ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2020

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Brașov, pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut prin Sentința penală nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Brașov, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A., cu privire la Sentința penală nr. 2125/17.11.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curții de Apel Brașov.

În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 465 C. proc. pen.

În temeiul art. 272 alin. (1) raportat la art. 275 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul-condamnat a fost obligat să plătească statului suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 alin. (2) raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca, cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, să rămână în sarcina statului și să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Revizuentul a invocat cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

Cu privire la cazurile prevăzute de lit. a) și b), prima instanță a constatat că acestea au fost analizate deja într-o cerere anterioară de revizuire soluționată definitiv, și anume prin Sentința penală nr. 1405/25.07.2018, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 745/Ap/2018 a Curții de Apel Brașov.

Referitor la primul caz de revizuire invocat, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și anume descoperirea unor fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate în cauză, pentru îndeplinirea condițiilor cerute de lege care să determine incidența acestui text de lege trebuie ca faptele și împrejurările ce fac parte din obiectul probațiunii să fie noi, să nu fi fost cunoscute de către instanța de judecată și să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului.

Prima instanță a constatat că prin Sentința penală nr. 1405/25.07.2018, judecătorul a reținut că în cauză nu este incident acest caz de revizuire, având în vedere că revizuentul a făcut referire în cererea sa la mijloace de probă administrate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea sa de condamnare. Concret, acesta a făcut referiri la o interpretare eronată a mijloacelor de probă, contestând mențiunile din anumite facturi fiscale, data plăților acestor facturi, împrejurarea că la data emiterii facturilor beneficiarul acestora era mulțumit de serviciile prestate, aspecte ce nu se circumscriu căii de atac a revizuirii.

Acest caz de revizuire nu este incident în speță, întrucât revizuirea poate fi cerută numai dacă s-au descoperit fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind, așadar, necesar ca faptele sau împrejurările să prezinte un caracter de noutate. Noi trebuie să fie deci probele și nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Împrejurarea că revizuentul, în dovedirea susținerilor sale, propune readministrarea probelor de la instanța de fond și de apel și audierea unor martori de a căror existență avea cunoștință încă din faza judecății în primă instanță, nu este de natură să conducă la incidența acestui caz de revizuire, fiind inadmisibil ca pe calea acestei proceduri să se prelungească probațiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru faptele stabilite deja prin hotărârea de condamnare.

Prin intermediul acestei căi de atac nu este posibilă reinterpretarea de către instanță a mijloacelor de probă administrate în cauza în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară prin care se urmărește exclusiv îndreptarea erorilor de judecată cu privire la faptele cauzei.

Cel de-al doilea caz de revizuire invocat de către petent este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată. În memoriile depuse la dosar, petentul a făcut referiri la faptul că persoane audiate în cauză, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, au făcut declarații false, necorespunzătoare adevărului, în actele pe care le-ar fi întocmit, cu scopul de a obține de la inculpat sume de bani pe nedrept.

Potrivit art. 454 alin. (1) C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de respectivele persoane, iar în cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1), datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, alin. (2) prevede că proba cazurilor de revizuire menționate se poate face în procedura de revizuire prin orice mijloc de probă.

Prima instanță a constatat, în primul rând, astfel cum a arătat și judecătorul în cuprinsul Sentinței penale nr. 1405/25.07.2018, că petentul nu a indicat nicio hotărâre judecătorească definitivă de condamnare sau o ordonanță a procurorului prin care să se fi constatat fără echivoc existența unei fapte de mărturie mincinoasă.

De asemenea, prima instanță a reținut că petentul nu a demonstrat nici existența vreunei cauze de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale, pentru a putea fi incidente prevederile alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., acesta neprezentând niciun mijloc de probă în acest sens.

Referitor la cazurile prevăzute de lit. c) și d), prima instanță a arătat că și acestea se circumscriu prevederilor art. 454 C. proc. pen., sus-citate, trebuind să fie dovedite conform acestora.

Prima instanță a reținut că revizuentul nu a făcut dovada unor acte care să emane de la organele judiciare și care să fi declarat fals un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată în cauză, sau care să fi constatat comiterea unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către un membru al completului de judecată, de către procuror sau de persoana care a efectuat acte de urmărire penală.

De asemenea, revizuentul nu a demonstrat nici existența vreunei cauze de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale, pentru a putea fi incidente prevederile alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., acesta nedovedind incidența acestor cazuri de revizuire prin niciun mijloc de probă, simplele sale afirmații, fără a fi sprijinite de vreo probă în dovedire, neputând fi luate în considerare de instanță.

Pentru toate aceste considerente, prima instanță a constatat că niciun caz de revizuire dintre cele indicate de revizuent nu este incident în speță.

În cuprinsul cererii de revizuire petentul a mai făcut referire la aspecte precum lipsa de citare, de încunoștințare cu privire la termenele de judecată, faptul că nu a luat cunoștință de materialul probator și nu i-au fost încuviințate probe în apărare. Toate aceste critici exced însă obiectului juridic al unei cereri de revizuire, despre care s-a arătat deja că poate viza doar îndreptarea erorilor de judecată cu privire la faptele cauzei, această cale extraordinară de atac nevizând înlăturarea eventualelor erori de procedură în desfășurarea judecății, pentru acestea existând alte remedii procesuale, precum cel al contestației în anulare sau al redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate.

Întrucât argumentele în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., cu privire la Sentința penală nr. 2125/17.11.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curții de Apel Brașov.

Petentul a solicitat prin cererea sa și sesizarea Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 465 C. proc. pen., considerând că acest text de lege este necorelat, lipsit de claritate și de natură a limita accesul la instanțele naționale, fiind încălcate art. 1, 15, 16, 20, 11, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 48, 35, 36, 51, 52 din Constituția României coroborat cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, fără a aduce însă argumente concrete cu privire la fiecare text din Constituție care se pretinde a fi încălcat, arătând generic că, urmare a încălcării textelor constituționale, i-a fost afectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Acesta a apreciat că dispozițiile invocate a fi neconstituționale au legătură cu cauza, susținând că în actuala modalitate în care este formulat, art. 465 C. proc. pen. prevede revizuirea doar în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, nu și în cazul celor pronunțate de instanțele interne.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională poate fi sesizată cu o cerere privind neconstituționalitatea unor dispoziții legale în situația în care sunt întrunite următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prima instanță a constatat că excepția a fost invocată de către petent într-un dosar aflat pe rolul acestei instanțe, respectiv nr. x/2018, având ca obiect o cerere de revizuire.

În al doilea rând, dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, și anume Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele enumerate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv cea referitoare la existența unei legături cu soluționarea cauzei, pentru considerentele expuse în continuare.

În primul rând, această condiție nu se analizează în abstract și nu se deduce de către instanța în fața căreia a fost invocată din orice fel de legătură a prevederilor legale invocate cu speța aflată pe rolul său, ci se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției.

Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Astfel, legătura cu cauza trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, impunându-se ca decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Or, textul de lege invocat de petent se referă la ipoteza revizuirii hotărârilor definitive, pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare. Revizuentul nu a dovedit faptul că în dosarul penal în care a fost condamnat ar exista o hotărâre a Curții Europene prin care să fi se constatat de către instanța europeană o încălcare a vreunui drept al său.

De asemenea, petentul nu a invocat nici vreo hotărâre a unei instanțe interne prin care să se fi constatat o încălcare a unui drept al său, astfel că, chiar și în ipoteza unei eventuale declarări ca neconstituționale a dispozițiilor art. 465 C. proc. pen., ce ar conduce la modificarea acestuia în sensul prevederii drept cauză de revizuire și încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale constatate prin hotărâri pronunțate de instanțele naționale, această situație nu ar fi de natură a avea o înrâurire asupra speței concrete deduse de petent judecății.

În concluzie, prima instanță a apreciat că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A.

Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, cât și prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a realizat o judicioasă analiză a condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., constatând pe de o parte că, faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv, iar pe de altă parte că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea existenței temeiului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apelantul revizuent a invocat împrejurarea că nu a fost prezent la judecarea cauzei în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 2125/17.11.2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2014, astfel că este aplicabil cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., fiindu-i încălcat în acest fel și dreptul la apărare.

Văzând însă cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că această împrejurare invocată de către revizuent nu se circumscrie niciunuia dintre acestea, astfel încât, în mod întemeiat, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 465 C. proc. pen., referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit dispozițiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Revizuentul nu a făcut însă referire în cererea de revizuire la existența vreunei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului care să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale revizuentului în procesul în urma căruia s-a pronunțat hotărârea sa de condamnare, respectiv Sentința penală nr. 212517.11.2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curții de Apel Brașov. Potrivit art. 465 alin. (1) și (2) C. proc. pen., titular al cererii de revizuire în acest caz este persoana al cărei drept a fost încălcat, care a avut calitatea de parte în cauza împotriva statului român soluționată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cauza soluționată prin hotărârea instanței române. Prin urmare, cererea de revizuire formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană nu s-a pronunțat, așa cum este și apelantul revizuent A., este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., solicitând soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața Curții de Apel Brașov.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, în cererea motivată la filele x precizând că recursul vizează dispoziția privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Cu ocazia dezbaterilor, instanța a pus în discuție, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a recursului exercitată de revizuent.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, se rețin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit alin. (2) al aceluiași text, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Drept urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, se constată că revizuentul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de același revizuent împotriva Sentinței penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Brașov.

Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În ce privește recursul declarat de același inculpat împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 465 C. proc. pen., aceasta a făcut deja obiectul căii de atac exercitate împotriva Sentinței penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Brașov la instanța ierarhic superioară.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV