Decizia nr. 3276/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 116/2022 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la data de 9 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021, comunicată la data de 07.01.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. (inițial) x, în suprafață de 12.056 mp, înscris în C.F. nr. xOradea, dezmembrat în nr. topo. x/4 Oradea, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele anterior menționate, fără cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, prin reprezentant legal, vicar general pr. A., având C.I.F. x, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021 emisă de pârâtă cu privire la imobilele cu nr. top. inițial xb Oradea, înscrise în CF nr. xOradea și a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respingând restul pretențiilor formulate.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță, ca neîntemeiată. În susținerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut în esență, că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Decretului-Lege nr. 115/1938. În acest sens, recurenta arată că în temeiul actelor normative menționate, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a depus cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 și nr. y/24.01.2006 prin care s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Oradea, județul Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. xb, 492/3. În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menționate, în temeiul art. 1 alin (1), art. 3 alin. (1) și alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 9880/29.10.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare, întrucât imobilul identificat cu nr. de top. inițial xb, ulterior dezmembrat și reînscris sub nr. top x, nu a fost preluat de Statul Român de la solicitanta cererii de retrocedare sus-menționată. Recurenta susține că, contrar aprecierilor instanței de fond nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării de către Statul Român, or, în cauză, imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Biserica Ortodoxă Română Olosig Oradea. Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii. Totodată, se menționează faptul că o comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente. Așadar, în baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile și imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit încheierii nr. 259/27.01.1956, foaia B, poz. 5, din C.F. nr. x a localității Oradea, pentru imobilul identificat cu nr. top. xb se intabulează dreptul de proprietate Parohiei Ortodoxe Română Olosig Oradea. Totodată, potrivit încheierii nr. 1412/19.02.1974, foaia B, poz. 6, din C.F. nr. x a localității Oradea, pentru imobilul identificat cu nr. top. xb se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de schimb, în favoarea Statului Român. În concluzie, imobilul identificat cu nr. top. xb a trecut în proprietatea Statului român, însă nu a fost preluat de la solicitanta cererilor de retrocedare nr. x/24.01.2006 și nr. y/24.01.2006 ci se afla în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Olosig Oradea, persoană juridică de drept privat distinctă de Statul Român. Cu privire la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Aceste dispoziții, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară. În acest context, recurenta a menționat că atâta vreme cât cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară, este operant principiul forței probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Totodată, a subliniat și faptul că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este opozabilă C.S.R., aceasta neavând competența de a verifica legalitatea respectivei înscrieri. Recurenta a reiterat instanței de control judiciar, faptul că Statul Român nu a preluat imobilul solicitat prin cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 și nr. y/24.01.2006 de la solicitantă, ci de la o persoană juridică distinctă, al cărui drept de proprietate asupra imobilului solicitat era înscris în C.F. nr. x a localității Oradea.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a formulat întâmpinare față de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea în tot a soluției instanței de fond ca legală și temeinică. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate prin întâmpinare și răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, la data de 9 februarie 2022, solicitând în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ unilateral cu caracter individual, Decizia nr. 9880/29.10.2021, emisă de pârâtă, comunicată la data de 07.01.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. (inițial) x, în suprafață de 12.056 mp, înscris în C.F. nr. xOradea, dezmembrat în nr. topo. x/4 Oradea, cu consecința anulării acesteia și obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele anterior menționate. În temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta a depus cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 și nr. y/24.01.2006 prin care s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Oradea, județul Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. xb, 492/3. În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menționate, în temeiul art. 1 alin (1), art. 3 alin. (1) și alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 9880/29.10.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare, cu motivarea că: "imobilul identificat cu nr. de top. inițial xb, ulterior dezmembrat și reînscris sub nr. top x, nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă". În primă instanță, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acțiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021 emisă de pârâtă, cu privire la imobilele cu nr. top. inițial xb Oradea, înscrise în CF nr. xOradea, și obligarea acesteia din urmă să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, reținând în esență că imobilul înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb a aparținut Parohiei Greco Catolică Oradea și a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului. Instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, întrucât, pe de o parte, această cerere nu a făcut obiectul analizei C.S.R., iar pe de altă parte, art. 1 alin. (6), din același act normativ, prevede că măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, Legea nr. 165/2013, urmare a derulării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanța nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separației puterilor în stat. Instanța de control judiciar constată, cu titlu prealabil, că nici în decizia administrativă și nici în declarația de recurs, nu se face referire la un înscris, care s-a aflat și la dosarul administrativ și a fost reținut în considerentele soluției de către instanța de fond, respectiv extrasul de CF x, în care sub B.1 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului nr. top. x în favoarea Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, drept dobândit cu titlu de schimb în anul 1937. De altfel, din cuprinsul cererii formulată la data de 26.02.1956 de Parohia Ortodoxă Română Olosig Oradea, prin care a solicitat Tribunalului Oradea trecerea imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. x într-o coală nou înființată pe numele Parohiei Ortodoxe Române Olosig Oradea, se indică ca și temei de drept Decretul nr. 358/1948, iar potrivit Încheierii Tribunalului Popular al Orașului Oradea, secția CF, din data de 27.01.1956, în baza Decretului nr. 358/1948, s-a dispus ca asupra imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb, înscris ca proprietatea Episcopiei Române Unite, să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Parohia Ortodoxă Română Olosig Oradea. Prin urmare, instanța de fond a reținut corect că în intervalul de referință, până în ianuarie 1956, proprietar asupra imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb, a fost Parohia Greco Catolică Oradea, iar din ianuarie 1956, imobilul a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Oradea, în baza Decretului nr. 358/1948, decret care, la art. 2 prevedea că averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente. Astfel cum reiese din prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță, respectiv, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar. Așadar, avem de a face cu o preluare de către Parohia Ortodoxă Română Oradea, realizată de către o persoană juridică, în raport de prevederile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, de la proprietarul tabular, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în baza Decretului nr. 358/1948, preluare care este prezumată ca fiind abuzivă, astfel cum rezultă din pct. 1 al normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În speță, astfel cum s-a reținut și nu s-a contestat, nu s-a făcut până în prezent dovada vreunei despăgubiri plătite cultului Greco catolic și că ar exista vreo hotărâre a judecătoriei locului, din înscrierile din CF, trecerea a avut loc în baza cererii cultului ortodox. Astfel, în acord cu judecătorul fondului și contrar susținerilor recurentei, este nerelevant că preluarea abuzivă a fost făcută mai întâi Parohia Ortodoxă Română Oradea și apoi de Statul Român, întrucât preluarea s-a făcut în perioada de referință de către o persoană juridică, fără titlu, ci în baza Decretului nr. 358/1948, privind stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, unde la art. 2 se prevedea în mod clar că: "averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente." În speță, din probatoriu, a rezultat că atribuirea imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb s-a făcut în baza simplei cereri a Parohiei Ortodoxe Române Oradea, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale. În fine, susținerile recurentei cu privire la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 32 și 33 Decretului-lege nr. 115/1938, pentru unificarea cărților funciare, referitoare la principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară, nu pot fi reținute, având în vedere că raportul juridic dedus judecății în cauza de față privește aplicarea unei legi de reparație. Prin urmare, este evident că toate înscrierile din cartea funciară de după 27.01.1956 au fost consecința aplicării Decretului nr. 358/1948 și preluării imobilului de către Statul Român, or, astfel cum a reținut și instanța de fond, principiul forței probante absolute a înscrierii în CF ca reglementare generală, nu își găsește aplicabilitatea în cauză, în contextul în care legile speciale de retrocedare prezumă anumite preluări ca fiind abuzive.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate, va respinge, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.