ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. invocată de revizuentul A..

În esență, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere dispozițiile legale criticate prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 și de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Instanța a menționat că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]". Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate.

Or, Curtea de Apel Brașov a constatat că în situația de față se invocă neconstituționalitatea dispozițiilor din legi în vigoare, respectiv art. 10 din Legea nr. 187/2012 care nu au legătură cu soluționarea cauzei de față care are ca obiect: apel împotriva sentinței penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare. S-a menționat că obiectul prezentei cauze nu privește aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Totodată, s-a reținut că invocarea neconstituționalității dispozițiilor din legi în vigoare, privind chiar dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în raport de formularea tardivă a cererii de revizuire, precum și față de situația existenței unei autorități de lucru judecat privind soluționarea anterioară a unei cereri de revizuire identice, conduce la constatarea că nu sunt direct aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în cauza dedusă judecății și nici pertinentă excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța a respins cererea revizuentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

*****

Împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cuprinsă în Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în termen legal, a declarat recurs recurentul revizuent A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 octombrie 2020, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluționării recursului la data de 23 octombrie 2020.

Prin motivele de recurs formulate în cauză, în esență, recurentul revizuent A. a arătat că a fost condamnat în dosarul nr. x/2016 în urma refuzului instanțelor naționale de a face aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 prin care s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională. A menționat recurentul că așa cum rezultă din adresa ce se regăsește la dosarul cauzei, interceptările în cauză au fost efectuate de către persoane care nu aveau avizul de poliție judiciară și astfel, deși a solicitat instanțelor să facă aplicarea deciziei Curții Constituționale și să elimine probele obținute în mod ilegal, în mod nejustificat i s-a respins această solicitare.

Recurentul a arătat că instanța de apel era obligată să analizeze efectele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale care se aplică în mod obligatoriu pentru toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile invocate în cauză, susținându-se, în esență, că instanțele au nesocotit Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice și nu au fost excluse probele nelegale, astfel că în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa în baza unei prevederi care a fost declarată neconstituțională.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul revizuent A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Similar primei instanțe, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că este incontestabil că, în speță, excepția a fost invocată de către părți - revizuentul A., în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevede că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. stabilește că revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cadrul apelului declarat de către revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 2072 din data de 6 noiembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr. x/2019, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Brașov respingând cererea revizuentului de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție, motivat de faptul că excepția nu are legătură cu cauza.

Instanțelor de judecată le revine, în faza admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Pe calea excepției în discuție, recurentul A. a criticat faptul că a fost condamnat nelegal în baza unor prevederi care au fost declarate neconstituționale, întrucât instanțele au nesocotit Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice și nu au exclus astfel aceste probe obținute nelegal.

Având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual și stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția, se constată că excepția de neconstituționalitate ridicată de revizuentul A. nu are legătură cu cauza, întrucât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra apelului formulat împotriva sentinței prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuent.

Astfel, referitor la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 ce vizează aplicabilitatea tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, acestea nu au incidență în cauză, fiind analizată în speță doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire.

De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Brașov, o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu ar avea niciun efect asupra soluției din prezentul dosar având în vedere cele constatate în cauză prin Decizia nr. 264/Ap/2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în sensul că, în speță, cererea de revizuire a fost formulată tardiv și totodată au fost reținute și dispozițiile art. 464 C. proc. pen., potrivit cărora în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive, constatându-se că anterior a mai fost formulată o cerere de revizuire identică.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de revizuentul A., a constatat că în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. aceasta respectă condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puțin condiția privind legătura excepției cu soluționarea cauzei, având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, precum și obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția, respectiv apel împotriva sentinței penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2020.

GGC - CL