ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 152/A din data de 18.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 723/16.06.2021 pronunțate de Tribunalul București.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 723/14.06.2021, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 459 alin. (5) raportat la art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1079/22.5.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cerere formulată de către revizuentul A..

În baza art. 398 raportat la art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că, la data de 26.5.2021, s-a înregistrat la Tribunalul București, sub numărul din antet, cererea de revizuire formulată de către A..

În motivare a înțeles să arate, în esență, că a fost condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, reținându-se în sarcina sa producerea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului de 528.000 de RON ca urmare a înregistrării în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a facturii nr. x/1.5.2010 emise de S.C. C.. Pe calea cercetării arhivistice pe care a întreprins-o în ultimul timp, revizuentul afirmă că a descoperit că la data de 1.5.2010 când este datată factura S.C. C. apare în evidențele ORC ca fiind societate dizolvată. Or, afirmă petentul, din momentul dizolvării administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni, pe cale de consecință emiterea facturii se situează în afara legii, actele și faptele îndeplinite fără respectarea condițiilor legale se sancționează cu nulitatea absolută. Pe de altă parte, factura nu a fost plătită și nu poate fi luată în considerare în ecuația calculului impozitului pe profit.

A considerat petentul că aceste aspecte constituie împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. A mai considerat că sunt îndeplinite prevederile art. 457 din C. proc. pen. privind termenul de introducere a cererii de revizuire, cerințele prevăzute de lege, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei, în raport, cu noile împrejurări.

A depus copie de pe Sentința civilă nr. 2028/C/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2008; copie de pe factura nr. x/1.5.2010 emisă de S.C. C., extrase din OMFP nr. 1752/17.11.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

De asemenea, a depus copie de pe Decizia nr. 19/2015, emisă de ANAF, pentru soluționarea contestației formulate de S.C. X S.R.L..

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul București a reținut următoarele:

Hotărârile definitive ale instanțelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei care a făcut obiectul judecății, ceea ce se exprimă prin principiul res iudicata pro veritate habetur.

După cum s-a arătat în doctrină, lucrul judecat în materie penală este ceea ce instanțele judecătorești au hotărât în mod definitiv, în fapt și în drept, asupra învinuirii care forma obiectul procesului penal.

Hotărârea penală definitivă învestită de lege cu autoritate de lucru judecat are un efect pozitiv și un efect negativ.

S-a arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat constă în aceea că dă naștere acelui drept subiectiv (potestas agendi) pe baza căruia organele competente trec la executarea dispozițiilor cuprinse în hotărâre.

Totodată, s-a arătat că efectul negativ al lucrului judecat constă în împiedicarea pe care o produce cu privire la desfășurarea unui nou proces penal împotriva aceleiași persoane și cu privire la aceeași faptă. Acest efect este cunoscut și sub denumirea de regula non bis in idem.

S-a arătat, însă, că, în înfăptuirea justiției penale, sunt posibile și unele situații în care să apară erori judiciare; revizuirea fiind, mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile definitive despre care se spune că ar conține grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Tocmai pentru că revizuirea este îndreptată împotriva hotărârilor penale definitive, hotărâri despre care se presupune că reflectă adevărul în cauză, hotărâri intrate sub autoritatea lucrului judecat, s-a arătat că se impune ca reglementarea revizuirii, ca mijloc procesual, să fie una extrem de riguroasă, pentru ca siguranța raporturilor procesual penale definitiv soluționate să nu aibă de suferit, pentru ca aspectele de fapt și de drept deja dezlegate în mod definitiv să nu fie puse și repuse în discuție cu ușurință, în mod repetat și frecvent, la bunul plac al oricărei persoane interesate, pentru motive minore sau neesențiale sau care nu au avut vreo înrâurire asupra soluției pronunțate pe fondul acuzației penale formulate cu privire la inculpat.

Instanța a observat că, astfel cum revizuentul a precizat în scris și oral, cererea sa de revizuire se întemeiază pe cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Potrivit textelor indicate, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

De asemenea, s-a arătat că legea mai prevede niște condiții suplimentare pentru a ne afla în prezența unui veritabil caz de revizuire. Astfel nu este suficientă doar invocarea unei astfel de situații, de genul celor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., ci este necesar ca aceste situații să fi produs anumite consecințe.

Astfel, art. 453 alin. (4) din C. proc. pen. stabilește că motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare [...].

În fine, art. 454 edictează și condiția dovedirii acestor cazuri.

S-a arătat că revizuirea unei hotărâri judecătorești rămase definitive nu poate fi cerută în mod ușuratic, doar pentru simplul motiv că partea are interesul de a introduce o astfel de cale de atac. Dimpotrivă, rolul etapei de verificare a admisibilității în principiu este tocmai acela de a elimina cererile de revizuire care nu se încadrează între cazurile prevăzute de lege sau pentru care dovada existenței acestor cazuri nu este făcută în modalitatea prevăzută de lege.

În ceea ce privește motivul de revizuire invocat de către petent prin raportare la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a observat că acesta nu poate conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma următorului argument.

Motivul de revizuire prevăzut de acest text privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

Astfel, din lectura Sentinței penale nr. 1079/22.5.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a observat că împrejurările legate de emiterea facturii menționate au constituit obiect al analizei efectuate de către instanță, emiterea acestei facturi reprezentând chiar o parte a actului de conduită ilicit imputat inculpatului și care a condus la condamnarea acestuia.

Cu alte cuvinte, infracțiunea de evaziune fiscală pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare se reține, printre altele, tocmai în legătură cu emiterea acestei facturi.

Totodată, s-a mai reținut, în cuprinsul aceleiași sentințe, faptul că în cadrul S.C. C. asociați persoane fizice au fost A., care a deținut 90% din părțile sociale și D., care a deținut 10% din părțile sociale, iar administratorul societății a fost A..

Pe de altă parte, în cadrul S.C. B. S.R.L. asociați persoane fizice au fost: E., care a deținut 5% din capitalul social și A., care a deținut 95% din capitalul social. Administratorul societății de la înființare și până în prezent a fost A..

Prin urmare, s-a observat a fi evident că ambele societăți au fost administrate chiar de către condamnatul-revizuent, acesta deținând și majoritatea părților sociale ale celor două societăți.

S-a apreciat a fi irelevant în cauză faptul că S.C. C. ar fi fost dizolvată la momentul emiterii facturii nr. x/1.5.2010, deoarece chiar emiterea acestei facturi în condiții de nelegalitate constituie însăși esența activității infracționale imputate condamnatului-revizuent.

În această situație, tribunalul a remarcat că nu ne aflăm în prezența unui veritabil caz de revizuire, condamnatul-revizuent nefăcând altceva decât să încerce să repună în discuție însăși aspectele care țin de existența infracțiunii și de propria sa vinovăție, încercând, deci, să transforme revizuirea într-un nou grad de jurisdicție în care să continue probațiunea, cu încălcarea autorității de lucru judecat, ceea ce nu poate fi permis.

Conform art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

De asemenea, potrivit art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.. instanța examinează dacă [...] au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.

Văzând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus de către instanță în cursul analizei făcute asupra cererii de revizuire care formează obiectul acestei judecăți, a rezultat că cererea formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, fiind incidente în acest sens dispozițiile art. 459 alin. (5) raportat la art. 459 alin. (3) lit. c) și art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termen legal, revizuentul A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 23.09.2021, sub nr. x/2021.

Cererea de revizuire a fost formulată în baza disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. rap. la împrejurarea că "s-au descoperit fapte (...) ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză."

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că, în fața instanțelor de fond și de apel care au judecat în Dosarul nr. x/2015, au fost invocate mai multe fapte și împrejurări, dovedite prin probe certe, pertinente și concludente, din care rezultă, fără putință de tăgadă, că Decizia penală nr. 138/A/05.02.2019, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel București este viciată de "defecte fundamentale" care se impun a fi corectate pe calea acțiunii în revizuire. Mai mult, a susținut faptul că desfășurarea actului procesual penal în Dosarul nr. x/2015 arată că acesta nu a respectat nici pe departe principiile unui proces echitabil, întrucât fapte și împrejurări extrem de semnificative, invocate în timpul judecății, care puteau să contribuie decisiv la conturarea adevărului juridic, nu au făcut niciodată obiectul cercetării judecătorești atente, conform normelor de drept procesual penal.

Revizuentul a arătat că instanța de apel, care a pronunțat hotărârea pe care o atacă, a avut în față dovezi confirmate pe cale de expertiză contabilă judiciară și extrajudiciară, conform cărora factura nr. x/01.05.2010 nu a fost niciodată plătită.

În completarea dovezilor care fac admisibilă acțiunea în revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a învederat și împrejurarea că organele judiciare refuză să pună în executare dispozițiile încheierii de ședință publică din 07.07.2020, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus restituirea obiectelor reținute în urma percheziției domiciliare. Această împrejurare se constituie într-o dovadă suplimentară, confirmativă, suficient de pertinentă că, în cursul cercetării judecătorești nu a fost analizat sub nicio formă materialul probator în baza căruia a fost întocmit rechizitoriul. Faptul că evidențele contabile ridicate la percheziție nu se mai regăsesc în evidențele de inventar ale serviciului de corpuri delicte arată, în mod clar că ele nu au făcut niciodată obiectul cercetării judecătorești și nu au constituit elemente de bază în elaborarea Raportului de expertiză judiciară contabilă.

Prin urmare, în opinia revizuentului, aceste dovezi suplimentare arată că, în fapt, hotărârea judecătorească atacată prin cererea de revizuire este netemeinică, în sensul vizat de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susținere, revizuentul a invocat jurisprudența CEDO și Decizia nr. 3145/13.11.2014 a ÎCCJ, secția I civilă.

Revizuentul a apreciat că, prin cererea de revizuire, completată și precizată pe calea motivării prezentului apel, au fost îndeplinite cerințele art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., pentru redeschiderea în cauză a procedurilor penale.

Față de aceste motive de fapt și de drept, a solicitat admiterea cererii de apel, casarea în tot a sentinței penale apelate, să se constate admisibilitatea cererii de revizuire și să se dispună redeschiderea în cauză a procedurilor penale.

Curtea, analizând apelul declarat în cauză în raport cu criticile formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din conținutul prevederilor art. 453 din C. proc. pen. rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Or, în speță s-a reținut că nu poate fi vorba despre o asemenea situație, nefiind descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la momentul soluționării cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate inițial, împrejurările legate de emiterea facturii, fiind deja analizate de către instanță, astfel cum rezultă chiar din motivarea Sentinței penale nr. 1079/23.05.2018, definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/05.02.2019.

Totodată, judecătorul a avut în vedere că, din înscrisurile aflate la dosar, era evident că ambele societăți au fost administrate chiar de către apelantul-revizuent, fiind irelevant în cauză faptul că S.C. C. ar fi fost dizolvată la momentul emiterii facturii, astfel încât nu ne aflăm în prezența unui veritabil caz de revizuire, apelantul-revizuent încercând pe calea revizuirii să facă o nouă cale de atac, un nou grad de jurisdicție împotriva hotărârii prin care acesta a fost condamnat.

Cât privește susținerea revizuentului, potrivit căreia sentința penală atacată este nulă, întrucât, în rap. de prevederile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 90 lit. c) din C. proc. pen., în prezenta cauză asistența juridică este obligatorie și se impunea ca prima instanță să îi desemneze un avocat din oficiu, au fost înlăturate, situația sa necircumscriindu-se dispozițiilor legale invocate.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 723/16.06.2021 pronunțate de Tribunalul București.

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a formulat apel.

În esență, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea deciziei penale atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei Curții de Apel București, în vederea rejudecării cererii de revizuire.

La termenul din data de 07 aprilie 2022, președintele completului de judecată a pus în discuție, pe cale de excepție, admisibilitatea apelului formulat de revizuent.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu.

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte constată că revizuentul A. a atacat Decizia penală nr. 152/A din data de 18.02.2022, prin care Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 723/16.06.2021 pronunțate de Tribunalul București prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 1079/22.5.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 a Curții de Apel București.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că respectivul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 aprilie 2022.

GGC - NN