ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1353/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Prin sentința civilă nr. 174/c din 28 mai 2008 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta K.I., la 6 octombrie 2006 și ulterior precizată, s-a dispus anularea dispoziției nr. 2471/2006, s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul înscris în C.F. nr. 5939 Oradea, nr. top. 5026/35 teren în suprafață de 400 mp și a fost obligat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamantă a sumei de 100.740 Euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea terenului.

A fost respinsă acțiunea față de Primăria Municipiului Oradea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea acestei sentințe Tribunalul a reținut că imobilul cu datele de identificare din petitul acțiunii, casă și teren de 460 mp, a constituit inițial proprietatea reclamantei și a soțului acesteia, în cotă de ½, cealaltă jumătate fiind în proprietatea numitei B.R. (pe aceasta din urmă a moștenit-o ulterior reclamanta, conform certificatului de moștenire nr. 452/1999. Cota de ½ din imobil a trecut în proprietatea statului cu titlu de donație în baza Deciziei nr. 381 din 20 august 1979 a Consiliului Județean Bihor. Prin dispoziția nr. 2971/2006, atacată de reclamantă, s-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru considerentul că nu au existat acte doveditoare, dosarul fiind incomplet.

Instanța a reținut potrivit probelor administrate (inclusiv o expertiză tehnică întocmită de expert T.D.), că imobilul în litigiu (460 mp) nu este liber fiind ocupat de un bloc de locuințe și spațiile aferente acestuia. S-a mai observat că prin Decizia nr. 18/R/2002 a Curții de Apel Craiova s-a constatat nulitatea donației prin care Statul Român a preluat ½ din imobil și în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanta are calitatea de proprietară căreia i s-a luat abuziv bunul. În temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a admis acțiunea și a fost obligat Statul Român la contravaloarea terenului. S-a respins acțiunea împotriva pârâtei Primăria Municipiului Oradea neputându-se reține existența unei identități între această pârâtă și partea obligată în raportul juridic dedus judecății.

2. Instanța de apel Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2009 a respins apelul pârâtului Primăria Municipiului Oradea și a admis ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în contradictoriu cu B.G., în calitate de moștenitor al reclamantei K.I. decedată în timpul procesului. A fost schimbată în tot sentința nr. 174/c din 28 mai 2008 a Tribunalului Bihor în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei continuată de succesorul acesteia B.G. În motivarea acestei decizii s-a reținut că prin decizia civilă nr. 18/c din 16 ianuarie 2002 Curtea de Apel Oradea a constatat nulitatea trecerii în proprietatea Statului a cotei de ½ din imobilul situat în Oradea (preluată de stat cu titlu de donație).

Prin aceeași decizie a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamantei suma de 956.239.742 lei, cu titlu de despăgubiri pentru întreg imobilul, atât construcții cât și teren, inclusiv pentru cealaltă cotă în ½ înscrisă în C.F. pe numele reclamantei, dar care în fapt a fost preluată și aceasta de către stat, pe acel teren construindu-se ulterior blocuri de locuințe. S-a mai reținut că reclamanta - prin moștenitorul său care a continuat procesul - nu poate beneficia de două despăgubiri, una în temeiul art. 998-999 (dosar deja soluționat) și alta în temeiul Legii nr. 10/2001 (prezentul dosar) pentru același bun imobil. S-a constatat astfel că prezenta acțiune este lipsită de obiect.

3. Recursul Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul B.G. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând în principal modificarea deciziei prin respingerea apelului pârâtului iar în subsidiar casarea deciziei atacate pentru a se clarifica dacă despăgubirile de 956.239.742 lei acordate prin decizia nr. 18/2001 se referă la contravaloarea construcțiilor și a folosului nerealizat din producția de grădină și nu numai la contravaloarea efectivă a terenului revendicat.

În fapt recurentul a expus istoricul revendicărilor declanșate de mama sa și a precizat că în timp ce se soluționa acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2410/1999 (în care s-au făcut două expertize una pentru contravaloarea construcțiilor de 502.500.000 lei și a doua pentru contravaloarea pierderii producției grădinii 453.741.900 lei suma totală fiind de 956.239.742 lei), mama sa a formulat și o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat numai aceste despăgubiri, iar cât privește terenul, a adresat mai multe cereri Primăriei, pentru a lăsa liber un alt teren în schimbul cererii refuzate. Recurentul a criticat decizia curții de apel pentru că în mod greșit s-a reținut că despăgubirea obținută prin pronunțarea deciziei civile nr. 18/2001 a Curții de Apel Oradea de 956.239.742 lei a fost acordată pentru întreg imobilul înscris în C.F.

nr. 5439 nr. top. 5026/35, în realitate prin cele două expertize efectuate în dosarul nr. 2410/1994 al Terenului Bihor (anexat cauzei) nefiind cuprinsă și valoarea terenului, și fără să se procedeze, dacă era necesar, la o lămurire a înțelesului dispozitivului. S-a mai arătat că sumele acordate în acel dosar sunt prea mici în raport de obiectul revendicat - casă și teren de 460 mp în centrul orașului. 4. Analiza instanței de recurs Examinând criticile formulate prin argumentarea motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală și temeinică pentru motivele ce urmează: În acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri inițial pentru cota de ½ din imobilul din Oradea și după precizarea acțiunii, pentru întregul teren.

Printr-o altă acțiune în revendicare (soluționată definitiv și irevocabil prin decizia nr. 18/2002 a Curții de Apel Oradea), aceeași reclamantă a solicitat în temeiul art. 998, art. 999 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 anularea titlului statului, pentru același imobil și obligarea acestuia la despăgubiri. Prin decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2002 a Curții de Apel Oradea s-a admis acțiunea reclamantului și s-a constatat nulitatea trecerii în proprietatea statului a cotei de ½ din imobilul situat în Oradea C.F. nr. 5939 nr. top. 5026/35 și a fost obligat Ministerul Finanțelor la plata către reclamantă a sumei de 956.239.742 cu titlu de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. nr. 5939 nr. top.

5026/35 Oradea în întregime. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la cazul dedus judecății, și a constatat că în mod corect s-au respins notificările formulate de K.I. pentru imobilul situat în Oradea C.F. nr. 5939 nr. top. 5026/35. Reclamanta K.I. a obținut prin decizia nr. 18/2001 un titlu pentru încasarea despăgubirilor pentru imobilul de care a fost deposedată abuziv. Acest titlu, potrivit redactării dispozitivului deciziei amintite și conform considerentelor acesteia - susținute de probele administrate în acea cauză, se referă la o despăgubire pentru întreg imobilul, adică construcția (demolată) și teren de 460 mp. Din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2410/1999 al Tribunalului Bihor de expert S.E.

(filele 47 - 66) rezultă clar (la fila 49) care sunt componentele (în echivalent valoric) ce au format cuprinsul sumei totale printre acestea regăsindu-se și terenul aferent - despre care același expert apreciază în cuprinsul expertizei că are 460 mp. Ca urmare nu se pot primi criticile recurentului referitor la împrejurarea că în dosarul nr. 2401/1999 pornit înainte de formularea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 nu s-a discutat terenul imobilului de care a fost deposedată mama sa. Dacă recurentul are neclarități cu privire la înțelesul dispozitivului deciziei nr. 18/2001 - clar de altfel cum s-a arătat mai sus - le poate formula pe căile și în modalitățile permise de Codul de procedură civilă, o atare cerere în recurs neputând fi examinată fiind prohibit un asemenea demers de art. 316 raportat la art. 294 C. proc.

civ. Pe cale de consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.