ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2469/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2022 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supuru de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 10303/30.06.2022, comunicată la data de 25 august 2022, cu privire la imobilele identificate cu nr. top. x, înscrise (inițial) în C.F. nr. x Supuru de Jos, constând în terenuri intravilane, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele de mai sus, în conformitate cu legislația specială, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 51 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supuru de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 10303/30.06.2022 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilelor, reprezentate în natură de terenuri intravilane, cu nr. top. x înscrise inițial în CF x Supuru de Jos, transcrise ulterior sub nr. top. x-4 în CF nr. x Supuru de Jos și apoi în CF x Supuru de Jos cu nr. cad. x, în sensul formulării propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 51 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispozițiile art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948, în cauză nefiind îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadrează în prevederile Ordonanței de ureentă nr. 94/2000, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, astfel că apreciază sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât este greșită concluzia că imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea intimatei-reclamante până la data de 09 iulie 1980.

Potrivit dispozițiilor Decretului nr. 358/02.12.1948, cultul greco-catolic a fost desființat în anul 1948, de unde rezultă că ulterior momentului desființării nu exista nicio posibilitate de a-și menține patrimoniul.

Nu în ultimul rând, potrivit Decretului menționat anterior, o parte din bunurile cultului greco-catolic a trecut în proprietatea Statului Român, iar cealaltă parte a trecut în patrimoniul cultului ortodox român și că, în concluzie, în prezentul dosar se regăsește situația în care imobilul solicitat a intrat în patrimoniul cultului ortodox român și nu al statului.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 3 alin. (1

1

) și ale alin. (6) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificările și completările ulterioare corespunzător art. 1 din ordonanța sus-menționată, soluția Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare formulate de către Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Jos cu privire la imobilele în cauză.

Recurenta-pârâtă a reiterat concluzia potrivit căreia, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia 10303/30.06.2022, faptul că, pe de o parte, imobilele identificate prin nr. top. x nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, întrucât acesta nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, pe de altă parte, faptul că imobilele au făcut obiectul restituirii altor legi cu caracter reparator.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supuru de Jos și Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase, cu nr. x, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Jos și Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au solicitat retrocedarea imobilului casă, grădină și arător în intravilan, cu nr. topo. x, înscris în CF nr. x Supuru de Jos.

Cererea de retrocedare formulată de reclamante a fost soluționată prin Decizia nr. 10303 din 30 iunie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, pârâta constatând totodată la momentul soluționării cererii, faptul că potrivit înscrierilor de carte funciară, imobilul respectiv a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, prin încheierea cF nr. x/2012, precum și că potrivit informațiilor din evidența cărții funciare, acest imobil se află în continuare în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Supur.

Prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond s-a susținut și faptul că nu există o preluare abuzivă a imobilului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea Deciziei nr. 10303 din 30 iunie 2022 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte a fost admisă, pârâta reiterând apărările prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10303/30.06.2022, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

"Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în fața instanței de fond, respectiv colile CF, din care rezultă că, potrivit înscrierilor de sub AI 11 din CF nr. x Supuru de Jos, astfel cum a fost tradusă, acest imobil a fost notat în favoarea Parohiei Greco Catolice Supuru de Jos.

Ulterior, același imobil, înscris sub AI 11, având nr. top. x-4, din CF nr. x Supuru de Jos, în baza cererii din 09 iulie 1980, formulată de Consiliul Popular al Comunei Supur, s-a dezlipit și s-a transcris în CF nr. x în favoarea Statului Român sub B4 .

În prezent pentru aceste imobile a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Romane, conform înscrierii de sub B6 din CF nr. x Supuru de Jos și au fost transcrise în CF nr. x .

În aceste condiții, se reține că este îndeplinită condiția de a face dovada dreptului de proprietate la momentul preluării, din înscrisurile menționate rezultând cu evidență că imobilele în discuție au fost preluate de la reclamanta Parohia Greco-Catolică Supuru de Jos.

Înalta Curte constată și că, potrivit normelor de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reținute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948, în situația în care nu s-au acordat despăgubiri.

Relevant în cauză este faptul că în anul 1948, în temeiul prevederilor Decretului 358/1948, Statul Român a decis desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea, cât și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

În acest sens s-a stabilit și în cadrul ședinței de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțând o soluție de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din același text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Față de starea de fapt reținută, raportat la prevederile legale arătate, în acord cu opinia primei instanțe, instanța de control judiciar reține că a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de Statul Român.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român, astfel că preluarea imobilului s-a efectuat din proprietatea reclamantelor, fiind vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilul în litigiu în accepțiunea acestor prevederi legale.

În aceste condiții, nici argumentele privind forța probantă absolută a înscrierilor în cartea funciară nu pot conduce la o opinie contrară, întrucât, interpretând în mod riguros înscrierile din CF nr. x și CF nr. x Supuru de Jos, se ajunge la concluzia, astfel cum s-a reținut anterior, că reclamantele sunt îndreptățite să beneficieze de formele de reparație reglementate de normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, iar dispozițiile art. 28 și 37 din Decretul nr. 177/1948, invocate de către recurenta-pârâtă, prin care "cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice", nu au relevanță cu privire la dovedirea dreptului de proprietate.

În prezent, pentru aceste imobile a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Romane, conform înscrierii de sub B6 din CF nr. x Supuru de Jos și au fost transcrise în CF nr. x, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

În legătură cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe prin care pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să formuleze propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, se încadrează în dispozițiile art. 18 alin. (1), fiind de competența instanței de contencios administrativ să dispună obligarea autorității publice să emită un act administrativ.

Sentința instanței de fond este în concordanță cu atribuțiile Comisiei prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora Comisia specială de retrocedare analizează documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și dispune, prin decizia motivată: retrocedarea imobilelor, respingerea cererii de retrocedare sau propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Prin urmare, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea principiului separației puterilor statului și inadmisibilității petitului reclamantelor prin care s-a solicitat obligarea Comisiei să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 51 din 22 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.