ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2192/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 08.04.2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Sus, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, comunicată la data de 07.03.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Supuru de Sus, în suprafață de 1856 mp, înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 136/CA din 29 mai 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Sus, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

S-a dispus anularea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, emisă de pârâtă, cu privire la terenul intravilan înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus, sub nr. top. xb (devenit ulterior top. xa).

A fost obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, să emită o nouă decizie privind soluționarea cererii de retrocedare formulată de reclamante, ținând seama de considerentele prezentei sentințe.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, în mod greșit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, respectiv Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Invocându-se dispozițiile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului 1 alin. (9), teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu privire la definiția sintagmei "acte doveditoare" s-a arătat că din analiza cărții funciare nr. x a localității Supuru de Sus a reieșit faptul că imobilul identificat cu nr. top. xb a fost radiat, iar prin adresa nr. x/09.07.2019, O.C.P.I. Satu Mare a transmis copia în extenso a colii de carte funciară nr. x a localității Supura de Sus și s-a comunicat faptul înscrierea de sub B6 este în limba maghiară și ilizibilă și nu se pot furniza informații privind imobilele radiate.

Raportat la prevederile legale incidente, ca de altfel din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, s-a concluzionat că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

Astfel, nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

Totodată, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Supuru de Sus și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, nefiind adevărat că toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de statul român și nici dispozițiile privind instituirea unei comisii interdepartamentale care a hotărât destinația acestei averi.

Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Prin urmare, în lumina actelor și lucrărilor dosarului, s-a solicitat admiterea recursului casarea în parte a sentinței civile anterior-menționate și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată și menținerea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, emise de Comisia specială de retrocedare, ca temeinică și legală.

În subsidiar, în ipoteza respingerii recursului s-a solicitat fixarea unui termen de executare mai mare, acesta fiind necesar pentru obținerea înscrisurilor suplimentare de la instituțiile publice competente.

Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Supuru de Sus și Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea nu au formulat întâmpinări în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Supuru de Sus, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului reprezentând teren în intravilan, situat în localitatea Supuru de Sus, înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus, sub nr. top. xb.

Cererea a fost soluționată prin Decizia nr. 9998 din 16.12.2021 emisă de pârâtă, fiind respinsă, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1)

1

și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea în fapt că imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Pârâta a constatat, la momentul soluționării cererii, faptul că potrivit încheierii nr. 189/04.03.1967 din foaia de proprietate B poziția 10, din CF nr. x Supuru de Sus, s-a rectificat numele proprietarului din foaia A în Parohia Ortodoxă română din Supuru de Sus.

Prin demersul judiciar promovat, reclamantele, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicită anularea Deciziei nr. 9998 din 16.12.2021 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul respectiv.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România arată că:

"Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Art. 1 teza I din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 statuează că:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Pentru aprecierea incidenței prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante, așadar, înscrierile în cartea funciară nr. x Supuru de Sus, potrivit înscrierii de sub B5 și tradusă în limba română, la data de 20 iunie 1890, 1/3 părți din imobilele având nr. topo. x, înscrise în CF nr. x Supuru de Sus, au fost transcrise în CF nr. x Supuru de Sus, sub nr. de ordine A.V.1, cu drept de proprietate în favoarea Bisericii Greco-Catolice din Supuru de Sus.

Apoi, potrivit încheierii nr. 3688 din 22 septembrie 1890, din foaia de proprietate B poziția 6, din C.F. nr. x din Supuru de Sus, rezultă că urmare a transformărilor din imobilele înscrise și sub nr. de ordine A.V, nr. topo xb a fost trecut la nr. topo xa, ce figurează la poziția 4 din foaia A.I - grădină în intravilan, în suprafață de 376 stânjeni.

Din înscrieri rezultă că proprietarul imobilului a fost cultul greco - catolic.

Ulterior, prin încheierea cf nr. x/1967, notată sub B 10 în CF nr. x Supuru de Sus, în baza Decretului nr. 358/1948 și a art. 37 din Legea nr. 177/1948, s-a dispus rectificarea numelui proprietarului în acela de Parohia Ortodoxă Română din Supuru de Sus, inclusiv în ce privește imobilul de sub A.I.4.

Prin urmare, în temeiul art. 37 din Decretul lege nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor imobilul s-a întabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Supuru de Sus, care potrivit art. 28 din Decret, era definită ca fiind o persoană juridică.

În consecință, s-a făcut dovada unei deposedări a reclamantei în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul Decretului Lege nr. 177/1948 și respectiv al Decretului Lege nr. 358/1948, acte normative prin care, sub egida regimului comunist care a desființat cultul greco-catolic, s-a reglementat repartizarea averii acestuia.

Deposedarea Bisericii Greco-Catolice Supuru de Sus a fost una abuzivă, așa cum a o demonstrează însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul Lege nr. 358/1948, fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituția de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută pentru o cauză de utilitate publică și nici însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect intimatele-reclamante din prezenta cauză și-au întemeiat cererile de retrocedare pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să le soluționeze luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuție.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe forța probantă a înscrierii în CF, în mod corect prima instanță a apreciat că legea specială de retrocedare a prevăzut derogări de la aceste dispoziții generale.

În plus, dispozițiile art. 33 din Decretul nr. 115/1938 instituie o prezumție în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, în timp ce în speță, din înscrierile CF și actele ce au stat la baza lor, rezultă că dreptul de proprietate a fost atribuit către Biserica Ortodoxă Română în mod gratuit și nu prin act juridic cu titlu oneros.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că este îndeplinită condiția premisă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, respectiv aceea a preluării abuzive, cu sau fără titlu, de către Statul Român sau de persoanele juridice, în perioada 1945-1989, a imobilului, dispunând, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtei la reevaluarea cererilor conform aspectelor astfel tranșate.

Acțiunea a fost admisă în parte, în sensul că instanța de fond a dispus obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi decizii prin care să fie analizată cererea de retrocedare în raport de constatarea incidenței dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte constatând, în raport de limitele recursului, care vizează verificarea legalității sentinței prin prisma cazurilor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii recurentei - reclamante privind stabilirea unui termen de executare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 136 din 29 mai 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.