ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 576/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, între altele, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reținându-se că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, care este o contestație la executare.

Împotriva acestei dispoziții din Decizia penală nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, la data de 24 iunie 2020, condamnatul A. a declarat recurs, menționând, totodată, pe dovada de comunicare a minutei Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, că formulează contestație, în temeiul art. 4251 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din data de 24 septembrie 2020, atunci când, la interpelarea Înaltei Curți, condamnatul A. a arătat că a formulat recurs împotriva dispoziției prin care i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, iar, în temeiul art. 4251 C. proc. pen., a declarat și contestație împotriva întregii decizii pronunțate în cauză.

Față de precizările făcute de recurentul condamnat A., Înalta Curte a apreciat că, în prezenta cauză, este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, iar în privința contestației întemeiată pe dispozițiile art. 4251 C. proc. pen., promovată de același contestator, împotriva aceleiași decizii, va dispune trimiterea acesteia spre repartizare aleatorie, la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare, în prezenta cauză completul a rămas învestit doar cu recursul declarat împotriva dispoziției din aceeași decizie, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recurentul condamnat A. a susținut, potrivit concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul din oficiu, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impune, admiterea căii de atac și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de condamnatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul instanței de fond, că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, așa cum a reținut și judecătorul fondului și Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, speța în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate sus menționată are ca obiect soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 623/A din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Brașov, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., și nu o cerere de revizuire susceptibilă a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 543 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., doar în această ultimă situație putându-se aprecia că autorul excepției ar putea avea un interes legitim, astfel încât o eventuală apreciere a instanței de contencios constituțional cu privire la normele contestate (referitoare la la revizuire) nu este de natură a influența soluționarea cauzei.

Altfel spus, examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurentul contestator se face atât prin raportare la stadiul proceduri, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Așadar, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cererii cu care este învestită instanța în dosarul de față, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În consecință, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Trimite spre repartizare aleatorie, la secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM