Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 iunie 2023

Decizia nr. 3487/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 56 a Curții de Apel Oradea

Ședința publică din data de 23 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 56/CA/2022-PI din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.