ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10029/2009

HOTĂRÂRE
10.12.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10029/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului

civil de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 360

/C din 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1093/111/2008, Tribunalul

Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul W.S., în contradictoriu cu

pârâtul P.M. Oradea – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, în

consecință, a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 5022 din 17 decembrie

2004 emisă de intimat, pe care l-a obligat să emită o dispoziție de restituire

în natură, în favoarea reclamantului, pentru cota de ½ parte, rămasă

liberă din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 6454, în suprafață de 180 m.p. și înscrierea acestui drept în cartea funciară; a obligat intimatul să plătească

reclamantului 3.500 lei onorariu de avocat și a respins acțiunea față de

intimatul S.R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că terenul în litigiu este situat în Oradea, înscris în

C.F. 6454 Oradea, în suprafață de 180 m.p., iar sub B9 și B 10 apar ca

proprietari tabulari reclamantul și sora sa W.V.; că, în anul 1946, cota de

½ parte din teren a trecut în proprietatea Statului Român, iar în anul

1966 și cealaltă cotă-parte din imobil a trecut în proprietatea statului; că notificarea

formulată de reclamant a fost respinsă prin dispoziția contestată, cu motivarea

că nu s-a dovedit calitatea acestuia de moștenitor al proprietarului tabular

asupra imobilului revendicat; că la dosar s-au depus acte din care rezultă că

reclamantul a cumpărat de la sora sa dreptul acesteia de a cere restituirea

terenului în litigiu contra sumei de 39.800 Shecheli noi, echivalentul a 10.000

de euro, testamentul, întocmit la data de 13 decembrie 2004, prin care sora sa

testează în favoarea reclamantului orice altă avere care i s-ar adăuga, precum

și certificatul de deces al surorii sale; că terenul se încadrează în

prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, putând fi restituit în natură.

Prin decizia nr. 72/ A din

21 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâtul P.M. Oradea și a obligat apelantul să plătească

intimatului suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reținând, în

esență, că din copia cărții funciare nr. 6454 Oradea, rezultă că în anul 1951

se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de moștenire, în favoarea numitelor

W.E. și G.E., în părți egale (sub B 7 și B 8).

În baza certificatului de

moștenitor nr. 43/1963 eliberat de fostul N.S.R. Crișana, porțiunea de sub B 7,

aparținând defunctei W.E., se intabulează cu titlu de moștenire, în părți

egale, în favoarea lui W.Șt. și W.V., sub B 9 și B 10, pentru ca la data de 8

februarie 1964, porțiunea de sub B 9 și B 10 să treacă în proprietatea S.R., cu

titlu de donațiune, sub B 12.

În anul 1966 a trecut în proprietatea S.R. și cealaltă porțiune de sub B 8, cu titlu de bun părăsit, această cotă-parte

de 1/2 fiind restituită prin dispoziție moștenitorului proprietarei tabulare (G.E.),

respectiv D.G., care, ulterior, a înstrăinat-o.

Potrivit actelor depuse la

dosar numele de „W.V.” a fost schimbat în „W.H.”, iar numele de „W.I.” în „W.S.”;

că, la data de 26 noiembrie 2005, a decedat B.M., fostă W.V., apoi H., în H.

(Israel ), iar, potrivit testamentului încheiat la data de 13 decembrie 2004,

sora reclamantului i-a lăsat acestuia, printre altele, și imobilul din România,

situat în Oradea, str. Jean Jacques Rousseau.

S-a concluzionat că, față de

cele relevate mai sus, în mod corect, prima instanță a reținut că

intimatul-reclamant a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la

restituirea imobilului în litigiu, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și că pe terenul în litigiu se află o construcție

nouă ce aparține numitei H.R., coproprietară asupra celeilalte cote de 180/360

părți din imobil.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul P.M. Oradea, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv

de recurs, recurentul-pârât arată că hotărârile pronunțate de prima instanță și

instanța de apel sunt criticabile raportate la prevederile art. 10 din Legea nr.

10/2001 și la Normele de aplicare a acestei legi, respectiv H.G. nr. 250/2007,

care prevăd că, în toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea

notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica

cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația

actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta

căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane, conducte de

alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, ș.m.d.

Chiar dacă aceste prevederi

legale se referă la entitatea deținătoare, se arată că instanța de judecată

avea obligația să verifice dacă este posibilă o asemenea măsură.

Întrucât pe terenul în

litigiu s-a edificat o construcție nouă, de numita H.R., construcția inițială

fiind demolată, se arată că terenul nu poate fi restituit din motive

neimputabile pârâtului, astfel că instanța de apel a considerat, în mod greșit,

că în prezenta cauză culpa procesuală aparține apelantului-pârât, sens în care

l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Se concluzionează că,

motivul pentru care nu s-a putut trece la retrocedarea în natură a imobilului

este rezultatul faptei ilicite a unei terțe persoane, respectiv a numitei H.R.,

care a demolat întregul imobil.

Examinând decizia în limita

criticilor ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca temei legal al

imposibilității restituirii în natură către intimatul-reclamant a terenului în

litigiu, pârâtul-recurent a invocat dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001

și ale H.G. nr. 250/2007, respectiv art. 10.3.

Potrivit art. 10.3 din H.G. nr.

250/2007, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are

obligația de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat

și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe

terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele

asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte cu apă,

gaz, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi utilitare și altele

asemenea.

În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe

de teren libere, sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Faptul că pe terenul în

litigiu numita H.R., coproprietara celeilalte cote de 180/360 părți din imobil,

a edificat o construcție nouă nu se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 10

din Legea nr. 10/2001 și, respectiv, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, când cererea de

restituire în natură a imobilului, teren se respinge.

Prin urmare, în mod corect,

prima instanță a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu către

intimatul-reclamant, soluție menținută prin decizia atacată, potrivit art. 1, 7

și 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul este liber potrivit dispozițiilor

acestui act normativ.

Critica potrivit căreia

instanța de apel a considerat că în prezenta cauză culpa procesuală aparține

apelantului-pârât, sens în care, greșit, l-a obligat la cheltuieli de judecată,

deși nu s-a putut trece la retrocedarea în natură a imobilului din culpa unei

terțe persoane, respectiv a numitei H.R., este nefondată.

Apelantul-pârât nu a fost

obligat în apel la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant pentru că

nu a restituit în natură imobilul în litigiu către acesta, ci pentru culpa

procesuală în exercitarea apelului împotriva hotărârii primei instanțe, care,

prin decizia recurată, a fost respins, ca nefondat, partea căzând astfel în

pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de pârâtul P.M. Oradea.

Constatând culpa procesuală

a recurentului-pârât, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va

dispune obligarea acestuia la 2.943,6 lei cheltuieli de judecată în recurs,

către intimatul-reclamant.

Respinge recursul declarat

de pârâtul P.M. Oradea împotriva deciziei nr. 72/ A din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Obligă recurentul P.M.

Oradea la plata sumei de 2.943,6 lei către intimatul W.S., reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.

Sursă