ÎCCJ, Decizia nr. 9/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 20 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 51 alin. (1), (2), (3), art. 59 alin. (1) din Constituția României, invocată de petentul A., excepția fiind inadmisibilă.

De asemenea, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. și cele ale art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1), (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 20 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 52 alin. (1), (2), (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituția României, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, invocată de petentul A., excepția fiind inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1), (2), art. 52, art. 59, art. 124 alin. (1), (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 154 alin. (1), (2), din Constituția României, invocată de petentul A., excepția fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția Penală, petentul A. a formulat recurs.

Prin decizia penală nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanța de contencios constituțional poate fi sesizată cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței judecătorești, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții: ca excepția de neconstituționalitate să se refere la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și condiția ca asupra excepției să nu se fi pronunțat Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituțională.

Analizând incidența anterior menționate, raportat la excepția invocată de petentul A., instanța supremă a constatat că excepția se referă la un text de lege în vigoare și nu s-a constatat neconstituționalitatea acesteia printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, însă nu este îndeplinită una dintre cerințele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, prin excepția invocată, recurentul pretinde că dispozițiile legale criticate referitoare la faptul că procurorul care participă la judecată nu depune la dosar un înscris din care rezultă calitatea sa profesională, la desemnarea unui apărător din oficiu și la reglementarea termenului de 48 de ore pentru declararea recursului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate intră în contradicție cu dispozițiile din Constituția României.

Astfel, instanța supremă a apreciat că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Totodată, s-a subliniat faptul că în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, s-a apreciat că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituții procesuale penale care nu au nici aplicabilitate și nici relevanță în soluționarea cererii de strămutare cu care petentul a învestit instanța.

Nu în ultimul rând, secția penală a Înaltei Curți a apreciat că aspectele de neconstituționalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unor instituții procesual penale, astfel încât prin invocarea excepțiilor de neconstituționalitate în acest stadiu procesual nu se relevă o pertinență cu obiectul cauzei, respectiv cu procedura soluționării unei cereri de strămutare, astfel cum este prevăzută expres în art. 72 din C. proc. pen.. Or, un asemenea aspect nu poate forma obiectul analizei Curții Constituționale, după cum instanța de contencios constituțional nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În consecință, s-a constatat că prima instanță a apreciat, în mod corect, ca fiind inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea formală de către recurent a textelor de lege pretins neconstituționale neimpunând sesizarea instanței de contencios constituțional.

Împotriva deciziei penale nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționale invocate de același petent.

De asemenea, instanța supremă reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 737 din 11 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 737 din 11 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.