ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2018

Prin Sentința civilă nr. 442/C din 9 martie 2012 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA și Primăria D., ca neîntemeiată, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții A., B. și C. și cerere de aderare la apel Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă CNADNR).

Prin cererea de aderare la apel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) solicită admiterea apelului, și să se schimbe în parte sentința atacată în sensul admiterii excepției decăderii reclamanților din dreptul de a mai modifica cererea de chemare în judecată cu consecința respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 596Ap din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și C., în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București), împotriva Sentinței civile nr. 442/C din 9 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București) și Primăria D. și pe cale de consecință:

A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București) să plătească reclamanților A., B. și C., suma de 11.610, 34 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, cu titlu de despăgubiri civile aferente diferenței de teren expropriat în suprafață de 1778 mp, cota parte din nr. top. 334 și 335 Margine și care aparține numerelor cadastrale 250 și 251 D.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea de aderare la apel formulată de Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București) și a obligat apelantul pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA București (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București) să plătească reclamanților apelanți A., B. și C., suma de 3600 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

Criticile aduse hotărârii prin apelul formulat de reclamanții A., B. și C. sunt în parte întemeiate.

Conform art. 44 din Constituția României, dreptul de proprietate este garantat de lege, alin. (3) și (6) stipulând că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, despăgubirile stabilindu-se de comun acord sau prin justiție. Aceleași prevederi se regăsesc și în Protocolul I art. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În prezenta speță, prin cererea înregistrată la Judecătoria Marghita la data de 15 februarie 2006 sub Dosar nr. x/2006, apelanții reclamanți în contradictoriu cu numitul E. și Primarul comunei D. au solicitat să se constate că în calitate de proprietari asupra terenului în suprafață de 2700 mp situat pe nr. topo.334 al localității Margine și care a fost preluată pentru construcția autostrăzii Transilvania, sunt îndreptățiți la primirea despăgubirii aferente acestei suprafețe, Judecătoria Marghita prin Sentința civilă nr. 1006 din 30 noiembrie 2006 concluzionând că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru suprafața de 2700 mp situată în parcela cu nr. top.334 Margine, care a fost preluată pentru construirea Autostrăzii Transilvania și nu E.

Ca urmare a apelului formulat împotriva acestei sentințe, Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 522/A din 30 mai 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul E. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, iar Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 208/R din 12 februarie 2008 a reținut, raportat la prevederile Legii nr. 198/2004 aplicabilă prezentei spețe, necompetența materială a Judecătoriei Marghita de a soluționa fondul cauzei și a trimis cauza spre competentă soluționare în fond la Tribunalul Bihor, arătând în considerentele deciziei și faptul că instanța de fond va avea în vedere și corecta stabilire a cadrului procesual raportat la dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

La primul termen de judecată, în rejudecare, reclamanții, precizează acțiunea în sensul că înțeleg să se judece cu pârâții C.N.A.D.N.R. și Primăria D., solicitând să se constate că terenul în suprafață de 2700 mp situat pe nr. top.334 Margine, este proprietatea reclamanților conform Titlului de proprietate nr. 1993, să se constate că acest teren a fost expropriat fără consimțământul sau înștiințarea lor pentru construcția autostrăzii Borș - Brașov și să fie obligată pârâta de rândul 1 la plata despăgubirilor aferente acestei suprafețe în sumă de 150.000 Ron, cu penalități și dobânzi aferente.

Prin Sentința civilă nr. 442/C din 09 martie 2012, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de apelanții reclamanți, reținând că, din suprafața totală de 2700 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 1993/2004 eliberat pe numele antecesorului lor de C., numai o parte de 833 mp a fost expropriată pentru cauză de utilitate publică, suprafață pentru care pârâta a și emis Hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 152 din 1 iunie 2006 (pentru suprafața de 778 mp, nr. top.259) și nr. 15 din 05 februarie 2008 (pentru suprafața de 55 mp cu nr. top.789, despăgubiri care au și fost încasate de reclamanți în anul 2008, aspect necontestat de aceștia).

În faza apelului, apreciind că titlul de proprietate al antecesorului lor, conținea anumite erori de identificare topografică, au promovat cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/255/2012 (devenit x/255/2012* - rejudecare) solicitând prin cererea depusă la dosar prin compartimentul registratură al Curții de Apel Oradea la data de 22 octombrie 2012 suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Marghita sub nr. x/255/2012.

Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/255/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, apreciindu-se că soluționarea prezentei cauze atârnă de soluția ce urmează a se pronunța în acel dosar.

Dosarul nr. x/255/2012* a fost soluționat în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 88/R din 12 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care s-a constatat că suprafața de 2611 mp la care sunt îndreptățiți apelanții reclamanți în baza legilor fondului funciar, în calitate de moștenitori ai defunctului C., se compune din suprafața de 322 mp din nr. top. 334 Margine și suprafața de 2289 mp din nr. top. 335 Margine și aceste suprafețe se suprapun pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borș - Brașov.

Raportat la cele statuate în mod irevocabil prin decizia civilă mai sus-menționată (prin care a fost modificată în parte Sentința civilă nr. 596 din 25 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Marghita) nu se mai impun a fi analizate criticile privind capetele de cerere cu care instanța de apel a fost investită prin cererea de apel privind constatarea că apelanții sunt proprietari asupra unei suprafețe de 1867 mp teren pe nr. top. 334 Margine conform titlului de proprietate nr. 1993 din 2004, respectiv constatarea că acest teren a fost expropriat în fapt fără consimțământul sau înștiințarea lor pentru construcția autostrăzii Borș - Brașov (prin concluziile scrise făcându-se referire doar la o suprafață de 1778 mp ca urmare a soluțiilor pronunțate în Dosarul nr. x/255/2012 al Judecătoriei Marghita), câtă vreme în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat s-a statuat că întreaga suprafață de 2611 mp la care sunt îndreptățiți apelanții reclamanți, în calitate de moștenitori ai defunctului C. se compune din suprafața de 322 mp din nr. top. 334 Margine și suprafața de 2289 mp din nr. top. 335 Margine, precum și faptul că aceste suprafețe se suprapun pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borș - Brașov.

Ca urmare ar fi superfluă constatarea încă o dată a faptului că reclamanții, pentru diferența de teren de 1778 mp (2611 mp/suprafața de teren la care sunt îndreptățiți reclamanții stabilită irevocabil în Dosarul nr. x/255/2012 minus 833 mp/suprafața de teren pentru care s-a emis de către pârâtă Hotărârea 152 din 01 iunie 2006 și Hotărârea nr. 15 din 05 februarie 2008) au fost expropriați faptic pentru construirea autostrăzii Borș - Brașov, neimpunându-se astfel admiterea apelului în acest sens.

Totodată referitor la solicitarea apelanților reclamanți prin notele de ședință depuse la dosar prin compartimentul registratură la data de 22 octombrie 2012 respectiv prin concluziile scrise depuse la dosar prin compartimentul registratură la data de 18 septembrie 2017, privind obligarea Statului român prin C.N.A.I.R. la plata sumei de 17.977,29 stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru suprafața de 778 mp reactualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate de la data de 01 septembrie 2006 și până la data plății efective, este de reținut că potrivit art. 295 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță", ori prin cererea de apel, apelanții reclamanți nu au investit instanța cu o astfel de solicitare, motiv pentru care nu se impune analiza acesteia.

Mai mult, nici prin cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au investit instanța de fond cu o astfel de cerere, fiind inadmisibil a se formula cereri noi în apel, față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".

În ceea ce privește solicitarea apelanților reclamanți privind obligarea pârâtei C.N.A.I.R. în calitate de reprezentant al Statului Român la despăgubiri pentru diferența de teren ce le-a fost expropriat și pentru care nu s-au stabilit despăgubiri în favoarea lor, criticile formulate sunt întemeiate.

Astfel, s-a arătat anterior că în Dosarul nr. x/255/2012 al Judecătoriei Marghita prin Sentința civilă nr. 88/R/2017 a Tribunalului Bihor s-a statuat cu putere de lucru judecat că întreaga suprafață de teren la care sunt îndreptățiți reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctului C., în suprafață de 2611 mp, parte din nr. top. 334 Margine și 335 Margine se suprapune pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borș - Brașov.

Potrivit considerentelor Sentinței civile nr. 596/2016 al Judecătoriei Marghita menținută sub acest aspect și prin Decizia nr. 88/R/2017 a Tribunalului Bihor, suprafața ce li se cuvine apelanților reclamanți a fost stabilită ținându-se seama de raportul de expertiză topografică întocmită de experții topografi F., G. și H. în prezentul dosar, în primă instanță, respectiv s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la o suprafață de 2611 mp din care 322 mp aparțin nr. topo.344 Margine și 2289 mp aparțin nr. top.355 Margine, respectiv 322 mp aparțin nr. cadastral 250 D. și 2280 mp aparțin nr. cadastral 251 D..

Cum prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 respectiv nr. 15 din 05 mai 2008 emise de C.N.A.D.N.R.- Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2001 a fost stabilită valoarea despăgubirilor ce li se cuvin apelanților reclamanți pentru o suprafață totală expropriată de doar 833 mp, deși în fapt pentru considerentele anterior menționate întreaga suprafață ce aparține apelanților reclamanți în calitate de moștenitori ai defunctului C. în suprafață de 2611 mp a fost expropriată, se impune a fi obligată pârâta de rândul 1 la despăgubiri în favoarea apelanților reclamanți și pentru diferența de teren în suprafață de 1778 mp (2611 mp - 833 mp) parte din nr. top.344 și 355 Margine și care aparține numerelor cadastrale 250 și 251 D. pe care se află amplasată autostrada Borș - Brașov, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit de experții F., G. și H. depus la dosar pentru termenul din 3 mai 2010.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor la care sunt îndrituiți apelanții reclamanți, este de remarcat că potrivit Hotărârii nr. 152 din 01 iunie 2006 pentru suprafața de 778 mp, parte din nr. top.334 s-a stabilit o valoare a despăgubirilor reprezentând echivalentul a 5080,34 euro, respectiv 6,53 euro/mp valoare necontestată de apelanții reclamanți și cum diferența de teren în suprafață de 1778 mp face parte din aceeași parcelă, instanța apreciază că, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanților este de 11.610 euro (1778 mp x 6,53 euro/mp) sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății, urmând a fi admis apelul reclamanților în acest sens.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată de apelanții reclamanți, este de remarcat că abia prin Sentința civilă nr. 596/2016 a Judecătoriei Marghita pronunțată în Dosarul nr. x/255/2012*, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 88 din 12 aprilie 2017 a Tribunalului Bihor s-a stabilit irevocabil că suprafața de 2611 mp la care sunt îndreptățiți apelanții reclamanți în calitate de moștenitori ai defunctului C. se suprapune pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borș-Brașov, motiv pentru care nu se poate reține culpa pârâtei C.N.A.I.R. care nu le-a acordat despăgubiri pentru întreaga suprafață expropriată, astfel că nu vor fi acordate dobânzile legale solicitate.

În ceea ce privește cererea de aderare la apel formulată de pârâta CNAIR (fostă C.NA.D.N.R.) în calitate de reprezentantă a Statului Român, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, sunt nefondate criticile apelantei pârâte în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției decăderii reclamanților din dreptul de a mai modifica cererea de chemare în judecată, pe care ar fi unit-o cu fondul și ar fi lăsat-o nesoluționată, deoarece câtă vreme, instanța a pronunțat o hotărâre pe fondul cauzei vizând cererea de chemare în judecată precizată, această excepție a fost implicit respinsă.

Pe de altă parte consecința formulării unei precizări sau modificări de acțiune cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ. de la 1865 nu poate determina decăderea reclamantului din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată, ci eventual disjungerea și judecarea separată a cererii modificatoare. Dar, după cum de altfel au arătat și apelanții reclamanți prin întâmpinare, nu se impune disjungerea în cazul în care între cauze există o strânsă legătură ce justifică judecarea împreună a cererilor (art. 164 C. proc. civ.).

Mai mult, chiar prin considerentele Deciziei nr. 208/R din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în primul ciclu procesual cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare pe temei de necompetență a primei instanțe, s-a reținut faptul că în rejudecare se va avea în vedere și corecta stabilire a cadrului procesual raportat la dispozițiile art. 129 C. proc. civ., astfel că nici din acest punct de vedere criticile formulate prin cererea de aderare la apel nu sunt întemeiate.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. la cheltuieli de judecată în măsura dovedirii lor în favoarea apelanților reclamanți A., B. și C. în sumă de 3600 lei reprezentând: 300 lei cheltuieli de judecată în apel conform chitanței nr. 345 din 08 octombrie 2012 și 3300 lei onorar experți topografi în prima instanță din care 2400 lei achitată cu chitanța nr. 2925629/1 din 29 decembrie 2009 și 900 lei achitată cu chitanța nr. 3810629/1 din 07 martie 2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA solicitând modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii despăgubirii cuvenite reclamanților prin raportare la sumele acordate de expropriator pentru imobilele expropriate identificate cu numerele cadastrale 250 și 251 D. (47.271 lei, în loc. de 11.610,34 euro).

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Decizia civilă nr. 596/2017 a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și a art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 evidențiază înțelesul noțiunii de despăgubire în cazul exproprierii pentru utilitate publică și reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Astfel, potrivit normei sus-menționate "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite."

În ceea ce privește dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 acestea statuează: "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire."

Prin cererea de chemare în judecată, formulată în prezentul dosar, reclamanții nu au înțeles să conteste despăgubirile acordate de către expropriator pentru terenul în litigiu. În aceste sens, trebuie remarcat că nici la fondul cauzei, nici în faza procesuală a apelului în dosar nu s-a solicitat efectuarea unei expertize judiciare de evaluare, pentru a se determina cuantumul despăgubirilor cuvenite părților reclamante.

Prin Decizia civilă nr. 88/R din 12 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/255/2012*, s-a constatat că terenul reclamanților se suprapune cu imobilele expropriate în vederea construirii Autostrăzii Brașov - Borș. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanții erau îndreptățiți la o cotă-parte din despăgubirile acordate pentru imobilele expropriate identificate cadastral cu numerele 250 și 251 D.

Expropriatorul a stabilit pentru imobilul expropriat având număr cadastral 250 D., în suprafață totală de 2.700 mp, o despăgubire în cuantum de 71.253,12 lei (respectiv 26,39 lei/mp), așa cum rezultă din Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., iar pentru imobilul expropriat având număr cadastral 251 D., în suprafață totală de 2.500 mp, o despăgubire de 66.566,82 lei (26,63 lei/mp) așa cum rezultă din Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D..

Ambele hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor anterior menționate au fost comunicate la dosar prin cererea de chemare în garanție, depusă pentru termenul din 28 iunie 2010 și sunt anexate și prezentului memoriu de recurs.

În condițiile în care Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru suprafața de 1.778 mp, cotă parte din nr. top. 334 și 335 Margine și care se suprapune cu imobilele expropriate având numerele cadastrale 250 și 251 D., și dat fiind faptul că reclamanții nu au contestat despăgubirile acordate de expropriator (solicitând doar obligarea la plata acestora) instanța de control judiciar ar fi trebuit să determine valoarea de despăgubire cuvenită părților reclamante prin raportare la sumele stabilite prin Hotărâre nr. 26 din 10 septembrie 2004 (cadastral 250 D.) și Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004 (cadastral 251 D.).

Cu toate acestea, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanța de apel a majorat nepermis despăgubirea cuvenită părților reclamante la suma de 11.610,34 euro, ținând cont de suma stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006.

Despăgubirea acordată prin hotărârea anterior arătată este corespunzătoare imobilului cu număr cadastral 259 D., care nu se suprapune cu imobilul reclamanților. Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut atât în considerentele cât și în dispozitivul hotărârii atacate că reclamanților li se cuvin "despăgubiri civile aferente diferenței de teren expropriat în suprafață de 1778 mp, cotă parte din nr. top. 334 și 335 Margine și care aparține numerelor cadastrale 250 și 251 D."

Or, atât timp cât instanța de apel a analizat cererea de chemare în judecată și a constatat că reclamanții nu au solicitat majorarea despăgubirilor stabilite de către expropriator este de neexplicat de ce aceasta s-a raportat la despăgubirea acordată pentru un alt imobil expropriat, decât cele cu care se suprapune terenul părților reclamante - despăgubire care este superioară valoric celei propuse pentru imobilele având numerele cadastrale 250 și 251 D.

În acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanța de apel era obligată să determine despăgubirea cuvenită reclamanților pentru suprafața de 7.775 mp ținând cont de valorile propuse de expropriator prin Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 (cad. 250 D.) și Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004 (cad. 251 D.). În consecință, instanța de control judiciar nu putea acorda reclamanților, cu titlu de despăgubire, o sumă superioară celei de 47.271 lei (322 mp x 26,39 lei + 1456 mp x 26,63 lei). Acordarea unei despăgubiri majorate de 11.610,34 euro de către instanța de apel nu poate fi justificată sau motivată din punct de vedere legal.

În drept, invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 198/2004, Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004, Legea nr. 33/1994, precum și actele normative menționate mai sus.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin recursul formulat recurentul a susținut în esență, pe de o parte că reclamanții nu au contestat modul de evaluare a despăgubirilor pentru terenurile în cauză prin Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 și Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., și că prin neluarea în calcul a despăgubirii stabilite prin aceste hotărâri s-ar fi încălcat prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, iar pe de altă parte că despăgubirea stabilită de instanța de apel prin raportare la suma stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006, care se referă la un teren din altă tarla decât cele ce fac obiectul litigiului, s-a făcut cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, având în vedere că Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 și Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., deși se referă la terenurile cu numerele cadastrale 250 și 251 D., nu au fost emise pe numele reclamanților. Ca atare, reclamanții nu se încadrează între persoanele care trebuia să conteste despăgubirea stabilită prin aceste hotărâri, nefiind persoanele cărora li s-a comunicat hotărârea comisiei prin care să li se fi respins în tot sau în parte cererea de despăgubire conform art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Faptul că aceste hotărâri ar fi fost depuse în cadrul prezentului dosar alăturat cererii de chemare în garanție formulată de către recurent nu echivalează cu comunicarea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, tocmai pentru că hotărârile în cauză au fost emise pe numele altor persoane.

Or, prin cererea care face obiectul prezentului litigiu, așa cum a fost reținut de către instanța de apel, reclamanții au solicitat plata despăgubirilor aferente în sumă de 150.000 lei, sumă mai mare decât cea acordată de către instanța de apel.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel s-a raportat la determinarea despăgubirii pentru suprafața de 1778 mp parte din nr. top.344 și 355 Margine care aparține numerelor cadastrale 250 și 251 D. la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 emisă pe numele reclamanților, prin care s-a stabilit despăgubirea pentru suprafață expropriată de 778 mp, parte din nr. top. 344 Margine.

Instanța de apel a avut în vedere faptul că această hotărâre privea un teren care se afla în vecinătatea celor de față și care făcea parte din aceeași parcelă, întreaga suprafață de teren de 2611 mp fiind moștenită de către reclamanți de la defunctul C., iar hotărârea de mai sus fiind emisă pentru o parte din aceasta, deși în fapt a fost expropriată în tot.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor instanța va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Faptul că terenul care a făcut obiectul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 ar avea un alt număr cadastral, nr. 259 D., potrivit susținerilor recurentului, nu este de natură a susține încălcarea art. 26, atâta timp cât nu s-a contestat că imobilele sunt de același fel (arabil, extravilan) și că fac parte din aceeași unitate administrativ-teritorială (localitatea Margine, comuna D.).

Ținând cont că instanța de apel s-a raportat la o valoare a despăgubirii stabilită chiar de către expropriator pentru o parte a terenului aflat în aceeași parcelă, proprietatea acelorași persoane, nu era necesară efectuarea unei expertize pentru determinarea valorii reale a acestuia, probă care de altfel nici nu a fost solicitată de către niciuna dintre părți.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către reclamanții C., A. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva Deciziei nr. 596Ap din data de 3 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanții C., A. și B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV