ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 466/2021

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de A. (calificată de petent ca fiind apel) împotriva Încheierii 56/Cameră preliminară/17 iunie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov în dosarul penal nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de către petentul A. a reținut următoarele:

A. a invocat excepții de neconstituționalitate cu privire la art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Având în vedere natura cauzei, în mod vădit textele prevăzute de C. proc. civ. nu au legătură cu pricina în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 reglementează procedura de citare, însă Curtea a constatat că modul de reglementare a procedurii de citare nu are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care partea care invocă neconstituționalitatea acestor texte este prezentă în ședința de judecată și potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfățișarea părții în instanță acoperă orice nelegalitate în procedura de citare. Apelantul are interes să invoce vicii ale procedurii de citare numai cu privire la modul în care a fost citat el însuși, nu și cu privire la alte părți. Cu toate acestea curtea a precizat că în cauză nu au existat alte părți întrucât nici o persoană nu a dobândit calitatea de suspect în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 93 C. proc. pen. pentru că nu prevede obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu persoanei vătămate în toate cazurile, Curtea a reținut că textul nu are legătură cu soluționarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în prezenta procedură, care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunțată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov i-a comunicat contestatorului faptul că, în urma soluțiilor dispuse, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, caz în care contestatorul a fost îndrumat a adresa solicitarea de studiu a dosarului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, având în vedere că dosarul nu se mai afla la DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov, iar împotriva acestui răspuns contestatorul a formulat plângere la Tribunalul Brașov. Chiar dacă s-ar aprecia că plângerea inițială a fost completată în termenul prevăzut de lege criticându-se soluția de clasare, în raport cu natura infracțiunilor care au format obiectul dosarului de urmărire penală A. nu poate avea calitate de persoană vătămată, nefiind subiect pasiv al respectivelor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (6) C. pen. și a infracțiunilor informatice prev. de art. 360, 362 și 364 C. pen., despre care petentul a pretins că ar consta în emiterea de către organele fiscale a unor decizii de impunere și acte de executare silită în fals.

În cauză a mai fost invocată neconstituționalitatea prevederilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. și a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Excepția vizând termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu are legătură cu soluționarea cererii, ci cu soluționarea unui eventual recurs împotriva încheierii prin care se respinge cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Cu privire la condiția existenței unei legături între textul cu privire la care se invocă excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei Curtea Constituțională a reținut în mod repetat (Decizia 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14 mai 2012, respectiv Decizia 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06 iulie 2017) că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția".

Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, recurentul A. a declarat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 mai 2021, sub nr. x/2020.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte reține că excepțiile de neconstituționalitate mai sus menționate au fost invocate în calea de atac a contestației formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov prin care s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva Ordonanței nr. 223/D/P/2019 emisă la 3 decembrie 2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, menținută prin Ordonanța nr. 12/II-2/2019 din 8 ianuarie 2020 a procurorului șef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Brașov și prin care nu au fost soluționate excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat la acel moment.

Ca atare, prezentul cadru procesual este limitat la verificarea legalității și temeiniciei respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de petent, iar dispozițiile legale care reglementează condițiile de admisibilitate a sesizării instanței de contencios constituțional sunt cele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În această situație, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., în mod evident, nu au vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în prezentul recurs și care vizează exclusiv întrunirea condițiilor de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța fondului, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., nu are legătură cu soluționarea cauzei față de obiectul acesteia constând în contestația formulată de petent împotriva unei încheieri pronunțată în cadrul procesual reglementat de art. 340 și art. 341 din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate ale articolelor din C. proc. civ. menționate de recurent, în mod indubitabil nu au legătura cu cauza raportat la obiectul cauzei în care acestea au fost invocate, respectiv contestație împotriva unei soluții dispusă de procuror cu privire la plângerile petentului.

Cu privire la art. 257 - 264 din C. proc. pen., se constată că acestea privesc procedura de citare și, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că acestea nu au legătură cu fondul cauzei având în vedere că petentul a fost prezent în fața instanței, iar potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfățișarea părții în instanță acoperă orice nelegalitate în procedura de citare.

De asemenea, au fost criticate și dispozițiile art. 93 C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente) și art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.

Cu privire la acestea, instanța de fond, în mod corect, a reținut că textele invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunțată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală) și nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.

Instanța supremă a statuat, în mod constant, că cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată în abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Prin urmare, în ceea ce privește examenul legăturii excepțiilor de neconstituționalitate ridicate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepțiilor nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei.

În acest context, Înalta Curte subliniază că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituționalitate are ca obiect o contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a respins o plângere a petentului, iar excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează inadmisibilitatea căii de atac formulate așa cum Curtea Constituțională a reținut în mod repetat (Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14 mai 2012, respectiv Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/6 iulie 2017 - "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția").

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate de petentul A. cuprinse în Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2021.

GGC - CL