ÎCCJ, Decizia nr. 332/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 132/CP din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

- art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale;

- art. 367 alin. (9) C. proc. pen.

- art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen.

- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 70/Cameră preliminară din data de 30 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de către petentul A., următoarele:

Deși petentul A. a invocat faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia și asistarea sa de către un avocat, ar încălca Legea fundamentală a țării (art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind un denunțător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajați ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov, iar sesizarea sa, depusă la D.N.A., nu a fost soluționată prin ordonanța criticată, ci doar înaintată către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov.

În ceea ce privește art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reținut că instanța nu a fost investită cu soluționarea căii de atac a recursului în baza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate.

La aceeași concluzie s-a ajuns și în urma verificării dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acțiunea petentului, deși vădit inadmisibilă, a fost încadrată în prevederile art. 340 C. proc. pen., doar pentru a se putea soluționa în baza celei mai apropiate proceduri, ca natură, de calea prevăzută de lege pentru demersul petentului care putea ataca doar la procurorul ierarhic superior dispoziția de trimitere a plângerii sale la un alt parchet decât cel la care a fost depusă.

În final, întrucât în speță nu se poate discuta de acordarea unei compensații bănești, existând doar un denunț formulat de petent care a sesizat parchetul considerând că angajații instituției fiscale din Brașov au comis mai multe nelegalități, prejudiciind bugetul de stat cu o sumă exorbitantă de bani, nu se poate sesiza instanța de contencios constituțional nici cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni.

Pentru aceste considerente, având în vedere lipsa unei legături cu soluționarea prezentei cauze, instanța a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate.

Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea penală nr. 132/CP din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a declarat recurs.

II. Prin Decizia nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A., împotriva dispoziției din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a constatat că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

S-a constatat că, în cauză, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor.

Totodată, Înalta Curte, secția penală, a reținut că excepțiile de neconstituționalitate mai sus menționate au fost invocate în calea de atac a contestației formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov prin care s-a respins plângerea formulată de către petent împotriva ordonanței nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție.

S-a constatat, că în această situație, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, în mod evident, nu are vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în recurs și care vizează exclusiv întrunirea condițiilor de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Înalta Curte a constatat, în acord cu instanța fondului, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate, nu are legătură cu soluționarea cauzei față de obiectul acesteia, constând în contestația formulată de petent împotriva unei încheieri pronunțate în cadrul procesual reglementat de art. 340 și art. 341 C. proc. pen.

Astfel, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale articolelor din C. proc. civ. menționate de recurent, s-a reținut că rezultă fără dubiu că nu au legătura cu prezenta cauză în raport cu obiectul său, respectiv o contestație formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva unei soluții dispuse de procuror cu privire la plângerile petentului.

De asemenea, au fost criticate și dispozițiile art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), art. 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) și art. 93 C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente) și art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că instanța de fond, în mod corect, a reținut că textele invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât petentul A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (petentul este un denunțător care a reclamat mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, iar sesizarea sa, depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, nu a fost soluționată prin ordonanța criticată, ci doar înaintată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov) și nici nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.

Pentru același raționament, nici dispozițiile art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004, care prevăd procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni, nu au legătură cu soluționarea cauzei, petentul neavând calitatea cerută de lege.

S-a constatat că, de altfel, nici textele prevăzute de dispozițiile art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., nu au legătură cu soluționarea cauzei, față de faptul că tocmai acțiunea petentului a fost respinsă ca inadmisibilă de către Tribunalul Brașov.

Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în deplin acord cu instanța de fond, Înalta Curte a reținut lipsa legăturii cu soluționarea cauzei, față de faptul că aceasta nu a fost investită cu soluționarea căii de atac a recursului în baza dispozițiilor Legii nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A., împotriva dispoziției din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

III. Împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020. Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor.

De asemenea, instanța supremă constată că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

În acest context, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

În condițiile în care hotărârea recurată în prezenta cauză este definitivă, aceasta nu este susceptibilă a fi atacată și, prin urmare, calea de atac exercitată de către recurentul A. este de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalității, respectiv a principiului unicității căilor de atac și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - ED