ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secția I civilă, în data de 27 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. Craiova a chemat în judecată pârâtul Municipiul Craiova, primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata daunelor-interese pentru perioada 01.02.2017- 06.11.2018 inclusiv, în cuantum provizoriu de 220.000 RON, urmând ca suma să fie determinată pe bază de expertiză tehnică, sumă reprezentând lipsa de folosință a imobilului, proprietatea reclamantei, situat în Craiova, Str. x, proprietate intabulată în CF a localității Craiova, numărul x (număr CF vechi x), cu numărul cadastral x, imobil compus din teren în suprafață de 4885 mp și construcție S+P+E în suprafață desfășurată de 1664,33 mp (suprafață construită 904 mp). De asemenea, a solicitat ca sumele lunare datorate de pârâtă, care vor rezulta din expertiza tehnică judiciară, să fie actualizate cu indicii de devalorizare a leului de la data scadenței fiecărei sume în parte și până la data plății efective a acestora, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 C. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 261 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârât Municipiul Craiova, prin primar. A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, la plata către reclamantă a sumei de 785.821 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Mun. Craiova, str. x, aferentă perioadei 01.01.2017 -06.11.2018. A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, la plata către reclamantă a sumei de 12.964 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia nr. 46 din 10 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Craiova, prin primar, împotriva sentinței nr. 261 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: - 739.249 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință; - 12.497 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței și a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 5501 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 04 mai 2022 și repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală, în cauză nefiind dovedită fapta ilicită și nici vinovăția autorității publice locale. A arătat că, în data de 26 iulie 2006, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții Municipiul Craiova, prin primar, Grădinița de Copii cu Program Prelungit "B.", Serviciul de Management Spitale- Cabinete Medicale și Creșe din Municipiul Craiova, solicitând evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Craiova, str. x, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului până la data evacuării efective. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, în data de 05 octombrie 2012, sub nr. x/2012*, iar prin sentința civilă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost obligat pârâtul Municipiul Craiova să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren și construcție situat în str. x, respectiv a fost obligat Municipiul Craiova la plata sumei de 4.088.606 RON actualizată cu indicele de inflație până la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2016. În acel litigiu, instanța a reținut că ultima cerere cu care a fost învestită instanța pretinde obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului aferentă ultimilor trei ani anteriori promovării cererii principale și până la predarea terenului (imobilului), contravaloare actualizată cu indicele de inflație la data plății, cerere pe care, analizând-o în fond, instanța a admis-o în parte, obligând Municipiul Craiova la plata lipsei de folosință aferentă perioadei noiembrie 2004- decembrie 2016. Recurentul a opinat că, în atare condiții, în litigiul pendinte instanța a reținut greșit că solicitarea intimatului-reclamant din litigiul de față nu a făcut și obiectul învestirii în litigiul anterior. O dovadă în plus a faptului că reclamanta a înțeles să învestească instanța cu solicitarea de plată a lipsei de folosință până la predarea efectivă a imobilului, este aceea că reclamanta A. S.A. a declarat apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, solicitând să se calculeze în continuare, pe bază de expertiză tehnică judiciară, și cuantumul contravalorii lipsei de folosință a imobilului situat în Craiova, str. x, începând cu data de 01.01.2017 și până la predarea efectivă a acestuia, sume actualizate cu indicele de devalorizare a leului, de la data scadenței fiecărei sume în parte și până la plata efectivă a acestora. Ulterior, în 16 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019, reclamanta a renunțat, pe rând, la cele două capete de cerere din apelul formulat, instanța luând act de renunțarea apelantei-reclamante la judecarea apelului promovat. În prezenta cauză, instanța de apel a reținut ca irelevantă această împrejurare, respectiv că nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei, arătând că instanța s-a pronunțat în limitele învestirii în dosarul nr. x/2012. Față de aceste aspecte, recurentul a susținut că instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 430 alin. (2) coroborat cu art. 431 C. proc. civ., pronunțând o soluție eronată asupra excepției autorității de lucru judecat, întrucât această chestiune litigioasă a fost dezlegată prin sentința civilă definitivă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012. Prin urmare, pretențiile reclamantei întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de prevederile art. 998-999 și urm. C. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat. Printr-o altă critică circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, instanța de apel reținând greșit în sarcina sa săvârșirea unei fapte ilicite, în condițiile în care aceasta nu există, cum de altfel nu există nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamantă. 5. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În apărare, intimata a susținut că, în prezentul litigiu, a solicitat contravaloarea lipsei de folosință începând cu data de 01.01.2017 și până la data predării silite a imobilului, respectiv 06.11.2018. Astfel, fapta ilicită și vinovăția autorității autorității publice locale este dovedită prin sentința civilă nr. 167/16.03.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul x/2012, rămasă irevocabilă prin decizia 1315/20.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar, hotărâri care au dezlegat deja raportul juridic litigios dintre părți. În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 431 C. proc. civ., intimata a arătat că, deși a formulat apel împotriva încheierii din 20.02.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul x/2012, prin care a solicitat să se calculeze pe bază de expertiză daune- interese pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 01.01.2017-06.11.2018, ulterior, în 16 ianuarie 2019, a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere, instanța luând act de această renunțare la judecată, situație în care, sub acest aspect, nu există autoritatea de lucru judecat pe care o invocă recurentul. Concluzionând, intimata a arătat că, în litigiul anterior, s-au acordat daune- interese pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada noiembrie 2004- decembrie 2016, iar prin acțiunea dedusă judecății s-au solicitat daune pentru perioada 01.01.2017 și până la 06.11.2018, când reclamanta a fost pusă în posesia imobilului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, se observă că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă motivele de recurs invocate de pârât, astfel cum au fost dezvoltate, se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă în speță au fost aplicate corespunzător dispozițiile legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat. Așa fiind, se impune a releva că, anterior prezentei cauze, între părți s-a mai derulat un litigiu, finalizat cu decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Primul litigiu derulat între părți, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, a analizat cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova, prin primar, Grădinița de Copii cu Program Prelungit "B.", Serviciul Public Management Spitale-Cabinete Medicale și Creșe din Municipiul Craiova, și a avut ca obiect evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Craiova, județul Dolj și plata despăgubirilor în cuantum de 105.961 RON pentru lipsa de folosință a imobilului, în perioada 21.07.2003-21.07.2006. Prin sentința civilă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I civilă, în rejudecare, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul Municipiul Craiova să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața 4885 mp și construcția situată pe respectivul teren, situată în Craiova, str. x, reclamantei S.C. A. S.A.. A fost respinsă cererea privind evacuarea pârâților Grădinița cu program prelungit "B." și Serviciul public management spitale - Cabinete medicale și creșe din Municipiul Craiova, ca rămasă fără obiect. De asemenea, a fost admisă în parte cererea privind contravaloarea lipsei de folosință și obligat Municipiul Craiova la plata sumei de 4.088.606 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2016. A mai fost obligat Municipiul Craiova la plata către reclamantă a sumei de 45.369 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, taxă timbru, onorariu expert. Prin decizia nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, a fost admis apelul, schimbată în parte sentința civilă, în sensul că a fost respinsă cererea privind contravaloarea lipsei de folosință. A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova la plata către reclamantă a sumei de 23984,5 RON cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile. De asemenea a fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. Craiova la plata către apelantul pârât Municipiul Craiova a sumei de 10872,5 RON cheltuieli de judecată în apel. Întrucât reclamanta S.C. A. S.A. a declarat apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, și ulterior a renunțat la judecata apelului declarat, prin decizia nr. 499 din 27 februarie 2019 Curtea de Apel Craiova – secția I civilă a luat act de această renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. Craiova împotriva deciziei civile nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, a fost modificată în parte decizia recurată, în sensul că a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, împotriva sentinței nr. 167 din 16 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I civilă, a fost înlăturată obligarea pârâtului Municipiul Craiova, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 23.984,5 RON, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, și a fost obligat intimatul Municipiul Craiova, prin primar, la plata sumei de 39.639 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă A. S.A. Craiova. Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea reclamantei S.C. A. S.A. Craiova, prin care a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Craiova, prin primar, la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 01.01.2017-06.11.2018 (data predării efective a imobilului situat în Craiova, str. x, jud. Dolj). Printr-o primă critică, recurentul-pârât a pretins nelegalitatea deciziei atacate, întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor înscrise în art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susținut, contrar celor reținute de instanțele de fond, că sentința civilă nr. 167 din 16 martie 2018 se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, chestiunea litigioasă din prezenta cauză fiind dezlegată în litigiul anterior. Critica ce conturează greșita valorificare de către instanța de apel a efectului negativ al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2012 va fi cenzurată de prezenta instanță din perspectiva motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., deoarece pune în discuție încălcarea unor norme de procedură în materia efectului negativ al autorității de lucru judecat, respectiv a dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Este necesar a se preciza că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite. Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni; stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este esențial să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din același cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți. În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Astfel cum rezultă din textul anterior menționat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). În cauză, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel, prin decizia recurată, a valorificat corect efectul negativ al lucrului judecat care derivă din statuările atașate sentinței civile nr. 167 din 16 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I civilă, prin care a fost admisă cererea reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata contravalorii lipsei de folosintă aferente perioadei noiembrie 2004- decembrie 2016. În litigiul pendinte, reclamanta a solicitat plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 01.01.2017 și până la data 06.11.2018 (dată la care a fost evacuat pârâtul), considerând că în primul litigiu nu a fost analizată temeinicia sau netemeinicia unei astfel de pretenții. Se observă că prin decizia recurată s-a reținut că demersul judiciar al reclamantei are caracter fondat, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2012, instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, raportat la intervalul de timp dedus judecății în cauza respectivă, ceea ce nu semnifică însă că, pentru perioada ulterioară, 01.01.2017-06.11.2018, pârâtul ar fi, automat, exonerat de răspundere, în condițiile în care situația de fapt a rămas neschimbată până la data predării silite a imobilului, urmare a punerii în executare silită a sentinței civile nr. 167/2018. Chiar dacă în litigiul anterior, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință și pentru viitor, se constată că aceasta a renunțat la aceste pretenții. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului și din susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a formulat cerere de apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, solicitând să se calculeze în continuare, pe bază de expertiză tehnică judiciară, cuantumul contravalorii lipsei de folosință a imobilului începând cu 01.01.2017 până la predarea efectivă a acestuia. Însă, în etapa procesuală a apelului, în data de 16 ianuarie și 30 ianuarie 2019, reclamanta a renunțat pe rând la cele două capete de cerere din apelul formulat, iar instanța de apel a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea apelului promovat. Prin urmare, dat fiind faptul că, în litigiul anterior, reclamanta a înțeles să renunțe la judecarea apelului care viza pretențiile aferente perioadei 01.01.2017 și până la predarea efectivă a imobilului, rezultă că cele dezlegate în pricina anterioară relativ la perioada pentru care s-au acordat despăgubirile nu se opun cu autoritate de lucru judecat, care să împiedice această nouă judecată. În acest context, se constată că susținerile recurentului circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Procedând în continuare la analiza criticii subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, se reține că este, de asemenea, nefondată. În raport cu obiectul cauzei de față, contravaloare lipsă folosință pentru folosirea imobilului fără titlu de către pârât în intervalul de referință pentru speță (01.01.2017-06.11.2018), având în vedere că prin sentința civilă nr. 167 din 16 martie 2018 s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat pozitivă împrejurarea că imobilul a fost ocupat fără titlu de către pârât în intervalul menționat în dispozitivul sentinței, iar după pronunțarea hotărârii, pârâtul nu a eliberat imobilul, ci reclamanta a recurs la executarea silită a acestuia, intrând în posesia imobilului la 06.11.2018, în mod corect instanța de apel a confirmat caracterul întemeiat al pretențiilor reclamantei, fundamentate pe dispozițiile ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și, deci, corecta aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2), dar și a art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., a impus instanțelor învestite cu soluționarea litigiului de față să nu reaprecieze asupra chestiunilor deja dezlegate asupra situației de fapt de către instanțele învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, și să se raporteze la aceste dezlegări cu valoarea adevărului judiciar. Astfel, curtea de apel a apreciat judicios că în perioada de referință în litigiul actual, respectiv ianuarie 2017- noiembrie 2018, nu a intervenit nicio modificare a situației de fapt, raportat la cea reținută prin sentința nr. 167/2018, redată în precedent, astfel că cele statuate de instanță în cauza anterioară se impun în cea de față cu efectul pozitiv al lucrului judecat. Contrar argumentelor recurentului relative la neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, întrucât nu există o faptă ilicită, se reține că punerea reclamantei în imposibilitate de a-și exercita atributele dreptului de proprietate, până la momentul la care bunul i-a fost predat silit, constituie o faptă ilicită în sensul art. 998-999 C. civ. de la 1864, cum întocmai au apreciat instanțele de fond. În ceea ce privește condiția vinovăției, corect s-a reținut că în litigiul anterior a fost stabilită expressis verbis culpa pârâtului, iar în prezenta cauză nu au fost invocate sau probate împrejurări noi, survenite după pronunțarea sentinței civile nr. 167/2018, care să aibă ca efect înlăturarea vinovăției acestuia. Prin urmare, se constată că judicios instanța de apel nu a dat eficiență efectului negativ al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 167/2018, întrucât între cele două litigii chiar dacă există identitate de părți și cauză, obiectul este diferit, despăgubirile fiind solicitate pentru o perioadă diferită celei analizate în primul litigiu. Totodată, în mod corect, instanța de apel a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a aceleiași sentințe, în condițiile în care, în pricina anterioară, a fost stabilită situația de fapt, iar ulterior, în perioada de referință din prezentul litigiu, nu au intervenit împrejurări noi care să modifice situația de fapt. Pentru toate considerentele expuse, reținând că sunt nefondate motivele de recurs invocate de recurent, hotărârea atacată fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.