ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 119/CA/2008/P.I. pronunțată la data de 16 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității introducerii contestației, invocată de Consiliul Local al Municipiului Oradea, iar pe fondul cauzei a respins contestația formulată de reclamanta E.O.R. a Oradea în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Oradea, ca neîntemeiată.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit contestația împotriva Deciziei nr. 1540 din 11 decembrie 2007 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitându-se anularea acestei decizii și obligarea Comisiei speciale la emiterea unei noi decizii de retrocedare, prin restituire în natură, a suprafeței de 4.423 m.p., reprezentând cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în CF Oradea, în completarea cotei de 190/4613 – retrocedată prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în speță, Comisia specială de retrocedare prin decizia emisă a constatat că imobilul – teren – în suprafață de 4.423 m.p., reprezentând cota parte de 4423/4613 din imobilul înscris în C.F.

Oradea se află în domeniul public al Municipiului Oradea și are destinația de parc - „Parcul T.” fiind exceptat de la restituirea în natură. În temeiul H.G. nr. 970/2002 s-a constatat apartenența imobilului la domeniul public, în speță fiind incidente prevederile art. 3 pct. 2 din Anexa Legii nr. 213/1998, potrivit cărora „piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement fac parte din domeniul public al municipiilor”, trecerea în domeniul public operând de drept, prin efectul legii. Referitor la conținutul C.F. Oradea, reține instanța de fond „din adresa din 8 mai 2008 emisă de Consiliul Local al Municipiului Oradea, rezultă că, potrivit poziției, secțiunea spații verzi, anexa 2 din H.G.

nr. 970/2002, face parte din domeniul public al Municipiului Oradea, imobilul identificat prin acest nr. topo având suprafața de 3.650 m.p. și fiind trecut în proprietatea Municipiului Oradea în temeiul Hotărârii C.L. nr. 237/1999, iar în ce privește nr. top 1947/2 informațiile deținute sunt numai cele ce rezultă din înscrierile. Mai reține instanța de fond, că, contrar poziției exprimate de reclamantă, din cuprinsul C.F. Oradea rezultă că Muzeul A.E.

se află în domeniul public al județului Bihor iar Parcul T. se află în domeniul public al Municipiului Oradea și nu în vecinătatea, cum susține reclamanta, și cu toate că cele două imobile sunt identificate cu același număr topografic, terenul având destinația de parc nu constituie teren aferent clădirii Muzeului A.E., astfel că nu se justifică restituirea în natură a suprafeței de teren 4423 m.p., în completarea cotei de 190/4613 retrocedată reclamantei prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, reclamanta E.O.R. a Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc.

civ., respectiv „instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” și „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Susține recurenta prin motivele de recurs formulate, că instanța de fond deși și-a întemeiat hotărârea pe H.G. nr. 970/2002, anexa 2, poziția 546 și 6094, adresa din 8 mai 2008 a Consiliului Local Oradea și mențiunile din C.F. nr. 11237 Oradea au interpretat greșit aceste probe, și nu a observat un aspect esențial și anume faptul că nu există identitate între terenul intravilan în litigiu. - identificat cu nr. top 1947/2, cota parte de 4423/4613 m.p.

și scuarul T.R. – identificat cu nr. top 1947 în suprafață de 3.650 m.p. Recurenta - reclamantă precizează că încă din anul 1937 când imobilul în litigiu a intrat pentru prima oară în patrimoniul său, acesta este identificat cu nr. topografic 1947/2 și nr. 1947 sau orice alt număr dezmembrat din acesta. Totodată, arată recurenta din adresa cu nr. 142055 din 8 mai 2008 Consiliul Local al Municipiului Oradea – A.I. Oradea, cu privire la nr. topo 1947/2 rezultă că „informațiile deținute sunt numai cele ce rezultă din înscrierile din C.F. nr. 11237 Oradea”, iar înscrierile din CF – cu privire la acest nr. topo, contrar celor reținute de instanța de fond, sunt în sensul că imobilul este, „loc viran în O.O.

cu clădire – Muzeul A.E.” și a intrat în proprietatea Statului Român în anul 1961, cu titlul de donațiune, iar la 31 martie 2005 se notează existența unei clădiri pe acest teren cu destinația de Muzeul A.E. și apartenența clădirii și cotei de 190/4.613 m.p. teren la domeniul public al județului Bihor. Prin urmare, susține recurenta, instanța de fond nu a observat că nu se face nici o altă mențiune cu privire la cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea, acest teren păstrându-și mai departe caracterul de teren viran, așa cum este descris sub A(2) și A(4) precum și regimul juridic anterior. Se solicită de către recurenta - reclamantă, admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată, de anulare a Deciziei nr. 1540 din 11 decembrie 2007 a C.S.R.

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de retrocedare, prin restituire în natură, a suprafeței 4.423 m.p., reprezentând cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. Oradea, în completarea cotei de 190/4613 – retrocedată prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007. Intimații C.S.R. și Consiliul Local al Municipiului Oradea au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

În fapt, prin Decizia nr. 1540 din 11 decembrie 2007 a C.S.R., contestată prin prezenta acțiune, s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă E.O.R. a Oradea, de retrocedare, prin restituire în natură, cu privire la suprafața de 4.423 m.p., reprezentând cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea, cu motivarea că „imobilul solicitat are destinația de amenajare publică”, propunându-se acordarea de despăgubiri, ca urmare a constatării calității reclamantei de persoană îndreptățită. Instanța de fond, prin sentința pronunțată, și-a însușit punctul de vedere al comisiei, reținând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului Oradea și nu poate face obiectul restituirii în natură.

Problema care trebuie lămurită în speță este aceea dacă terenul în litigiu în suprafață de 4.423 m.p., reprezentând cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea, are destinația de Parc – Parcul T. - caz în care face parte din domeniul public, sau este teren viran aferent clădirii Muzeului A.E., prima variantă fiind reținută de Comisia Specială și însușită de instanță, iar cea de a doua fiind susținută de recurenta-reclamantă. Facem precizarea că prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007 a C.S.R. (anterioară Deciziei nr. 1540 din 11 decembrie 2007 ce a fost contestată) recurentei - reclamante i-a fost restituită în natură clădirea Muzeului A.E. și cota de 190/4613 din terenul înscris în C.F.

nr. 11237 Oradea, considerat ca teren aferent construcției. De menționat că recurenta - reclamantă în mod constant a susținut că terenul în litigiu face parte din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea, fiind identificat cu acest număr topografic din anul 1937 când a intrat pentru prima oară în patrimoniul său: Instanța de fond, în cuprinsul sentinței, menționează că în temeiul H.G. nr. 970/2002 s-a constatat apartenența imobilului în litigiu la domeniul public. Or, așa cum susține recurenta-reclamantă la poziția 546 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 970/2002 apare strada, „Parcul T.” și nu terenul intravilan în litigiu, identificat cu nr. top. 1947/2 (cap. I. Drumuri comunale și vicinale, 1 străzile cu trotuarele aferente); iar la poziția nr. 6094 din Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 970/2002 (5. spații verzi), apare „scuar T.R. 3.650 m.p., intrat în proprietatea statului în anul 1968, trecut în domeniul public al Municipiului Oradea în temeiul Hotărârea C.L. nr. 237/1999”, deci nici una din cele două poziții nu face referire la terenul intravilan în litigiu, identificat cu nr. topo 1947/2. Chiar, Consiliul Local al Municipiului Oradea fiind solicitat de către instanța de fond să precizeze regimul juridic al acestui teren, menționează faptul că „informațiile deținute sunt numai cele ce rezultă din înscrierile de sub B 7 - B 10 din C.F. nr. 11237 Oradea”. Or, analizând înscrierile din C.F. nr. 11237 Oradea, se constată că imobilul este „loc viran în O.O. cu clădire - Muzeul A.E.

(A 4) și a intrat în posesia statului în 1961 cu titlu de donațiune (B 7), iar la 31 martie 2005, se notează existența unei clădiri pe acest teren, cu destinația de Muzeul A.E. și apartenența clădiri și cotei de 190/4613 m.p. Într-adevăr, așa cum susține recurenta-reclamantă,nu se face nici o mențiune cu privire la cota de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea. În contextul în care la dosar nu există probe clare, suficiente din care să rezulte situația juridică a terenului identificat, cota parte de 4423/4613 din terenul intravilan înscris în C.F. nr. 11237 Oradea, instanța de fond a reținut că terenul în litigiu, având destinația de parc nu constituie teren aferent clădirii Muzeul A.E., astfel că nu se justifică restituirea în natură a acestuia, în completarea cotei de 190/4613 retrocedată reclamantei prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007. Or, în considerarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le socotesc necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. În virtutea rolului activ pe care judecătorul fondului trebuie să-l aibă pentru aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, acesta trebuie să pună în discutarea părților efectuarea tuturor probatoriilor necesare, întocmirea unui raport de expertiză de către un specialist topo, care să identifice terenul în litigiu, fiind absolut necesară pentru dezlegarea dată pricinii.

Neprocedând astfel, judecătorul fondului a pronunțat o sentință susceptibilă de critici sub aspectul legalității și temeinicie, motiv pentru care a și fost recurată de către reclamantă. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința instanței de fond s-a pronunțat în baza unui probatoriu incomplet, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, iar cauza casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de E.O.R. a Oradea împotriva sentinței nr. 119/CA/2008/PI din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.