ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28 septembrie 2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 10305/30.06.2022, comunicată la data de 25 august 2022, cu privire la imobilul identificat cu nr. topo. x, înscris (inițial) în C.F. nr. x Sighetu Silvaniei, constând în teren intravilan și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul de mai sus, în conformitate cu legislația specială, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 10305/30.06.2022, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluționarea cererilor de retrocedare formulate de reclamante ținând seama de considerentele prezentei sentințe și a respins ca nefondate celelalte pretenții, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Sighetu Silvaniei și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În mod greșit a stabilit instanța de fond ca moment al preluării abuzive anul 1969, fiind eronat raționamentul, deoarece cultul greco-catolic a fost desființat în anul 1948, astfel încât nu există posibilitatea ca imobilul să fi ieșit din proprietatea acestuia la momentul preluării abuzive.

Recurenta-pârâtă a susținut și că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-mentionate s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia 10305/30.06.2022, faptul că, imobilul identificat prin nr. top. x nu se încadrează în prevederile Ordonanței de ureentă nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a mai arătat și că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 și art. 33 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supur și Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă.

Astfel, prin cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003 și nr. y/24.01.2006, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Sighetu Silvaniei, comuna Chiesd, județul Sălaj, înscris în C.F. nr. x a localității Sighetu Silvaniei, nr. top. x, ulterior dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top. x și în imobilul identificat cu nr. top. x.

Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluționate prin Decizia nr. 10305 din 30 iunie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, întrucât "imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat în mod abuziv de statul român de la solicitantă, ci de la Parohia Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei", respectiv "imobilul identificat cu nr. top. x a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator".

Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea Deciziei nr. 10305 din 30 iunie 2022 emisă de pârâtă a fost admisă în parte, pârâta reiterând apărările prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10305/30.06.2022, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

"Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în fața instanței de fond, respectiv încheierea nr. 84/05.02.1969 din C.F. nr. x a localității Sighetu Silvaniei, foaia de proprietate B2, în care se stipulează că imobilul identificat cu nr. top. inițial x a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sighetu Silvaniei cu titlu de "succesiune în drepturi", în baza Decretelor nr. 177 și nr. 358/1948, reclamanta făcând astfel dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării - februarie 1969, când imobilul identificat cu nr. top. inițial x se afla în proprietatea sa.

Această trecere a bunurilor din patrimoniul Parohiei Române Unite cu Roma Greco Catolice Supur în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române s-a realizat fără niciun fel de despăgubire a proprietarului inițial.

Așadar, rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu care a aparținut intimatelor-reclamante a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Instanța de recurs mai reține și că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Sighetu Silvaniei era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.

Or, în speță, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul Decretului nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanță dacă actul normativ respectiv a fost aplicat în limitele sale sau nu, atât timp cât el reprezintă temeiul preluării.

Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reținute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948, în situația în care nu s-au acordat despăgubiri.

Față de starea de fapt reținută, raportat la prevederile legale arătate, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar reține că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul cu nr. top. inițial x din C.F. nr. x a localității Sighetu Silvaniei, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziții contraveneau art. 10 din Constituția de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. Așadar, în cauză s-a făcut și dovada unei deposedări abuzive a solicitantelor, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanță că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit și în cadrul ședinței de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțând o soluție de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din același text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce privește preluarea imobilului din proprietatea intimatelor-reclamante.

În acest context, se reține a fi lipsită de relevanță și invocarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1998 pentru unificarea cărților funciare, în condițiile în care, așa cum s-a reținut și anterior, imobilul a fost preluat de o persoană juridică în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 fără titlu, înscrierea din cartea funciară în favoarea Parohiei Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei efectuându-se în temeiul Decretelor nr. 177 și nr. 358/1948 și fără acordarea unor despăgubiri.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.