ÎCCJ, decizie (scj.ro #84017)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84017) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire. Hotărâri judecătorești

definitive care nu se pot concilia. Condiții

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile

extraordinare de atac. Revizuirea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

-

hotărâri

judecătorești definitive care nu se pot concilia

C. proc. pen.,

art. 394 alin. (1) lit. e)

Cazul de revizuire

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existența a

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia,

presupune pronunțarea a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive

care se exclud. Nu este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin.

(1) lit. e) C. proc. pen., în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești

definitive de achitare și a unei hotărâri judecătorești definitive de

condamnare, pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite de aceeași persoană,

la aceeași dată, dar în exercitarea atribuțiilor de control la persoane

juridice diferite, întrucât hotărârile judecătorești definitive - de achitare

și de condamnare - nu se exclud,  nereferindu-se la aceeași faptă, ci la fapte

diferite.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.

4043 din 3 decembrie 2009

Prin sentința penală nr.

153 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt au fost respinse cererile

de revizuire formulate de revizuientul condamnat M.I., ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Tribunalul Olt, prin sentința

penală nr. 66 din 26 martie 2007, în baza art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.I. și aplicarea unei amenzi

administrative în cuantum de 1.000 lei pentru infracțiunea de luare de mită

prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000.

Curtea de apel Craiova,

prin decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în parte sentința atacată cu privire la revizuientul M.I. și, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1)

lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de un an

aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, urmând ca revizuientul să execute și această pedeapsă prin privare de

libertate.

În total, s-a dispus ca

revizuientul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia penală nr. 1459 din 21 aprilie 2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat, între alții, de revizuientul M.I.

Condamnatul M.I. a

formulat 5 cereri de revizuire penală.

În cererea de revizuire din 6

noiembrie 2008, a fost invocat, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., motivul de revizuire că prin două hotărâri judecătorești

definitive s-au pronunțat soluții contradictorii, respectiv s-a dispus

achitarea inculpatului, iar prin alta condamnarea acestuia.

Examinând cererile de revizuire

prin prisma sentinței instanței de fond și în baza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., instanța a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se regăsesc în motivele

strict prevăzute în art. 394 C. proc. pen. și, în consecință, au fost respinse.

Sub aspectul motivului de revizuire

invocat de condamnat în sensul că există două hotărâri judecătorești definitive

unde s-au pronunțat soluții contradictorii, instanța a reținut că, prin decizia

penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul

declarat de revizuientul M.I. și a dispus achitarea acestuia în baza art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de

luare de mită, respectiv la data de 30 iunie 2006 - denunțător F.M.

Neexistând identitate între

infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea și fapta pentru care s-a dispus

achitarea, nu s-a putut reține existența motivului de revizuire prevăzut în

art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de revizuire

formulate de inculpat au fost respinse.

Prin decizia nr. 99 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul

declarat de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 153 din 9

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, ca nefondat.

În privința cazului de

revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., invocat de

revizuient, instanța de apel a constatat că, prin decizia penală nr. 35 din 29

februarie 2008 pronunțată în dosarul nr.  6072/104/2006 al Curții de Apel

Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunțată

în dosarul nr. 6071/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 2638 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

revizuientul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și, respectiv, art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea

prevăzută în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

Cazul de revizuire

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este incident în cauză,

întrucât nu s-a constatat existența mai multor hotărâri judecătorești

definitive care nu se pot concilia.

Cele două decizii penale

menționate, precum și decizia penală prin care revizuientul a fost condamnat,

nu au privit aceeași faptă care să fi fost eventual săvârșită de revizuient, ci

fapte diferite, așa cum a rezultat din motivarea deciziilor penale.

Având în vedere considerentele

de mai sus, curtea de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins apelul formulat, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul condamnat M.I.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurentul revizuient condamnat a solicitat, în esență, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. c) raportat la art. 407 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 153 din 9 decembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Olt și a deciziei penale nr. 99 din 8 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a se dispune rejudecarea de către

instanța de fond, Tribunalul Olt, a cererii de revizuire.

Potrivit prevederilor

art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când două

sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Până în prezent nici

legiuitorul și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu au definit noțiunea

de hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Dreptul de a cere revizuirea hotărârii

definitive este exercitat în condițiile dispozițiilor prevăzute în art. 394

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru asigurarea pronunțării unor hotărâri

legale, care să certifice interpretarea unitară, stabilă a legii. Față de

această împrejurare, a solicitat să se constate că există două hotărâri

judecătorești definitive, contradictorii, cu privire la situații de fapt

identice, care au fost rezolvate în mod diferit de Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin interpretarea diametral opusă a textelor legale în vigoare, ceea

ce nu este permis de logica juridică și de principiile procedurale.

Examinând recursul declarat de

recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert

sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei,

argumentele primei instanțe, constatând că motivul referitor la existența a

două hotărâri judecătorești definitive unde s-au pronunțat soluții

contradictorii nu a putut fi reținut, întrucât nu există identitate între

infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea și fapta pentru care s-a dispus

achitarea inculpatului M.I., așa încât nu s-a putut reține cazul de revizuire

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de

revizuire formulate de revizuient au fost respinse.

Înalta Curte de Casație

și Justiție consideră că instanța de apel a făcut un examen propriu asupra

cererilor revizuientului și a motivelor invocate de acesta în apel, constatând,

în privința cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C.

proc. pen., că prin decizia penală nr. 35 din 29 februarie 2008 pronunțată în

dosar nr. 6072/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr. 6071/104/2006

al Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 2638 din 5

septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul a fost

achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. și, respectiv, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În raport cu cele

arătate, prima instanță de control judiciar a stabilit că dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu a

constatat existența mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot

concilia, precum și faptul că cele două decizii penale și decizia penală prin

care revizuientul a fost condamnat nu au privit aceeași faptă care să fi fost

eventual săvârșită de revizuient, ci fapte diferite, așa cum a rezultat din

motivarea deciziilor penale.

De asemenea, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în baza propriului examen asupra motivelor

invocate, în recurs, de către recurentul revizuient condamnat M.I., constată nu

pot fi avute în vedere apărările invocate de acesta, referitoare la cazul de

revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. privind inconciliabilitatea

a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, în contextul cauzei,

deoarece nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența acestui caz de

revizuire.

Potrivit cazului de

revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., acesta vizează

hotărâri definitive ale instanțelor penale privind fondul cauzei, în sensul

unor pronunțări diferite asupra existenței faptei, a săvârșirii ei de către

inculpat și a vinovăției acestuia, iar inconciliabilitatea hotărârilor

definitive înseamnă că se exclud una pe alta.

Altfel spus, inconciliabilitatea

unor hotărâri definitive se referă la faptul că printr-o hotărâre se constată

existența unei fapte, iar printr-o altă hotărâre se neagă expres existența

acesteia, deci aceeași faptă cu inculpați diferiți sau într-o cauză este

condamnat ca autor unic al faptei un inculpat, iar în altă cauză este condamnat

tot ca unic autor un alt inculpat pentru aceeași faptă, ori chiar și în cazul

unui singur inculpat, dar cu privire la fapte diferite, în sensul condamnării

inculpatului pentru o faptă săvârșită într-o anumită zi și la o anumită oră,

care face inconciliabilă condamnarea sa pentru o altă faptă, săvârșită într-o

altă localitate, în aceeași zi și oră, deoarece nu este posibilă prezența

aceleiași persoane în același moment în localități aflate la distanțe

apreciabile.

Din examinarea cauzei

rezultă că prin sentința nr. 66 din 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, Secția penală, ce a fost modificată prin decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, Secția penală, prin această din urmă decizie inculpatul M.I. a fost

condamnat la o pedeapsă principală de un an închisoare, pentru infracțiunea de

luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la 30 iunie 2006 ca urmare a unui

control la societatea comercială C.), fiind revocată suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina - hotărâre rămasă definitivă

prin decizia nr. 1459 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate în

cauză.

Prin sentința nr. 65 din

26 martie 2007 a Tribunalului Olt, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6071/104/2006,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a fost achitat inculpatul M.I.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta pretins a fi comisă la data de 3 iulie

2006 ca urmare a controlului efectuat la magazinul societății comerciale M.),

sentință ce a fost modificată prin decizia nr. 203 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, Secția penală, în sensul admiterii apelului declarat de inculpatul

M.I., al desființării sentinței și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., al achitării inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 - hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 2638 din

5 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în

sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de procuror.

Prin sentința nr. 176 din

26 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, Secția penală, pronunțată în dosarul nr.

6072/104/2006, inculpatul M.I. a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de

mită prevăzută în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare (fapta

comisă la 3 iulie 2006 de inculpat ca urmare a controlului efectuat la

magazinul societății comerciale B.) și în condițiile art. 86

4

raportat la art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1053

din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, inculpatul având de executat 4

ani închisoare ca pedeapsă principală, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

M.I. pentru fapta prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă pretins comisă de inculpat la 30 iunie

2006 ca urmare a controlului efectuat la societatea comercială E.), sentință ce

a fost modificată prin decizia nr. 35 din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, Secția penală, în sensul admiterii apelului inculpatului M.I., al

desființării în parte a sentinței și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., al achitării inculpatului M.I.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - hotărâre rămasă definitivă prin

decizia nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de

procuror.

Or, așa cum rezultă din

considerentele celor trei sentințe pronunțate, rămase definitive, nu este

îndeplinită cea de-a doua condiție pentru existența cazului de revizuire,

prevăzută în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., și anume aceea

referitoare la inconciliabilitatea hotărârilor rămase definitive, întrucât

inculpatul M.I. a fost condamnat și, respectiv, achitat pentru fapte diferite,

fie că aceea care a fost comisă, fie că acelea care au fost pretins a fi

săvârșite - așa cum s-a evidențiat mai sus - s-au realizat ca urmare a unor

controale efectuate la magazine aparținând unor societăți diferite, ceea ce

conferă unicitate fiecărei fapte; chiar dacă aceste controale au fost efectuate

în aceeași zi, ele s-au realizat succesiv la firme diferite, și nu în același

timp, așa încât nu se pot exclude unele pe altele.

Mai mult, controlul judiciar

efectuat de către instanțe, ca urmare a exercitării căilor ordinare de atac, a

constatat în mod concret, potrivit considerentelor reținute în hotărârile

pronunțate, fapta comisă sau faptele pretins a fi comise, în mod efectiv, de

către inculpat, arătând detaliat data fiecărei fapte și societățile comerciale

la care s-au efectuat controale, iar soluțiile adoptate, în fiecare din

hotărârile pronunțate, s-au circumscris limitelor învestirii instanțelor, așa

încât analiza mijloacelor de probă administrate, față de criticile invocate,

s-au referit strict la faptele cu care au fost învestite, ceea ce înlătură

susținerea că prin hotărârile pronunțate au fost examinate aceleași fapte, iar

soluțiile au fost diferite, întrucât - așa cum s-a precizat - faptele au fost

diferite și succesive, neexistând inconciliabilitatea între hotărârile pronunțate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I.

împotriva deciziei nr. 99 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.