ÎCCJ, Decizia nr. 251/2020

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, invocată de contestatorul A..

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României, invocată de același contestator.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 august 2020, sub nr. x/2020.

La data de 22 septembrie 2020, recurentul A. a transmis la dosar cereri de sesizare a Curții Constituționale cu mai multe excepții de neconstituționalitate, iar la termenul din data de 29 septembrie 2020, a indicat oral excepțiile de neconstituționalitate cu privire la care a solicitat sesizarea Curții Constituționale, precizând că sunt îndeplinite condițiile de prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A. în cauza având ca obiect recursul declarat de același recurent împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, prin cererea sa, recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1) și art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, egalitatea, dreptul la apărare, asistența judiciară și reprezentarea părților la judecată; art. 29 alin. (5) și art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, în ceea ce privește neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanța imediat superioară împotriva respingerii excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă sau din alte motive, după comunicarea acestei, și nu în termen de 48 de ore de la pronunțare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce privește neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală; art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracțiunii de a beneficia de dreptul de compensație financiară sau de avans din compensația financiară.

De asemenea, s-a reținut că recurentul A. a apreciat, în esență, că excepțiile de neconstituționalitate încalcă dispozițiile art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), alin. (2), art. 131 din Constituția României, precum și prevederile art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, prevederile art. 13, art. 14, art. 17 și altele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că excepțiile de neconstituționalitate sunt invocate de către o parte din proces (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și au în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, s-a arătat că cea de-a patra cerință prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei, reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Astfel, instanța supremă a constatat că sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în calea de atac nu are legătură cu soluționarea recursului ce are ca obiect dispoziția cuprinsă în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen.

Având în vedere faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în cauza penală ce are ca obiect calea de atac a recursului prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a constatat că, în mod evident, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1) și art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 347 (privind contestația în camera preliminară), art. 408 (privind hotărârile supuse apelului) și art. 425 (privind limitele rejudecării în apel) din C. proc. pen., nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Mai mult decât atât, secția penală a Înaltei Curți a subliniat faptul că recurentul a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ. în materii în care există dispoziții specifice în C. proc. pen., și anume art. 90 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. civ. (asistența judiciară), art. 80 din C. proc. civ. (reprezentarea părților în judecată), art. 13 din C. proc. civ. (dreptul la apărare), art. 6 din C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), normele procedurale fiind de strictă interpretare și aplicare și guvernate de reguli proprii.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale criticate și soluționarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziții de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, deoarece aspectele de neconstituționalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competența jurisdicției constituționale sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Deopotrivă, s-a constatat că nu există un interes al recurentului în cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., din moment ce o solicitare similară i-a fost deja admisă prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, iar conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 această dispoziție este definitivă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 367 alin. (9) din Codul de de procedură penală (suspendarea judecății), prima instanță a constatat că prin aceasta se urmărește modificarea sau/și completarea legii, atribut care este în competența exclusivă a legiuitorului, astfel încât aspectele invocate depășesc limitele controlului de constituționalitate.

În aceste condiții, s-a considerat că excepțiile de neconstituționalitate invocate direct în fața instanței de recurs nu întrunesc condiția de a avea legătură cu cauza în care au fost invocate, ce are ca obiect recursul împotriva dispoziției cuprinse în încheierea Curții de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o altă excepție de neconstituționalitate.

II. Împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020, cu prim termen de judecată fixat în mod aleatoriu la data de 14 decembrie 2020, când au avut loc și dezbaterile.

Prin calea de atac promovată, recurentul A. a criticat dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de admisibilitate a acesteia astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În esență, recurentul a susținut că excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, că titularul cererii de sesizare are calitatea de parte în acel proces, că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate vizează o lege/ordonanță/dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare ori care, deși nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, că normele a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate, ce fac obiectul excepției, nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume: să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepțiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv dosarul nr. x/2020, vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, a cărei îndeplinire a fost susținută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1) și art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ., cele ale art. 29 alin. (5) și art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cele ale art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., precum și cele ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală.

Or, așa cum a apreciat și instanța de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale fac referire la neconstituționalitatea unor dispoziții din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii) și instituții reglementate de C. proc. pen. și C. proc. civ. care nu au aplicabilitate și nici relevanță în ce privește soluția ce poate fi pronunțată în calea de atac a recursului, exercitat potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii penale anterior menționate.

Așadar, având în vedere că dispozițiile legale pretins neconstituționale nu prezintă relevanță în soluționarea respectivei căi ordinare de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a Curții de Apel Brașov, lipsind astfel legătura cu cauza, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

De asemenea, se constată că prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul nu justifică un interes legitim având în vedere că textele de lege anterior menționate au făcut obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în dosarul nr. x/2020, cerere ce a fost admisă prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală. Or, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că încheierea prin care se admite cererea de sesizare a instanței de control constituțional are caracter definitiv.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) - dreptul la un proces echitabil, art. 13 alin. (1) și (2) - dreptul la apărare, art. 80 alin. (1) - reprezentarea părților în judecată și art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. - asistența juridică, similar celor stabilite de instanța de fond, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că recurentul a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ., în condițiile în care acestea au corespondent în C. proc. pen.. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivt cărora dispozițiile acestui cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, se constată că nici această excepție nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei în care a fost invocată, din moment ce dispozițiile din C. proc. civ., pretins neconstitutionale, nu au aplicabilitate în speță.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunțării, așa cum prevede forma actuală a textului de lege.

Totodată, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se constată că recurentul urmărește modificarea acestora, în sensul prevederii exprese a suspendării judecării cauzei până la soluționarea, de către Curtea Constituțională, a excepției de neconstituționalitate invocate.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat și prima instanță.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.