ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 99/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 99/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul
București, secția a III-a civilă, la 11 septembrie 2006, reclamanții E.I.V.,
E.E.R.I., E.E.E.G. și E.M. au chemat
în
judecată pârâta A.V.A.S.,
solicitând anularea deciziei nr. 243 din 18
iulie 2006 emisă de aceasta, întrucât nu li s-au soluționat și cererile
privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în
suprafață de 5000 mp situat în comuna Poiana Mare, precum și pentru o serie de
mijloace fixe, respectiv motor de 80 cp., sistem Starch Hoffman și batoză de
treierat.
S-a mai arătat că evaluarea făcută de Comisia
de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la un valț de porumb marca
Internațional (1943) și un valț de grâu 800 x 250
(1943), existente în
patrimoniul SC M.S. SA este foarte mică în
comparație cu valoarea reală a acestor utilaje.
Reclamanții au precizat că atât terenul,
construcțiile cât și instalațiile de morărit au aparținut autorilor lor,
E.C.I., zis O. și E.C.E., potrivit contractelor de vânzare -cumpărare
autentificate sub nr. 18876 din 17 decembrie 1941 și respectiv, nr.15860/3
noiembrie 1942 la Tribunalul Dolj și au fost
trecute
în proprietatea statului ca efect al naționalizării la data de 11
iunie
1949.
Tribunalul București, secția a III-a civilă,
prin sentința civilă nr. 396 din 25 februarie 2008 a admis contestația, a
modificat în parte decizia nr. 243 din 18 iulie 2006 emisă de intimata
A.V.A.S., în sensul că propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin
echivalent prevăzute de art. 1 și art. 2 au în vedere valoarea totală de 3513,2
lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul B.C.V.
În motivarea sentinței s-a reținut că
prin notificarea nr. 4/2001, reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr.
10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele
specificate, respectiv o moară țărănească de 80 cp. tip Starch Hoffman, cu
instalațiile anexe situate în satul Tunari, comuna Poiana Mare, județul Dolj și
terenul aferent de 5000 mp pe care se află moara și casa de locuit pentru
personalul morii, compusă din 3 încăperi.
Din înscrisurile depuse la dosar a
rezultat că atât terenul de 5000 mp cât și construcțiile de morărit au fost
dobândite în proprietate de către autorii contestatorilor, E.C.I. și E.C.E.,
așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.
18876 din 17 decembrie 1941 și nr. 15860 din 3 noiembrie 1942 și că reclamanții
sunt moștenitorii legali ai defuncților situație atestată de actele de stare
civilă și certificatele de moștenitor existente la dosar.
S-a mai avut în vedere că, așa cum rezultă din
adeverința
emisă de Comitetul Provizoriu al
comunei Tunarii Vechi, județul Dolj
(fila 8), de la numitul I.C.E., autorul contestatorilor, s-a preluat
prin naționalizare suprafața de teren de 5000 mp, pe care erau construite un
local de moară, precum și o clădire pentru personal.
Tribunalul a constatat că moara ce a
aparținut autorilor reclamanților a fost naționalizată conform Legii nr.
112/1948 împreună cu mijloacele fixe încorporate, iar ulterior a fost
privatizată și trecută în patrimoniul SC M.S. SA Craiova.
Tribunalul a apreciat că se impune admiterea în
parte a contestației și modificarea parțială a deciziei nr. 243/2006 emisă de
A.V.A.S. sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de comisia de
evaluare, urmând a fi avută în vedere prețuirea realizată prin raportul de
expertiză întocmit de expert B.C.V., care menționează o valoare de 35.132.393
lei vechi pentru bunurile mobile evidențiate în lista de inventar mijloace fixe
SC M.S. SA Craiova, la data de 14 februarie 2001.
În ceea ce privește alte mijloace fixe ce au
aparținut reclamanților, respectiv un motor de 80 cp. și o batoză de treierat,
s-a considerat că nu pot fi primite susținerile contestatorilor, întrucât
aceste bunuri nu sunt evidențiate în lista de inventar a mijloacelor fixe la
data de 14 februarie 2001, fiind astfel incidente în cauză
dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 republicată.
Referitor la terenul în suprafață de 5000 mp,
prima instanță a reținut că, în mod corect, prin decizia contestată s-a dispus
declinarea competenței în favoarea Primăriei comunei Poiana Mare, în condițiile
în care terenul în litigiu, situat în satul Tunarii Vechi, face parte din
domeniul public, primăria fiind unitatea deținătoare.
Împotriva sentinței menționate a
declarat apel A.V.A.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, în
condițiile în care prin modificările aduse Legi nr. 10/2001 de Legea nr.
247/2005, s-a stabilit că pentru analizarea și stabilirea cuantumului
despăgubirilor se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
această instituție fiind autoritatea desemnată de lege cu expertizarea
bunurilor și stabilirea echivalentului valoric al acestora, încuviințarea și
administrarea probei cu expertiză de evaluare a mijloacelor fixe existente în
patrimoniul SC M.S. SA Craiova, în situația contestării unei decizii emise de o
altă instituție decât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este
ilegală.
Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 463A
pronunțată la 16 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S.,
reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea verificării sub toate
aspectele a legalității deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin
modificările aduse acestui act normativ de către Legea nr. 247/2005 fiind
înlăturată calea de atac a contestației.
Analizând și dispozițiile art. 16 din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005, instanța de apel a constatat că, pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, urmează
ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la analizarea dosarelor
prevăzute la alin. (1) și (2) în privința legalității respingerii cererii de
restituire în natură.
Instanța de apel a reținut că împotriva acestei
proceduri și a dispozițiilor emise de către Comisia Centrală, persoana
interesată are deschisă calea de atac în fata instanței de contencios
administrativ.
S-a considerat că cele două proceduri sunt
diferite și nu se exclus una pe cealaltă, legiuitorul având în vedere și
posibilitatea actualizării valorilor stabilite prin deciziei/dispoziție la
valoarea de
circulație a bunurilor,
urmându-se respectarea principiului unei juste
despăgubiri.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs
A.V.A.S.
, criticând-o ca nelegală pentru
motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de
recurs, pârâta a susținut că instanțele de fond
și apel au
încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
republicată în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a
cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, recurenta a susținut că deși
prin considerentele deciziei instanța de apel a reținut că aspectele invocate
de A.V.A.S. sunt conforme
Legii nr. 10/2001
republicate, a respins apelul său ca nefondat.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile invocate de
recurentă raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va
constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Urmare a
modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001,
prin
Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a acorda măsuri
reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de
măsuri reparatorii în situația îndeplinirii
condițiilor legale și depunerii
actelor doveditoare, conform
dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Dispozițiile legale menționate sunt exprese și
în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului
măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va
cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr.
247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare
a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură.
în acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea
cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii
nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru,
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin.
(5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților.
Din analiza acestor texte de lege
rezultă că recurenta nu mai are competența legală de a acorda măsuri
reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în
condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției
competente, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16
alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deși prin considerentele deciziei
recurate, instanța de apel a reținut că aspectele invocate de pârâta A.V.A.S.
sunt conforme dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicate, totuși a respins
apelul ca nefondat.
Astfel, urmează a se reține că, în speță,
curtea de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005 fără a avea în vedere că evaluarea făcută prin
expertiză tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 10/2001 e provizorie și nu leagă Comisia Centrală în
procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) și (2), finalizată prin emiterea
raportului de evaluare ce va conține
cuantumul
despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca
pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de
Casație și Justiție să admită recursul pârâtei și, în temeiul art. 312 alin.
(3) C. proc. civ., să modifice decizia menționată în
sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S.
împotriva
sentinței nr. 396 din 28 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a
III-a civilă, sentință ce va fi schimbată în tot în sensul respingerii ca
neîntemeiate a contestației formulate de reclamanți împotriva deciziei nr. 243
din 18 iulie 2006 emise de A.V.A.S.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta
A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 463 A din 16 iunie 2008 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică decizia menționată în sensul că admite apelul
declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 396 din 28 februarie 2008 a
Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în tot în
sensul că respinge contestația formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.