ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 745 din 11.10.2022 a Judecătoriei Sectorului x București, pronunțate în Dosarul cu nr. x/2022

În temeiul art. 275 alin. din C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a arătat că, prin Sentința penală nr. 745 din 11.10.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului x București, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., cu privire la sentința penală nr. 504/10.07.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului x București, în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 941/A/02.10.2020 a Curții de Apel București - secția a II-a penală.

Curtea a notată că, în motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în cursul cercetării judecătorești nu au fost administrate anumite mijloace de probă din care rezultă nevinovăția sa.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a reținut că, prin Sentința penală nr. 504/10.07.2020 a Judecătoriei Sectorului x București, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 941/A/02.10.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 6 închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupere sexuală.

Examinând motivele invocate de către revizuentul A., prima instanță a constatat că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că, revizuentul a formulat critici care privesc evaluarea probelor de către instanță, or, pentru a deveni admisibilă, cererea de revizuire trebuie să se întemeieze pe probe noi care, din diferite motive, nu au ajuns la cunoștința instanței și care conduc la concluzia că soluția dispusă în cauză nu este temeinică.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuentul A..

Curtea a reținut că, apelantul revizuent a solicitat admiterea apelului, urmând a se ține cont de împrejurările în care a fost comisă fapta penală, precizând că nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii faptei. Revizuentul a mai solicitat reducerea pedepsei, și-a susținut nevinovăția și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 417 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că apelul este nefondat.

Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prin urmare, s-a precizat că, esențial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei, dacă sunt apte să conducă la o soluție diametral opusă.

Curtea a arătat că, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că împrejurările invocate de revizuent nu constituie împrejurări noi, fapte probatorii noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, anterior pronunțării hotărârii de condamnare, din moment ce revizuentul a arătat că, în cursul cercetării judecătorești nu au fost administrate anumite mijloace de probă, din care rezultă nevinovăția sa, însă nu a precizat despre ce probe este vorba.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că, revizuentul urmărește o nouă apreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea unor probe cu privire la fapte deja existente și cunoscute la momentul pronunțării, demers ce ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat a sentinței penale supuse revizuirii.

În această ordine de idei, s-a precizat că, administrarea și aprecierea probatoriului constituie atributul exclusiv al instanțelor ce judecă fondul și, ulterior, apelul, în cadrul respectivei cauze, intervenția instanței de revizuire fiind admisibilă doar în cazul în care apar împrejurări noi, necunoscute la momentul rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare.

Având în vedere că, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, Curtea a considerat că, în mod corect, instanța de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.

S-a mai menționat că, soluția de respingere a revizuirii, ca inadmisibila, în cazul în care nu se regăsesc motivele prevăzute expres de art. 453 din C. proc. pen., nu constituie o ingerință nejustificată cu privire la liberul acces la justiție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele interne o data cu ratificarea Convenției de către România) cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanța (parte esențiala a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale - trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În acest sens, au fost reținută jurisprudența Ct. EDO, hotărârea Golder c. Marii Britanii, în care s-a statuat că, pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor. Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauza Guérin c. Franței).

Curtea a mai susținut că, liberul acces la justiție nu se opune existenței procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional, atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, cât și motivele de admisibilitate.

Instanța a constatat că, prin limitarea cazurilor în care pot fi desființate hotărâri definitive și obligatorii ale instanțelor judecătorești se urmărește un scop legitim, respectiv necesitatea siguranței raporturilor juridice și dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanța însăși a dreptului și se respectă raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 februarie 2023, fiind fixat termen de judecată la data de 29 martie 2023, cu citarea apelantului revizuent și cu asigurarea apărării obligatorii, termen la care, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., cu prioritate, din perspectiva admisibilității, Înalta Curte constată următoarele:

La nivel teoretic, se reține că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III

1

, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse la speța dedusă judecății, se constată că revizuentul A. a declarat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală și, în consecință, este inadmisibilă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cerere de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

În considerarea acestor dispoziții legale se constată că, revizuentul A. a formulat apel împotriva Sentinței nr. 745 din 11.10.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului - București - secția penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 504/2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului x București, în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 941/2020 a Curții de Apel București - secția a II-a penală).

Apelul respectiv a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, prin Decizia nr. 90/A din 25.01.2023.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul a formulat o nouă și succesivă cale de atac a apelului cu care a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi atacate cu apel sentințele, nu și deciziile. Or, hotărârea atacată de apelantul revizuent A. este o decizie definitivă pronunțată de Curtea de Apel București, ca instanță de apel, care nu poate să fie supusă controlului judiciar pe calea ordinară de atac a apelului.

Cu referire la regulile care guvernează exercitarea căilor de atac, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant, în sensul că, accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite (Decizia nr. 99/2000, Decizia nr. 66/2001).

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2023.

GGC - OB