ca inadmisibilă, prescrisă, lipsită de interes;

D. Pe fondul cauzei, respingerea cererii reconvenționale, ca nefondată.

La data de 4 aprilie 2016, pârâta B., prin administrator F., a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunță la cea de a doua cerere reconvențională, cu precizarea că își menține apărările invocate în cerere.

La aceeași dată, 4 aprilie 2016, pârâta B., prin avocat G., a depus la dosar o cerere prin care învederează faptul că prin cererea reconvențională formulată la 11 noiembrie 2015, înțelege să invoce excepția de nelegalitate (în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004) a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 24.10.2006 eliberat de CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ.

La data de 5 aprilie 2016 pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ a depus întâmpinare la cererea reconvențională formulată de B., solicitând respingerea acesteia.

Prin încheierea din data de 10 mai 2016, instanța a anulat ca netimbrată cererea reconvențională având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei, asupra terenului în suprafață de 318,59 mp., a respins excepția tardivității invocată de reclamantă, cu privire la precizarea cererii reconvenționale prin care s-a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a dispus disjungerea cererii reconvenționale, acordându-i termen de judecată la data de 7 iunie 2016.

La data de 7 iunie 2018 reclamanta A. S.A., față de precizarea cererii reconvenționale depuse la data de 4 aprilie 2016, a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate împotriva actului administrativ individual reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. S.A. Craiova emis de către MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE asupra suprafeței de 1579,92 mp în proprietate exclusivă și 232,56 mp în cotă indiviză și a actelor administrative premergătoare emiterii acestuia, inclusiv în privința Documentației de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x din 14.07.2004, aflată la baza emiterii actului administrativ, în contradictoriu cu B. S.A., MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, în calitate de succesor al MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1, 4 și 18 din Legea nr. 554/2004, art. 1 și 20 din Legea nr. 15/1990, art. 1, 2 și 5 din H.G. nr. 834/1991 și Criteriile Nr. 2665 ale Ministerului Finanțelor din 28 februarie 1992 (privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat).

Prin încheierea de ședință din 7 iunie 2016, instanța a dispus introducerea și citarea în cauză a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

La data de 8 noiembrie 2016 pârâta B. a depus la dosar note de ședință, prin care a învederat faptul că, în condițiile în care la termenul din 8 noiembrie 2016, în ședință publică reclamanta A. S.A a depus la dosar o cerere de instituire a sechestrului judiciar asupra bunurilor imobile aparținând pârâtei, respectiv teren de 1.377,88 m.p. și construcții aferente și asupra chiriilor, solicită instanței să ia act că, în opinia pârâtei cererea reclamantei a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor art. 974 C. proc. civ.

La 21 decembrie 2016, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, a depus întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepții, solicitând instanței să dispună admiterea acestora, în ordinea în care apreciază instanța că se impune, iar pe fondul cauzei, în situația în care se va trece peste excepțiile invocate, să se respingă acțiunea, ca nefondată și neîntemeiată:

- Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, precizează că, în fapt, reclamanta-pârâtă A. S.A. a formulat excepția de nelegalitate împotriva actului administrativ reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova, emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, actualul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 a fost emis în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea privind excepția de nelegalitate a acestuia este de competenta instanței de contencios administrativ.

Astfel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de sectiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică speciala nu se prevede altfel.".

- Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, solicitând admiterea acesteia, întrucât, reclamanta nu a înțeles să formuleze nicio contestație adresată MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu privire la actul administrativ, reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, actualul MINISTER AL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, motiv pentru care, există situația nerespectării art. 7 din Legea 554/2004:

- În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, precizează că, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova a fost emis în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual.

Ca urmare, solicită instanței admiterea excepției tardivității cererii privind excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/28.07.2004, întrucât, ținând cont de faptul ca reclamanta A. S.A este un terț față de actul administrativ contestat si raportat la data înscrierii dreptului de proprietate în Cartea Funciară (dată la care dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes fiind presupus a fi cunoscut, inclusiv de către reclamant, cel puțin de la aceasta dată), termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 era împlinit la data înregistrării cererii de anulare a actului administrativ. (Decizia nr. 1362 din 18 martie 2014 pronunțata în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate).

La data de 27 februarie 2017, reclamanta A. S.A. a depus la dosar note de ședință cu privire la excepțiile invocate de către pârâta MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare, solicitând respingerea lor.

Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2017, instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității și excepția tardivității invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 4 aprilie 2017, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ și s-a dispus înlocuirea expertului evaluator H. cu expertul I..

Prin sentința nr. 21/2018 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata B. și s-a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 de la Tribunalul Dolj, la Tribunalul Mehedinți.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 7 martie 2018 sub nr. x/2015*.

Prin sentința nr. 68/2019 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Județean Dolj.

S-au respins excepțiile de nelegalitate (n.n. fiecare din părți, reclamanta A. S.A și, respectiv, pârâta B., a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare al dreptului de proprietate emis pe numele celeilalte).

S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B., CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

A fost obligată pârâta B. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 30 mp. situată în exteriorul Halei Agroalimentară identificată pe schița anexă raportului de expertiză ca fiind S2.

A fost obligată aceeași pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 9775 RON reprezentând contravaloare prejudiciu, ca urmare a lipsei de folosință a terenului de 30 mp., calculată pentru perioada 21 mai 2012 - 21 mai 2015, precum și în continuare, de la acest moment și până la eliberarea efectivă a terenului, câte 271,5 RON lunar.

A fost obligată pârâta B. la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul mai sus precizat, iar în caz de refuz, a fost autorizată reclamanta la efectuarea lucrării, cu obligația pârâtei de a suporta contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă în acest sens.

A fost obligată aceeași pârâtă să plătească reclamantei suma de 3549 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.A. și pârâta B.

Pârâta S.C. B. a precizat că apelul declarat vizează un singur aspect, anume soluția instanței de fond de respingere a cererii sale, având ca obiect excepția de nelegalitate pe care a invocat-o cu referire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 24 octombrie 2006, eliberat de CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ în favoarea reclamantei A. S.A.

Reclamanta A. S.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat, în baza art. 480 alin. (3) teza ultimă, în principal, anularea în parte a sentintei apelate (mai puțin pentru cei 30 mp. pentru care i s-a admis revendicarea) și trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanțe egale în grad cu Tribunalul Mehedinți, iar în subsidiar, anularea sentinței apelate și rejudecarea procesului cu evocarea fondului, în sensul admiterii în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată, adică lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 306 mp (conform masuratorilor, 336mp conform schitelor) teren în interiorul halei și 125 mp în exteriorul halei, în plus față de cei 30 mp (S2) care i s-au admis prin sentința apelată.

A invocat exceptia nulității sentinței pronuntate, prin raportare la dispozitiile art. 176 din C. proc. civ.

Instanța de judecata i-a încălcat dreptul la apărare și nu s-a pronunțat pe cererea de înscriere în fals cu privire la schița cadastrală care a stat la baza emiterii titlului de proprietate al pârâtei.

Pe fond, judecătorul fondului nu a prezentat nici un raționament logico-juridic verificabil de către instanța de control judiciar, care să ducă la concluzia că titlurile ambelor părți nu au nici caracter constitutiv și nici declarativ de drepturi. De altfel, nu rezultă din sentință ce fel de titluri de proprietate ar fi acestea, dacă nu au nici caracter constitutiv de drepturi și nici declarativ, pentru că în mod foarte clar nu au nici caracter translativ de drepturi.

În ipoteza în care instanța ar fi procedat la compararea temeinică și completă a titlurilor ce provin de la autori diferiți, examinând firul proprietarilor, ar fi trebuit să ajungă la concluzia că A. S.A. este singurul proprietar al terenului de sub hala construcție edificată în intervalul 1979-1982;

Cu privire la dreptul pretins, a arătat următoarele:

a) dreptul de administrare asupra terenului în litigiu a fost atribuit în exclusivitate, în anul 1979 prin Decizia nr. 470 a Consiliului Executiv al Comitetului Popular a județului Dolj către J. (persoana juridică autoare a A.).

b) dreptul de administrare asupra terenului în litigiu nu a fost niciodată retras nici total și nici parțial nici autoarei J. și nici persoanei juridice continuatoare A. S.A., succesor unic al drepturilor si obligatiilor pe care le-a detinut J.;

c) A. S.A. a utilizat în mod continuu terenul în litigiu și s-a comportat ca un adevărat titular al dreptului de administrare, iar ulterior Legii nr. 15/1990, ca un adevărat proprietar al terenului în litigiu, iar în anul 2006 A. S.A. a obținut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate;

d) Atât B., cât și autorul său MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, nu au deținut niciodată dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, premisă pentru constituirea unui drept de proprietate potrivit Legii nr. 15/1990 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991;

e) singura ipoteză, pentru instanță, în care ar fi putut pronunța o sentință de respingere a acțiunii în revendicare, ar fi fost aceea în care Consiliul Executiv al Comitetului Popular a județului Dolj ar fi dat în administrare terenul în cauză, în indiviziune, pe cote părți, atât B. cât și J. și atunci s-ar fi justificat emiterea, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, a câte unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului având înscrisă cota indiviză respectivă și, bineînțeles partea din imobilul construcție aferentă.

Făcând o pseudo-comparare a titlurilor, instanța de fond a administrat părtinitor probele și a privat-o de procedura înscrierii în fals față de documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate al B.;

Cu privire la starea de fapt și la utilizarea terenului de către A. S.A., arată că terenul în litigiu a fost în mod continuu utilizat de A. S.A., iar atunci când a fost ocupat în mod abuziv de construcțiile B., apelanta s-a sesizat și a contestat încălcarea drepturilor A. S.A.

Referitor la lipsa de de folosință, a făcut trimitere la concluzia expertizei evaluatorii efectuată de expertul I., care a calculat contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului ocupat, începând de la data de 10 mai 2012 și până în prezent, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, 278.870 RON (10.05.2012-10.05.2018=79 luni x 3.530 RON/lună).

A arătat că, cheltuielile de judecată sunt următoarele: taxele de timbru în sumă de 18.000 RON (fond) la care se adauga onorariile experților în sumă totala de 7000 RON, respectiv 2000 RON (expert K.), 2000 RON (expert I.), 3000 RON (expert L.), precum și taxele și onorariile achitate cu ocazia prezentului apel.

Prin decizia nr. 850/2019 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. și de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței nr. 68/2019 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ și MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, ca nefondate.

La data de 16 ianuarie 2020, reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 850/2019 din data de 22 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (excluzând soluția pronunțată cu privire la suprafața de 30 mp pentru care s-a admis cererea în revendicare) și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului către altă instanță egală în grad Curții de Apel Craiova.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 ianuarie 2020, sub numărul de dosar x/2015

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și-a subsumat criticile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, în argumentarea cererii de recurs, a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

A considerat că decizia recurata nu cuprinde motivele pentru care instanța a respins excepția de nelegalitate formulată de recurentă, motiv de casare încadrat de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

A menționat că hotărârea instanței de apel nu precizează care sunt rațiunile pentru care instanța a respins argumentele recurentei pentru admiterea excepției de nelegalitate formulate, ceea ce echivalează în fapt cu o decizie nemotivată.

Astfel, instanța nu s-a pronunțat cu privire la motivul de nelegalitate al certificatului de atestare a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. legat de emiterea acestui titlu în baza unei documentații incomplete, și a unor acte nelegale, astfel:

1.inexistența schiței cadastrale, la care pârâta B. S.A a renunțat, dar și faptul că schița topo este primul act care trebuie întocmit, în baza acesteia fiind identificat terenul obiect al procedurii de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (motiv de nulitate absolută a documentației și certificatului de atestare a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R);

Sub un alt aspect, în opinia recurentei, decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța a respins cererea de casare cu trimitere și de constatare a nulității sentinței, pentru încălcarea procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004, de distribuire aleatorie a dosarului de către Tribunalul Mehedinți, motiv de recurs încadrat de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Precizând că nerespectarea principiilor alcătuirii aleatorii a completului de judecată și a repartizării aleatorii a dosarelor pe toată durata de timp a desfășurării procesului pune problema încălcării dispozițiilor prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a susținut că repartizarea aleatorie a fost viciată voit, pentru toate instanțele de judecată care au avut legătura cu judecata cauzei, respectiv Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție, ultima menționată respingând două cereri de strămutare formulate de părți, respectiv:

- cererea de strămutare a pârâtei B. din anexa nr. 7, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 și

- cererea de conexare la cererea de strămutare a pârâtei B. a cererii de strămutare a reclamantei A. S.A. din anexa nr. 8, ce a făcut obiectul dosarului x/2019

Astfel, a arătat că:

1) La Tribunalul Dolj, dosarul x/2015 a fost repartizat completului de judecată nr. C3COM compus din doamna judecător M., însă Tribunalul Dolj a refuzat comunicarea înscrisurilor doveditoare că dosarul a fost introdus în aplicația ECRIS în ordinea intrării dosarelor și dovada repartizării, conform cererii din Anexa 9, astfel cum rezultă din adresa din 19 ianuarie 2019, primită de la Tribunal (anexa nr. 10).

2) Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantei A. S.A. de strămutare (anexa nr. 11) și a repartizat cauza la Tribunalul Mehedinți, unde instanța prezidată de domnul N. a repartizat dosarul soției, doamna judecător O. care a reținut eronat, în cunoștință de cauză, că O.C.P.I. Dolj deține în original schița cadastrală și documentele aferente în divergență cu probele aflate în dosar și a pronunțat o hotărâre de respingere favorabilă pârâtei B.

Analizând cererea reclamantei și adresa de răspuns primită de la Tribunalul Mehedinți (ambele din anexa nr. 12), se poate observa că dosarele au fost introduse în ECRIS într-o ordine diferită preferențială, cu rezultatul distribuirii cauzei soției, respective judecătorului O., și respingerii acțiunii.

3) Curtea de Apel Craiova, cu privire la judecarea motivului de apel care decurge din nerespectarea legii privind repartizarea aleatorie a cauzei, a respins cu ușurință acest motiv de nelegalitate, fără să efectueze o analiză motivată a actelor depuse, solicitarea recurentei și înscrisurile primite de la Tribunalul Mehedinți și fără să analizeze adresa Tribunalului Mehedinți în raport cu actele de la dosar și cu criticile de nelegalitate formulate de recurentă.

4) Motivul de recurs care decurge din nerespectarea art. 11 din Legea nr. 304/2004 de către Curtea de Apel Craiova, a rezultat din distribuirea cauzei completului de judecată nr. C3A alcătuit din doamnele P. și Q., cu rezultatul nesoluționării motivelor de apel și judecării cauzei cu nerespectarea art. 2 și 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 2 din Legea nr. 303/2004:

- Conducerea Curții de Apel nu a respectat legea, mai precis articolul 8 din Ordonanța nr. 27/2002, în sensul că nu a comunicat înscrisurile solicitate în probațiune, privind ordinea introducerii cauzelor în ECRIS față de ordinea intrării și înregistrării cauzelor la instanțe și extras din ECRIS privind cauzele din ziua respectivă, conform cererii recurentei A. S.A. și adresei de răspuns a conducerii Curții (anexa nr. 13).

- Conform cererii de strămutare depusă la dosarul cauzei, este de notorietate relația (prieteni de familie) dintre doamna judecător Q. și domnul avocat R., unul din apărătorii numitului S., acționar al B., parte interesată în dosar.

A apreciat că decizia Curții de Apel Craiova nu este o judecată temeinică în baza probelor aflate la dosar, instanța:

(i) ignorând neîntâmplător că pârâta a renunțat ca probă la schițele cadastrale, singurul document care a stat la baza documentației în baza căreia Ministerul Agriculturii a emis certificatul de atestare a proprietății și (ii) lăsând nesoluționat sau a soluționând superficial, formal, motivele de apel.

5) Faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins neîntemeiat și nemotivat cererea recurentei de conexare a cererii de strămutare la cererea formulată de B., procedură judiciară în cadrul căreia ambele părți și-au manifestat acordul strămutării cauzei la altă Curte de Apel egală în grad, precum și nerespectarea repartizării aleatorii a cererilor, determină suspiciuni legitime privind ingerința în actul de justiție și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

A făcut o serie de considerații în sensul că numitul S., se bucură de privilegiul protector, al mai multor instituții din România, sens în care a făcut referire la o serie de articole și documentare de presă și media, la fișierul atașat recursului, în care sunt prezentate informații, înscrisuri și înregistrări video despre activitatea acestei persoane, precum și la un centralizator cu dosarele de la parchete, de la instanța de judecată, primărie, poliția locală în legătură cu S..

A menționat o serie de dosare penale care vizează persoana anterior menționată, nesoluționate până în prezent ori soluționate în condiții care sugerează un anumit control în cadrul instituțiilor judiciare de la nivel local.

Recurenta a mai susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a susținut în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de recurentă în susținerea excepției de nelegalitate a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. (act administrativ emis în baza unei documentații incomplete) în raport cu: inexistența procesului-verbal de recepție a documentației topografice; inexistența schiței cadastrale; inexistența vizei O.C.P.I. pe documentația cadastrală; inexistența unui drept originar de administrare al pârâtei B. care să îi confere dreptul de a cere și de a obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

A arătat că nu poate fi "acoperită" lipsa unor înscrisuri sau a originalelor unor înscrisuri din documentația care a stat la baza unui act administrativ și nu se poate considera că "prezumția legalității actului administrativ nu a fost răsturnată", soluția instanței de apel fiind fundamental greșită.

Totodată, a apreciat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate: art. 20 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

În prealabil, în conformitate cu dispozițiile art. 519 și 520 din C. proc. civ., a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

Dacă poate fi emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren, în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, în lipsa unui drept originar de administrare, care precede dreptul de proprietate;

Dacă memoriul justificativ care stă la baza unei decizii a Comitetului Executiv al Consiliului Popular și/sau o autorizație de construire pentru un imobil prevalează Deciziei emise în baza memoriului justificativ sau din contră Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular prin care s-a atribuit în administrare un teren prevalează actelor premergătoare emiterii acesteia."

Reiterând susțineri din decizia recurată, a precizat că instanța de apel, în mod greșit și fără nici o susținere legală, a "transformat" un drept de folosință asupra terenului pe care a fost autorizat magazinul pârâtei B. în incinta halei recurentei, într-un drept de administrare asupra terenului.

Cum, dreptul de folosință asupra terenului există doar atât timp cât există magazinul de B. și raionul insular, în timp ce dreptul de administrare al recurentei asupra terenului există atât timp cât Consiliul Popular/Județean Dolj nu a făcut un act de revocare al acestuia și până la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a apreciat că instanța de apel a ignorat natura distinctă a celor două drepturi subiective analizate - drept de folosință/drept de administrare, între care există o distincție de tratament juridic. Doar dreptul de administrare este cel care poate fundamenta procedura prevăzută de Legea nr. 15/1990 și de H.G. nr. 834/1991, iar nu un simplu drept de folosință.

Faptul emiterii unei autorizații de construire de către o autoritate publică - act administrativ de autoritate cu caracter individual - manifestare de voință unilaterală a autorității publice locale, nu echivala în anii 80, și nu echivalează nici acum, cu un act de constituire a unei superficii, care este întotdeauna un contract (fie unilateral - donație sau bilateral - constituire superficie cu titlu oneros).

Or, în speță, lipsește orice act care ar putea fi echivalat cu constituirea unei superficii pentru intimata-pârâtă B., autorizația de construire și procesul-verbal de recepție neputând fi asimilate.

Pe de altă parte, autorizația de construire se referă exclusiv la construcție și nu la teren, în timp ce litigiul de față privește exclusiv revendicarea terenului (și nu a construcției) autorizația de construire neavând nici o relevanță în speță.

În subsidiar, recurenta a expus critici privind soluția dată de instanța de apel cu privire la solicitarea sa de comparare a titlurilor de proprietate exhibate, concluzia fiind că instanța de apel nu a procedat la compararea temeinică și completă a titlurilor ce provin de la autori diferiți, care ar fi trebuit să releve că recurenta este singurul proprietar al terenului de sub hala construcție edificată în intervalul 1979-1982 pentru următoarele argumente strict juridice: dreptul de administrare asupra terenului în litigiu a fost atribuit în exclusivitate, în anul 1979, prin Decizia nr. 470 a Consiliului Executiv al Comitetului Popular al județului Dolj către ICS pentru mărfuri alimentare Craiova {persoana juridică autoare a recurentei); pârâta B. nu a deținut niciodată un drept de administrare care să poată fi convertit în mod legal în drept de proprietate; procesul-verbal de vecinătate invocat de pârâtă este irelevant în speță deoarece: nu este autentificat și în consecință nu este translativ sau constitutiv de drepturi în favoarea pârâtei B.; intră în contradicție cu celelalte acte depuse de pârâtă la documentația pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x seria x/20.07.2004, din care rezultă faptul că, la data obținerii titlului, pârâta B. cunoștea și recunoștea faptul că terenul pe care este edificată Hala Agroalimentară aparține recurentei; intră în contradicție cu situația de drept, respectiv cu Decizia nr. 470/1979 din care rezultă că autoarea recurentei deține administrarea terenului pe care s-a edificat Hala agroalimentară.

A precizat că drepturile pretinse de pârâta B. se întemeiază pe aceleași acte, respectiv pe Decizia Consiliului Popular al județului Dolj nr. 470/1978, memoriul justificativ și autorizația de construire acordată pentru imobilul ce s-a construit pe terenul transmis în administrare recurentei prin această decizie. Memoriul justificativ este un act premergător emiterii deciziei nr. 470/1978, fără relevanță juridică și nu constituie drepturi în patrimoniul pârâtei B.

A susținut că titlul recurentei este, nu doar mai bine caracterizat, dar este și singurul valabil, deoarece: A. S.A. a utilizat în mod continuu terenul în litigiu și s-a comportat ca un adevărat titular al dreptului de administrare, iar ulterior Legii nr. 15/1990, ca un adevărat proprietar al terenului în litigiu, obținând în 2006 Certificatul de atestare a dreptului de proprietate; nici intimata-pârâtă B., nici autorul său MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE nu au deținut niciodată dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, premisă pentru constituirea unui drept de proprietate potrivit Legii nr. 15/1990 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că Tribunalul Ilfov, prin decizia irevocabilă nr. 321/R/3.05.2016 dată între cele două părți a stabilit că:

"La acest moment, reclamanta (este vorba de pârâta B.) neavând un drept de proprietate pe teren, poate obține, teoretic, doar un drept de creanță constând în despăgubiri ca urmare a constatării calității de constructor de bună credință". Așadar, inexistența dreptului de proprietate a intimatei-pârâte B. asupra terenului revendicat a fost deja statuată, cu putere de lucru judecat prin decizia amintită.

A susținut că, în mod greșit instanța de apel a respins acest argument pe motiv că "puterea de lucru judecat a deciziei nr. 321/2016 a Tribunalului Ilfov nu poate fi reținută, decizia fiind pronunțată într-o acțiune cu un alt obiect (cererea pârâtei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor), iar aprecierea fiind realizată prin raportare la acest obiect".

Deși recurenta a arătat că a invocat, prin cererea de apel, efectul negativ al principiului puterii lucrului judecat, arătând că prin sentința ce s-a dat în dosar nu pot fi contrazise susmenționatele constatări din considerentele decizorii ale deciziei civile nr. 321/R/3.05.2016 a Tribunalului Ilfov, instanța de apel a confundat-o cu autoritatea de lucru judecat, care presupune triplă identitate de părți, obiect și cauză.

A apreciat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, absolutizând aceste texte și făcând total abstracție de dispozițiile art. 492 din C. civ. din 1864.

Cu referire la înregistrările realizate la nivelul evidențelor cadastrale, fără de care pârâta B. nu ar fi putut să obțină certificatul de atestare a dreptului său de proprietate, a susținut că instanța de apel: a soluționat în mod nelegal faptul că, în lipsa schiței topografice, MINISTERUL AGRICULTURII a încălcat legea (normele imperative ale procedurii administrative de acordare a titlului de atestare a dreptului de proprietate), emițând certificatul de proprietate pârâtei B.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că documentația cadastrală care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a proprietății a fost nelegal întocmită, lipsind înregistrarea și avizul O.C.P.I. Dolj, avizul compartimentului de urbanism și amenajarea teritoriului și procesul-verbal de recepție a măsurătorilor (norme imperative cuprinse în Hotărârea nr. 834/1991/Criterii nr. 2665./28.02.1992, aplicabile la data realizării procedurii de obținere a titlului de proprietate).

A considerat că prin decizia instanței de apel nu se putea ignora împrejurarea că toate căile de acces și evacuare, uși, coridoare de acces și evacuare în caz de incendiu a consumatorilor în și din clădire, aparțin exclusiv recurentei.

A precizat că pârâta B. a improvizat doar construcții ușoare.

Cu privire la cuantumul pretențiilor, a solicitat a se avea în vedere concluzia expertizei evaluatorii efectuată de expertul I., care a calculat contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului ocupat la suma de 338.880 RON, sumă actualizată la data de 9 octombrie 2019 și care urmează a fi actualizată până la data soluționării prezentului recurs și a eliberării spațiului.

A solicitat obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată, constând în cuantumul taxelor de timbru în sumă de 18.000 la fond, la care se adaugă onorariile experților în sumă totală de 7000 RON, precum și taxele și onorariile avocațiale achitate de recurentei cu ocazia apelului și depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată, taxa de timbru în recurs și cheltuielile ce vor fi pricinuite de recurs.

La 20 februarie 2020, la dosar a fost înregistrată întâmpinare formulată de intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Intimatul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 26 februarie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare la 27 februarie 2020, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că susținerile invocate nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat. A depus la dosar și un set de înscrisuri.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 februarie 2021 a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 9 iunie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța a respins cererea de casare cu trimitere și de constatare a nulității sentinței, pentru încălcarea procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004, de repartizare aleatorie a dosarului de către Tribunalul Mehedinți, precum și cele vizând nerespectarea principiilor alcătuirii aleatorii a completului de judecată și a repartizării aleatorii a dosarelor.

Sub un prim aspect, deși recurenta a invocat în acest sens motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin 1 pct. 7 C. proc. civ., se reține că susținerile sale pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., însă acestea nu sunt fondate.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

În speță, instanța de apel a avut în vedere susținerile reclamantei vizând nerespectarea dispozițiilor legale privind repartizarea aleatorie și a reținut că din adresa nr. x/14.12.2018 a Tribunalului Mehedinți rezultă că dosarul a fost repartizat aleatoriu completului care a soluționat cauza, apreciind, astfel, ca fiind nefondate criticile apelantei reclamante sub acest aspect.

În aceste condiții, simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Înalta Curte subliniază că în ceea ce privește motivul efectiv susținut conform căruia cauza nu ar fi fost corect repartizat aleatoriu, în primul rând, măsura de repartizare a cauzelor nu este dispusă de judecător, este o măsură administrativă care nu are cum să atragă o situație de incompatibilitate a judecătorului.

Se constată că instanța de control judiciar a analizat, cu prioritate, legalitatea sesizării instanței sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului de apel și sub aspectul compunerii acestuia, însă, în condițiile în care s-a constatat că apelanta reclamantă nu a indicat existența unor argumente în susținerea tezei repartizării cu încălcarea dispozițiilor ROI, s-a apreciat cu justețe că simpla suspiciune nu este suficientă.

Cu referire la adresa nr. x/03.06.2019, Curtea de Apel Craiova a constatat că dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului C3A. Completul a fost constituit prin Hotărârea Colegiului de conducere al instanței, act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate, astfel că apelanta reclamantă nu poate solicita în această cauză efectuarea de verificări, în condițiile în care actele administrative nu au fost contestate.

Pe de altă parte, toate argumentele susținute au în vedere repartizarea ciclică a dosarelor și nicidecum repartizarea aleatorie a dosarelor.

Repartizarea ciclică înseamnă că dosarele urmează să fie repartizate judecătorilor în ordinea în care ele au fost înregistrate, iar repartizarea aleatorie se face la o anumită oră a zilei, toate dosarele fiind repartizate de calculator.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu fără să existe vreo urmă de îndoială cu privi