ÎCCJ, Decizia nr. 313/2021

Ședința publică din data de 4 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de A. (calificată de petent ca fiind apel) împotriva încheierii 56/Cameră preliminară/17.06.2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov în dosarul penal nr. x/2020

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de către petentul A. a reținut următoarele:

A. a invocat excepții de neconstituționalitate cu privire la art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Având în vedere natura cauzei, în mod vădit textele prevăzute de C. proc. civ. nu au legătură cu pricina în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 reglementează procedura de citare, însă Curtea a constatat că modul de reglementare a procedurii de citare nu are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care partea care invocă neconstituționalitatea acestor texte este prezentă în ședința de judecată și potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfățișarea părții în instanță acoperă orice nelegalitate în procedura de citare. Apelantul are interes să invoce vicii ale procedurii de citare numai cu privire la modul în care a fost citat el însuși, nu și cu privire la alte părți. Cu toate acestea curtea a precizat că în cauză nu au existat alte părți întrucât nici o persoană nu a dobândit calitatea de suspect în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 93 C. proc. pen. pentru că nu prevede obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu persoanei vătămate în toate cazurile, Curtea a reținut că textul nu are legătură cu soluționarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în prezenta procedură, care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunțată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov i-a comunicat contestatorului faptul că, în urma soluțiilor dispuse, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, caz în care contestatorul a fost îndrumat a adresa solicitarea de studiu a dosarului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, având în vedere că dosarul nu se mai afla la DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov, iar împotriva acestui răspuns contestatorul a formulat plângere la Tribunalul Brașov. Chiar dacă s-ar aprecia că plângerea inițială a fost completată în termenul prevăzut de lege criticându-se soluția de clasare, în raport cu natura infracțiunilor care au format obiectul dosarului de urmărire penală A. nu poate avea calitate de persoană vătămată, nefiind subiect pasiv al respectivelor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (6) C. pen. și a infracțiunilor informatice prev. de art. 360, 362 și 364 C. pen., despre care petentul a pretins că ar consta în emiterea de către organele fiscale a unor decizii de impunere și acte de executare silită în fals.

În cauză a mai fost invocată neconstituționalitatea prevederilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. și a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Excepția vizând termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu are legătură cu soluționarea cererii, ci cu soluționarea unui eventual recurs împotriva încheierii prin care se respinge cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Cu privire la condiția existenței unei legături între textul cu privire la care se invocă excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei Curtea Constituțională a reținut în mod repetat (decizia 203/06.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv decizia 244/06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06.07.2017) că " o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția".

Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, recurentul A. a declarat recurs.

II. Prin decizia nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

În cauză, s-a constatat că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte a reținut că excepțiile de neconstituționalitate mai sus menționate au fost invocate în calea de atac a contestației formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov prin care s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanței nr. 223/D/P/2019 emisă la 3.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, menținută prin ordonanța nr. 12/II-2/2019 din 8.01.2020 a procurorului șef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Brașov și prin care nu au fost soluționate excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat la acel moment.

S-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., în mod evident, nu au vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în prezentul recurs și care vizează exclusiv întrunirea condițiilor de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Înalta Curte a constatat, în acord cu instanța fondului, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., nu are legătură cu soluționarea cauzei față de obiectul acesteia constând în contestația formulată de petent împotriva unei încheieri pronunțată în cadrul procesual reglementat de art. 340 și art. 341 din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate ale articolelor din C. proc. civ. menționate de recurent, în mod indubitabil nu au legătura cu cauza raportat la obiectul cauzei în care acestea au fost invocate, respectiv contestație împotriva unei soluții dispusă de procuror cu privire la plângerile petentului.

Înalta Curte, secția penală a reținut, cu privire la art. 257-264 din C. proc. pen., că acestea privesc procedura de citare și, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că acestea nu au legătură cu fondul cauzei având în vedere că petentul a fost prezent în fața instanței, iar potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfățișarea părții în instanță acoperă orice nelegalitate în procedura de citare.

S-a arătat de către Înalta Curte, secția penală, cu privire la dispozițiile art. 93 C. proc. pen., că instanța de fond, în mod corect, a reținut că textele invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunțată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală) și nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.

Înalta Curte, secția penală a subliniat că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituționalitate are ca obiect o contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a respins o plângere a petentului, iar excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează inadmisibilitatea căii de atac formulate așa cum Curtea Constituțională a reținut în mod repetat (decizia 203/06.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv decizia 244/06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06.07.2017 - " o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția").

III. Împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020 recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 4 iunie 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate în prezenta cauză, prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Din perspectiva principiului legalitații căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, precum și a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv a exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

În aceste condiții, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare și cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Or, decizia nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea penală anterior indicată, are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, se constată că, în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalității, respectiv a principiului unicității căilor de atac și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.