ÎCCJ, Decizia nr. 67/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin decizia nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 și a deciziei penale nr. 1049/A din data de 11 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015.

A fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații B., C., D. al S.C. E. S.R.L., în sumă de câte 680 RON, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata F. S.R.L. prin Lichidator Judiciar G., în sumă de 170 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 1049/A din data de 11.08.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinței penale nr. 15/05.01.2017 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2015.

A fost desființată, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 ani închisoare, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Prin decizia nr. 45 din 10.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanța a încetat procesul penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Au fost menținute dispozițiile sentinței primei instanței ce nu au fost contrare acestei decizii.

Fiind sesizată cu cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte, secția penală a reținut că a fost invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., cu privire la decizia nr. 45 din 10.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 și decizia penală nr. 1049/A din 11.08.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, prin care cele două instanțe au dat o semnificație penală deosebită sumei de 175.000 euro, respectiv suma dată cu titlu de mită în scopul câștigării unei proceduri de achiziție publică, cât și sumă care ar fi fost plătită în baza unui contract de prestări servicii, contract care s-a dovedit a fi fictiv și care prin înregistrarea în contabilitate ca și cheltuială fictivă a condus la diminuarea bazei impozabile, scop care ar fi fost urmărit de inculpat.

Înalta Curte a constatat că prin hotărârile celor două instanțe s-a analizat răspunderea penală a inculpatului în raport de două infracțiuni distincte, dare de mită și evaziune fiscală. În raport de infracțiunea de evaziune fiscală, s-a stabilit că suma de 175.000 euro nu putea fi înregistrată în contabilitate ca și cheltuială, întrucât contractul de prestări servicii are caracter fictiv. În raport de infracțiunea de dare de mită, s-a stabilit că suma de 175.000 euro a fost dată cu titlu de mită pentru a se câștiga o procedură de achiziție publică.

Fiind sesizată doar cu infracțiunea de evaziune fiscală, Curtea de Apel București, secția I penală nu avea nici un motiv să analizeze și activitatea infracțională în raport de infracțiunea de dare de mită, limitându-se a stabili că înregistrarea în contabilitate a facturii care atesta plata sumei de 175.000 euro nu este corectă urmare a caracterului fictiv al plății, ceea ce a condus la diminuarea bazei impozabile, fiind întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Concluzionând, Înalta Curte, secția penală a constatat că motivele formulate de revizuentul A. au fost în mod formal încadrate în dispozițiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen., indicarea unui caz de revizuire prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.

II. Împotriva deciziei nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2023, primul termen de judecată fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 9 octombrie 2023, termen la care au avut loc dezbaterile, susținerile părților și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin apelul formulat, revizuentul A. a susținut că prezenta cale de atac este admisibilă, fiind eronată mențiunea "definitivă" din decizia nr. 34 din 25.01.2023 pronunțată de prima instanță.

S-a arătat că, deși instanța a calificat eronat hotărârea prin care a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, legea prevede că în această etapă, se pronunță, fie o încheiere de admitere în principiu, fie o sentință de respingere ca inadmisibilă a cererii.

Prin urmare, hotărârea pronunțată în prezenta cauză nu are caracter definitiv, ci poate fi atacată cu apel, conform art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea pronunțată împrumută regimul juridic al hotărârii care a făcut obiectul cererii de revizuire respinse ca inadmisibilă. Or, sentințele prin care prima instanță rezolvă fondul cauzei penale nu sunt definitive, ci sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

Revizuentul A. a criticat decizia primei instanțe, apreciind soluția ca nefondată, față de cazul de revizuire invocat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În esență, s-a arătat că, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, prima instanță, deși era obligată să se limiteze doar la aprecierea existenței condițiilor de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, și-a depășit atribuțiile și a formulat aprecieri de fond asupra acesteia.

Prin cererea de revizuire, s-a invocat inconciliabilitatea a două hotărâri definitive, care au dat semnificații diferite aceleiași împrejurări de fapt, respectiv cea privitoare la plata unei sume de 175.000 euro, dispusă de inculpatul A., prin intermediul societății F. S.R.L. al cărei administrator era, către H., în baza facturii nr. x din 11.08.2011 emisă conform contractului nr. x/16.01.2009 încheiat între cele două societăți.

Astfel, în cauza privitoare la infracțiunea de evaziune fiscală, atât prima instanță (Tribunalul București), cât și instanța de apel (Curtea de Apel București) au considerat că plata acestei sume de bani a urmărit doar eludarea dispozițiilor din legea fiscală română.

Pe de altă parte, în cauza privitoare la infracțiunea de dare de mită, instanțele au atribuit o altă semnificație aceleiași împrejurări de fapt, respectiv că plata s-a făcut cu titlu de mită pentru câștigarea unei proceduri de achiziție publică.

S-a susținut că prima instanță și-a prefigurat o chestiune faptică și juridică legată de fondul celor două cauze, și anume posibilitatea existenței unui concurs infracțional (evaziune fiscală - dare de mită) având ca premisă aceeași împrejurare, respectiv plata sumei de 175.000 euro. Însă, acest raționament este unul de fond, scopul inculpatului urmează a se stabili cu ocazia rejudecării cauzelor, aceasta fiind tocmai etapa destinată corectării erorii evidente din hotărârile atacate.

S-a mai arătat că în ceea ce îl privește pe revizuentul A., în puterea lucrului judecat au intrat două adevăruri judiciare incompatibile între ele, cel al Tribunalului București (suma a fost destinată doar evaziunii fiscale) și cel al Înaltei Curți de Casație și Justiție (suma nu a fost destinată doar evaziunii fiscale).

În considerarea argumentelor expuse, revizuentul a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea deciziei nr. 34 din 25.01.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, admiterea în principiu a cererii de revizuire și, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, trimiterea spre rejudecare a cauzelor reunite la prima instanță.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocate de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Norma constituțională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate și, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii.

Art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, dreptul garantat de art. 21 din Constituție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, fără a putea fi supus vreunei condiționări, ci legiuitorul stabilește reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 și nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005).

În privința căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele și forma de declarare a acestora, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Potrivit art. 458 din C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în prima instanță. Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44 din același cod.

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că prezenta cauză are ca obiect apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 și a deciziei penale nr. 1049/A din data de 11 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015.

În ceea ce privește instanța competentă să examineze în principiu cererea de revizuire, se reține că nu are relevanță dacă hotărârea a rămas definitivă în fața primei instanțe sau a instanței de apel, competența revenind întotdeauna primei instanțe, cu excepția cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., conform căruia, în situația în care, datorită naturii faptelor sau calității persoanelor trimise în judecată, competența de soluționare aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele revine instanței superioare în grad.

Prin urmare, în materie de revizuire, competența se stabilește în raport cu instanța competentă, conform legii, să judece cauza în primă instanță, iar nu în raport cu soluția pronunțată de aceasta sau de instanțele de control judiciar, inclusiv în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., când competența de a judeca toate cauzele revine instanței de fond, superioare în grad.

În prezenta cauză, prin cererea de revizuire formulată a fost invocată imposibilitatea de conciliere a două hotărâri pronunțate de instanțe diferite în grad, respectiv sentința penală nr. 15 din data de 5 ianuarie 2017 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 1049/A din data de 11 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 și sentința penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, devenită definitivă prin decizia nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.

Se constată că prin hotărârile atacate ca fiind inconciliabile, a fost soluționat fondul cauzei, respectiv a fost soluționată atât acțiunea penală, cât și cea civilă.

Hotărârile judecătorești supuse revizuirii sunt cele prin care s-a rezolvat fondul cauzei, adică a fost soluționată acțiunea penală prin condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, încetarea procesului penal, achitare.

Or, sentințele prin care prima instanță rezolvă fondul cauzei penale nu sunt definitive, ci sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, conform dispozițiilor art. 408 din C. proc. pen.

Prin raportare la dispozițiile art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., hotărârea prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, este supusă controlului judiciar, în aceleași condiții prevăzute de lege pentru hotărârea ce a făcut obiectul revizuirii.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii atacate, ca fiind "definitivă" nu produce consecințe asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prevederile art. 126 și 129 din Constituție, anterior menționate, stipulează faptul că procedura de judecată și competența instanțelor judecătorești sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Astfel, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, având în vedere că principiul constituțional al legalității căilor de atac stabilește expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017).

În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prezentul apel formulat de revizuentul A. a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale susceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare, respectiv a apelului. O teză contrară, în sensul în care decizia nr. 34 din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022 ar avea caracter definitiv, ar nega dreptul la exercitarea împotriva unei astfel de hotărâri, a căilor de atac prevăzute de codificare procesual penală.

De altfel, chiar prima instanță a reținut în considerentele hotărârii pronunțate (denumită în mod eronat, decizie), incidența dispozițiilor art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. care fac referire expresă la situația în care, constatându-se neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), instanța dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge excepția inadmisibilității apelului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportare la dispozițiile art. 452 și următoarele din C. proc. pen., având în vedere caracterul de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. Fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, prin intermediul său fiind constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În acest context, caracterul aparte stabilit de legiuitor pentru căile extraordinare de atac, inclusiv revizuirea, este determinat și de principiul respectării autorității de lucru judecat care are importanță fundamentală în ordinea juridică națională, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în jurisprudența Curții s-a reținut că atingerea adusă acestui principiu prin legislația națională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestuia să i se aducă derogare doar dacă o impun motive elocvente (cauza Stanca Popescu împotriva României, Hotărârea din 7 iulie 2009, paragraful 99).

Astfel cum s-a arătat anterior, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive, care conțin o rezolvare a fondului cauzei, respectiv cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal.

În etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța de judecată verifică cererea sub aspectul regularității sale și îndeplinirii condițiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată - judicium rescindes (Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015).

Conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., care se referă la situația când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. presupune existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, prin care instanțele să fi soluționat conflictul de drept substanțial penal și acestea să fie inconciliabile, în sensul să se excludă reciproc.

Cazul de revizuire referitor la hotărârile care nu se pot concilia, implică fie existența unor hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite, fie existența unor hotărâri pronunțate față de aceeași persoană, dar pentru fapte diferite, fie chiar existența unor hotărâri pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite, dar între care există o anumită corelație. În sensul art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., hotărârile nu se pot concilia atunci când, prin dispozițiile pe care le conțin, se exclud între ele (N. Volonciu s.a. C. proc. pen. comentat, pag. 1312).

Prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, se reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c) și e) din C. proc. pen., având în vedere că cererea este formulată în termen, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., fiind invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., apreciind că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Distinct de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (4) teza I din C. proc. pen., sintagma "mijloace de probă" semnifică acele mijloace de probă indicate în cererea de revizuire și care probează existența unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 din C. proc. pen., nu doar ipoteza prevăzută alin. (1) lit. a) al articolului anterior menționat.

Din perspectiva dispozițiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., se constată că prin cererea de revizuire s-a invocat inconciliabilitatea a două hotărâri definitive care au dat semnificații diferite aceleiași împrejurări de fapt, respectiv cea privitoare la plata unei sume de 175.000 euro, dispusă de inculpatul A., prin intermediul societății F. S.R.L. al cărei administrator era, către H., în baza facturii nr. x din 11.08.2011 emisă conform contractului nr. x/16.01.2009 încheiat între cele două societăți.

Contrar susținerilor revizuentului potrivit cărora în prezenta cauză, în puterea lucrului judecat au intrat două adevăruri judiciare incompatibile între ele, cel al Tribunalului București (suma a fost destinată doar evaziunii) și, respectiv, al Înaltei Curți de Casație și Justiție (suma nu a fost destinată doar evaziunii), se constată că hotărârile judecătorești nu cuprind dispoziții contradictorii, care nu se pot concilia.

Astfel, prin rechizitoriul emis în data de 09.02.2015 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a fost trimis în judecată, între alții, inculpatul A., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de evaziune fiscală în concurs real, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a reținut în sarcina inculpatului A., faptul că în perioada 2009-2014, în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale în sumă totală de peste 60 milioane de RON, reprezentând consultanță și asistență tehnică pretins a fi oferite de societățile H. Cipru și I. Cipru, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, producând un prejudiciu în cuantum total de 23.118.963,42 RON, compus din 14.587.916,17 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și 8.531.047,25 RON, reprezentând impozit pe profit.

Cauza a fost soluționată definitiv prin decizia penală nr. 1049/A din data de 11.08.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 prin care, între altele, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinței penale nr. 15/05.01.2017 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2015.

A fost desființată, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 ani închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Totodată, inculpatul A. a fost trimis în judecată, între alții, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 2/P/2014 din 31.03.2016 pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului A. faptul că, în calitate de administrator unic al societății F. S.R.L., a dat în anul 2011 primarului municipiului Constanța de la acea vreme, inculpatul C., prin intermediul unui apropiat al celor doi, J., suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta să facă demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu cât și în afara (contrare) lor pentru a facilita câștigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiții avantajoase, a licitației având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 RON fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Acuzația penală a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 45 din 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, prin care, între altele, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanța de control judiciar a încetat procesul penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Referitor la situația juridică a revizuentului A., se reține că, prin compararea hotărârilor judecătorești, nu există o suprapunere a acuzațiilor penale, iar între cele două soluții pronunțate față de inculpatul A. nu există o contradictorialitate.

Limitele judecății cu care au fost investite instanțele de judecată prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 09.02.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, respectiv prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 31.03.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, sunt diferite, astfel încât în cele două cauze în care revizuentul A. a fost trimis în judecată, instanțele au dezlegat conflicte de drept penal distincte și fără să existe o suprapunere în ceea ce privește acuzațiile penale.

Totodată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că aspectele invocate de revizuentul A., inclusiv considerentele deciziei nr. 1049/A/11.08.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2015 (prin care a devenit definitivă sentința penală nr. 15 din data de 5 ianuarie 2017 a Tribunalului București, secția I penală) au fost analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, prin decizia nr. 45 din data de 10 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019 .

Astfel, prin decizia anterior menționată, instanța de apel a reținut, dincolo de propriile argumente, următoarele:

" …caracterul fictiv al serviciilor plătite în baza facturii nr. x/11.08.2011 și a anexei la aceasta a fost stabilit cu titlu definitiv prin sentința penală nr. 15 din data de 05.01.2017 a Tribunalului București, secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București, secția I Penală nr. 1049/A/11.08.2017, dosar nr. x/2015.

Prin sus-amintita decizie a Curții de Apel București din 11 august 2017 s-a decis condamnarea omului de afaceri A., inculpat în prezenta cauză, la pedeapsa de 8 ani de închisoare, iar firma acestuia, S.C. F. S.R.L. a fost obligată să achite statului suma de 320.000 de RON. Ca acuzație penală consemnată ca fiind dovedită, s-a arătat că, în perioada 2009 - 2014, A., în calitate de administrator al F., nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța și K. și nici facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.

Astfel, această acuzație privește, printre altele, contractul nr. x/22.12.2011 încheiat între S.C. F. S.R.L. și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (R.A.E.D.P.P.) Constanța pentru realizarea obiectivului de investiție "Construire unități locative modulare în municipiul Constanța și lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social Henri Coandă - strada x" al cărui obiect a constat în: a) întocmirea documentației aferentă fazelor de proiectare privind elaborarea proiectului pentru autorizația de construire inclusiv documentațiile în vederea obținerii avizelor, proiectului tehnic și detalii de execuție, în conformitate cu caietul de sarcini; b) execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții "Construire unități locative modulare în Municipiul Constanța și lucrări tehnico-edilitare aferente" - Campus social Henri Coandă.

De asemenea, prin aceeași decizie, s-a stabilit că plățile efectuate de S.C. F. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu H. și cu I. nu au la baza operatiuni reale, fiind făcute doar cu scopul diminuării bazei impozabile, având drept consecință sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În aceste condiții, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 întrucât acesta, în perioada 2009-2014, în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale în sumă totală de peste 60 milioane de RON, reprezentând consultanță și asistență tehnică pretins a fi oferite de societățile H. Cipru și I. Cipru, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, producând un prejudiciu în cuantum total de 23.118.963,42 RON, compus din 14.587.916,17 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și 8.531.047,25 RON, reprezentând impozit pe profit.

Așadar, caracterul fictiv a fost cert stabilit în legătură cu toate facturile invocate și în prezenta cauză (…)

În concluzie, plata sumei de 175.000 de euro nu a avut la bază vreo prevedere contractuală sau vreun serviciu efectiv prestat, constituind, în realitate, o sumă destinată garantării câștigării licitației menită să ajungă, în final, în conturile fostului primar C.."

Totodată, prin aceeași decizie penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a subliniat faptul că "inițiativa depunerii acestei note vizând afacerile judiciare ale omului de afaceri A., condamnarea sa pentru evaziune fiscală și consfințirea caracterului fictiv al facturilor din prezenta cauză, a parvenit chiar din partea apărării".

Astfel, se constată că aspectele invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute de instanțe și au făcut obiectul analizei instanței, în calea de atac ordinară a apelului soluționat de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători prin decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 și prin invocarea acestora se tinde la reinterpretarea faptelor și reanalizarea conținutului mijloacelor de probă avute în vedere de instanțe, însă această analiză ar exceda prezentei proceduri, întrucât ar presupune judecarea unui nou apel. Însă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, "instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei." (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016).

Așadar, cele două hotărâri nu sunt susceptibile de a produce efecte juridice contradictorii, având în vedere că acestea nu conțin o soluționare diferită în ceea ce privește situația juridică a revizuentului A..

În plus, se constată că în această procedură, prima instanța a verificat dacă există o concordanță evidentă între cazul de revizuire vizat prin cererea formulată, motivul pe care se sprijină și dovezile sau probele invocate, pentru a hotărî dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzelor care fac obiectul cererii de revizuire, fără a fi analizat chestiuni faptice și juridice legate de fondul celor două cauze, astfel cum a susținut revizuentul A..

Prin urmare, în condițiile în care motivele menționate de apelantul A. nu fac dovada existenței unor efecte juridice contradictorii ale hotărârilor judecătorești indicate, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța de fond, reține că motivele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere, în principiu, a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, întrucât aspectele în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., nu pot conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să determine revizuirea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații C. și B., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității apelului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 34 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații C. și B., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.