ÎCCJ, Decizia nr. 229/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2020, a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

La termenul de judecată din data de 11 martie 2021, stabilit în dosarul nr. x/2020, contestatorul a invocat, oral, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.

În acest context, la același termen, instanța supremă, în temeiul art. 97 alin. (1) pct. 3 și alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, coroborat cu art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, a dispus crearea unui dosar asociat, cu citarea contestatorului A., având ca obiect cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de contestatorul A. și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Astfel, s-a constatat că excepția a fost ridicată de o parte din proces, respectiv de contestatorul A., a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, referitor la condiția de admisibilitate, privind legătura dispoziției legale a cărei neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei, instanța supremă a reținut că aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

În acest context, Înalta Curte, secția penală a reținut că stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Astfel, în urma analizei condițiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța supremă a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de contestator, prin raportare la motivele pe care se fundamentează, nu privește o dispoziție legală care să aibă legătură cu soluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța, respectiv o contestație la executare.

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale recurentului contestator, precum și cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr. x/2020, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare (art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.), iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Prin urmare, simpla invocare a neconstituționalității unor dispoziții din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul contestator nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale. Or, neindicarea principiului constituțional încălcat constituie motiv de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, recurentul contestator, aflat în stare de detenție, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens), în propria cale de atac ce are ca obiect contestația la executare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv într-o contestație la executare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2020, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o influență directă cu privire la soluționarea cauzei.

În concluzie, între excepția de neconstituționalitate invocată și modalitatea de soluționare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Totodată, se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. (...) Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză." (Decizia nr. 203/2012; Decizia nr. 715/2016, Decizia nr. 244/2017).

Or, în cauza de față, recurentul contestator nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care se circumscriu inadmisibilității căii de atac formulate (contestație la executare), ci a unor dispoziții care vizează procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu.

Având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac formulate de contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că cererea de sesizare a instanței de control constituțional este la rândul său inadmisibilă, lipsind astfel legătura cu fondul cauzei, cerință obligatorie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.