ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4907/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 17 iunie 2020, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tășnad și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Cehăluț, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 9055/30.03.2020, cu privire la imobilele cu nr. topo. x Cehal, constând în construcție-școală și teren cu destinația curte și arător din comuna Cehal și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele anterior menționate.

Prin sentința nr. 12 din 03 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tășnad și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Cehăluț, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România;

(ii) a dispus anularea Deciziei nr. 9055/30.03.2020 emisă de pârâtă cu privire la imobilele cu nr. top. x, înscrise în CF nr. x Cehal;

(iii) a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000;

(iv) a respins restul pretențiilor formulate.

Împotriva sentinței nr. 12 din 03 februarie 202, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut în esență, că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, recurenta arată că în temeiul actului normativ menționat, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/24.02.2003, Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Tășnad a solicitat retrocedarea imobilului, școală, curtea morii și teren aferent, în suprafață de 8201 m.p., situat în județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Cehal, nr. top. x-4.

Prin cererea de retrocedare nr. x/03.03.2003, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea a solicitat pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Tășnad, retrocedarea imobilului, școală, curte și teren intravilan, situat în județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Cehal, nr. top. x-274;

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea a solicitat pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Cehăluț, retrocedarea imobilului, școală, curtea morii și arător, situat în județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Cehal, nr. top. x.

În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menționate, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

) și alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 9055/30.03.2020, întrucât imobilul nu se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public și nici nu a fost înstrăinat de stat sau de o persoană juridică de drept public ulterior datei de 22 decembrie 1989.

Aserțiunea instanței de fond potrivit căreia "se restituie și imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referința, nu numai cele preluate de Statul român", impune analiza situației juridice care constituie cadrul legal de propunere de acordare a măsurilor reparatorii:

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

Imposibilitatea restituirii în natură este susținută și de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) ".

Prin urmare, persoana care solicită un imobil este în drept să opteze și să obțină măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din același act normativ, numai pentru acele imobile aflate în proprietate privată și care au fost înstrăinate de către statul român după data de 22 decembrie 1989.

În prezenta cauză, imobilele identificate cu nr. top. x nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul normativ amintit, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe din Cehal, persoană juridică de drept privat. Așadar, Comisia specială de retrocedare nu a putut restitui în natură niciunul dintre aceste imobile.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiția mai sus-prezentată, dat fiind faptul că imobilele solicitate, identificate cu nr. top. x, nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, ci acestea au fost preluate direct de către o persoană juridică de drept privat fără ca acestea să fie vreodată în proprietatea Statului român.

Ca atare, imobilele a căror retrocedare se solicită au trecut în proprietatea unei persoane de drept privat (prin punerea în posesia unei persoane de drept privat), anterior date de 22.12.1989 și anume în anul 1967.

În situația juridică anterior prezentată, elementul care declanșează aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) ori art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare este Statul român.

În măsura în care Statul român nu a fost în niciun moment (nici în perioada de referință a legii speciale, nici după 22 decembrie 1989) proprietarul de jure sau de facto al imobilelor solicitate, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicitantei nu i se putea propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Or, aprecierea instanței de fond în sensul că reclamanta ar fi îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este fundamentată pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, întrucât textul legal este incident doar în condițiile în care imobilul teren se află în proprietatea statului sau altei persoane juridice de drept public, în accepțiunea art. 1 alin. (1) din același act normativ.

Sub acest aspect, arată recurenta că art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede cu claritate faptul că se restituite în natură bunurile care la data intrării în vigoare a legii sunt deținute de stat sau de altă persoană juridică de drept public"; condiție care nu este îndeplinită în speță, întrucât imobilul solicitat este proprietatea privată a Parohiei Ortodoxe Române din Cehal.

Cu privire la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară.

În acest context, recurenta a menționat că atâta vreme cât cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară, este operant principiul forței probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Totodată, a subliniat și faptul că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este opozabilă C.S.R., aceasta neavând competența de a verifica legalitatea respectivei înscrieri.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii. Totodată, se menționează faptul că o comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente.

Așadar, în baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile și imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/15.12.1967 (înscrisă la B16 în cartea funciară nr. x a localității Cehal), imobilele identificate cu nr. top. x au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, în temeiul rectificării numelui proprietarului de sub B1.

În concluzie, din analiza cărții funciare nr. x a comunei Cehal rezultă că imobilele identificate cu nr. top. x nu au fost preluate de către Statul Român de la solicitantă.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare față de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea în tot a soluției instanței de fond ca legală și temeinică.

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cehăluț și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tășnad au dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 9055/30.03.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/24.02.2003, nr. y/03.03.2003 și nr. z/C/24.01.2006 depuse de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea - în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Tășnad și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cehăluț, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu privire la imobilele cu nr. topo. x constând în construcție-școală și teren cu destinația curte și arător din comuna Cehal, înscrise în CF nr. x a Comunei Cehal, cu consecința anulării acesteia și obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele anterior menționate.

Prima instanță a admis în parte acțiunea, dispunând anularea Deciziei 9055/30.03.2020 emise de pârâtă și obligarea acesteia să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, reținând, în esență, că imobilele înscrise în CF nr. x Cehal, cu nr. top. x au aparținut Parohiei Greco Catolică Cehăluț și au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română din Cehal, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea prin echivalent a imobilului solicitat, întrucât, pe de o parte, această cerere nu a făcut obiectul analizei C.S.R., iar pe de altă parte, art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, Legea nr. 165/2013, urmare a derulării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanța nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 9055/30.03.2020 emise de pârâtă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

În speță, potrivit extrasului CF nr. x a localității Cehal, sub B.1 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor nr. top. x în favoarea Bisericii Greco Catolice din Cehăluț, drept dobândit cu titlu de cumpărare în anul 1899.

La data de 15.12.1967, Parohia Ortodoxă Română din Cehal a solicitat Notariatului de Stat al Raionului Carei, biroul CF, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, ca asupra imobilelor înscrise în CF nr. x a localității Cehal, nr. A I 1-13, 15-18 și + 1-4 să se rectifice numele proprietarului de sub B1 din cel de Biserica Greco Catolică din Cehăluț, în acela de Parohia Ortodoxă Română din Cehal.

Prin încheierea cF nr. x din 15 decembrie 1967, Notariatul de Stat al Raionului Carei a dispus ca asupra imobilelor înscrise în CF nr. x a localității Cehal, nr. A I 1-13, 15-18 și + 1- 4 să se rectifice numele proprietarului de sub B1, din cel de Biserica Greco Catolică din Cehăluț, în acela de Parohia Ortodoxă Română din Cehal.

În consecință, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Cehal, nr. top. x a fost întabulat în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal, cu titlu de rectificare nume.

Ca atare, contrar aprecierilor instanței de fond, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilele să se afle, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.

Din interpretarea art. 2 teza I din O.U.G. nr. 94/2000, care statuează că " Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare" rezultă că textul de lege are în vedere persoane juridice la care statul este asociat sau acționar majoritar.

În speță, imobilele a căror retrocedare s-a solicitat sunt în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal, această din urmă persoană nefiind dintre cele prevăzute la art. 1 sau 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind vorba despre o persoană juridică de drept privat distinctă de subiectele de drept public și care nu se află sub controlul statului sau al unităților administrativ teritoriale, astfel că nu se putea dispune retrocedarea în natură sau prin echivalent.

Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal s-a dispus în baza încheierii CF nr. x din 15 decembrie 1967 de către Notariatul de Stat al Raionului Carei, în lipsa unei hotărâri judecătorești privind nelegalitatea înscrierilor din cartea funciară, recurenta pârâtă în mod corect a dat relevanță înscrierii în cartea funciară în procesul de analiză al cererilor de retrocedare.

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Pe de altă parte, corect a reținut recurenta- pârâtă că pentru a se putea dispune măsuri reparatorii prin echivalent este necesar ca toate condițiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură să fie îndeplinite, singurul impediment la restituire fiind faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate sau afectat de amenajări de utilitate publică sau ca imobilul să fi fost înstrăinat de stat ulterior anului 1989.

Această concluzie rezultă din interpretarea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 care dispune în sensul că " În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile", precum și a art. 6 alin. (1) din același act normativ care prevede că " În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)".

În speță, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile privind preluarea abuzivă în perioada relevantă, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nici condiția ca imobilele a căror restituire se cere să se afle în proprietatea statului sau a unei unități dintre cele expres prevăzute de lege, în mod legal și temeinic a reținut recurenta-pârâtă ca nu se poate propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Tășnad și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Cehăluț, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 12 din 03 februarie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Tășnad și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Cehăluț, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.