ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Brașov, care a fost menținută.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea de revizuire formulată și precizată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 48/24.03.2017 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul A. să plătească statului suma de 450 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 18.04.2019, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 48/S/24.03.2017, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că a apărut o împrejurare nouă constând în faptul că instanța de fond și instanța de apel au omis să se pronunțe asupra intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Ulterior, la termenul din 13.08.2019, revizuentul a precizat că temeiul cererii de revizuire este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (existența unui înscris fals).

Astfel, revizuentul a înțeles să denunțe ca și fals raportul final întocmit de OLAF în cauza sa, respectiv nr. x/2010 și în cauza nr. x/2015, cu referire la autorizația de investigare a firmei de furnizor B., înscris emis sub nr. administrativ x/23.09.2011. Autorizația a fost eliberată pentru această societate care, la data respectivă, era dizolvată și nu pentru societatea care ulterior a făcut obiectul investigației și care a condus în final la condamnarea sa.

Revizuentul a apreciat că se impune, față de aceste înscrisuri, ca instanța de fond să constate că este în prezența cazului prevăzut de art. 454 alin. (2) C. proc. pen., respectiv atunci când se invocă falsitatea unor înscrisuri pentru care ar fi intervenit prescripția, procedura revizuirii permițând instanței să caracterizeze falsul prin orice mijloc de dovadă.

A fost precizat temeiul invocat de revizuent în susținerea cererii, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și cu privire la jurisprudența recentă a Curții de la Luxemburg, în legătură cu 4 teme care s-au schimbat de la data soluționării apelului în baza căruia acesta a fost condamnat, cu referire la cauzele nr. 514/2011 și în cauzele reunite nr. 605/2011 ale Curții de la Luxemburg, jurisprudență care nu este facultativă, ci întregește norma de drept aplicabilă. Acestea privesc schimbarea modalității de a permite accesul unui petent la documentele Comisiei, dacă la data soluționării cauzei sale în prim ciclu procesual și, potrivit celor menționate în raportul final, nu avea acces la documente.

A arătat revizuentul că, potrivit paragrafului 80 din Decizia nr. 514/2011 și jurisprudenței în materie, accesul persoanei în cauză nu este permis doar dacă, din motive de ordine publică, nu se justifică accesul la unele documente particulare, în rest acest acces este permis. Or, dacă petentul ar fi avut permis accesul, ar fi avut posibilitatea să producă documentele chiar în fața judecătorului primei instanțe, iar soluția acesteia ar fi fost diferită.

A susținut că relevanța acestor documente trebuie analizată sub 4 teze:

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea cererii și, în baza art. 460 alin. (1) C. proc. pen., dispunerea suspendării executării hotărârii, constatându-se că statul a avut o compensație deplină față de încarcerarea până în prezent a revizuentului și că nu există niciun impediment ca acesta să fie plasat sub o altă măsură preventivă (controlul judiciar fiind suficient pentru a garanta prezența sa la proces).

Analizând cererea de revizuire, prin raportare la actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că nu este admisibilă în principiu, pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 48/S/24.03.2017 a Tribunalului Brașov, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov, s-a hotărât condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească Agenției pentru Finanțarea Investițiilor suma de 747.986,01 RON, la care se adaugă penalități și accesorii până la data plății efective. Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în cauză, a fost respinsă solicitarea Ministerului Public privind anularea înscrisurilor false și s-a dispus ca ordinele de plată aferente operațiunilor efectuate prin conturile societății inculpatului, depuse în cursul judecății de C., să se păstreze în copie, iar înscrisurile în original să fie restituite către C.. Mijloacele materiale de probă au rămas atașate cauzei și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

S-a reținut că inculpatul A., acționând în mod continuat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2008, cu rea-credință, în calitate de administrator al SC D. SRL și membru în comisia de evaluare oferte, cu ocazia derulării proiectului SAP.A.R.D. nr. x Atelier pentru prelucrarea lemnului în Feldioara, a întocmit documente care cuprindeau date necorespunzătoare adevărului sau inexacte (cereri oferte pentru achiziția de echipamente și răspuns, corespondență societăți "ofertante", contracte, ordine de plată, facturi) privitoare la derularea unor proceduri de achiziții utilaje de prelucrare a lemnului și autovehicule, pe care le-a prezentat Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R., fostă A.P.D.R.P.) și care au fost avute în vedere la analizarea cererilor de plată 3, 4, 5 pentru a justifica rambursarea unor cheltuieli pretins a fi efectuate, respectiv la cererea de plată cu C.P. x, refuzată la plată prin notificarea nr. x/16.09.2008, cererea de plată cu C.P. x, înregistrată la data de 17.09.2008, autorizată prin certificatul de plată nr. x din 11.11.2008 pentru suma de 92.873,33 RON și cererea de plată cu C.P. x, înregistrată la data de 31.10.2008, autorizată prin certificatul de plată nr. x din 02.12.2008 pentru suma de 336.863,89 RON și certificatul de plată nr. x din 03.08.2009 pentru suma de 72.470,59 RON, urmărind și obținând pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul UE și cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 747.986,01 RON (valoarea integrală a finanțării nerambursabile decontată de autoritatea contractantă), faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

Condamnatul a solicitat revizuirea sentinței de condamnare, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză).

Împrejurarea nouă invocată a fost reprezentată de faptul că, în cadrul procedurii desfășurate în Dosarul penal nr. x/2016, nu s-a analizat problema prescripției răspunderii penale, invocată în calea extraordinară de atac promovată de condamnat și, prin urmare, în analiza fondului cauzei și în apel nu s-au pronunțat instanțele cu privire la prescripție.

S-a reținut că, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 și, respectiv, art. 465 C. proc. pen.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situații de fapt noi, care să aibă legătură cu fapta dedusă judecății, caracterul de noutate al faptelor trebuind înțeles ca vizând aspecte care nu au fost cunoscute de instanță și nici nu au putut fi dovedite la momentul soluționării cauzei.

A fost avut în vedere că problema prescripției nu poate constitui un element de noutate, calculul termenului de prescripție a răspunderii penale putând fi realizat în orice moment al procesului penal, prin raportare la data comiterii faptei și textele legale care reglementează termenele de prescripție și cauzele de întrerupere a cursului prescripției.

Tribunalul a constatat că inculpatul nu a invocat prescripția răspunderii penale nici în faza de cameră preliminară, nici în fața instanței de fond și nici în apel, acest aspect fiind analizat implicit de instanțele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor penale. În calea ordinară de atac a fost invocată "prescripția dreptului de a efectua controlul OLAF", chestiune cu privire la care instanța de apel a reținut că "o nelegalitate a raportului de control OLAF pe baza unei eventuale prescripții a dreptului de a efectua controlul reprezintă o excepție de nelegalitate a probei, ce trebuia invocată, analizată și să se fi pronunțat instanța în sensul excluderii acestei probe, în procedura de cameră preliminară, ceea ce nu s-a făcut, astfel că nu poate fi invocată această nelegalitate a mijlocului de probă reprezentat de raportul de control OLAF direct în apel.".

Condamnatul a mai invocat o serie de aspecte ce țin de legalitatea probelor care au stat la baza condamnării și de interpretarea acestora, însă instanța de fond a constatat, pe de o parte, că cererea de revizuire întemeiată pe aceste aspecte nu s-a formulat cu respectarea condițiilor impuse de art. 456 C. proc. pen. și, pe de altă parte, că aspectele de noutate vizate de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să privească situația de fapt și nu mijloacele de probă, pe calea revizuirii neputându-se proceda la o reinterpretare a materialului probator analizat sau la o suplimentare a probatoriului.

Cu referire la existența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (astfel cum s-a completat cererea inițială de revizuire la termenul din 13.08.2019), instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece înscrisul invocat de către revizuent ca fiind fals nu a fost declarat astfel nici în cursul judecății de fond, nici după pronunțarea hotărârii de condamnare. De asemenea, s-a constatat că acest înscris (raportul final întocmit de OLAF în cauza sa, respectiv nr. x/2010 și în cauza nr. x/2015, cu referire la autorizația de investigare a firmei de furnizor B., înscris emis sub nr. administrativ x/23.09.2011) nu a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, hotărârea de condamnare fiind pronunțată în apel pe baza întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și al fazei de cercetare judecătorească, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel.

Contrar celor susținute de revizuent, acest raport nu a fost singurul mijloc de probă care a stat la baza pronunțării hotărârii, în faza de urmărire penală fiind solicitate o serie de alte înscrisuri de la firmele implicate în procesul de accesare a fondurilor europene, fiind audiați martori și fiind efectuate cercetări la fața locului, iar în faza de cercetare judecătorească au fost readministrate o parte din aceste probe. Soluția de condamnare pronunțată în cauză nu s-a bazat astfel, în mod exclusiv, pe acest raport OLAF despre care revizuentul a susținut că ar fi fals, dar față de care nu există nicio hotărâre judecătorească care să îl fi declarat în acest fel.

Față de cele expuse, s-a constatat că cererea de revizuire formulată și precizată de A. nu respectă condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., nefiind admisibilă în principiu, motiv pentru care a fost respinsă, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, revizuentul A..

În dezvoltarea motivelor de apel, revizuentul a subliniat că situația de fapt descrisă în raportul OLAF x/2015 și preluată de instanța de fond este eronată, întrucât raportul reține, în contradicție cu primul raport, că firma "B..", cea pe care OLAF pretinde că a vizitat-o în 2010, nu a existat niciodată. Astfel, acest raport a fost folosit ca probă, ducând la pronunțarea unei hotărâri netemeinice.

Mai mult, revizuentul a exprimat o serie de nemulțumiri generale legate de condamnarea pretins nedreaptă, dispusă în urma unui proces în care au fost reținute în mod eronat mai multe mijloace de probă, unele dintre ele fiind false. Totodată, acesta a mai menționat că instanța a rezolvat în mod greșit problema prescripției.

Examinându-se cauza potrivit dispozițiilor art. 420 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, în limitele prevăzute de art. 417 din C. proc. pen., s-a constatat că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru considerentele redate în continuare:

Prin apelul promovat, revizuentul a solicitat desființarea sentinței atacate și reformarea hotărârii penale de condamnare, reiterând criticile susținute în cauză.

Curtea de Apel Brașov a considerat, însă, că instanța de fond a făcut o justă analiză a cazului de revizuire indicat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, față de conținutul sentinței la care s-a făcut referire, s-a observat că în mod corect tribunalul a constatat că, în speță, nu sunt incidente cazurile de revizuire invocate de revizuentul A., respectiv cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen.

Într-adevăr, așa cum corect a reținut și tribunalul, revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 și, respectiv, art. 465 C. proc. pen.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situații de fapt (fapte probatorii) noi, care să aibă legătură cu fapta dedusă judecății și nu cu acte procesuale, mijloace de probă sau chestiuni legate de procedură, încadrare juridică, cauze de reducere a pedepsei - caracterul de noutate al faptelor trebuind înțeles ca vizând aspecte care nu au fost cunoscute de instanță și nici nu au putut fi dovedite la momentul soluționării cauzei. Cu alte cuvinte, pentru a se putea reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca probele să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Cu privire la acest caz de revizuire s-a statuat constant în doctrină și în jurisprudență că nu poate fi considerată o faptă sau împrejurare nouă solicitarea de suplimentare a probatoriului sau de readministrare a probelor în vederea dovedirii unor împrejurări de fapt preexistente, care au fost deja invocate în primul ciclu procesual ori care, deși cunoscute, nu au fost invocate cu titlu de apărări, fiind inadmisibil ca, pe calea revizuirii, să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza.

Or, din examinarea argumentelor prezentate de revizuent s-a constatat că exact acest lucru se urmărește prin cererea promovată, și anume o prelungire a probatoriului în privința unor aspecte care au fost avute în vedere de instanță în primul ciclu procesual, respectiv chestiunea prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește problema prescripției, invocată de apelantul revizuent, contrar celor susținute de acesta, instanța a reținut că nu poate constitui un element de noutate, calculul termenului de prescripție a răspunderii penale putând fi realizat în orice moment al procesului penal, prin raportare la data comiterii faptei și textele legale care reglementează termenele de prescripție și cauzele de întrerupere a cursului prescripției. Faptul că prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov nu s-a menționat expres că termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit în cauză nu înseamnă că instanța care a pronunțat decizia menționată nu a analizat incidența respectivului caz de înlăturare a răspunderii penale, această concluzie impunându-se cu atât mai mult cu cât C. proc. pen. prevede o soluție distinctă pentru cazul în care se constată incidența prescripției răspunderii penale - încetarea procesului penal. Or, în mod evident, dacă instanța a dispus soluția de condamnare și nu una de încetare a procesului penal, a analizat implicit și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Totodată, cu referire la cazul reglementat de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat de petent, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acesta, raportul OLAF nefiind unicul mijloc de probă care a stat la baza pronunțării hotărârii, soluția de condamnare neîntemeindu-se în mod exclusiv pe acesta. În plus, raportul OLAF menționat nu a fost declarat fals prin nicio hotărâre judecătorească, iar soluția de clasare dispusă de Parchetul din Bruxelles nu poate fi avută în vedere sub acest aspect, nefiind echivalentă cu o soluție de condamnare, cu atât mai mult cu cât soluția de clasare nu a fost dispusă în urma unei cercetări penale efectuate în cauză, ci s-a apreciat că nu este oportună urmărirea suspecților ca urmare a trecerii unui interval de timp prea lung.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând că apelul declarat de revizuent împotriva Sentinței penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Brașov nu este întemeiat, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., instanța l-a respins, ca nefondat, menținând hotărârea atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a declarat recurs (aceasta fiind calea de atac indicată în cuprinsul cererii adresate instanței supreme).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 iulie 2021, cu stadiu procesual apel.

La termenul din data de 23 septembrie 2021, Înalta Curte, față de împrejurarea că, în actualul C. proc. pen., nu mai este prevăzută calea de atac a recursului, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii de atac declarate în cauză, pe care a apreciat-o ca fiind apel, aceasta vizând o hotărâre definitivă.

La același termen, în contextul discutării admisibilității căii de atac promovate de revizuent, instanța a pus în discuție și inadmisibilitatea cererilor transmise la dosar de numitul E., în cursul ședinței de judecată, intitulate "cerere de intervenție accesorie și cerere de intervenție în folos propriu".

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu apelantului revizuent au fost cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prioritar, cu referire la seturile de înscrisuri menționate, primite în timpul ședinței de judecată, la termenul de față, Înalta Curte constată că acestea au fost transmise de către numitul E. (care nu are calitate procesuală în dosar) și nu au legătură cu soluționarea cauzei pendinte, motiv pentru care nu se impune a fi analizate.

În ceea ce privește calea de atac declarată de revizuentul A., din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, calea de atac a fost exercitată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 - prin care a fost respins apelul declarat de acesta împotriva Sentinței penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Brașov (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată și precizată de același revizuent împotriva Sentinței penale nr. 48/24.03.2017 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curții de Apel Brașov) - hotărâre care, însă, este definitivă, neputând fi supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.

GGC - GV