ÎCCJ, Decizia nr. 5/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, invocată de contestatorul A..

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, petentul A. a declarat recurs.

Prin decizia penală nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Prin urmare, s-a reținut că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a). excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b). excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c). excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d). excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

De asemenea, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că spre deosebire de evaluarea primelor trei condiții dintre cele anterior enunțate, care implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Astfel, s-a reținut că, raportat la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când se urmărește o modificare a textului legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată.

Totodată, s-a subliniat de către instanța supremă faptul că, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Mai mult decât atât, secția penală a instanței supreme a reținut că, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care poate fi folosită excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului acestora și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei.

Analizând condițiile enumerate anterior, instanța supremă a constatat că excepțiile de neconstituționalitate sunt invocate de către o parte din proces, (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În acest context, s-a subliniat faptul că examinarea aspectelor relevate prin excepțiile de neconstituționalitate invocate presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării acestor excepții, incidența acestora apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței excepțiilor asupra soluționării cauzei.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

De asemenea, s-a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, instanța supremă a considerat că sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în calea de atac a recursului, nu au legătură cu soluționarea recursului ce are ca obiect dispoziția cuprinsă în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 29 din Legea 47/1992, nefiind identificată o legătură cu soluționarea prezentei cauze, motivat de faptul că, obiectul prezentei cauze nu a vizat o plângere care să poată fi formulată de către petent în cadrul unei proceduri penale. Așadar, plângerea, în raport, cu obiectul cauzei, în mod legal a fost apreciată, ca inadmisibilă, având în vedere că a vizat o procedură care nu are caracter penal, ci s-a contestat o rezoluție a procurorului dată nu în cadrul unui dosar penal, ci într-o fază prealabilă, respectiv, pe cale administrativă, astfel încât nu are legătură cu modalitatea de soluționare a cauzei.

În consecință, s-a opinat că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu întrunesc condiția de a avea legătură cu soluționarea cauzei în care au fost invocate care, după cum s-a menționat, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

De asemenea, instanța supremă reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.