ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând, asupra recursului de
față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea formulată la 27 august 2003 și
înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor reclamanții H.A.G. și P.A. au
solicitat anularea dispoziției nr. 1143 din 23 iulie 2003 emisă de pârâtul
Primarul municipiului Oradea, în temeiul Legii nr. 10/2001 și să se dispună
restituirea în natură a imobilului înscris în C. F. 3033 Oradea.
Instanța a admis în parte acțiunea, a
constatat că reclamanții sunt îndreptățiții la măsuri reparatorii în condițiile
Legii nr. 10/2001 pentru cota de 57/72 părți teren situat în Oradea, în
calitatea de moștenitor ai proprietarei K.R. și, drept consecință, a dispus
anularea dispoziției de respingere nr. 1143 din 23 iulie 2003 a primarului
municipiului Oradea cu obligarea acestuia să emită o nouă dispoziție privind cota
de 57/72 părți teren înscris în C. F. 3033-Oradea cu nr. top 4524,4525/1 și
8764/4763 în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța soluția menționată
instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții au făcut dovada calității lor
de moștenitori ai proprietarei tabulare K.R., nu și după proprietarul K.C.,
soțul supraviețuitor al defunctei K.R., fiind îndreptățiți la măsuri
reparatorii doar în raport de cota de proprietate a antecesoarei lor.
Potrivit actelor depuse la dosar și susținerilor
părților, construcția a fost preluată în baza Decretului 223/1974 cu plata unor
despăgubiri. Chiar dacă s-au plătit despăgubiri pentru imobilul construcție,
acestea au fost modice, proprietarii tabulari cedându-și proprietatea ca urmare
a părăsirii țării printr-un act mai presus de voința lor.
În speță însă reclamanții au
revendicat doar terenul care, așa cum rezultă din probe, a fost preluat de
Statul român fără plata de despăgubiri, în baza Legii nr. 59/1974.
Instanța apreciază că terenul în litigiu
a fost abuziv preluat de Statul român fiind astfel incidente dispozițiile art.
2 din Legea nr. 10/2001.
Acțiunea formulată de reclamanți va fi
admisă însă doar în parte, întrucât cererea formulată de aceștia în sensul
restituirii în natură a terenului nu este întemeiată, deoarece, față de
conținutul înscrierilor din C.F. și precizărilor depuse în scris de Primarul
municipiului Oradea, terenul este ocupat de garaje construite din zidărie, care
sunt intabulate în C.F. în baza unor hotărâri judecătorești.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă
mixtă, investită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți împotriva
sentinței arătate, prin decizia nr. 213/A din 16 mai 2007, a admis apelul
declarat de reclamanți, hotărâre pe care a desființat-o și schimbat-o în parte;
a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 327 mp aferentă
numărul cadastral 13638 Oradea, provenită din C.F. 3033 Oradea; a constatat că
pentru diferența de 138 mp reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, trimițând
acest capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Bihor; a luat act de
renunțarea la judecata apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului
Oradea, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Din considerentele deciziei se arată că potrivit
expertizei efectuate în cauză, suprafața de teren liberă este de 327 mp și că
sub numărul cadastral B 26-30 sunt înscrise garaje în proprietatea unor
persoane fizice ce nu sunt parte în cauză, așa încât terenul ocupat de aceste
supra edificate este indisponibil pentru restituirea în natură.
Împotriva deciziei au declarat recurs
reclamanții criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art.
304 C. proc. civ. întrucât terenul disponibil, liber de construcții, care se
poate retroceda, conform variantei a treia dezmembrărilor topo este în
suprafață de 465 mp.
Primarul municipiului Oradea, prin
întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului întrucât terenul
solicitat a fi restituit reprezintă parcare asfaltată și alee betonată aferentă
străzii X.
Intimatul, în susținerea poziției sale
procesuale a depus două extrase C.F., prin care se atestă faptul că toate
garajele au fost intabulate în cartea funciară, neputând fii considerate
construcții ușoare sau demontabile care să fie susceptibile de restituire în
natură.
Analizând hotărârea prin prisma
criticilor formulate și a probatorilor administrate în toate etapele
procesuale, Înalta Curte reține cele ce succed:
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, prin art. 1 stabilește principiul restituirii în natură a bunurilor ce
cad sub incidența acestei legi de reparație, acordarea măsurilor reparatorii
prin echivalent fiind posibilă doar în situația în care restituirea în natură
nu este posibilă.
Principiul restituirii în natură rezultă
și din dispozițiile art. 16 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
conform cărora Secretariatul Comisiei Centrale, înainte de acordarea titlurilor
de despăgubiri verifică încă odată legalitatea respingerii cererii de
restituire în natură a bunului ce a făcut obiect al notificării formulate în
temeiul Legii nr. 10/2001
Conform
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor preluate în mod
abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate toate,
restituirea în natură se dispune pentru terenuri liber.
În calea devolutivă de atac s-a efectuat
un raport de expertiză tehnică în trei variante, fiecare dintre părți optând
pentru una din variante în sensul că reclamanții au solicitat validarea celei
de a treia variante, iar pârâtul a solicitat validarea celei de a doua
variante.
Potrivit raportului de expertiză poate fi
restituită în natură întreaga suprafață de 465 mp. format din numerele
cadastrale noi 13638 – Oradea - 327 mp; 13639 – Oradea - 71mp; 13641- Oradea -
67 mp.
Față de concluziile raportului de
expertiză coroborate cu schița anexă, făcând aplicarea principiului prevalențe
restituirii în natură a bunului preluat abuziv, Înalta Curte, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art.
304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanții și drept
consecință, va modifica în parte decizia în sensul că va dispune restituirea în
natură și a suprafeței de 138 mp, identificată în numerele cadastrale 13639 și
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții H.A.G. și P.A.
împotriva deciziei nr. 213 A din data de 16 mai 2007 a Curții de Apel Oradea,
secția civilă mixtă.
Modifică în parte decizia, în sensul că
dispune restituirea în natură și a suprafeței de 138 mp. identificată în
numerele cadastrale 13 639 și 13 641.
Menține celelalte dispoziții ale
deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 martie 2008.