ÎCCJ, Decizia nr. 220/2020

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, condamnatul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunțate de secția penală a instanței supreme în Dosarul nr. x/2020.

La data de 7 septembrie 2020, contestatorul a formulat o cerere se sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ocazie cu care, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă al Înaltei Curți, s-a format Dosarul asociat nr. x/2020, ce are ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. formulate de contestatorul A. în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerințe cumulative:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Instanța supremă a constatat că, dacă evaluarea primelor trei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, ultima cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Totodată, analizând condițiile enumerate anterior, secția penală a instanței supreme a constatat că excepția este invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, ce vizează unul dintre cazurile de revizuire, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale după modificarea adusă textului legal prin art. II pct. 113 din O.U.G. nr. 18/2016.

În ceea ce privește cerința existenței unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauză, instanța a apreciat că aceasta nu este întrunită deoarece excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ce reprezintă un caz de revizuire, a fost invocată de condamnatul A. în calea extraordinară de atac a contestației în anulare pentru promovarea căreia există cazuri expres și limitativ prevăzute la art. 426 din C. proc. pen., distincte de cele reglementate pentru revizuire.

Prin urmare, s-a constatat că argumentele contestatorului A. invocate în cadrul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei ce are ca obiect contestația în anulare, întrucât chiar dacă instanța de contencios constituțional s-ar pronunța asupra criticilor de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., decizia Curții Constituționale nu ar fi de natură să producă efecte directe asupra hotărârii pronunțate de instanța supremă asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare în cauza pendinte.

Împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu pentru data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator A., precum și ultimul cuvânt al acestuia fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul contestator A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele la care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează și verificarea sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, are legătură cu cauza, verificare care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite parțial, în sensul că a fost formulată de recurentul contestator în fața instanței de judecată și vizează dispoziții legale în vigoare asupra cărora instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct de către subiecții acțiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziții legale nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate poate fi utilizată doar în scopul și pentru finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că recurentul contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (care reglementează unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii), în calea de atac a contestației în anulare exercitată împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate cu referire la unul dintre cazurile în care se poate formula revizuire, nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei.

În concluzie, între excepția de neconstituționalitate invocată și modalitatea de soluționare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - NN