ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1353/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 174/c din

28 mai 2008 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta K.I., la

6 octombrie 2006 și ulterior precizată, s-a dispus anularea dispoziției nr.

2471/2006, s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul înscris în C.F. nr.

5939 Oradea, nr. top. 5026/35 teren în suprafață de 400 mp și a fost obligat

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamantă

a sumei de 100.740 Euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea terenului. A fost respinsă acțiunea față de Primăria

Municipiului Oradea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În motivarea acestei sentințe

Tribunalul a reținut că imobilul cu datele de identificare din petitul acțiunii,

casă și teren de 460 mp, a constituit inițial proprietatea reclamantei și a

soțului acesteia, în cotă de ½, cealaltă jumătate fiind în proprietatea

numitei B.R. (pe aceasta din urmă a moștenit-o ulterior reclamanta, conform

certificatului de moștenire nr. 452/1999.

Cota de ½ din imobil a trecut

în proprietatea statului cu titlu de donație în baza Deciziei nr. 381 din 20

august 1979 a Consiliului Județean Bihor.

Prin dispoziția nr. 2971/2006,

atacată de reclamantă, s-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 pentru considerentul că nu au existat acte doveditoare, dosarul fiind

incomplet.

Instanța a reținut potrivit probelor

administrate (inclusiv o expertiză tehnică întocmită de expert T.D.), că

imobilul în litigiu (460 mp) nu este liber fiind ocupat de un bloc de locuințe

și spațiile aferente acestuia.

S-a mai observat că prin Decizia nr.

18/R/2002 a Curții de Apel Craiova s-a constatat nulitatea donației prin care

Statul Român a preluat ½ din imobil și în raport de dispozițiile art. 2

alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanta are calitatea de

proprietară căreia i s-a luat abuziv bunul.

În temeiul art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 s-a admis acțiunea și a fost obligat Statul Român la

contravaloarea terenului.

S-a respins acțiunea împotriva

pârâtei Primăria Municipiului Oradea neputându-se reține existența unei

identități între această pârâtă și partea obligată în raportul juridic dedus

judecății.

Curtea de Apel Oradea prin decizia

civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2009 a respins apelul pârâtului Primăria

Municipiului Oradea și a admis ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor în contradictoriu cu B.G., în calitate de moștenitor al

reclamantei K.I. decedată în timpul procesului.

A fost schimbată în tot sentința nr.

174/c din 28 mai 2008 a Tribunalului Bihor în sensul că s-a respins acțiunea

reclamantei continuată de succesorul acesteia B.G.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că prin decizia civilă nr. 18/c din 16 ianuarie 2002 Curtea de Apel

Oradea a constatat nulitatea trecerii în proprietatea Statului a cotei de

½ din imobilul situat în Oradea (preluată de stat cu titlu de donație). Prin

aceeași decizie a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să

plătească reclamantei suma de 956.239.742 lei, cu titlu de despăgubiri pentru

întreg imobilul, atât construcții cât și teren, inclusiv pentru cealaltă cotă

în ½ înscrisă în C.F. pe numele reclamantei, dar care în fapt a fost

preluată și aceasta de către stat, pe acel teren construindu-se ulterior

blocuri de locuințe.

S-a mai reținut că reclamanta - prin

moștenitorul său care a continuat procesul - nu poate beneficia de două despăgubiri,

una în temeiul art. 998-999 (dosar deja soluționat) și alta în temeiul Legii

nr. 10/2001 (prezentul dosar) pentru același bun imobil.

S-a constatat astfel că prezenta

acțiune este lipsită de obiect.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul B.G. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. solicitând în principal modificarea deciziei prin respingerea apelului

pârâtului iar în subsidiar casarea deciziei atacate pentru a se clarifica dacă

despăgubirile de 956.239.742 lei acordate prin decizia nr. 18/2001 se referă la

contravaloarea construcțiilor și a folosului nerealizat din producția de

grădină și nu numai la contravaloarea efectivă a terenului revendicat.

În fapt recurentul a expus istoricul

revendicărilor declanșate de mama sa și a precizat că în timp ce se soluționa

acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2410/1999 (în care s-au făcut două

expertize una pentru contravaloarea construcțiilor de 502.500.000 lei și a doua

pentru contravaloarea pierderii producției grădinii 453.741.900 lei suma totală

fiind de 956.239.742 lei), mama sa a formulat și o notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001 prin care a solicitat numai aceste despăgubiri, iar cât privește

terenul, a adresat mai multe cereri Primăriei, pentru a lăsa liber un alt teren

în schimbul cererii refuzate.

Recurentul a criticat decizia curții

de apel pentru că în mod greșit s-a reținut că despăgubirea obținută prin

pronunțarea deciziei civile nr. 18/2001 a Curții de Apel Oradea de 956.239.742

lei a fost acordată pentru întreg imobilul înscris în C.F. nr. 5439 nr. top.

5026/35, în realitate prin cele două expertize efectuate în dosarul nr.

2410/1994 al Terenului Bihor (anexat cauzei) nefiind cuprinsă și valoarea

terenului, și fără să se procedeze, dacă era necesar, la o lămurire a

înțelesului dispozitivului.

S-a mai arătat că sumele acordate în

acel dosar sunt prea mici în raport de obiectul revendicat - casă și teren de

460 mp în centrul orașului.

Examinând criticile formulate prin

argumentarea motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că decizia

atacată este legală și temeinică pentru motivele ce urmează:

În acțiunea formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri inițial pentru cota de

½ din imobilul din Oradea și după precizarea acțiunii, pentru întregul

teren.

Printr-o altă acțiune în revendicare

(soluționată definitiv și irevocabil prin decizia nr. 18/2002 a Curții de Apel

Oradea), aceeași reclamantă a solicitat în temeiul art. 998, art. 999 C. civ. și

art. 6 din Legea nr. 213/1998 anularea titlului statului, pentru același imobil

și obligarea acestuia la despăgubiri.

Prin decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2002 a Curții de Apel Oradea s-a admis acțiunea reclamantului și s-a constatat nulitatea trecerii în

proprietatea statului a cotei de ½ din imobilul situat în Oradea C.F.

nr. 5939 nr. top. 5026/35 și a fost obligat Ministerul Finanțelor la plata

către reclamantă a sumei de 956.239.742 cu titlu de despăgubiri pentru imobilul

înscris în C.F. nr. 5939 nr. top. 5026/35 Oradea în întregime.

Instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la cazul dedus judecății, și a

constatat că în mod corect s-au respins notificările formulate de K.I. pentru

imobilul situat în Oradea C.F. nr. 5939 nr. top. 5026/35.

Reclamanta K.I. a obținut prin

decizia nr. 18/2001 un titlu pentru încasarea despăgubirilor pentru imobilul de

care a fost deposedată abuziv.

Acest titlu, potrivit redactării

dispozitivului deciziei amintite și conform considerentelor acesteia -

susținute de probele administrate în acea cauză, se referă la o despăgubire

pentru întreg imobilul, adică construcția (demolată) și teren de 460 mp.

Din raportul de expertiză efectuat

în dosarul nr. 2410/1999 al Tribunalului Bihor de expert S.E. (filele 47 - 66)

rezultă clar (la fila 49) care sunt componentele (în echivalent valoric) ce au

format cuprinsul sumei totale printre acestea regăsindu-se și terenul aferent -

despre care același expert apreciază în cuprinsul expertizei că are 460 mp.

Ca urmare nu se pot primi criticile

recurentului referitor la împrejurarea că în dosarul nr. 2401/1999 pornit

înainte de formularea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 nu s-a

discutat terenul imobilului de care a fost deposedată mama sa.

Dacă recurentul are neclarități cu

privire la înțelesul dispozitivului deciziei nr. 18/2001 - clar de altfel cum

s-a arătat mai sus - le poate formula pe căile și în modalitățile permise de

Codul de procedură civilă, o atare cerere în recurs neputând fi examinată fiind

prohibit un asemenea demers de art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ.

Pe cale de consecință în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie

2010.